Viaţă multiplicată

Câteodată viaţă noastră e despicată ca un pepene
Din care se scurg sâmburii risipiţi
Păstrăm un un voal subţire peste lumina dinăuntru
Cât să creadă lumea că e o grădină
Însă biserica noastră e adânc ascunsă
Că am şi uitat locul unde sunt inima şi sufletul
În faţă o perdea de fum parfumat cu trandafiri ofiliţi
În spate cuţitul aspru al adevărului nerostit
Şi toate drumurile astea, din faţă în spate
Ne seacă seva copacului ce creşte în noi pipernicit
De atâta teatru prost i-au îngheţat mugurii
Un deşert pustiu acoperit cu flori de plastic
Mormânt adânc săpat din care nu se mai vede
Numele de pe cruce

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crezul

Crezi
într-un bărbat care duce cu faţa la spate
o femeie pe pieptul lui
care duce cu ceafa în faţă
un copil pe spatele ei
care duce cu un obraz întors
un alt obraz neîntors dintr-o parte
în altă parte a noastră
în altă parte a noastră
în altă parte a noastră
cu noi în spate cu spatele la voi
cu voi în faţă cu faţa la noi
în altă parte
din altă parte
aici!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împlinire

te iubesc constant şi disperat
adânc, pierdut, uitând de mine
şi dragostea noastră smulge viaţă
din trupul meu tânăr epuizat
e zenitul unui sens giratoriu
după care nu mai urmează decât
iarba verde şi liniştea eternă
când cade cortina adâncă
lamă de cuţit, un apus şi un răsărit
un destin încrustat adânc iremediabil
cu mult înainte să se fi scris orice carte
iar tehnologia şi viteza de comunicare
dezvoltarea şi încrederea trufaşă
nu schimbă absolut nimic, din contră
eunucii de azi pierd inconştienţi
cea mai frumoasă parte a spectacolului
uitându-şi rolurile, replicile
uitând chiar şi numele piesei
în care joacă

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poziţia Cuvântului

Se scriu pe bandă cărţi despre iubire,
Cu toate că domeniul doarme dus;
Nu s-a făcut nicio descoperire
Şi nicio vorbă nouă nu s-a spus.

Iubim la fel ca prin Antichitate,
Suntem îndrăgostiţi ca la trecut,
Einsteiniana relativitate
Nu ne-a scăpat de dorul absolut.

Copila mea, ce tineri suntem noi
Faţă de cer şi spate de pământ,
Faţă de nori şi spate de noroi,
Faţă de vânt şi spate de Cuvânt!

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (19 decembrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciunea sinucigaşului

Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu
miluieşte-mă pe mine păcătosul
lumea are legi, are reguli, are tradiţii
încălcate
pedepse, puşcării, case de nebuni
pentru struţi
învaţă, învaţă, învaţă
munceşte, munceşte, munceşte
hoţul neprins om cinstit
omul cinstit hoţ nedovedit
tradiţiile nu sunt punctele cardinale
teatru, măşti, joc de scenă
prost
şerpi târâtori şobolănesc fundaţia
paiaţe ipocrite acoperă geamurile
ploşniţe şi păduchi ca sarea
urăsc lumina din stele
sugruma vocea răzleaţă articulată
cuţite lungi laşe pe la spate
nelegiuţi iubiţi prin televizoare
adevărul s-a pierdut definitiv în
ceaţa deasă a rolului impus
mă rog în biserica sufletului încercat
fără frică de moarte
sinucigaş îndoit
de iubirea pentru femeia lui
Doamne nu mă lăsa

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama-fiinţa cea mai scumpă

Mama a plâns, a suferit şi a îndurat
pentru ca noi să ne bucurăm de viaţă.
Simţirile noastre, demnitatea, speranţa şi lumina
sunt legate strâns de femeia numită mamă.
Toate acestea îşi au locul
în sufletul şi inima ei plină de iubire.
Chiar dacă părul i-a albit,
chiar dacă pe faţă i-a apărut un rid,
sau dacă câteodată obrajii
îi sunt brăzdaţi de o lacrimă,
mama rămâne veşnic tânără
şi frumoasă în ochii noştri.
Mama este îngerul nostru păzitor.
Ne iubeşte aşa cum suntem.
Mama este cea care ne dăruieşte iubire,
linişte, soare şi iertare,
ori de câte ori greşim.
Este tânără mereu şi frumoasă.
Este raza noastră de soare.
Ochii ei împrăştie căldura şi lumina
de care orice copil are nevoie.
Mama e icoana sfântă
către care-întidem mâna.
E fiinţa cea mai scumpă.
Mama-i mama-întotdeauna.

poezie de Dumitru Delcă (28 septembrie 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parte din măreţia noastră este să începi să simţi veneraţie faţă de măreţia vieţii, şi faţă de splendoarea, nemărginirea acestei lumi. Fii dezbrăcat de toate conceptele care par să te ducă undeva însă doar ne blochează globalitatea. Trebuie să urmezi lumina dinăuntrul tău.

citat din Mooji
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demult pierdut

