Nicolae Vălăreanu Sârbu

Închiderea în vârstă

Deschid porțile labirintului,
povestește-mi despre zăvoarele lor
dacă poți ajunge la ele dinăuntru,
dacă vrei să ieși și ești epuizat
cum faci să te învingi,
sau rămâi acolo până se schimbă lumea?

Nimic nu mă sperie mai mult decât sechestrarea
închiderea în vârsta nevolnică și slabă,
lipsa de argumente cu care să te îndupleci pe tine
înainte de a-l îndupleca pe Dumnezeu.

E ceva straniu în care-ți vine să alungi iarna
și să te hrănești cu toamnele în care crezi,
cineva să-ți aducă fructele binecuvântate
la care să râvnești păcătos și să te abții
înghițând toate cuvintele care-ți vin în gând
cu poezia lor cu tot.

Înțelege măcar tu imaginarule select,
mi se rupe inima de fiecare iubire
și glăsuiesc cântecul iei sub stele,
dar nu mă lăsa niciodată să rabd mult
până-mi pierd simțurile dătătoare de viață
și fac din mine un produs de consum
pierdut pe rafturile nesăbuinței.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Nicolae Vălăreanu Sârbu

Tu mă știi

Dintre lumile pe care le cunosc
tu ai lumea ta
în care crezi că ești însemnat,
dar nu văd nicio deosebire de nuanță.

După modul cum uiți cine suntem cu toții
trăitori ai anotimpurilor anonime,
ieși afară din rândul împătimiților
și nu recunoști nimic
decât faptul că ești mai deștept.

Nopțile albastre se vor acoperi de întuneric
vor aluneca pe pantele obișnuite
pa care se pierd și muritorii,
tu mă știi,
dacă diminețile vor fi senine,
neiubirea din mine va fugi
și voi rămâne cu brațele întinse spre lumină,
să-mi înfășor cuvintele
în flamuri de crepuscul.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Chiar înainte de "a face" orice, tu trebuie "să fii", nu-i așa? Așadar, ce anume ești tu înainte de "a-face"? Ce, dacă ai fi paralizat, în comă, sau în somn, tu nu ești? Poți să învingi cei mai de temut adversari, poți să învingi de unul singur un război, poți să învingi cei mai abili adversari politici sau economici, poți să învingi zeci de invazii extraterestre, poți să învingi cei mai mari filosofi, poți să învingi cancerul, leucemia sau Sida, poți să învingi toți demonii din iad, dar dacă nu ai învins propria ta minte, rămâi doar un învins, un alt muritor de rând. Mintea poate afirma că e pozitivă sau cea mai abilă șmecherie "că a învins mintea", dar atâta timp cât gândul îți este călăuză, el doar te va invita la moarte. Află cine ești tu, pentru că tu nu ai fost născut vreodată. Corpul pe care-l crezi al tău nu e nimic altceva decât material de împrumut de la părinți și mai ales supermarketul din colț si piața agroalimentara a lui Matache. Cine ești tu, nu ce faci tu sau ce știi tu despre tine. Astea sunt doar roluri bune scrise de gând pentru a impresiona sau speria copii.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Cântec și cuvinte

cântecul își frânge sunetele în surdină
în inima celor care iubesc cu teama
de făpturi închipuite

cuvintele se rup în silabe și adaugă semnificații
împart pe măsuri ritmul
și-l repetă

ușile se deschid

se încarcă în memorie
tot ce trebuie reținut și spus

se-nfășoară-n lumina dătătoare de viață
din care îngerii curg prin aer
și Dumnezeu
rămâne-n interiorul ființei
oglindă a sufletului

