Umbrarul de lângă pod

(şiroaie de lacrimi,
râuri interminabile de parcă aşa...)
mi se părea: că ele urcă din călcâi, că străbat corpul ca pe o planetă vie,
că stau întinsă pe muşchii unui abdomen apos;
încheieturile pocneau ca bobocii de trandafir în plină dragoste,
era cald, iar o parte din iarba verde mi se înfăşura pe gât,
căutam un răspuns din care să-mi curăţ cu o lamă sufletul,
să pot sădi, mai târziu, la piciorul podului,
o salcie.
sufletul, când se formează, are pereţi groşi
din el nimeni nu te aude,
poţi să ţipi, să baţi cu pumnii în zid,
nimeni nu te va auzi!
sufletul e o parte din iarba verde ce ţi se înfăşoară pe gât.
acum, dumneata, să-mi spui, de pe partea cealaltă a malului,
cum vrei să mori?

poezie de Silvia Bitere din Gri kamikaze
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!