Impresii de vizitator...

am trecut pragul unui muzeu
într-o zi de treisprezece -
pentru că nu trebuia să fiu superstiţios...

prima cameră era luminoasă
cu multe jucării
păpuşi mutilate, mingi de toate culorile...
aici puteai să faci orice,
chiar să spargi o cană sau un geam,
nimeni nu-ţi zicea nimic

a doua era înţesată cu visuri
unele bifate, altele nu,
după biletul pe care îl trăgeai

cea mai mare cameră era plină cu tot felul
de lucruri inutile,
de la castele de nisip
la cea din urmă mască

ultima era goală şi întunecoasă,
acoperită cu linişte,
o linişte atât de mare,
încât îţi puteai auzi chiar gândurile...

nimeni nu ştia ce este dincolo,
unii ziceau că eternitatea
alţii...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

O cameră în afara timpului

O cameră atât de goală decupată parcă
din atmosfera unei planete nelocuite
ce şansă,
să fim noi primii ei locuitori
respirând un aer nerespirat de nimeni înaintea noastră,
suntem primii,
suntem Adam şi Eva, suntem Columb şi Amerigo Vespucci
prinzându-se veseli de mână
într-un dans inventat de noi pe o muzică astrală,
aici într-o cameră izolată în afara timpului
în care avem şansa să reinventăm lumea,
după propriile noastre legi neplagiind
pe nimeni din istoria pământului
dar acceptând cu generozitate să fim plagiaţi
de-un Shakespeare de mâine, de-un Dumnezeu
cu chipul din mii de pixeli,
noi retraşi în această cameră în afara timpului
ca pe o insulă plutitoare
în căutarea unei mări care să găzduiască o iubire atât de mare
pentru care încă nu există un termen de comparaţie,
ca pe o planetă de rezervă din care suntem primii şi unicii supravieţuitori...

poezie de Maria Postu din revista "Pro Saeculum" (2014)
Adăugat de grizantema
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi să vorbeşti cu orice persoană care se află în această lume a filmului şi care face acest lucru de 40 de ani şi toţi îţi vor spune că este o diferenţă uriaşă între zilele de actor celebru şi cele în care puteai să mergi liniştit într-un bar, să te îmbeţi, chiar să cazi pe jos, să te relaxezi, să faci ce vrei, fără să ştie nimeni de tine. Dar acum, toată lumea are o cameră (de luat vederi).

citat din Daniel Craig
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost ce-a fost: dacă n-ar fi fost nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat, un împărat mare şi puternic; împărăţia lui era atât de mare, încât nici nu se ştia unde se începe şi unde se sfârşeşte. Unii ziceau că ar fi fără de margini. Iar alţii spuneau că ţin minte de a fi auzit din bătrâni că s-ar fi bătut odinioară împăratul cu vecinii săi, din care unii erau şi mai mari şi mai puternici, iară alţii mai mici şi mai slabi decât dânsul. Despre împăratul acesta a fost mers vorba cât e lumea şi ţara, cum că cu ochiul cel de-a dreapta tot râde, iară cu cel de-a stânga tot lăcrămează neîncetat. În zadar se întreba ţara, că oare ce lucru să fie acela, că ochii împăratului nu se pot împăca unul cu altul. Dacă mergeau voinicii la împăratul, ca să-l întrebe, el zâmbea a râde şi nu le zicea nimic. Aşa rămase vrajba dintre ochii împăratului o taină mare despre care nu ştia nimeni nimic, afară de împăratul.