Demult un suflet pierdut în adânc
Oamenii i-au şi făcut mormânt
Nu se aude nimic, e doar vânt
S-a pierdut un om în adânc

Printre crengi se abate o trist-adiere
În aer se pierde o altă suflare
Tu porţi în suflet mare durere
Te pierzi şi tu în marea tăcere

Unde e amintirea
Unde s-a pierdut iubirea
De ce oameni-au uitat
De toţi cei care-au plecat

Când pleacă unii dintre noi
Chiar dacă nu sunt eroi
Amintiţi-vă c-au fost cu noi
Aprindeţi o lumânare şi voi

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moda pardesielor lungi cu şliţ adânc la spate şi fustă mini pe dedesubt

C-aşa-i moda se prea poate
Nu contest că-ntrec măsura
Însă parcă prea la toate
Li se vede... crăpătura!

epigramă de Gheorghe Gurău (2005)
Adăugat de Gheorghe Gurău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp...

Atâta timp cât mai avem o ţară
Şi ştim că locul nostru e aici,
Chiar dacă soarta-i crudă şi amară
Pe-acest Pământ nu suntem venetici.

Atâta timp cât mai avem o viaţă,
Bună sau rea, aşa cum este ea,
Putem să stăm cu moartea faţă-n faţă
Nu să ne-ascundem după o perdea.

Atâta timp cât mai avem onoare
Aşa cum am avut de când ne ştim
Chiar dacă umilinţa rău ne doare
Putem pe toţi în ochi să îi privim.

Atâta timp cât mai avem un suflet
Şi o iubire-n noi de oferit,
Cât ne păstrăm curat al nostru cuget
Suntem măreţi chiar dac-am suferit.

Atâta timp cât nu uităm trecutul
Şi cât ne pasă de acest popor,
Cât ale noastre piepturi îi sunt scutul
Putem avea în faţă un viitor.

Atâta timp cât mai avem speranţe
C-această lume rai va deveni
Indiferent de vremi şi circumstanţe,
După eşecuri ne vom reveni.

Atâta timp cât mai avem o şansă
De a scăpa de-acest destin sever,
Să căutăm cărarea luminoasă
Şi să urcăm pe ea până la cer.

poezie de Octavian Cocoş (11 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelesul iubirii nu este acela de a sta spate în spate, ci de a sta faţă în faţă, fiecare păstrându-şi propria mobilitate; înseamnă, deci, asumarea riscului de a te îndepărta sau de a te pierde, de a te reduce sau de a te amplifica.

citat din Jacques Salome
Adăugat de Valentish
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar şi atunci când îţi înfige, adânc, cuţitul în spate, se consideră o victimă a inventării armelor albe.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte târzie

Noapte târzie!
Cer acoperit cu nori grei.
Undeva, în univers, atârnă o lumină.
Este ascunsă în ceţuri.
Apoi se transformă într-o formă eliptică
Şi... dispare.
Mă tem! Motiv pentru care
Emit pretenţia de comunicare.
Dar telefonul se întrerupe
Când gândurile noastre alunecă spre paranormal.
20 e apeluri,
Dar la capătul adevărului
Răspunde tăcere.
Irelevant!
Cu toate astea insistenţa dă roade.
03 şi 25 de minute –
Lumina e mai aproape!
Se aprinde, se stinge!
Nelinişte şi somn agitat...
Nu caut răspunsuri, nici semne! Ajunge!
Am constatat! Extratereştrii există!
Iar inteligenţa lor este mai presus de a noastră.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem nerostit

încă sunt în locul acela abandonat,
unde doar închipuirea ridică zborul obosit la înălţime.
amăgirile umblă printre sălcii
descifrând pe nervurile frunzelor un bilet de intrare,
unde treptele te urcă şi cu mâinile la spate.

lumina din cuvânt rătăceşte
printre umbrele trecutului
negociind strălucirea cu sinceritatea verdelui din toamnă.

astenice literele frământă cuvântul,
ce tot mai plumb devine.
doar frunza se rostogoleşte tandru la gleznele mele,
creând poemul nerostit de nimeni.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cu chitara albastră (extras I, VI)

I
Un om aplecat peste chitara lui,
Un meseriaş ca atâţia alţii. Ziua era verde.

Ei au spus: "N-ai chitară ca a noastră,
Nu cânţi faptele cum sunt".

Omul a răspuns, " Da, cu o chitară-albastră
Toate-s altfel când eu cânt."

I-au mai spus," Tu cântă, trebuie,
O melodie de dincolo de noi, dar, totuşi,

Care-arată lucrurile cum sunt ele-n viaţă noastră,
Hai, cântă, te rugăm, la chitara ta albastră."

VI

O melodie de dincolo de lumea noastră,
Dar în care să fim noi, neschimbaţi de chitara ta albastră;

Prezenţi în melodie, dar într-un spaţiu cu-alte legi,
Diferit, dar noi aceeaşi – locul altul, înţelegi?

