Ciclu
Totul a-nceput într-o continuare...
Cum se naște floarea zâmbind către soare,
Soarele -o usucă într-o scăldătoare
De raze călduțe și unduitoare.
Nu-i nimic pe lume care nu foiește,
Chiar și piatra, timpul o încărunțește
Până când în rosturi o cermăluiește
Și o suflă vântul până-o prăfuiește.
Totul este viață și apoi e moarte,
Moartea se transformă într-o vietate.
Într-o perioadă ciclul se rotește,
Nu mai știu din ce totul încolțește.
Din nisipuri fine și din praful mării
Stâncile se-nalță până-n vârful zării,
Din apa sărată crește altă floare
Ce-și ia din pietroaie frunze și-o culoare.
Totul este moarte într-o disperare,
Totul este viață într-o încântare,
Din oase de păsări fluturii iar zboară
Și prin iarba crudă câte gâze zbiară.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Dimineață de primăvară
S-a trezit din noapte ziua luminând iarăși pădurea
Cerul, tot ca marea-albastră, vântuiește singur norii
Într-un colț de zare ștearsă se îngrămădesc cocorii
Se întinde peste zare vântul șuierând aiurea
Roua a căzut pe frunze și pe florile bălțate
Iarba udă se foiește dis de dis de dimineață
Câte-o gâză precupeață merge repede la piață
Să culeagă ce-și dorește, dulce suc din flori de toate
E lumină, este ziuă, e lumină cu mult soare
Nu e rost de nici o ploaie, totul e într-o mișcare
Într-un stufăriș o iadă rupe frunzele și-o floare
Se aude cum se curge un pârâu vuind la vale
Peste crâng e primăvara ce-a venit din depărtare
Are ploaie, are soare, are fluturi de oricare
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi neagră un străin cu totul și cu totul necunoscut
într-o zi neagră un străin cu totul și cu totul necunoscut
mi-a bătut la ușă alungând iadul din mine
eu n-aveam acces la iertare pentru că
el era (cum s-a dovedit de-altfel) sinele meu
dar acum eu și acel dușman suntem
pentru eternitate unul prietenul celuilalt.
poezie clasică de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Din viață
De sinceritatea lumii nu se pot spune prea multe,
fiecare își ascunde câte și mai câte -n minte,
deci degeaba se învață despre ce-i sinceritatea,
niciodată nu se-aplică și se-aplică numai viața!
Tot timpul întorsătura îți dă planul de o parte
și atunci minciuna-i vraja spusă cu sinceritate,
totul vine într-o formă care-și alege momentul
să fii geamănul din tine pentru a-ți prii prezentul!
Este o naivitate să spui totul ce te roade,
nimeni nu va înțelege și pari o banalitate,
chestia cu "a fi sincer" este astăzi demodată,
cine poate să îți spună adevărul lui în față?
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o viață de om, copilăria este cel mai larg orizont al visurilor; totul și toate sunt inocente cum e și timpul ei; un timp mereu tânăr și pur.
aforism de Ștefan Radu Mușat din Jurnal sentimental (2011)
Adăugat de Nicoleta Mușat

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Sâmbăta mileniului III
Azi dau totul pe nimic
azi dau totul pe iubire
Dumnezeu la loz în plic
Domnă altă nălucire
Azi dau totul pe iubire
azi dau totul pe o carte
doar lectura în neștire
mă aruncă peste moarte
Azi dau totul pe o carte
Dumnezeu la loz în plic
din aproape din departe
azi dau totul pe nimic
Azi dau totul pe iubire
dragă moarte ia un mire
poezie de Costel Zăgan din Cez(e)isme II (30 septembrie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!

Te schimbi în fiecare moment. Ești ca un râu. Astăzi curge într-o direcție. Mâine în cealaltă. Nu am văzut aceeași persoană de două ori. Totul se schimbă. Nimic nu rămâne pe loc. Dar, pentru a vedea acest lucru, ai nevoie de ochi pătrunzători. Altfel, se așează praful și totul devine vechi, și ți se pare că totul se repetă.
citat celebru din Osho
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiul vieții - IV
Într-o lume relativă
Tot privind ultimul pas
Am avut de toate-n viață
Dar cu nimic n-am rămas!
Într-o lume perdandă
Tot trecutu-i greu de învins
Am avut de toate-n viață
Dar multe mi-au rămas în vis!
Într-o lume captivă
Tot sperând la mult mai mult
Am avut de toate-n viață
Dar toate cu timpul au trecut!
Într-o lume plină de vii
Tot iubind mii de virtuți
Am avut de toate-n viață
Dar tu, iubire să nu mă uiți!
Într-o lume absolută
Tot rugându-mă la Dumnezeu
Am avut de toate-n viață
Dar nu le-am avut când am vrut eu!
poezie de Constantin Anton din Simplitate și firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o lume de simboluri
într-o lume de simboluri
la tot pasul dai de goluri
mă împiedic mă ridic
păsările de nimic
nu le pasă ele știu
o comoară în pustiu
numai disperarea mută
toate lucrurile din loc
tu pe o redută eu pe o plută
după cum avem noroc
abundența de rebuturi
naște alte începuturi
că e lipsă ori adaos
totul s-a născut din haos
poezie de Ion Untaru
Adăugat de Ion Untaru

Comentează! | Votează! | Copiază!
Înfățișări
Într-o flacără,
privirea unei vieți îndepărtate ne ocrotește zâmbind.
Într-un surâs,
e o întreagă câmpie a fericirii așternută pe lume.
Într-o atingere a tăcerii,
înflorește neliniștea din adâncurile făpturii.
Într-o lacrimă,
se revarsă talazul visului născut din tristețe.
Într-o clipă,
este surprinsă o imagine irepetabilă a veșniciei.
Într-o privire,
se deschide o poartă a gândului pătrunzător.
Într-un mister,
va sălășlui întotdeauna atracția necunoscutului.
Într-o poză,
există o trăire din timpul apus în privire.
Într-un cuvânt,
există o lume a literelor și a sensurilor mărturisirii.
Într-o speranță,
trăiește un suflet și un vis mereu neînfrânt.
Într-o viață,
esența este iubirea aproapelui -
sensibilitatea supremă.
poezie de Cristina Maria Șandru din Sub arcul miresmelor (27 iulie 2007)
Adăugat de Cristina Maria Sandru

Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trebuie consumat totul într-o singură zi! Nici măcar într-o singură viață! Și ce dacă o viață nu se împlinește? Se va împlini alta, după tine.
citat celebru din romanul Cel mai iubit dintre pământeni de Marin Preda (1980)
Adăugat de Alexandra

Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză pe un prag de toamnă
Mi-a picat pe prag o frunză
Tremurândă și rebelă,
Ce-și trăise, parcă, viața,
Într-o lume paralelă.
Nu știa că vine toamna,
Nici de timpu-i limitat,
Și credea că-n lumea asta
Totul e de-aplaudat.
Nici de iarnă n-auzise,
Ori de gerul cel cumplit
Care-o însoțește. Oare,
Ce și-o fi închipuit?
Că rămâne veșnic verde,
Fremătând în adiere,
Că o fi nemuritoare
Când în juru-i totul piere?
Am luat-o, cu tristețe
Și, văzând-o mai aparte,
Am ferit-o de necazuri
Așternând-o într-o carte.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două cuvinte banale
e o poveste
într-o zi îmi vei spune cum a început totul
eu am săpat un șanț adânc în urma ta
și au început să curgă cuvintele
dimineața mi-e teamă să calc pe podea
poate că a rămas un cerc trasat cu ochiul minții
unde un tu și un eu se prind într-o joacă
între două cuvinte banale
lumea noastră
iluzorie
tu cu fața spre un capăt de univers
eu săpând șanțuri adânci
și gustând cuvintele din carnea ta
într-o zi îmi vei spune câte cercuri am inventat
ca să ne putem atinge cu vârful degetelor
între două cuvinte banale
un tu și un eu se prind într-o joacă
pe lângă noi trec valuri apocaliptice
războaie și câte dezastre
dar nu avem timp să ne gândim la nimic
în lumea asta de rezervă inventată de noi
totul pare perfect
și ne putem iubi în voie
chiar și așa
străini cum suntem
poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Disperare
M-am trezit și eu să înfloresc în toamna târzie
Aproape de înghețul profund al gerului final
Viața nu e decât un bob de nisip fluid
În curgerea din clepsidra timpului veșnic
Nu e nimic dincolo pentru că totul e aici
Dacă ai ochi de vrăjitor nebun să pătrunzi
Din frunze putrede se naște o nouă generație
La ce bun atâta disperare mistuitoare
Când totul e un cerc obositor de perfect
Suntem aici legați cu aburul din morții noștri
Într-o hora mistică învârtită neîncetat
Abia asta e mare și adevărata disperare
poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumea se zguduie puternic, se rupe și se năruie, apoi, preț de o clipă, dispare. Totul se transformă într-o pulbere pură, care se risipește în toate direcțiile. Apoi lumea se reclădește. O nouă substanță ne îmbracă. Totul se petrece cât ai clipi din ochi.
Haruki Murakami în În noapte
Adăugat de iulia

Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o dimineață de floare
Noaptea se umple cu trăirea bucuriei
de o lumină care nu arde
venită din cerurile deschise.
iertare îmi cer
și totul mi se pare divin
într-o dimineață de floare
în care pacea lăuntrică se respiră.
În mine pătrunde lumina
cu raze subțiri, multicolore
care-mi pun pe față
strălucirea învierii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă întreb
mă întreb mereu
fără sens, fără rost
într-o clipă obosită, tare chinuită
băusem mâhnirea pînă la fund
într-o seară chioară
într-o cârciumă goală
doar eu și ea...
nu mi-a păsat de mine, de lume, de toate
sunt beat într-o lume beată
și ce... sunt beat, nu vezi...
pe cer, stele inegale
cad în cale
a mai căzut azi una
se șterg una câte una
stau și mă întreb
desigur fără rost
cum o să fie chipul lumii noi
când totul e clădit
din rugină, nămol și gunoi.
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o seară
Într-o seară ploioasă de Mai,
te-am desenat așa cum erai,
într-un décor hașurat în creion,
tu, lângă un vechi magnetofon.
Într-o altă seară târzie de Iunie
am corectat și ultima linie.
Atunci am crezut că totul s-a sfârșit,
decorul, decorul era greșit.
Apoi te-am desenat pe nisipul auriu
sub cerul de August purpuriu.
Te-am desenat pe o plajă pustie,
eram doar noi și-o coală de hârtie.
poezie de Alin Zamfir
Adăugat de Alin Zamfir

Comentează! | Votează! | Copiază!
Trăim într-o lume a lui Kafka, o lume de coșmar, în care ilogicul se suprapune cu absurdul, în care personalitatea este strivită. Trăim într-o lume în care totul e pe dos, în care nefirescul devine firesc, iar firescul este blamat și condamnat, în care nonvaloarea este ridicată în rang, iar valoarea e pusă la stâlpul infamiei, în care șmecheria dâmbovițeană este considerată inteligență, în care păcatul a ajuns virtute, iar virtutea a ajuns păcat.
aforism de George Budoi din Dicționarul corupției (18 mai 2006)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin viața asta mă simt un surd în căutarea muzicii
din inimă în inimă precum un provincial
rătăcit în buricul târgului cu miniștri
totul aici se rotește în sens invers inimii
aurolaci primadone desfrâu închinare
protipendada și falsul luci al banului
din când în când un om părăsit
dator trotuarului cu o viață
își adăpostește visul într-o cutie de carton
eu trec parcă vinovat și arunc o monedă
nu fac decât să mă amăgesc că sunt un om bun
totuși mă doare sau e mai degrabă teama
de a nu ajunge așa
cui nu-i este frică de sărăcie, îmi zic
iar gândul meu zboară la călugării sihaștri
în sărăcia trupului sunt mult mai bogați decât îmi pot închipui
lor nu le e frică nici de sărăcie
nici de viață nici de moarte
repetă neantul în căutarea luminii
cum orbii dezleagă florile de culoare
prin atingere
poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Geneză
Într-o lume mai nebună
decât mine, decât mulți,
vremea trece rea și bună
peste noi și-un cer de Sfinți.
Când e umbră cerul plânge
și plâng suflete în noi,
când e soare se prelinge
dragostea în flori... și-n noi.
E-o minune ce se-ntâmplă
din pământ dar și din cer,
lumea este doar adâncă
până-n mări e giuvaer.
O concluzie se trage
din frumosul viu și simți,
visele niște catarge
răscolind multiple minți.
Totul este cu măsură
și-acest tot e drămuit,
să ne dea o sinecură...
Cât de mult ne-a răsplătit!
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!