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Închide ochii din afară și deschide-i înăuntru. Te sperie și îngrozește răul pe care îl vezi în lume? E doar teatru de păpuși. Ca să înțelegi ce se întâmplă în afară privește prima oara înăuntru. Înăuntru este gol. Bagi în tine calorii goale care nu servesc în niciun fel celulele tale, sistemul tău imunitar, nivelul tău de energie și apoi te miră boala ce apare în afară. Clipești neîncrezător și nu înțelegi ce se întâmplă. Nu vei înțelege niciodată până când nu înțelegi golul dinăuntru. Faci sex golit de orice încărcătură. O faci pentru statistică, o faci pentru că e singura monedă de schimb pe care o mai ai, o faci ca să mai uiți pentru o clipă, o faci în timp ce îți amorțești simțurile pentru a nu simți abuzul pe care îl comiți asupra ta și asupra sufletului tău deja epuizat de atâtea traume la care l-ai supus. Ai buzunarele și contul gol. Muncești mai mult ca niciodată cu prețul sănătății, al libertății și al visurilor tale și singurele lucruri pe care le acumulezi sunt stres, datorii și griji. Nu poate fi nimic plin în afară dacă totul este gol pe dinăuntru.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Agresorule, oricare ai fi tu! Să știi că dacă îmi învigi trupul, dacă îmi frângi inima și-mi mutilezi sufletul, cu fărădelegile tale, niciodată nu ai să poți să mă învingi pe mine, căci eu sunt mai mult decat toate cele trei la un loc, sunt eu la care tu nu vei putea ajunge niciodată!

(iulie 2018)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

într-o noapte ruptă de îndoieli

Când se întoarce cu spatele
Nu mai văd și partea din față
și nu se cade să mă ridic de jos
mai mult decât o linie

nu sunt un găsit de ocazie
cu buzunarele rupte de căutare
totul se petrece într-o tăcere locuită

nu știu ce poate să se lipească
ca o dorință fără sens
oricum nu mă pierd de mine

iubirea e o plagă greu de vindecat
supusă acelorași greșeli
pe care le fac în fiecare zi
fără să mă gândesc prea mult

într-o noapte ruptă de îndoieli
pe care n-o mai poți opri
și tu guști din amărăciune
și nu spui nimic

nu uita să-ți lași privirea acasă
poate cineva descifrează orizontul
spre care mergem împiedicați
cu inima-n palme

lumea dă din cap și se miră
cum se poate clădi ceva din bucăți
strânse dintr-un oraș plecat în afară

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Fără să cadă cerul pe noi

Dacă nu-ți pierzi cumpătul
îți pot explica ce nu-ți convine
fără să cadă cerul pe noi,
de-o să se sperie păsările.

La mine am destule variante
care nu te lasă buimac,
să navighezi pe mări străine
fără să știi unde ajungi sau naufragiezi.

Limba pe care n-o cunoști
o poți înlocui cu gesturi și semne
bine conturate și calme
care spun mai mult decât cuvintele.

Dacă înțelegi ce-ți spun alții
ești cel mai înțelept intrus
împăcat cu gândul că nu-i niciun pericol
și tot ce se întâmplă
e o curiozitate plăcută și hazlie.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dacă nu ești nerăbdător să creezi ceva, atunci nici ceilalți n-o să fie nerăbdători să vadă creația ta. Trebuie să faci ceva nou, ceva care te sperie și te determină să ieși din zona ta de confort. Acela este lucrul care te împlinește și te face să trăiești prin toate simțurile.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Turnul" de Simon Toyne este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -44.90- 26.99 lei.

Ego sum

dumneata ce hram porți?
care va să zică crezi că ești om
de ce nu crezi în Dumnezeu, dar crezi în tine?
oare aceasta înseamnă să fii om, să crezi ceva ce nu cunoști?
cum dovedești că tu ești om, dar Dumnezeu nu există?

și de unde știu eu că nu ești robot?
de ce înoți în apă dacă nu ești pește?
de ce zbori dacă nu ești vultur?
ori unde-ți zboară mintea de te cațeri în vîrf de munte
fără să vrei să faci nimic acolo?
cumva crezi că om e să fii din toate cîte puțin?
că om înseamnă să fii ciudat, ca picat din lună?
cine ți-a dat pofte și sentimente?
ori poate viața altcuiva e menirea ta de slujitor,
să stai în umbra aceluia și să-ți aperi femeia și copiii

spui că îți plac mai mult fluturii, berzele, lupii și chiar și viermii
că te încîntă mult iarba și florile adevărate,
mai mult decît cele artificiale, că simți ceva mai mult,
ceva ce numai tu simți și că te doare
cînd vezi că alt om suferă și plînge
și de aceea, neapărat de aceea, ești om
dar știi tu oare ce e artificial și ce e natural?
și oare nu pot exista roboți și pentru a studia
cromozomii firului de iarbă?

