Împlinire

te iubesc constant şi disperat
adânc, pierdut, uitând de mine
şi dragostea noastră smulge viaţă
din trupul meu tânăr epuizat
e zenitul unui sens giratoriu
după care nu mai urmează decât
iarba verde şi liniştea eternă
când cade cortina adâncă
lamă de cuţit, un apus şi un răsărit
un destin încrustat adânc iremediabil
cu mult înainte să se fi scris orice carte
iar tehnologia şi viteza de comunicare
dezvoltarea şi încrederea trufaşă
nu schimbă absolut nimic, din contră
eunucii de azi pierd inconştienţi
cea mai frumoasă parte a spectacolului
uitându-şi rolurile, replicile
uitând chiar şi numele piesei
în care joacă

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui foarte tânăr scriitor care mă făcea bătrân, uitând că un om de 83 de ani, cum e Clemenceau, poate să conducă Franţa, pe când un măgar la 21 de ani moare!

Eşti mult mai tânăr decât mine,
Şi-n glume foarte priceput.
Dar eu îţi spun de la-nceput:
Vorbind de vârstă nu faci bine!

E dintre legile fatale
Că omul, chiar octogenar,
Mai tânăr e ca un măgar
De vârsta dumitale!

poligramă de Cincinat Pavelescu din Epigrame (1925)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţă multiplicată

Câteodată viaţă noastră e despicată ca un pepene
Din care se scurg sâmburii risipiţi
Păstrăm un un voal subţire peste lumina dinăuntru
Cât să creadă lumea că e o grădină
Însă biserica noastră e adânc ascunsă
Că am şi uitat locul unde sunt inima şi sufletul
În faţă o perdea de fum parfumat cu trandafiri ofiliţi
În spate cuţitul aspru al adevărului nerostit
Şi toate drumurile astea, din faţă în spate
Ne seacă seva copacului ce creşte în noi pipernicit
De atâta teatru prost i-au îngheţat mugurii
Un deşert pustiu acoperit cu flori de plastic
Mormânt adânc săpat din care nu se mai vede
Numele de pe cruce

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus şi Răsărit

Deşi-n repaus pare-a fi a noastră viaţă trecătoare
Precum un soare la apus ce-n orizont s-a rezemat,
Într-un răstimp ce legea sa, ea timpul nu i l-a cruţat,
Pe când era şi n-a mai fost, îmi lasă-un semn de întrebare.

Căci de va fi ca eu să mor, se va-ntâmpla odată asta;
Privesc în sus, privesc în jos, şi-acum adânc inspir în piept
Şi nu-mi rămâne mai nimic, decât răspunsul să-l aştept:
– Rodi-va oare-un răsărit ce aminti de viaţa-aceasta?

poezie de George Ciprian Bălan din revista Luceafărul de seară Botoşani (3 noiembrie 2019)
Adăugat de George Ciprian Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa, o frumoasă poezie

Viaţa e ca un val de mare
Care se izbeşte de un mal stâncos.
Ea este o rază de soare
Care luminează un chip frumos!

Viaţa e extaz şi agonie
Care continue la infinit.
E o frumoasă poezie,
Scrisă pe o lamă de cuţit!

Viaţa e un spectacol,
Unde joacă un singur actor.
E şi o bună carte....
Citită de un simplul muritor!

poezie de Vladimir Potlog (9 august 2018)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minerva Jones

Eu sunt Minerva, poetesa oraşului,
Hăulită, batjocorită pe stradă de toţi neciopliţii
Pentru trupul meu greoi, ochii saşii şi mersul legănat.
Totul s-a petrecut când "Măcelarul" Weldy
M-a capturat după o urmărire brutală,
Abandonându-mă apoi în soarta mea cu doctorul Meyers;
Şi am alunecat în moarte, amorţind de la picioare în sus,
Ca cineva care intră adânc, apoi mai adânc într-un curent de apă rece ca gheaţa.
Se va duce cineva la ziarul oraşului
Şi va alcătui o carte din poeziile pe care le-am scris? –
Sunt însetată de dragoste.
Sunt flămândă de viaţă.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orice om

Orice om pe care nu pot să-l iubesc este pentru mine un
izvor de adâncă tristeţe.

Orice om pe care l-am iubit şi nu pot să-l mai iubesc,
înseamnă pentru mine un pas spre moarte.

Atunci când n-am să mai pot iubi pe nimeni, am să mor.

Voi, cei care ştiţi că meritaţi dragostea mea, aveţi grijă
să nu mă ucideţi.

poezie celebră de Geo Bogza din Orion (1978)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închiderea în vârstă

Deschid porţile labirintului,
povesteşte-mi despre zăvoarele lor
dacă poţi ajunge la ele dinăuntru,
dacă vrei să ieşi şi eşti epuizat
cum faci să te învingi,
sau rămâi acolo până se schimbă lumea?

Nimic nu mă sperie mai mult decât sechestrarea
închiderea în vârsta nevolnică şi slabă,
lipsa de argumente cu care să te îndupleci pe tine
înainte de a-l îndupleca pe Dumnezeu.

