Apus şi Răsărit

Deşi-n repaus pare-a fi a noastră viaţă trecătoare
Precum un soare la apus ce-n orizont s-a rezemat,
Într-un răstimp ce legea sa, ea timpul nu i l-a cruţat,
Pe când era şi n-a mai fost, îmi lasă-un semn de întrebare.

Căci de va fi ca eu să mor, se va-ntâmpla odată asta;
Privesc în sus, privesc în jos, şi-acum adânc inspir în piept
Şi nu-mi rămâne mai nimic, decât răspunsul să-l aştept:
– Rodi-va oare-un răsărit ce aminti de viaţa-aceasta?

poezie de George Ciprian Bălan din revista Luceafărul de seară Botoşani (3 noiembrie 2019)
Adăugat de George Ciprian Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea noastră

Îţi mai aduci aminte cum,
În dezmierdarea verii,
Iubirea o negam necum
Desculţi pe malul mării,

Cum ne ţineam de mână strâns
În dimineţi senine,
Şi ascultam al mării plâns
Mişcaţi adânc în sine?

Cum fiecare răsărit
Ne sugera că moartea
Iubirii care ne-a unit
Pieirii-i va fi soarta,

Că vecii-n veci ne vor avea
Împărtăşind iubirea,
Precum de-atunci puteam jura
C-aceasta ni-i menirea?

Cum anii trec, cum ei se scurg,
Cu tine-n amintire,
Privesc departe spre "amurg"
Cu-n gust amar de tine.

Căci nu-nţeleg, oare ce gând
S-a zămislit în tine,
De ai lăsat tot lepădând
Iubirea-mi pentru tine?

Tot ce a fost frumos s-a dus
Şi nu cred să-ţi mai pese,
Iubirea noastră ce-a apus –
De ce să mai conteze?

poezie de George Ciprian Bălan din revista Luceafărul de seară Botoşani (4 octombrie 2022)
Adăugat de George Ciprian Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un apus de viaţă (fiului meu, Titus, violonist dincolo de ocean)

Mai ştii atunci când te ţineam de mână
Să poţi urca şovăitor o treaptă,
Când îţi iertam surâzător o faptă?
Ţineai vioara sub bărbie până

Trasa arcuşu-n cer o cale dreaptă
Şi deşira uimirea ghem de lână.
Şi-acum acorduri în auz se-ngână
Şi-n sală mama să apari aşteaptă.

Nu s-au pierdut isprăvile în ceaţă.
Pe-atunci prin fapte vieţuiam anost.
Abia târziu mi-a răsărit în faţă

Sonetul blând, să-mi împlinesc un rost.
Odată doar, într-un apus de viaţă,
Tu, fiul meu, să afli că am fost.

sonet de Adrian Munteanu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doarme infinitul

Aiurit de simplă... în inimă te-ai infipt
Tandră aură de răsărit,
Clipind din pleoape adormită, aştept..
Şi privesc cum infinitul doarme la mine pe piept,
Să-mi dai foc cu un zâmbet
Să colorezi zorii... cu irişi si bujori
Acoperiţi in rouă de sărut
Pe a mea câmpie de lut,
Imi esti răsărit şi apus
Să-mi spui ce nimeni nu mi-a spus,
Să uit de timpul căruia sunt supus
In răsărituri de puls cu minus şi plus
Sedus... sedus de al tău surâs solar.
Ca un bob de rouă mă prăbuşesc
Când pleoapele răsar universul unde mă regăsesc...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clepsidra

Privesc firul de praf scurgându-se,
E conform cu legea gravitaţiei.
Alături un ceas numără şi el secundele,
Dar sacadat, rotindu-se.

Întorc clepsidra cu susul în jos,
Pentru că mai vreau să privesc timpul...
Îmi vine în minte un plan îndrăzneţ
Întorc ceasul cu susul în jos.
Crezând că pot să intorc... timpul.

Nu mai vreau să măsor nimic
Constat că de fapt există
O singură clipă prezentă
Şi o teamă permanentă.

Privesc secundele cum trec,
Le grupez pe minute cu gândul să plec,
Ore întregi devin nostalgice amintiri
Şi curg într-un singur sens...

Privesc clepsidra pe jumate golită
Şi mă grăbesc s-o întorc cu susul in jos,

Credeam că pot să întorc... timpul...

poezie de Alin Zamfir
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Fată frumoasă, cu suflet acru,
M-ai făcut să te iubesc
Proiectându-mi amintirea-ţi
Şi constat, nimic nu-i sacru
Fiindcă m-ai tratat prea aspru,
De curând.

Noaptea văd c-am rătăcit
Voiam să uit c-ai greşit,
Când privesc la răsărit,
Vreau să uit că ai greşit.