Un teritoriu unde lucrurile sunt cum se văd,
Doar teritoriul e schimbat de chitara ta albastră

Şi plasat astfel încât, dincolo de-orice schimbare,
Este perceput în atmosfera lui finală

Şi în momentul lui final, în felul-n care
Conştiinţa artei se îndreaptă spre final când

Gândirea zeului este rouă-înfrigurată,
Iar spaţiul însuşi îi devine melodie. Chitara-albastră

Se transformă în locul lucrurilor cum sunt ele-n viaţa noastră,
Creaţia-înţelesurilor din chitara cea albastră.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marele pustiu invizibil

Trec turme flămânde,
trec turme barbare,
turme păscând rădăcini,
doar rădăcini.

Ce pustiu imens, ce pustiu
acoperit cu iarbă verde
şi flori!

Sahara noastră
e-n sufletul nostru.

poezie de Vasile Romanciuc (1992)
Adăugat de Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

A nins peste iubirea noastră

Din flori de gheaţă
Culese de pe Lună,
Ţi-am pus, cândva,
Pe cap eu o cunună.

Din Cer ningea
Cu îngeri printre stele,
Fulgii erau lacrimi
Şi voal miresei mele.

Din flori de gheaţă
Culese de pe Lună,
Ţi-am pus, cândva,
Pe cap eu o cunună.

Din Cer ningea
Cu îngeri printre stele,
Fulgii erau lacrimi
Şi voal miresei mele.

REFREN:
A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

Ne-a măcinat
prin viscole simţirea
Şi secole
ne-ar mai răbda iubirea,
Colinde de regrete
Se aud surd în pustie
E frig la noi în suflet
E iarnă pe vecie.

REFREN:
A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

A nins potop
Peste iubirea noastră
S-au aşternut
Troiene de amintiri
Şi-n gerul unei nopţi
Al unei nopţi albastre
Am îngheţat
Printre atâtea iubiri.

cântec interpretat de Fuego, muzica de Fuego, versuri de Adrian Artene (1 decembrie 2018)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piesă de teatru

Azi beau apă de izvoare, etichetă pe o sticlă,
Traversez doar pe la colţuri, cu atenţie şi frică,
Număr firele de iarbă, dar le număr prin peluze,
Şi tocesc pantofi de plastic prin oraşe prea confuze.

Stau la stopuri şi în trafic, om modern, tehnologie,
Câştig timp, însă pierd viaţă, nu prea ştiu ce va să fie
Amăgesc simţiri cu droguri digitale, retuşate,
Însă uit ce mai contează pentru suflet... din păcate.

Exist doar pe dinafară, în interior mă doare,
Parcă nici nu îmi mai pasă unde merg şi de ce oare,
Am pierdut, precum mulţi alţii, bruma de luciditate
Acceptând cumva ca ceilalţi să mă mâne de la spate.

Ce-i mai trist... totul îmi pare prea firesc şi las să fie,
Însă este, din păcate, o ascunsă tragedie
Cu actori... şi eu sunt unul, prinşi în roluri permanente,
Care joacă ce scriu alţii... cu privirile absente.

Doar interpretez hipnotic câteva replici absurde,
Sub un proiector de umbre ce se tot reflectă crude,
Peste optimismul care e rănit şi nefiresc,
Îl tot bandajez întruna, aşteptând să-l mai trăiesc.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa noastră e un mit

Mă uit în depărtare
Şi văd lumea e mare,
Dar nu mai am răbdare
Că peste tot e durere.

Încerc să fac un pas în faţă
Dar ceva mă trage-n spate,
De toate mi se face greaţă,
Dar n-am frică de moarte.

Merg acasă şi zic "lasă",
Mâine poate e mai bine,
Dar totuşi e speranţă falsă,
De ce mă mint eu pe mine?

Tineretul iese-n drum
Vor lupta şi vor învinge,
Dar văd acum un om nebun,
Ce altă cale-nvinige.

De ce să crezi iar în poveşti,
Să crezi că-i uşoară viaţa,
Acum te naşti şi sigur eşti
Un om făr' de speranţă.

Acum viaţa noastră e un mit,
Ce pătrunde cu durere,
Pe pământul cel scârbit,
Plin de mizerii şi rele.

poezie de Eugenia Calancea (4 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În oraşul cel mare, în care sunt atâţia oameni şi atâtea case şi n-au toţi loc unde să-şi facă o grădină şi de aceea cei mai mulţi trebuie să se mulţumească cu flori în glastre, erau şi doi copii sărmani, care aveau o grădină puţin mai mare decât un vas cu flori. Nu erau frate şi soră, dar se iubeau între ei ca şi cum ar fi fost. Părinţii lor locuiau în două mansarde din cele două case alăturate şi care erau aşa de apropiate una de alta încât streşinile mai că se atingeau şi cum ferestrele erau faţă în faţă puteai să treci de la o locuinţă la cealaltă.

Hans Christian Andersen în Crăiasa Zăpezii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duşmanii te atacă din faţă. Numai prietenii îţi înfig cuţitul pe la spate.

aforism de George Budoi din Prietenia şi Duşmănia (13 februarie 2009)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!