începutul de la Zâna Zorilor de Ioan Slavici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muşcata

mea se bronzează în geam
lângă orhideea cu flori albe
chicotesc bondarii intraţi
nes
pus
de uşor într-o cană cu apă călduţă
spre fierbinte
muşcata îi simte îngânduraţi
îngrijoraţi de polenul
care le provoacă alergii
încât se înţeapă singuri
frunzişul teiului forfoteşte în bă
tai a
vântului afară şoptesc versuri
cu muşcata şi orhideea
aprind ultima ţigară din pachet
eu trec din cameră în cameră
muşcata rămâne în geam în soare
la taclale cu orhideea ne
permis de frumoasă cur
tată de un roi de bondari

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce poate fi mai trist...

ce poate fi mai trist în lumea asta
decât să vezi
cum lumina din ochii unui copil
se stinge încet încet
până devine amintire
că jocul a rămas neterminat
iar eu am fost mut
la nedumerirea lui

faceţi linişte

o linişte atât de mare
încât
doar fulgii de zăpadă care cad
peste pustiul alb
să-mi spargă timpanele

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Castele de nisip

Chiar dacă la şcoală ai învăţat,
Castele de nisip pe malul mării să nu-ţi faci,
Dorinţa şi curiozitatea de câte ori te-au îndemnat
Castel de nisip minunat să-ţi faci!
Chiar pe malul mării ţi l-ai înălţat
Şi într-o excepţie ai sperat,
Ca Luna la maree, de dragul castelului tău, să fi renunţat
Şi castelul tău să-l fi cruţat!
Dar, oricâte speranţe în suflet ai avut,
Natura cuvântul legii şi l-a spus
Şi castelul de nisip, oricât de frumos
De maree a fost distrus!
Iar eu stau mirată şi mă intreb:
Omul de ce tot încearcă
Pe malul mării castele de nisip să-şi facă?

poezie de Anamaria Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu poate comunica mai bine cu tine decât o faci chiar tu. Aşadar, fă linişte pentru a auzi ceea ce îţi transmiţi.

citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solitarium

Dincolo de aceste drumuri
care se despart în vânt, în glasul
trist făcut din suflarea caldă
precum adăpostul pe timp de furtună
mintea mă trădează
mă strânge
din măruntaiele nopţii.

E atât de linişte,
încât gândurile alunecă
într-o rană nouă
mai uşor
decât săgetarea unui neprihănit
în inima întunericului.

O linişte mă apasă,
aşa cum sigur mi se întâmplă
când adorm iar cele mai
importante lucruri pândesc
din oglindă.

poezie de Antonia-Luiza Zavalic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proiectează întotdeauna orice lucru în contextul său mai mare, următor – un scaun într-o cameră, o cameră într-o casă, o casă într-o zonă, o zonă în planul unui oraş.

citat din Eero Saarinen
Adăugat de Michelle Rosenberg
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt tot felul de teorii, care mai de care mai ciudate, despre cum să creezi personajul, tot felul de reţete, unele ca la bucătărie, altele... Din experienţa mea şi a familiei mele, personajele le faci cu atât mai bine cu cât ai talent mai mult. De aceea cred că reţetele nu sunt potrivite pentru oricine. Intuiţia şi talentul, care este de la Dumnezeu şi nu-l poate explica nimeni, fac lucruri uimitoare, senzaţionale.

citat din Mihai Constantin
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patru uşi ( extras din ‘Numele vântului' )

Poate că cea mai mare însuşire a minţii noastre
este abilitatea de a face faţă durerii.
Gândirea clasică ne arată care sunt cele patru uşi ale minţii
prin care fiecare trecem în funcţie de propriile necesităţi.

Prima este uşa somnului.
Somnul ne oferă un refugiu
unde putem să ne ascundem de lume şi de toate durerile ei.
Somnul marchează trecerea timpului,
distanţându-ne de lucrurile care ne-au rănit.
Când o persoană este rănită, de multe ori îşi pierde conştienţa.
Similar, cineva care primeşte veşti traumatizante
devine adesea letargic sau leşină.
Acesta este felul în care mintea se protejează de suferinţă,
trecând pragul primei uşi.

A doua este uşa uitării.
Unele răni sunt prea adânci pentru a putea fi vindecate
sau prea adânci pentru a fi vindecate repede.
Mai mult, unele amintiri sunt pur şi simplu chinuitoare
şi pentru ele nu există leacuri.
Dictonul "timpul vindecă toate rănile" nu exprimă adevărul.
Timpul vindecă cele mai multe răni,
celelalte se ascund după această uşă.