Ochii-ţi căprui, socotesc,
Fură inima oricui
Cum şi pe-a mea au furat-o
Şi-acum, trist, dacă privesc,
Constat că, chiar eu plătesc,
Mult.

Noaptea văd c-am rătăcit
Voiam să uit c-ai greşit,
Când privesc la răsărit,
Vreau să uit că ai greşit.

Sufletul e negru şi la mine-acum,
Dar ştiu c-aşa nu se putea
Să mergem mai departe
Şi că-mi voi reveni şi că voi reuşi, oricum,
Să-mi văd de viaţa mea, de propriul drum,
Mai mult.

Noaptea văd c-am rătăcit
Voiam să uit c-ai greşit,
Când privesc la răsărit,
Vreau să uit că ai greşit.

Dar nu pot.

poezie de Adrian Moroşan din Doar trăiri. Versuri (2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept un semn

Aştept un semn ce trebuie să vină,
Căci m-am născut doar ca să îl aştept:
Aşa mi-a spus bătrânul înţelept,
Clipind din orbii ochi, fără lumină.

Sortit sunt să aştept în miezul lumii,
Un semn ce încă poate n-a pornit,
Din pietre seva murmură vrăjit,
Mă leagă clipa cu ciudate funii.

Statuie-n calea timpului ce trece
Mă udă ploaia, m-a lovit furtuna,
Cu raza-i albă mă orbeşte luna,
Iar Cronos vrea şi el să mă aplece.

Sunt blestemat pesemne să păzesc,
Albastrul cer senin şi nestatornic,
Cum aş pleca şi cât aş fi de dornic,
Ca zarea, cu-ai mei paşi, să o unesc.

Cu mâini de lut mă trage recea vatră,
Cu lanţuri grele timpul m-a legat,
Tânjind spre soare, ochii mi-au secat,
Şi inima îmi este ca de piatră.

Aşa mi-a spus bătrânul înţelept,
Şi nu avea nici un motiv să mintă:
Cu ochii stinşi, privesc spre ceruri, ţintă,
Sunt blestemat ca semnul să-l aştept.

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drag mi-ai fost...

Drag mi-ai fost, mi-ai fost odată,
Dar ce-a fost n-a fost să mai fie,
Am văzut c-această lume
Făr-de tine nu-i pustie.

Şi luceafărul pe ceruri
Place mult cum străluceşte,
Dar apune şi dispare
Soarele când se iveşte.

El cu discul său cel falnic
Te deşteaptă la viaţă
Şi te face să uiţi iute
Steaua cea de dimineaţă.

Tu luceafăr mi-ai fost mie
Ce în zori de ziuă luce,
Şi-ai apus, - acum la soare
Eu privesc cu mult mai dulce.

poezie celebră de Veronica Micle
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda din adânc

Când mă privesc într-o fântână
mă văd cu-adevărat în zi
aşa cum sunt şi-am fost şi-oi fi.

Când mă privesc într-o fântână
ghicesc în faţa mea bătrână
cum ceruri şi pământ se-ngână.

Când mă privesc într-o fântână
ştiu că-n adâncuri foste mume
îmi ţin oglindă, ochi de lume.

Când mă privesc într-o fântână
îmi văd şi soarta, uit de nume.

poezie clasică de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfatul mamei

Copiii mei eu voi pleca, curând să-mi aflu, tihna,
Voi să-mi aprindeţi cât puteţi, la capul meu, lumina,
Fiţi buni, cinstiţi, orice să vă iertaţi,
Că nu e sfânt în lumea asta ca dragostea-ntre fraţi.

Să-mi faceţi când aveţi cu ce, în curte masă, mare,
Şi daţi un strop din via mea, să închine fiecare,
Pune-ţi bucate din belşug şi vreo câţiva, colaci,
Chemaţi să vină! Zâmbitori, pe goi şi pe săraci.

Nu vă certaţi pe ce-o rămâne, pe casă sau pământ,
Şi voi plecaţi copii mei şi aveţi doar un mormânt,
Lăsaţi deoparte lăcomie şi amară duşmănie,
Iubiţi-vă şi fiţi ca fraţii şi bine o să vă fie.

Iar la icoana Preacuratei, să puneţi, busuiocul,
Că m-a vegheat viaţa toată, mi-a ocrotit, norocul,
Să nu lăsaţi portiţa mea copii să ruginească,
Ea ştie cât v-am aşteptat, cu ochii pe fereastră!

De câte ori m-am rezemat, oftând de stâlpul porţii,
Priveam la drumul nesfârşit, eraţi plecaţi cu toţii,
Am adunat pozele voastre, la piept ca pe-un altar,
Si mulţumeam la cerul sfânt, c-aţi fost al vieţii dar!

