Iar nu găseam cuvântul
(vorbe goale)
ți-am învățat liniștea până în oasele tainei
schelet de umbre umblător
udat puțin de sângele de a fi
pe cale umbla goana
icoană în lumi de lumină erai
din sufletul tău făcut bucățele
suind în cocoașa întrebării
îmi creștea uimire în destinații de morminte
îmi erai astâmpăr pe zare
ochii îmi erau plini
de implozia în duh a frumuseții tale,
aceea ce făcea casă de piatră cu eternul
divinul venea, fruct de zbor
cu miezul pe ape
erai o noțiune despre tristețe
intrând în lacrima încovoiată-n destin
unde toate-s în flăcări ude,
nisipul de cântec și mâine nu e
pasărea are piept din pânză de moarte
nicăieri era o noapte astrală
noi ne uneam acolo nimicurile
într-o căutare ce ne ermetiza, devenind singuri
în rest, aceeași lume luminată de minciună,
de raze de-ntuneric rânced
sleindu-și untura în oameni
asuprit de adevăr
iar nu găseam cuvântul
poezie de Ștefan Petrea
Adăugat de Discordia

Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre lumină
- poezii despre învățătură
- poezii despre viitor
- poezii despre tristețe
- poezii despre sânge
- poezii despre suflet
- poezii despre păsări
- poezii despre ochi
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.