A treia este uşa nebuniei.
Sunt momente când mintea primeşte-o lovitură atât de cumplită
încât se afundă în nebunie.
Deşi aşa ceva nu pare un beneficiu, de fapt este.
Sunt momente când realitatea nu-i decât o perpetuă suferinţă,
iar pentru a se elibera, mintea trebuie să evite realitatea.

Ultima este uşa morţii.
Opţiunea finală.
Nimic nu ne mai poate vătăma după ce am murit.
Cel puţin aşa ni s-a tot spus.

poezie de Patrick Rothfuss, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haideţi la joacă, copii!

Oraşe, sate, dealuri şi câmpii,
Toate sunt foarte pline de copii.
Trotuare şi drumuri sunt desenate,
O zi specială pentru fiecare în parte.

Forfotă şi zgomot mare peste tot,
Orice copil mic/mare merită un tort.
Zâmbete, râsete şi multă veselie,
Fiecare copil îşi doreşte câte o felie.

Dulciuri multe pentru fiecare,
Şi multe jucării care mai de care.
Crete, desene, zmee, biciclete,
Role, mingi şi multe trotinete.

Azi e o zi specială pentru orice copil,
Indiferent de vârsta pe care o are.
Toţi oamenii avem suflet de copil,
Haideţi la joacă, sunt jucării pentru fiecare!

poezie de Ovidiu Kerekes (1 iunie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profesorul Costa se gândea la mai multe lucruri în acelaşi timp; chiar dacă vorbea cu Andrada, mintea lui lucra independent şi pentru alte proiecte în care era implicat. Merge grăbit prin cameră, mută obiecte, citeşte unele însemnări, porneşte unele computere, ca şi cum ar fi căutat ceva.

Viorica Hagianu în Vocea fetei de piatră
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patricia: Cred că ţi-a fost destul de greu să intri de una singură într-o cameră plină de oamenii, nu? Da. Te înţeleg. Ştiu şi eu ce înseamnă să nu simţi că eşti cu adevărat în cameră până în clipa în care el te priveşte sau te ia de mână sau chiar face glume pe seama ta, doar pentru a le arăta celorlalţi că... tu eşti cu el. Eşti a lui.

replică din filmul artistic P.S. Te iubesc, după Cecelia Ahern
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidirea legendei

Sunt locuri unde suntem obligaţi să ne reîntâlnim, aici ori dincolo.
Interesant este la ce nu te gândeşti aproape niciodată.
Orice animal de pradă poate fi un profesor pentru om.
Setea de putere ascunde frica de moarte.
Nicio convertire nu este completă, orice convertire ascunde o dramă.
Să nu confundăm profunzimea şi înţelepciunea cu laşitatea.
Ultima dorinţă a celui care moare ar fi viaţa.
Bătrâneţea te poate îmbăta ca alcoolul prea tare.
Orice răzbunare este o nedreptate, chiar o crimă.
Unui sărac nu-i poţi dărui un imperiu, ar fi o minciună.
Înţelepciunea lucrează numai pentru tine, nu are alt stăpân.
Nu cunosc păcat mai mare decât ura de sine sau de alţii.
Morala s-a născut din contrariul ei.
Nimeni nu te obligă să fii responsabil, eşti ori nu eşti.
Observaţia incoruptibilă este crudă.
De ce orbii ştiu mai multe decât noi.
Ca să dureze scrisul tău, trebuie să te zideşti în el.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice creaţie este o formă de sunet. Forma prin care te exprimi este o formă de sunet. Un gând este o formă de sunet. Un sentiment este o formă de sunet. O bară de oţel este o formă de sunet. Prin schimbarea frecvenţei, reaşezi dansul dansatorului, însă această schimbare poate provoca atât fericire, cât şi tristeţe. Acesta este motivul pentru care orice formă de sunet trebuie să fie conştientă de melodia pe care dansează. Nimeni şi nimic nu poate stopa acest mecanism existenţial. Chiar dacă omul se împotriveşte, Liniştea continuă să rămână, indiferent de încercările omului de a face zgomot, căci Liniştea nu poate fi eliminată - Ea este De Sine Existentă. Din Linişte provine orice sunet, în Linişte se întoarce orice sunet.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Conştiinţa pură
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisul, o patimă sau moft

El înghite litere, ronţăie cuvinte şi se hrăneşte cu poeme,
lumea se miră cum trăieşte din pagubă,
cum stă toată ziua şi noaptea la masa de fapt goală,
doar cu file albe, unele chiar scrise şi îngălbenite,
are şi o veioză demodată şi prăfuită
pe care o aprinde din instinct şi uită de ea.
Când oraşul doarme el priveşte pe geam
şi fumează o ţigară cu fumul făcut rotocoale.