Eu am să plec! Cer vouă azi, puţină îndurare,
Am ars o viaţă pentru voi, precum o lumânare,
De sus din cer o să privesc, apus şi răsărit,
Si voi trăi la voi în suflet, să ştiţi că v-am iubit!

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te purtam pretutindeni

Te purtam pretutindeni,
ca pe o comoară
viaţă de rouă,
viaţă de vis;
înfloream odată cu tine
şi urcam pe creste mereu,
şi mereu
nimic nu-mi stătea în cale: nici marea
cea mare,
nici fruntea îngândurată a unui zeu
*
te purtam pretutindeni,
ca pe un dar cuvenit,
doar al meu...
viaţă de roze, viaţă de gând
însorit
lăcrimam odată cu tine şi cântam
în furtună, şi cântam:
odată tu, odată eu...

te-am purtat pretutindeni:
prin soare şi vânt, prin viscol
şi ploi,
dar niciodată nu te-am întrebat
de ce sîngerai –
când eu urcam, şi tot urcam
fără să mai privesc înapoi
viaţă duioasă - uneori, dulce,
alteori amară -,
cu zâmbet încrustat
în statui...

8 iulie 2018

poezie de Valentina Becart (8 iulie 2018)
Adăugat de Valery Becart
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind la măicuţa

Privesc măicuţă şi mă mir,
Ce mâini dibace-ai căpătat,
Atunci, când bunul Dumnezeu,
La naştere, te-a binecuvântat.

Privesc măicuţă şi mă mir,
Cum tu la fus nici nu priveşti,
Dar firul tors, pe el se-adună,
Când dusă-n gânduri îl suceşti.

Privesc măicuţă şi mă mir,
Cum ochii tăi privesc în zare,
Şi-n gând întreb, fără răspuns:
La ce gândeşti, la câte oare?

Privesc măicuţă şi mă mir,
Cât de firav e trupul tău,
Şi câtă treabă poţi să faci,
Din zori, până-n apus, mereu.

Privesc măicuţă şi mă mir,
Cum poţi desculţă să păşeşti,
Pe bătătură ziua toată,
Şi nu te plângi că oboseşti.

Privesc măicuţă şi mă mir,
Cât de frumoasă poţi să fii,
Aşa, trudită ziua toată,
Şi nu te plângi, orice ar fi.

Privesc, mă mir, şi mă întreb:
De n-ai fi fost aşa ursită,
Ce ai fi fost, măicuţa mea?
Vreo... cuconiţă fandosită?

poezie de Flori Bungete
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc...

Privesc spre zarea îndepărtată,
Şi aud cum liniştea se aşterne.
Mă uit la omul care a fost odată,
Şi văd prin versuri cum discerne.

Privesc des spre zorii dimineţii,
Şi aştept cu multă nerăbdare...
Poeziile sale sunt râurile vieţii,
De unde mă adăp cu încântare.

Privesc spre locul care o să vină,
Şi observ că, el este deja prezent.
În jurul său este numai lumină,
Luceafărul străluceşte-n testament.

Privesc spre marea învolburată,
Prin care Eminescu ni se arată...
Constat că spiritul lui încă trăieşte.
Azi, la 170 de ani, el ne zâmbeşte!

poezie de Ovidiu Kerekes (15 ianuarie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revelaţie

Celula adormită pe corpul meu apus
Trezindu-mă la viaţă, departe de-ntuneric,
Îmi odihnesc lacrima din orizont himeric
Şi tot de Sus se lasă-n Jos mereu... şi ce-am de spus?

Nimic din ce n-am scris se scrie peste mine
Privesc înlănţuită la astrul din înalt,
Ce pare a fi hăul, ori poate fi un salt
Spre dorurile ascunse pe chipuri în ruine.

Aer străin să împresoare trupul meu cel strâns;
Să vină marmura celestă pe faţa mea cea rece,
Căldura mult mă doare, deşi n-aş vrea să plece
Ea duce-n depărtare un zâmbet pal şi plâns.

Să strig?... Să mă opresc?...
Cuvinte ce nu-s ale mele,
Se scaldă-n albia de stele... şi
Tac în vorbe albe. Privesc, cânt, mocnesc.

Să stau şi să aştept câte-or să mai vină,
Să râd plângând ca toţi acei din jurul meu?...
Sau să adun fărâme şi să clădesc un eu
Respingându-mi viaţa asta prea haină?

