Umbrarul de lângă pod

(şiroaie de lacrimi,
râuri interminabile de parcă aşa...)
mi se părea: că ele urcă din călcâi, că străbat corpul ca pe o planetă vie,
că stau întinsă pe muşchii unui abdomen apos;
încheieturile pocneau ca bobocii de trandafir în plină dragoste,
era cald, iar o parte din iarba verde mi se înfăşura pe gât,
căutam un răspuns din care să-mi curăţ cu o lamă sufletul,
să pot sădi, mai târziu, la piciorul podului,
o salcie.
sufletul, când se formează, are pereţi groşi
din el nimeni nu te aude,
poţi să ţipi, să baţi cu pumnii în zid,
nimeni nu te va auzi!
sufletul e o parte din iarba verde ce ţi se înfăşoară pe gât.
acum, dumneata, să-mi spui, de pe partea cealaltă a malului,
cum vrei să mori?

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am nevoie să stau cu cealaltă parte din mine

am nevoie să stau cu cealaltă parte din mine
înlăuntrul meu, în inima mea
ştiam asta, era ca o aspiraţie
mi-am imaginat dragostea
putea fi cum vrea ea
altfel ar fi fost greu s-o găsesc
viaţa a făcut acest lucru pentru mine
am aflat-o în sufletul meu
viaţa a decis pentru mine
m-am gândit şi la faptul că dragostea
nu voia să se întâlnească cu mine
că se temea de sufletul meu
de minunea din sufletul meu
avea ochi frumoşi dragostea
şi-mi zâmbea
şi în sufletul meu era furtună
şi Dumnezeu era pregătit să rămână lângă mine
acum sufletul meu nu mai e împărţit în două
cântă melodii vesele inimii cerului.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi spui

Să-mi spui în fiecare zi că eşti,
Să-mi murmuri cald că sunt şi că ţi-e dor.
Să-mi dărui pacea şi să mă iubeşti,
Să mă înalţi, să mă cobori uşor.

Să-ţi iei tainul de frumos din flori,
Să strângi în braţe gându-mi fremătând,
Să-ţi umpli inima cu mine-n zori,
Să-ţi fie, ziua, sufletul flămând.

Să-mi faci, din seri, senine dimineţi,
Să-mi fii lumină, dragoste să-mi fii!
Să fii tu sensul-ntregii mele vieţi,
Să nu mai pleci nicicând, să vii, să vii...!

poezie de Georgeta Minodora Resteman
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba verde de acasă

În iarbă draga mea, mereu,
Ţinea morţiş să mă dezmierde;
Era şi iarba mult mai verde…
Şi eu!

epigramă de Eugen Deutsch din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză verde şi-un smarald

Frunză verde şi-o lalea,
ce spectaculoasă-i viaţa mea
Când urmez a înţelepciunii stea!

Frunză verde, bob de grâu,
Îmi ţin poftele în frâu
Şi îmi pun zâmbind al răbdării brâu!

Frunză verde şi-un smarald,
Îmi păstrez sufletul blând, cald
Şi în apa frumuseţii eu mă scald!

Frunză verde şi-un cristal,
Galopez pe al victoriei cal
Şi ajung mereu la al fericirii bal!

Frunză verde şi-un safir,
Cu fugiţii nu dau bir
Şi port al curajului trandafir!

Frunză verde şi-un rubin,
De forţă îmi e gândul plin
Şi rapid iubire eu obţin!

Frunză verde şi-un cais,
Le amintesc oamenilor de paradis
Şi îi ajut la îndeplinirea magnificului vis!

poezie de Michelle Rosenberg (26 septembrie 2020)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când iarba arată mai verde de cealaltă parte a gardului, s-ar putea ca acest lucru să se întâmple datorită faptului că acolo au mai multă grijă de ea.

citat din Cecil Selig
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zambete de iarba verde

Zambete de iarba verde imi rasar
pe paginile din jurnal...
increstez roua ce-apleaca iarba la pamant
cu-o lacrima ce uda obrazul cazand.