Într-o noapte i s-a deschis uşa odăii sinilii,
toate hârtiile au zburat care încotro
şi nimeni nu s-a sinchisit să le adune,
nici chiar el.
A închis geamul şi s-a culcat îmbrăcat
de parcă a doua zi trebuia să fie în tranşee
să cucerească oraşul în care se simţea străin,

dar cine ar putea înţelege
cum se plimbă fantomele prin gândurile obosite,
dimineaţa fug şi rămân câteva cuvinte frumos scrise
pe o hârtie găsită în pat, cine ştie de când.

În rest spaţiul e nemişcat şi sumbru,
timpul trece pe lângă el grăbit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reînviere

Este adevărat că, după moarte, într-o zi
Vom fi treziţi de un înfricoşător sunet de trompete?
Iartă-mă, Doamne, dar eu mă consolez cu gândul
că trezirea şi învierea noastră, a celor morţi,
vor fi fi vestite de cântecul unui cocoş.
După asta vom mai aromi un pic...
Prima care se va scula va fi Mama... O vom auzi
aprinzând în linişte focul,
punând în linişte ceainicul pe plită
şi ridicând cu blândeţe ibricul de pe policioară.
Iar noi vom fi din nou acasă.

poezie de Vladimir Holan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Balada Anului Nou

Lumea este o dulce înverzire, probabil
sufletul este verde ca marea, şi peste el trec uneori albatroşi să se inunde de florile verzi
ale lumii
purtam cofa plină de alge
plină de verde
nu de apă
care nu eram eu ci mâinile mele pline de verdeaţă
care curgeau peste mine
ierburile
îmi făceam loc printre verdeaţa mea
măcar mă străduiam
eram undeva dedesubt, sub o apă, care era ca un suflet
mare
cuprinzându-le
era verde
era linişte în oraş, era linişte, pe şosele treceau autoturismele grăbite, albe, toate albe,
taximetrele, luminile
lampadarelor
nu făceau faţă la atâta lumină stelară
pentru că
se schimba anul
şi stelele se schimbau pe cer.
în hainele cele noi
care începuseră să pâlpâie.
nu
era prilej nici pentru râsete nici pentru plâns atâta plâns în urmă
totul era ca înainte
se scriau poveşti
multe
închizându-se copertele deschizându-se copertele
închizându-se copertele se deschideau altele foarte repede
alta
alfa
cărţile
mele sfinte pe margini frumoase copertele
unele după altele
şi nici anul nu se va sfârşi la 31 decembrie
nici nu va începe la întâi
imixtitiuni şi întrepătrunderi ale dragostei şi a dragostei noapte-zi
în schimb
poate luna
se va trezi trecută ca o luntre
unde este mult peşte nou
somnul somonul şi sabita
iar la urmă
trezirea

din cerul de

peşte

în alt cer.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puteai...

Din dragostea-mi, puteai clădi un Rai,
Din suferinţa-mi se va naşte-un Purgatoriu;
Cu mine-ai vrut să fii, dar nu să stai,
Astfel, iubirea mi-ai trimis în derizoriu!

Din ce simţeam, puteai crea o lume,
Dar tu, parcă n-auzeai şi nu vedeai cum plâng,
Iubirea noastră-a rămas fără nume,
Mult timp de-acum, în urma ta, cioburile-i strâng!

Noi am fi fost poveste-adevărată,
Despre o iubire mare, fără de sfârşit,
Nemaitrăită de nimeni vreodată,
O legendă frumoasă, cu tâlc, aproape mit!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!