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Orizont

... ce limitat sunt
până şi-n propriile vedenii;
nu ajung niciodată la orizont,
chiar dacă alerg să-l ating,
e precum norocul, o himeră,
oaza din deşertul arid, crunt,
viaţă, ce-n fond e puţine decenii
şi nu-i ştiu sfârşit, nu-mi prezintă decont,
cum lacrimi-s, ce vărs şi oceane n-ating...
este limita mea, circuitul de-o sferă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frică

ţie nu?
de căutare
de răspuns
de întrebare chiar
îmi e teamă să fiu fericit
să strig iubirea în piaţă
ori să dansez precum zeii
cu tălpile pe Olimp şi creştetul în cer
îmi e aşa frică încât nu mai pot face nimic
stau şi privesc cum trece clipa
tremur
nici nu mai văd nimic
.....................................
oricum mai bine orb căutând lumina
decât viu netrăind
.....................................
împărţit între două temeri
nepregătit să-mi accept inima
o supun creierului
dau vina pe lume
pe Dumnezeu
în loc să privesc în sufletul meu

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţa unui viu jefuit

ca o durere prinsă în cleştii istoriei relative
te privesc îndelung
şi îmi pari mult mai bătrân
în toată forfota asta
când virtualul
muşcă din timpul nostru
ca un animal
înţeleg
că în aceste vremuri
un câmp de maci
ar fi imposibil de cuprins
cu ochiul minţii
şi judecat în legea firii
acum când imaginile
cosmetizate
ating perfecţiunea
să pipăi devine obositor
căci era asta nouă
ne-a jefuit de viaţă

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zefiruri parfumate

Trec orele rând pe rând,
în urma lor rămân
gânduri trecătoare
din tot ce-a fost
în nemărginitele uitări
un glas, o umbră
sub o frunză, sub o floare
într-un răsărit de soare
privesc cu emoţii
alba dimineaţă
îmbrăţişând o lume-ntoarsă
din poveşti
clipa ascunsă se răsfrânge
pretutindeni...
în zefiruri parfumate
ne aduce din toamnă-n primăveri.

poezie de Maria Ciobotariu (15 mai 2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara

Când seara tăcerea-şi revarsă
Privesc amuţit în amurg
Cum încă o noapte se lasă
Şi zilele mele se scurg.

Frumoasa-nserare mă-mbie
Cu-apusul pictat violet,
Iar moartea aşteaptă să vie
Ce joacă prin umbre balet.

Ce limpede este tăcerea –
De parc-ar transmite în gând,
Că tâlcu-i cel simplu-ar fi vrerea
Ca eu să ajung în pământ.

Rămâne-o-ntrebare dedusă
De toţi cei ce vor a trăi:
– Cum, Doamne, e viaţa supusă
Doar morţii ce-i place-a sorti?

Şi cad melancolic pe gânduri
Lipsit de speranţe, căci ştiu,
Sfârşi-voi pierdut printre rânduri
Adânc, în mormânt, în sicriu.

poezie de George Ciprian Bălan din revista Luceafărul de seară Botoşani (19 ianuarie 2015)
Adăugat de George Ciprian Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

E prea târziu... odată

Stau şi privesc cum soarele răsare,
Simt cum în piept, o rază îmi tresare
E raza fericirii, e raza iubirii.
Iubirii ce o simţeam odată.

Ţi-am dat din suflet tot ce aveam,
Ţi-am dat din inimă tot ce simţeam,
Dar tu, nu ai simţit nimic în acest fel
Nu-ţi tresăra nimic în suflet dragul meu.

Timpul a trecut şi ce pot să regret?
Că nu am reuşit să intru-ntral tău piept!
Să poţi să simţi şi tu ce-nseamnă să iubeşti,
Să ai un ţel în lume de ce să mai trăieşti.

Ştiu sigur că odată, ai să priveşti în urmă,
Să îţi aduci aminte de scumpele cuvinte:
"Eşti totul pentru mine şi te iubesc iubire "
E prea târziu "odată"

poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Somnul raţiunii naşte îngeri

Mă tot holbez la poză, nesătul
Şi mă întreb: ce să se fi-ntâmplat
De a dormit mai mult decât destul
Şi toată dimineaţa mi-a-ncurcat?

Căci, la-nceput, mi se părea că visul
Ce-a demarat în seara dinainte
Continuă şi am aici trimisul
Din Lumea-Pentru-Unii-Doar-Cuminte.

Păi – zău, aşa! – părea că e un înger
Cu aripile-ascunse undeva,
Cu buzele un roşu ca de sânger
În toamnă, nu mai zic... pe canapea.

Nu-mi aminteam, dar cred c-a fost o noapte
Activă rău, căci şi eu, obosit
Din ce-o fi fost pe-acolo, printre şoapte...
"Să-i fac o poză!" – brusc, mi-am revenit –

Şi-acum o tot privesc şi tot... nimic!
Dar ştiu precis: nevasta n-a aflat,
Căci am întors-o – nu prea mult, un pic –
Şi-am pus cearşaful, iute, la spălat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!