că roboții gîndesc la fel, așa crezi tu,
și față de cele vii
și față de cele moarte,
față de oameni și față de marele zid chinezesc,
piramidele egiptului, statuia libertații
și tot ceea ce ție îți place
că ei nu au sentimente și morală
mai mult decît poți tu avea, mai mult decît tu le poți împrumuta,
mai mult decît poți tu lega în funiile sufletului tău,
dar ție cine ți le-a dat, ești sigur că numai tu ești cel adevărat?
tu, care funcționezi ca un robot îngrijit de alți roboți,
roboți care îți umezesc și încălzesc aerul
atît cît să-ți amintești de briza mării din tinerețe,
tu, cu sentimentele selectate și accesate prin plăci neuromotorii,
prin forțe magnetice și electrozi care scriu prin mîna ta
ceea ce crezi tu că vrei,
ori chiar scriu direct ceea ce tu gîndești
dacă tu ai amorțit în degete,
roboți care nu pot trăi fără tine, fiindcă asta e menirea lor,
să-ți calce în umbră,
să se ghideze după pîlpîirea minții tale, după focul iubirilor tale,
să-ți măsoare hemoglobina și să-ți netezească fruntea
în timp ce tu, de fapt, nu ai putea să trăiești
nici măcar o noapte, singur, în mijlocul junglei,
cu o carte zdrențuită în buzunar,
tu, un robot al roboților

și de unde știu eu că nu ești Dumnezeu?
fiindcă mă cheamă om în dicționar, răspunzi tu,
logic

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Tu ești genetic jumătate mama și jumătate tata. Dacă îți negi un părinte prin ură, lipsă de iubire și acceptare, ucizi o bucată DIN TINE. Ești un om mutilat. Orice trăsătură care nu îți place la părinții tăi, este deja în tine și dacă nu o accepți, iubești și admiri, nu o poți folosi în avantajul tău. Așadar simte în inima ta toată iubirea, înțelegea și acceptarea pentru părinții tăi. Doar astfel, vei putea să devii tu întreg. Vrei să trăiești aici și acum? Vrei dezvoltare personală și evoluție? Perfect. Te duci acum și îți iei părinții în brațe, le spui că îi iubești și îi ții în brațe, mult și cu toată acceptarea și iubirea. Și ei au lupta lor. Dacă ceva te nemulțumește la ei, atât pot ei acum. Înțelege că și ei vor lucruri așa cum vrem noi toți dar poate ceva îi oprește. Și ei suferă. Și ei vor mai bine pentru familia lor dar uneori viața dă cu tine de pământ și te ține acolo. Ăsta nu e motiv să îți privești părinții altfel decât cu maximă iubire și acceptare. Luptă tu și pentru ei, nu le mai cere nimic. Doar iubește-i și mulțumește-le apoi ieși pe ușă și mergi la război.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Două dintre cele mai greșit înțelese cuvinte din vocabularul omenesc sunt "munca" și "iubire". Dacă vrei să fii nefericit, spune că "muncești" atunci când faci activitatea aia nesuferită, corvoada în care îți vinzi timpul pentru bani într-o activitate ce nu îți place ca să mai supraviețuiești o lună, în care weekendurile, concediile și chiulul au devenit singurele plăceri ale vieții. Dacă alegi să fii fericit, găsește activitatea aceea care este atât de plăcută ca și cel mai captivant joc al copilăriei tale, care te bagă în stare de flux și din care nu mai vrei să te oprești, câștigă bani din ea și spune-i muncă. Dacă vrei să fii nefericit, numește "iubire" dorința de a poseda o altă ființă umană care dacă nu se încadrează în convingerile și regulile tale limitate despre viață, relații și iubire, care dacă nu îți satisface nevoile personale, este o ființă lipsită de orice valoare și interes. Omul fericit va numi iubire senzația de plăcere și împlinire totală atunci când oferă ceva altui om, fără nicio așteptare sau motivație ascunsă și nerostită, care înțelege că iubirea izvorăște în sufletul fiecărui om și cel care se plânge de lipsa de iubire nu și-a descoperit propriul izvor și asta ar trebui să fie singura lui preocupare cu mult înainte de a ieși în lume.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Sufletul nu mi-a rămas gol

chiar dacă ai mușcat din propria umbră
o parte din tine se reface odată cu ea
și nu întârzie să se miște pe liniia impusă
care ne desparte unul de altul
și trecem fără să ne vedem cu inima
chiar dacă ochii ar vrea să spună ceva
e trist că nu ai privit destul
drumul de pe care veneam grăbit.