Ma decupez de pe pagina unei strazi
dintre copaci si oameni, si ma grabesc
sa mananc culori... si pasesc
ferind intregi cirezi de fire rebele de iarba,
de teama sa nu le strivesc.

ma regasesc intr-un fir de iarba
culcat la pamant.
Esti tu, cel ce stai si privesti de sus
din nouri, spre chipul meu supus
de-o talpa criminala?
Esti tu, sau poate sunt tot eu,
acelasi, om sau zeu!

Haotice ganduri ma fac sa tresar,
din somnul meu de verde pal,
de verde crud si singuratic
verde de suflet, verde de eu,
verzi ganduri ce-mi zambesc mereu.

poezie de Ana Maria Balas
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fir necunoscut

Ieşind din verde fir ai apărut
Fată transparentă din zefir
Iarbă verde fir necunoscut
Ochii frunze verzi de trandafir

Apari zâmbitoare din frunză
Mergi pe iarba verde necosită
Pălăria ta e verde şi confuză
Păsările-ţi cântă ţie eşti iubită

Fir de iarbă trestie mlădie
De mijloc te as prinde odată
Îţi sărut urechea cu o melodie
Iubirea mea-ţi o dărui ţie toată

Eu nu ştiu, eşti adevărată fată
Sau eşti verdele din vânt turbat
Iluzie ce în vis şi gând se arată
Mă păcăleşte dar sunt bărbat

Am să te pândesc pe înserat
Îmbrăcat în verdele broscoi
Stau pitit la margine şi însetat
Oare cine-i mai isteţ din noi

De eşti fata ce am visat mereu
Am să-ţi cad chiar la picioare
Sufletul îţi dăruiesc chiar eu
Te sărut şi-ţi cer acum iertare

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă iarba este mai verde de partea cealaltă a gardului, poţi fi sigur că factura de apă este mai mare.

citat din Debbie Macomber
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericire, m-ai uitat?

Trec anii-n şir şi gândul mi-e la tine
Tu care-n sufletul meu n-ai apărut
Poate că nici nu vei apărea,
Dar eu tot te aştept…
Şi cred că apariţia ta imi va aduce nemurirea…
Unde eşti tu scumpă fericire?
Oare nu te merit?
Numai tristetea poate să mă cuprindă…
Să-mi umplu viaţa numai cu aceasta?
Poate că locul din sufletul meu
Care trebuia să fie al tău…
L-a ocupat opaca tristeţe
De care am parte chiar şi acum…
Doar niste lacrimi dulci,
Îmi mai salveaza sufletul acum…
De seceta ce-l cuprinse…
Din cauza lipsei tale…
Esti fericirea neînflorita,
Care imi umbreşte sufletul…
Pentru care imi fac speranţe opace…
Nu te gandeşti că sufletul mă doare?
Sau poate că aceasta e pedeapsa mea..
Să nu mă bucur de tine
Atât cât trăiesc?

poezie de Muresan Carmen
Adăugat de Muresan Carmen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul credinţei

fluidităţi transparente îmi străbat fiinţa
să îmi transfigureze şi ultimul extaz
visez cu ochi deschişi triumful, biruinţa
chiar dacă curg şiroaie lacrimi pe obraz.

în sufletul meu cald se extinde credinţa
scăldată în râuri cu valuri turcoaz
fluidităti transparente îmi străbat fiinţa
îmi transfigurează şi ultimul necaz.

cerul fericirii azi lărgeşte conştiinţa
mă ajută din tristeţe să fac mare haz
Domnul să mă judece să ierte neputinţa
din viaţa mea trăită-n zbucium treaz.

fluidităţi transparente îmi străbat fiinţa
să îmi transfigureze şi ultimul extaz.

rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar eu am avut de trăit

de partea cealaltă n-a fost nimic
atât mă doare
scuturarea florilor de corcoduş
atât mă doare
sufletul păsării decapitate
cu trupul fără viaţă
cum şi sufletul meu
ca o zi anunţată cu ploaie
doar eu am avut de trăit
de cealaltă parte n-a fost nimic
să doară într-atât încât
să-mi ceară înapoi tot zâmbetul florilor
de primăvară şi pe mine însămi
aşa simplu în cămaşa de in
cu picioarele goale
cu părul rebel
fără nimic
cum sunt

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi spui

Să-mi spui de câte ori te pierzi
pe-alei de labirinturi verzi,
întunecate... să-ţi descui
din ceaţă, frigul să-ţi răpui.

Să-mi spui când nimeni nu te-aude
şi-ai vrea să strigi şi lumi sunt surde...
s-alerg, să mă anin de-un cui,
să-ţi fiu icoană, rugi să pui.

Să-mi spui de nu mai poţi să zbori
de prinsă-n mreje... să-ţi tai sfori,
să-nnod în cozi de zmeu, să sui,
să te port fulg de vis oricui.

Să-mi spui când nu mai ai speranţe,
să-ţi compun versuri la romanţe
să-ncânte timp plecat hai-hui
în urmă-ţi... că-i al nimănui.

Să-mi spui de-mpreajmă iar să-ţi fiu
cum voal de păr, miresmi să-ţi ţiu
să nu se-mprăştie nu ştiu cui,
ce nu păstrez, căci alta nu-i.

Să-mi spui în gând -că tot voi şti
de-mi cauţi suflet, dorinţi vii
ce le-am pe veci, dulci, amărui-
de cum eşti tu, să-mi spui, să-mi spui.

Să-mi spui tot ce destin propui
cu dulce glas ce-l ai, să-mi spui,
să-mi spui tot ce nu poţi să spui;
că înger eu îţi sunt, de-mi spui...

Să-mi spui tot ce-ai fi vrut să spui,
să-mi spui ce n-ai spus nimănui,
să mă topeşti de glas ce spui...
Să nici nu fiu, de tu nu-mi spui!...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă iubeşte nimeni

Nu mă iubeşte nimeni,
Sunt trist şi sufletul mi-i amărât...
Am crezut că mă iubeşti,
Dar tu m-ai părăsit.

Nu mă iubeşte nimeni,
Stau ca într-o închisoare închis
Şi vreau să fug în paradis,
Dar acesta e doar un vis!

Nu mă iubeşte nimeni,
Şi inima mă doare!
De ce? Că nu pot merge.
De ce? Că n-am picioare.

Nu mă iubeşte nimeni,
Numai părinţii şi cei doi fraţi,
Care de la Dumnezeu
Îmi sunt daţi!

Nu mă iubeşte nimeni,
Dar eu nu regret,
Eu o să iubesc şi o să trăiesc
Până o să-mi bată inima în piept!

poezie de Vladimir Potlog (14 decembrie 2005)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevoia noastră de verde

Nimeni nu scrie
despre nevoia noastră de verde
ce ne face curat prin sertare,
despre cum se pun flori pe răni
despre sufletul ce devine foare repede fruct
nimeni nu scrie
despre cum se opreşte fiinţa din plâns
când înveţi să frămânţi vindecare...
cu gândul acesta din viaţă mă-nfrupt
despre primăvară mai pot scrie
dar până-ntr-o zi, într-o singură zi/ când
nevoia noastră de verde/devine
mormânt
pentru un fir de iarbă subţire...

27.02.2021

poezie de Daniela Pârvu Dorin din VOLUM IN PREGATIRE, Amprente (27 februarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu semnez niciodată condicile de absenţă