E ceva straniu în care-ţi vine să alungi iarna
şi să te hrăneşti cu toamnele în care crezi,
cineva să-ţi aducă fructele binecuvântate
la care să râvneşti păcătos şi să te abţii
înghiţând toate cuvintele care-ţi vin în gând
cu poezia lor cu tot.

Înţelege măcar tu imaginarule select,
mi se rupe inima de fiecare iubire
şi glăsuiesc cântecul iei sub stele,
dar nu mă lăsa niciodată să rabd mult
până-mi pierd simţurile dătătoare de viaţă
şi fac din mine un produs de consum
pierdut pe rafturile nesăbuinţei.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui A. de Hertz, înainte de reprezentarea piesei "Păianjenul", pe când era şef de cabinet la Industrie şi Comerţ

Fostul şef dela Comerţ
E un tânăr eminent;
Însă e mai mult de Hertz,
Decât este de... talent!

epigramă de Cincinat Pavelescu din Epigrame (1925)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cortina cade

privesc o piesă
de teatru, de viaţă
de viaţa asta murdară
în jur ruine roase de ani
scaune scrijelite sau rupte
într-un budoar cochet, foarte discret
un şobolan roade gânduri
uitate de mine pe masă
cortina cade întruna
nu acoperă căderea
uneori se mai ridică
trasă de doi păpuşari
desigur beţi
alteori ruginesc, se plictisesc
cad goale cuvinte pe scenă
unul, altul.. apoi nimic
piesa asta a luat sfârşit
într-un decor idilic şi de prost gust
ce a rămas... nimic
nimic, decât gunoi
spectatorii pleacă grăbiţi
să ajungă nicăieri
azi au uitat să aplaude
cortina cade şi cade...

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic din univers nu poate călători cu viteza luminii, spun ei, uitând de viteza umbrei.

citat din Howard Nemerov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albatroşi străvezii trag marea cu hamuri nevăzute, marea se ridică tăcut, apoi cade în cascade de lumină, regretându-şi peştii, stâncile, ţărmul, valul prin care a desenat veşnicia timpului ei, aşa cum eu, trag cortina secundelor, regretându-le trecerea, afundându-mă într-un somn adânc, din care doar amintirea de-a fi mă trezeşte constant.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde trup

Verde-n dimineţi cu rouă,
Verde-n clipele când plouă,
Verde-n buze ce-nfloresc,
Verde-n sâni ce se topesc,
Verde... peste amintiri,
Verde-n prag de despărţiri,
Verde... în adânc de dor,
Verde-n dulcele amor,
Verde-n nopţi fără de stele,
Verde-n apa din ulcele,
Verde... la-nceput de noapte
Verde-n mincinoase şoapte,
Verde-n aşternut arzând,
Verde-n tine când pătrund,
Verde-n iarba încolţită,
Verde... când e tăvălită,
Verde-n ochiu-nlăcrimat,
Verde... trupul de bărbat.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oricum, deşi toate împrejurările exterioare privind-o pe Alice H. sunt nebuloase, încă îmi mai amintesc cum era. Nu propriu-zis la chip sau la trup sau la orice altceva din persoana ei. Era foarte frumoasă, cred, şi avea în mod sigur părul roşcat. Nu ştiu cât de tânăr eram pe atunci, dar mai mult ca sigur că nu eram înnebunit după ea; era ceva mult mai adânc, ca şi când mi-aş fi amintit că tânjisem după alt fel de existenţă, în care nimeni nu putea să subziste în afară de Alice H. Şi-apoi, pentru cât timp?

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevinovata greşeală pe care o comite un cititor, este aceea de a se îndrăgosti de un personaj, dorindu-şi chiar să fi trecut prin viaţa sa. Cu toate acestea, cel de care ar trebui să ne îndrăgostim este autorul, căci numai acesta a putut imagina şi însufleţi o entitate atât de fascinantă, peste care, dacă ai putea, ai arunca o suflare magică, doar să se rupă din carte pentru câteva minute, să schimbaţi o vorbă, un cuget, 'o viaţă'... Mulţi memorează personaje, uneori uitând din povestea cui, uitând chiar esenţialul... Iar dacă personajul îţi pare incredibil, numai gândeşte-te cum este creatorul său...

Valentina Ruică (25 mai 2021)
Adăugat de Valentina Ruică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da,recunosc, iubesc !

Da, recunosc, iubesc!

Da,
recunosc,
am iubit-o!
E ăsta un păcat?
Să arunce cu piatra
cel care nu a iubit niciodată.
Cred că m-am născut
îndrăgostit de ea.
Am căutat-o în sânul mamei,
în primul pas.
Când am pronunţat primul cuvânt
a fost numele ei.
De câte ori deschideam o carte
îi auzeam chemarea.
Cuvintele jucau ca ielele
un joc al seducţiei.
Nu a fost acolo la primul sărut,
dar l-a simţit,
vântul adia uşor,
zgomotele produse de frunzele
copacilor din noi
erau şoapte de iubire.

Da,
recunosc,
o iubesc!
O iubesc pur şi simplu.
Este chimia aceea invocată mereu.
Se pare ca Mendeleev ne este protector.
E dragostea supremă dintre mare şi ţărm,
dintre vultur şi zbor,
iubirea unică a unui lup.
E ceea ce unii nu îşi permit să viseze.
Trăiesc din zâmbetul ei,
mai frumos,
mai seducător decât orice
din acest univers.
O respir în fiecare secundă a vieţii.
O iubesc fiindcă s-a născut pentru mine,
m-a aşteptat cuminte în povestea noastră, chiar dacă am scris milioane de cuvinte până am ajuns la ea.

Da,
recunosc,
o voi iubi!
Nu ştiu să trăiesc dincolo de privirea ei,
de glasul ei,
de râsul ei,
toate balsam pentru sufletul meu.
Nici nu aş avea ce să trăiesc,
totul ar fi tern,
m-ar înghiţi întunericul din mine.
Recunosc,
am iubit-o,
o iubesc
şi o voi iubi.
Condamnaţi-mă!

poezie de Mihail Coandă din Umbre pe asfalt (1 iunie 2022)
Adăugat de Mihail Coandă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ancore de fum

mi-am făcut calculele, arunc nişte ancore prin viaţă
la maternitate, prin apartamentul mamei
între prieteni gâlgâind boemă târzie din halbe
în braţele iubitei uitând de anotimpuri trecătoare
nu-mi văd capul de atâtea treburi esenţiale
cum să plec tocmai acum când rotiţele mă vor
şi niciodată nu sunt acasă când mă caută
parâmele se rup iluzii de fum
corabia trosneşte singură pe toată zarea
şi nimeni nu sare, nu vrea, nu crede
doar eu ştiu că la uşă trebuie să bată
femeia pe care nu o cunosc
dar o aştept

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vreme de ploaie

Pe vreme de ploaie joc şah cu amicii
Sau merg paralel cu norii,
Direcţii diferite...
Cumva alternez jocul minţii
Cu cel hoinar
Care mereu se indreaptă
Spre răsărit de soare,
Contemplând frumuseţea
Salcâmilor infloriţi.

Ce adânc inoată roata căruţei in nisip
Când despică pădurea in două,
Ce verde e iarba după ploaie
Si cât de năbădăios
Spumegă râul la cascadă...

Joc şah,
Totdeauna mi-a plăcut să fiu regină
Atentă, vigilentă...
Dar uite... am pierdut,
Norocul ăsta nebun m-a părăsit
Si tura fiţoasă imi ţine calea
Pe vreme de ploaie...

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul unui iubit (Psalmul 7)

1. Iubito, ştiu: acum îmi cade părul, de viaţă destrăbălată, şi trebuie să dorm pe piatră. Mă văd toţi bând rachiul cel mai ieftin şi mergând gol în vânt.
2. Dar a fost un timp, Iubito, când eram curat.
3. Aveam o femeie, mai tare decât mine, precum iarba e mai tare decât taurul: mereu se îndreaptă în sus.
4. Ea vedea că sunt rău, dar mă iubea.
5. Nu mă întreba încotro merge drumul, care era drumul ei, şi poate că mergea în jos. Când îmi dădea trupul ei, spunea: asta e tot. Şi se făcea trupul meu.
6. Acum nu mai e nicăieri, a dispărut ca norul după ploaie, am lăsat-o şi s-a dus în jos, căci acesta era drumul ei.
7. Dar nopţile, câteodată, când mă vedeţi că beau, văd chipul ei, palid în vânt, puternic şi întors spre mine, şi în vânt mă aplec.

poezie de Bertolt Brecht, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măiastra nevăzută

Dragostea ciopleşte-n piatră
caută-n adânc lumina
întunericul mă latră
sus în ceruri poate-i tina

Caut în adânc lumina
mă cioplesc parcă pe mine
sunt miner şi tu eşti mina
iarăşi m-am pierdut ce bine

Mă cioplesc parcă pe mine
întunericul mă latră
o statuie creşte-n fine
dragostea ciopleşte-n piatră

Caută-n adânc lumina
dar nu zboară-a cui e vina

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (6 martie 2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbrarul de lângă pod

(şiroaie de lacrimi,
râuri interminabile de parcă aşa...)
mi se părea: că ele urcă din călcâi, că străbat corpul ca pe o planetă vie,
că stau întinsă pe muşchii unui abdomen apos;
încheieturile pocneau ca bobocii de trandafir în plină dragoste,
era cald, iar o parte din iarba verde mi se înfăşura pe gât,
căutam un răspuns din care să-mi curăţ cu o lamă sufletul,
să pot sădi, mai târziu, la piciorul podului,
o salcie.
sufletul, când se formează, are pereţi groşi
din el nimeni nu te aude,
poţi să ţipi, să baţi cu pumnii în zid,
nimeni nu te va auzi!
sufletul e o parte din iarba verde ce ţi se înfăşoară pe gât.
acum, dumneata, să-mi spui, de pe partea cealaltă a malului,
cum vrei să mori?

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!