cuvintele aveau un sâsâit de șarpe
și din prudență nu le-am putut folosi
nici măcar gesturile nu m-au ajutat prea mult
eram într-o sărăcie de mijloace
și posibilități de manifestare directă
sufletul nu mi-a rămas gol
l-am înfășurat în iubirea flămândă
și l-am lăsat să-și caute liniștea.

de acum este cazul trăirii din plin
în casa bogată ce m-a dobândit
cu angoasele mele cu tot
în cercul rotit până la margini
mai mult decât știu
mai mult decât cred
în viclenia unei boli
pe care o vindec.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Seneca

Nu te chinui înainte de vreme pentru suferințele de care te temi. Durerea e ușoară dacă ideea pe care ți-o faci despre ea nu o mărește prea mult. Toate lucrurile depind de ideea pe care ne-o facem despre ele. Ce rost are să ieși în întâmpinarea suferinței când oricum o vei simți dacă va da peste tine? Dar în vremea asta, tu pune-ți înainte binele și vezi ce poți face pentru el. Ce câștigi cu asta? Timp.

citat celebru din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Four Tragedies and Octavia" de Seneca este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -68.00- 26.99 lei.
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Sunt prezent

De la naștere m-au lăsat să aștept
m-au învățat să mă lupt cu timpul,
porțile la care bat se deschid greu,
dar trebuie să intru.

Sunt prezent
în toate întâmplările și ele mă încearcă
și chiar dacă mă rănesc
lupt până la epuizare.

Strig cu revoltă,
nimic nu mă oprește în loc
și nici nu mă tem
când îmi topesc seva
în fiecare cuvânt.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Dă cu zarul

dacă tot ai de gând s-o faci, fă-o până la capăt,
altminteri, nici măcar nu încerca.

dacă tot ai de gând s-o faci, fă-o până la capăt.

s-ar putea să-ți pierzi iubita,
soția, rudele, serviciul și poate mințile.
fă-o până la capăt,
s-ar putea să nu mănânci 3 sau 4 zile.
s-ar putea să îngheți pe o bancă-n parc.
s-ar putea să faci pușcărie,
s-ar putea să te faci de râs,
de batjocură,
să rămâi singur,
singurătatea e un dar,
toate celelalte sunt teste de rezistență,
a cât de mult chiar vrei să faci asta.

iar tu o vei face
în ciuda respingerii și a șanselor schiloade
și va fi mai minunat decât
orice altceva
ți-ai putea imagina.

dacă tot ai de gând s-o faci,
fă-o până la capăt.
nu mai există un sentiment ca acesta.
vei fi numai tu și zeii
și nopțile vor fi cuprinse de flăcări
fă-o, fă-o, fă-o.
până la capăt
până la capăt.
vei duce viața de-a dreptul într-un
hohot de râs, este singura luptă pe cinste
care există.
... tu n-ai putea-o povesti mai bine.

poezie clasică de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Pleasures of the Damned: Poems 1951-1993 Paperback" de Charles Bukowski este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -69.99- 41.99 lei.
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Am fost și sunt

Am fost întrebuințat devreme
chiar prea tânăr pentru o răspundere mare,
nu aveam nervii și simțurile tocite.

Prins într-un angrenaj din care n-am putut ieși
sub pielea subțire nu mai eram eu,
era necunoscutul care acționa la comndă
pedepsit la timp ca un copil neascultător,
am căutat o breșe cum apele după furtună
și am fugit în alt univers îndepărtat.


Sunt pe meterezele convingerilor formate,
mă caut în cuvintele rămase învățătură.