plec pur şi simplu precum un soldat necunoscut
nu-mi las nici umbra să facă contra-apelul
doar îmi sărut iarba aceasta verde care se înclină
la trecerea mea prin viaţă
de parcă mi-ar şti pasul
de parcă mi-ar ierta coasa
de parcă mi-ar fi ascultat visele din vis
şi atunci când îmbrăţişam cerul
dar şi atunci când mă înveleam cu pământul
şi când te ţineam în braţe
dar şi când îl căutam pe dumnezeu
alergând după fluturi alergând după licurici
între două suflări de păpădie şi o floarea soarelui
chiar dacă ar putea părea o copilărie în lumea asta
parcă într-o veşnică aşteptare a unei şi mai veşnice luminiţe de la un şi mai veşnic capăt de tunel
nimic nu mă poate convinge că dumnezeu are nevoie de intermediari ca să-mi lumineze inima
nici de taxe şi construcţii megalictice ca să-mi ierte păcatele
aşa că nu voi da ortul niciunui popă
nu voi semna nicio condică de plecare din lume
doar aşa ca să-mi pot vedea de moarte simplu
şi să nu rămân dator pământului cu o groapă
îmi doresc doar un rug
aşa cum mi-a fost şi viaţa
aşa cum poate îmi va fi şi veşnicia

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Salcie sinucigasa

Nu ai cum să treci pe cealaltă parte a lacului!
E rotund,
Nu există o altă parte
Va trebui să rămâi aici.
Să mori aici
Să renaşti aici
Sub formă de supusă fiinţă.

Nu mai sunt lebede, doar pene au rămas
Şi praf, de unde atâta praf?
Nu mai sunt frunze
Decât să îmi acopere
Fugar tulpinile
Crescânde.

Nu mai e nimic, eu şi un lac rotund.
În care încet de tot mă scurg
Salcie sinucigaşă
Mi-am lăsat rădăcinile
Ca o plută de salvare
Agăţate de un mal.

Ştiu, ştiu lacul e rotund,
Nu există cealaltă parte...

poezie de Iris Barbulescu
Adăugat de Doinita Raclariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi o să mori

deasupra unui câmp de flori
tu o să mori
şi voi lăsa ca testament
buchetul anemonei de ciment
apoi să-mi pui la căpătâi
lumina nopţii nimănui

acum sunt între rai şi iad
pe nicio frunză nu mai cad
doi ochi închişi în nufăr
şi nufărul cu grijă pus în cufăr

tu dacă vrei
la nunta mea
să demontezi stea după stea
şi să mă pui în locul lor

când luna urcă, eu cobor
în palma ta cu gust de ieri

ce poţi să-mi ceri
mai mult decât eu sunt când nu mai sunt
umbre de stele pe pământ

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş răsări ca iarba...

Aş răsări, ca iarba, din palma ta de soare
Să te mai văd, iubite, o dată cum te ştiu,
Dar încă am zăpadă pe umeri şi mă doare,
Că nu ştiu de-i devreme, sau poate, prea târziu

Să mă trezesc din somnul tăcerilor albastre
În care mă simt bine şi n-am răspuns de dat,
Când mă întrebi, iubite, de cântecele noastre.
Eu nu mai cânt, vioara, de cântec, s-a lăsat.

Curg sevele prin mine şi răscolesc nocturne,
Ameţitoare patimi şi nu mai ştiu de pot,
Să mă mai nasc vreodată din clipe taciturne
Şi clocotul de vină, din mine, să-l mai scot.

Sunt vinovată, Doamne, că mor încă o dată,
Când primăvara strigă, dar eu nu o aud.
Sunt încă iarnă albă, de lacrimi suspendată
Şi-aş răsări ca iarba, de verde să asud.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când voi muri, iubite

Când voi muri, iubite,
Să nu-mi cânţi cu amoc;
Nu-mi planta flori la cap,
Nici brad umbros, te rog.
Deasupra-mi iarba verde
În rouă stea uimită ;
Dacă vrei, viseaza-mă,
Şi, dacă vrei, mă uită.

Nu voi mai vedea umbre,
Nu voi simţi ploaia;
Nu voi auzi privighetori
Cântându-şi triste aria:
Şi-astfel visând într-un amurg etern,
Fără zi sau noapte,
S-ar putea să-mi amintesc
Sau să uit de toate.

poezie clasică de Christina Georgina Rossetti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba verde de acasă

Iarba verde de acasă
Cum să ne mai dea fiori
Dacă emigrăm în masă
Dup-un teanc de verzişori?

epigramă de Sorin Olariu
Adăugat de Sorin Olariu
Comentează! | Votează! | Copiază!