Albatroși străvezii trag marea cu hamuri nevăzute, marea se ridică tăcut, apoi cade în cascade de lumină, regretându-și peștii, stâncile, țărmul, valul prin ...
Albatroși străvezii trag marea cu hamuri nevăzute, marea se ridică tăcut, apoi cade în cascade de lumină, regretându-și peștii, stâncile, țărmul, valul prin care a desenat veșnicia timpului ei, așa cum eu, trag cortina secundelor, regretându-le trecerea, afundându-mă într-un somn adânc, din care doar amintirea de-a fi mă trezește constant.
Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.