Sunt mai adevărat decât amarul din frunze
în diminețile în care scutur nimicul din mine,
urc până-mi dai semne de iubire
și te simt cum respiri prin sufletul meu sărac
cu tainică încredere în răsăritul luminii.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu există transformare a unui om și apoi a lumii sale exterioare fără schimbarea imaginii de sine. Ce crezi tu despre tine, imaginea ta de sine duce la valorile tale care duc la convingerile despre sine și cum merg lucrurile care apoi duc la emoții care alimentează comportamentele ce dezvoltă abilități și care în final duc la realizările din lumea exterioară. Dacă tu crezi că tot ceea ce poți să obții în această viață e un job cât mai bun, vei face CV-uri și vei căuta să lupți pentru o poziție într-o firmă, cu salar și toate cele. Dacă tu crezi că poți să fii un antreprenor, vei acționa în consecință. Întreaga ta viață este determinată de ce crezi tu despre tine. Am un pont aici. Cel mai sănătos e să crezi despre tine că ești un CREATOR. Că poți să creezi și cu ajutorul imaginației să transformi materia și lumea ta exterioară. Defapt, nu e nevoie de demonstrație ci doar să te gândești care este originea oricărui lucru material creat de om de pe planetă? În imaginația omului a început distracția. Gândurile, emoțiile, corpul tău, personalitatea ta, abilitățile tale, relațiile tale, banii tăi, toate sunt opera ta de artă. Cu imagina asta de sine, cea de CREATOR, poți ajunge departe.

citat din
Adăugat de George Aurelian StochițoiuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Este doar un crâmpei

Regia piesei mi-a mâncat din timp,
las actorii să joace,
privesc și mă întreb care parte din mine
trăiește ca niște cuvinte nefolosite
ori se regăsește în gesturi
care schimbă atmosfera cu emfază,
iar pe nesimțite se spulberă cauza invocată,
intervin așteptatele aplauze
care dau naștere unei rumori
când se iese ceremonios la rampă.

Este doar un crâmpei
ce rupe din tine sentimente,
treci mai departe ca o noapte nebună
prin pădurile ce te umplu de frică
la fel cu o furtună care se întețește dintr-o dată
și-ți toarnă apă-n cap cu găleata
încât nu știi cum să faci să te salvezi,
lași totul pe seama divinității
care-ți controlează instincul
și poate scapi.

Îmbraci lumea cu frumosul de după
și faci un pariu cu viața
că moartea te găsește întotdeauna nepregătit
într-un loc unde n-o aștepți,
nu mai încapi în durere,
nici în bucurie
doar într-o clipă pierdută
fără să vrei.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Cuvintele deschid porțile

E un senin cu tine-n gânduri
pe care-l împrumută și cerul,
lumina strălucitoare și caldă
acoperă cu o amiază de albine
salcâmii cu aripi de flori.

Cuvintele deschid porțile
când vreau să-ți ating sufletul
pe care ți-l pui în palme,
să-l simt cum flutură taine.

Când încep să-i deslușeasc iubirea
care-l unge cu miere
trebuie să te grăbești.

Timpul nu-și lasă clipele să odihnească
în trupul tău fragil
ce se năruie câte puțin

și odată cu el
pleacă toate întâmplările.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Despre ea

poți să-mi vorbești aproape
despre orice
spune-mi dacă vrei despre moda
încă a anilor noștri
înăbușită în
blănuri de urși
cu mult mai triști
decât în reclamele Coca Cola
povestește-mi despre vacanța visurilor tale
pe insula în care e raiul pogorât
rămasă moștenire unor copii
relativ norocoși
poți să îmi spui și despre frică
și de ce pare că devine din ce în ce sinonim cu
viață
învață-mă și o să ascult
într-adevăr
legile scrise ale lumii noastre
arată-mi farmecul științei și al numerelor și dezvăluie-mi
geometria stelelor
descrie-mi cea mai valoroasă piesă de artă
și spune-mi de ce Christos e vândut
la licitație
astfel povestește-mi despre cum se câștigă
banii și arată-mi unde se-adună timpul
scurs cu sudoarea zilelor
luminează-mi creierul și
încălzește-mi inima cu religia ta
creștine
și recită-mi tare și cu intonație cea de-a 6-a poruncă
atârnată deasupra drobului de Paști
povestește-mi despre lacrimile lui Lucifer
și spune-mi ce vină a avut Eva
citește-mi basme și povești pentru copii ascunse sub paturile Vaticanului
învață-mă adevărurile de mult uitate
ale șamanilor învăluiți în plante de Soma
poți să-mi reciți și voi asculta cu inima urechilor
versurile milioanelor de poeme născute din sânge
vorbește-mi despre toate astea și mult mai mult de-atât și voi asculta
dar niciodată nu încerca să-mi vorbești despre realitate
despre ea
poți numai să taci

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook