Dorinţă

În ochi aş vrea să te privesc
Şi chipul meu să-l oglindesc,
Să-ţi rămână o suvenire dragă
Şi când pleoapa cade într-un vis
Eu să izvorăsc din paradis
Şi împreună în liniştea nopţii
Să alungăm monotonia singurătăţii

Mă pierd, în deşert mă rătăcesc,
Când în adâncul sufletului tău,
Vreau să citesc. să scotocesc
Şi alunecând în aşteptare
Caut cu sârguinţă şi ardoare,
Să descopăr în a ta pustietate,
Zarea liberă si largă-n care,
Pasărea –şi întinde aripile
Şi-n al ei zbor, trilul să răsune cu dor.

Port cu mine-n sufletul pustiu
Dorinţa –mi pură şi profundă
De-a fi eu acea femeie
Ce inima-ţi acordează, armonizează
Şi vibrează şi- n ale ei
Unde-n valuri care se revarsă
În universul nostru astral.
Şi valsând, să plutim în paşi uşori
Duşi de ai noştri dalbi fiori.

Din abis, pe culmi să ne-nălţăm
Până la margine de nori,
Şi -mpreună s-ascultăm într-o simţire
Muzica –n surdină până la asfinţire
Şi-ntr-o singulară răsuflare
Să trancedem viaţa pasageră
Şi-n lumini cromatice mai apoi,
Pe tainice şi misterioase cărări,
Să ne continuăm viaţa-n doi.

poezie de Georgeta Ganea (23 august 2019)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

În ochi aş vrea să te privesc
Şi chipul meu să-l oglindesc,
Să-ţi rămână o suvenire dragă
Şi când pleoapa cade într-un vis
Eu să izvorăsc din paradis
Şi împreună în liniştea nopţii
Să alungăm monotonia singurătăţii

Mă pierd, în deşert mă rătăcesc,
Când în adâncul sufletului tău,
Vreau să citesc. să scotocesc
Şi alunecând în aşteptare
Caut cu sârguinţă şi ardoare,
Să descopăr în a ta pustietate,
Zarea liberă si largă-n care,
Pasărea –şi întinde aripile
Şi-n al ei zbor, trilul să răsune cu dor.

Unde line-n valuri se revarsă,
În universul nostru astral
Şi inimile se unesc, se contopesc,
Freamată şi murmură-n adânc
Cântul dragostei profund,
Iar noi valsând, plutim în paşi uşori
Duşi de ai noştri dalbi fiori.
Să fim noi oare aleşi de-al nost destin?

Din abis, pe culmi să ne-nălţăm
Până la margine de nori,
Şi -mpreună s-ascultăm într-o simţire
Muzica –n surdină până la asfinţire
Şi-ntr-o singulară răsuflare
Să transcedem viaţa pasageră
Şi-n lumini cromatice mai apoi,
Pe tainice şi misterioase căi,
Să ne continuăm drumu-n doi.

poezie de Georgeta Ganea (16 august 2019)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condorul

Mă înalţ ca un condor,
Spre tine, spre tine...
Şi zbor, şi zbor
Alături de sufletul tău!
M-agăţ de Soare,
De poala lacrimii,
Ce curge din stele!
Şi zbor, şi zbor
Sub bolta cerului în valuri,
Prinsă-n nori...
Suflu, suflu
Peste zarea întinsă.
Şi-n gând, şi-n suflet
Lacrimă şi lacrimă!
Şi zbor, şi zbor
Prin lacurile luminii,
Prinsă de lanţul iubirii,
Printre stelele abisului,
Purtând sufletul bucuriei!
Zbor şi iar zbor,
În albia verde-albastră,
Să te-ntâlnesc, copilă dragă,
La poarta Raiului!
Ca un condor
Străbat viaţa...
Şi zbor, şi zbor
Alături de aripile condorului,
Ce mi le împrumută
Din când în când,
Să ajung la tine, Liana!
Să ajung la tine, Soare!
Şi la Dumnezeu!

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

Aş vrea
Aş vrea mereu cu voi să fiu,
Să mă plimb pe-un fir de râu,
Si-mpreună s- ascultăm,
Cum natura fredonează
O spăimântoasă melodie,
Când apa în cascadă cade
Şi-al ei curs îl croieşte pân la vale.

Aş vrea mereu cu voi să fiu,
Pe o plajă-ntinsă, însorită,
De spumoase valuri străjuită
Şi-n dimineţi senine, răcoroase
Pe nisipul umed să se-aştearnă,
Siluete lungi şi tenebroase,
Semn că razele blânde, luminoase,
Ce cuprind zarea azurie
Încălzesc pământul şi marea
Şi-n noi sădeşte fericirea, bucuria.
Mai apoi, cu voi, dragi nepoţei,
În adierea uşoară a brizei sărate,
Să-nălţăm pân la buza norilor,
Zmee colorate multe,
Al căror fâlfâit sonor,
Fac deliciul admiratorilor.

Aş vrea mereu cu voi să fiu,
Să plecăm în drumeţie
Şi-n pas vioi şi cadenţat,
Să urcăm pe-o cărăruie
Până sus, pe creasta munţilor
Şi de-acolo să admirăm
Semeţia codrilor şi brazilor.
Ecoul glasurilor voastre,
Să răsune-n valea largă
Să-l audă o lume-ntreagă.

Aş vrea cu voi mereu să fiu
Să vă văd cum creşteţi mari
Şi a voastră transformare,
Să-mi aducă aminte tot mereu,
Că şi pentru mine timpul trece,
Lăsându-şi a lui pecete
Pe-al meu trup şi chip sculptat,
De anii mulţi care s-au adunat.

poezie de Georgeta Ganea (15 octombrie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În fiecare lucru te caut

În fiecare poem mor câte un pic de dragul tău,
când scriu, mă trec cruci de jar
şi cerul începe a mă ustura sub pleoape,
simt picioare de sfinţi, trecându-mi prin ochi
apăsând-i până la lacrimi,
dar eu nu mă opresc
până nu storc din cuvinte toată viaţa.

În fiecare piatră te caut cu dalta sufletului
şi te cioplesc până îţi simt zâmbetul că se zbate,
la fel ca pasărea din colivie, flămândă de cer,
apoi te pipăi cu toate simţurile
ca şi când aş sărută degetele lui Dumnezeu
în care stau atârnată...

În fiecare durere mă sprijin de tine
şi tot ce sunt mă transform
într-o pâine fierbinte, din care aş vrea
să rupă îngerii în fiecare dimineaţa,
să înfloresc la fiecare înghiţitură a lor,
fluturând in tine rochia de mireasă a cărnii mele.

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie luminoasă...

Femeie luminoasă ca şesurile-n toamnă,
dă-mi gâtul tău, cuib moale cu paseri de azur,
dă-mi mânele, mai pure ca pietrele din râuri —
femeie cu gândirea ca un polen netrebnic
şi carnea ca oricare gândire mai zămoasă.

Femeie, pământ negru, te vreau şi te iubesc,
aş vrea să-l ar, să-l semăn, să-l secer şi să-l macin,
pământ proaspăt în care dormiră toţi ai mei,
pământ tânăr în care mi-i tânără chemarea,
pământul unde-n urmă vreau să adorm şi eu.

Şi vreau — în ciuda celui ce seamănă-n deşert
nisip şi foc, cu umbra la brâu şi soare-n ceafă —
grăuntelui lumină să-i dăruiesc şi apă;
aş vrea să-l ar, să-l seamăn, să-l secer şi să-l macin
şi-aş vrea s-adorm cu grâul cel bun la căpătâi,
pământ, matrice dată din ziua cea dintâi,
în care mă aşteaptă, ca-ntr-o oglindă, chipul.

poezie clasică de Benjamin Fondane din Privelişti (1917)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pictura sufletului tău

Pictez şi-aş vrea să dau culoarea bună a chipului tău,
dar ştiu că-mi este-n fire destul de greu
şi-am potrivit o nuanţă ca atunci când eram la Ceahlău,
cu rezonanţe ce-mi fac sufletul mereu în apogeu.
Aplic nuanţe ce-ţi colorează gândul precum florile de măr,
ce vrei s-atingi uşor cu palma, visând gânditoare,
să-ţi dau parfumul clasic, sau modern şi să-l pun în păr
şi cred că ţi-ar place şi vrei să ştii, cum e oare!
Îţi trimit apoi fluturi să-ţi zboare-n pântec şi-n stern,
o frământare ce-o simţi când mi-ntâlneşti privirea,
ce face nisipul din clepsidră să-ţi cern,
ca apoi să-ţi pun aripi să văd însuşirea.
O parte din mine vrea să-ţi facă daruri,
că vreau să fie şi-n răvaş la acel apel
şi-aş vrea să am în tablou atâtea haruri,
ca să mă-închin mereu la chipul tău rebel.

poezie de Eugenia Calancea (18 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miraj

Din zările îndepărtate ale orizontului nesfârşit,
Când se –ngână noaptea cu ziua,
Pe cadranul mirific cu culori celeste ale cerului boltit,
În urcuş pe drumu-i lung şi calculat,
Plimbă ciclic clipa de la mijire până la asfinţire,
Ducând cu el timpul drămuit al noastrei vieţi.

Pământul îl îmbrăţişează cu ale Lui braţe calde,
Lumina alb gălbuie ce radiază -n fascicul,
Ne înfaşoară în ai ei matie stelară,
La pieptul Lui încălzeşte văzduhul şi natura,
Şi stimuli calzi, optici şi dinamici,
Fac ca viaţa să germineze, să-nflorească, să rodească,
Spre bucuria şi împlinirea omenească.

Proiecteză-n lungu-I drum neântrerupt,
Respectând proporţii fizice universale,
Umbrele, ca secundare, minutare sau orare
Pe cadranul imaginar al ceasului universal,
Un miraj al armoniilor cosmosului de fapt ar fi.
Şi viaţa-i într-un dans oglindă a jocului umbrelor.

Spectrul Lui se metamorfozează-n alunecarea -nceată
Spre amurg, când îngemănarea zilei cu noaptea-i iminentă.
Cum e cerul e şi marea, pastelul toamnei cuprinde zarea,
Apune apoi, umbrele se pierd în neantul cosmic
Şi-n ondulaţii genţiene în dans ritmic, sincronizat,
Pe luciul apei, se-oglindesc astrele nopţii.

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărările nopţii de foc

Dacă-mi eşti lumină-n visul ce mă-mbie
Pe cărări ascunse-n nopţile de foc,
Fă înscrisu-acela, sacru pe vecie,
Să mi te cuprindă ca al meu noroc

Şi să-mi fii de-a pururi dulcea armonie
Ce-mi pulsează-n suflet clipe, rând pe rând,
Doar de fericire şi de bucurie
Când te ţin în braţe şi te am în gând.

Dacă în privire îmi vei străluci
Ca o rază caldă într-un cer senin,
Îţi voi fi-ncântare şi te voi iubi
Până când Pământul ne va fi străin

Şi-n cărări celeste-alături vom păşi,
Înspre epilogul nostru în destin.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Relativitate metafizică

Eu trebuia să mă nasc mai demult
Pe vremea când timpul nu se măsura în ani
Când totul în jur revărsă într-un tumult
Când viaţa noastră nu costa nici cât doi bani
Pe vremea când nu ştiam, ce acuma ştiu
Într-un univers în care totul era viu
Şi puteam sta sub un copac şi visa
La o frumoasă Eva ce mă îmbrăţişa.

Într-un timp când în joacă îl căutam pe Dumnezeu
Deasupra, de jur - mprejur şi-n capul meu
Şi-l pierdeam, dar sub următoarea frunză îl regăseam
Dar am aflat de la şarpe cum mă numeam
Şi-n clipa când sâsâit mi-a zis
Tot sufletul mi s-a prăbuşit în abis
Transformându-se paradoxal într-un alt eu
De atunci... îl caut înnebunit... pe Dumnezeu.

poezie de Iustinian Zegreanu
Adăugat de Iustinian Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muzica Sufletului

Arcuşul alunecă pe-o strună, şi-a lui cânt
Mângâie-n surdină membrana din ureche.
Undele sonore, line, ca o poezie, în eter curg,
Şi-mi creionează pictural, armonios, plăcut,
Un univers desăvârşit pentru visare.

Dau frau liber amintirilor ce în minte se trezesc,
Simţăminte tandre, prietenoase mă-mpresoară,
Cu desfatare – ascult cântul la care sufletul –mi vibrează
Şi- l fredonez in liniştea unei tainice-nserări.

Cu simplitate -mi spun, "muzica e o vrajă" şi a ei magie
Mă plimbă pe a mea orbită circulară.
Plutesc imponderabil, ca fulgul jucauş în adierea
Vibraţiilor corzii ce nu contenesc a fi.

Şi-apoi, să fii binecuvântată, fiinţă omenească
Şi bucuria de-a trăi în muzică, să înflorescă
Ca un câmp de păpădii in plină primavară!
Iubeşte, cântă, râde, veselă să fii,
Recunoscătoare Creatorului tău, să rămâi!
Alungă cu puterea divină ce o ai,
Orice dezacord din inima de-l ai!

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutare

Aş vrea să m-adorm,
în picuri de somn,
să văd strălucirea stelelor,
într-un decor minunat,
de neuitat.
Să plutesc unduios,
pe covorul stelar,
să caut steaua mea,
cine ştie...
poate o voi afla!
Prin zarea dantelată,
să zbor, să mă strecor
printre pajişti, şi dealuri,
şi ape, vântul să-l simt
dansându-mi prin păr
şi sărutul soarelui
tandru, mângâietor,
iar focul ce arde în mine,
cum se stinge uşor.
Să-mi încarc sufletul
cu bucurie şi speranţă,
să mă trezesc liberă,
fără alt gând, să zbor
ca pasărea cerului,
căutând steaua ce
va veghea, de-acum,
la viaţa mea!

poezie de Luci Ţunea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin cenuşa amurgului

Tu vezi cum se-ascunde-n cenuşă amurgul?
De parcă toţi norii porniţi sunt să-l stingă
Şi-n liniştea mare din cer, demiurgul
Dă semnul cel tainic, zăpada să-l ningă!

Stau lucruri în cale sau poate-s doar anii...
Mi-e dor de o vară pe umăr să-mi doarmă,
Iar valul să poarte spre ţărmuri litanii
Când zarea se-nchide albastră şi calmă.

Din mâinile noastre se scurge nisipul
Şi-o pulbere fină pe noi se prelinge...
Ca orbul îţi caut prin negură chipul,
Dar pasărea nopţii cu pliscul m-atinge.

Mai stai lângă mine, e iarna prea cruntă:
Nu vezi cum albite de geruri cad clipe?
Cu viaţa, cu moartea să facem iar nuntă
Şi trece-mă pragul când corbi or să ţipe.

poezie de Steluţa Crăciun
Adăugat de Steluţa Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spectacolul Mării

An de an, în sezonul estival,
O invitatie de vacanţă negreşit primesc
De la tine, mare îndrăgită şi iubită,
Să –mi dai din energia şi farmecul tău
Să mă ţină până la anul viitor.

Un spectacol natural tu îmi oferi,
Din zori de zi când soarele se arată
Şi desenează pe-al tău luciu mişcător
Tabloul bucuriei şi –mplinirii vieţii,
Până-n noaptea târzie, cand astrele nopţii
Se oglindesc şi chipul şi-l privesc
Ce nepătat râmâne a lor surâs strălucitor.

Te învălui cu privirea-mi şi ochii mi-i clătesc
În verdele ce se-mpleteşte cu azurul, la orizont
Şi inima-mi tresaltă în ritm cu undele
Ce-şi danseză jocul trepidant, stătut
Şi freamătă în cântul dragostei profund.

Falduri albe şi spumoase
Se desprind din trupul tău,
Te aprinzi şi fosforecent tu luminezi
Ţărmul tău străjuit de spectatori,
Dansezi necontenit până-n toiul nopţii
Şi mai apoi, valsul tău ce pare a fi o legendă vie
Se propagă-n valuri până la al meu suflet.

Într-o forfotă nebună, eşti,
Şi liniştea necontenit o cauţi,
Dar o adiere sau un mic vânt
Te agită şi neastâmpărul tău,
În zbuciumul meu te regăsesc
Şi-o nelinişte surdă mă cuprinde
Când puterea ta cu prisosinţă o resimt.

Simt al tău parfum de alge ozonat,
Briza ce-mi mângâie obrazul,
Gustul apei tale cam sărată
Şi-al tău tumult ce cu putere
Loveşte nisipul ce-l fierbinte.

Datoare eu îţi sunt şi-ţi voi rămâne,
Pentru darul tău de suflet şi nepreţuit,
Îţi promit că tu pentru mine
Vei râmâne o amintire vie,
Acum, mereu şi până la asfinţit.

poezie de Georgeta Ganea (27 august 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întruchipat în aşteptare

Pe unde mergi, să-ţi calc pe urme
Şi unde gânduri îţi rosteşti,
Să ţi le prind din zbor, trupeşti
Să le adulmec, să mă îndrume?

În care timp, din calendar,
Îţi pui amprente de solstiţii,
Să-ţi caut ierni din dispariţii,
Să ştiu când vara o porţi dar?

Pe care pagini le citeşti,
Să-ţi pătrund literă în pupilă,
În priviri caste de-o idilă
Trupul de iris să-mi clăteşti?

În care anturaj te învârţi,
Să-şi sorb din dulcele de albină
Din zbor floral de balerină,
Să mă încânt, când taci şi asculţi?

Pe când să te aştept, senină
Ca Soarele spălat de nori,
Cu raza să-mi topeşti fiori,
Să mă aprind... cum Luna, plină?

În care stea sălăşuieşti
Şi când cobori, din nou, lumină,
Să-ţi ating luciu-n cer, ce-anină
Privirea mea, de mă zăreşti?!

Neştiut sunt, ca noua floare
Din fulg de iarnă... în aşteptare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

şi acum...

şi acum îţi port în gând tablourile
ca într-o expoziţie ambulantă
în care intru doar eu
să-ţi ating sufletul
sufletul tău împrăştiat
în iarna descoperită împreună
când zăpada ne acoperise trupurile
şi se întindea până la marginea lumii
când păsările uitaseră să mai plece
tu ocrotindu-le acolo sub linii multicolore
n-am să înţeleg niciodată de ce
aveau ciocurile atât de mari
şi aripile întinse ca nişte umbre
şi ghearele...

poezie de George Ioniţă
Adăugat de George Ioniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raiul e prea departe...

Vreau să mă scufund
Spre fundul apei,
Mai adânc şi mai adânc,
Până când voi rămâne fară de oxigen.
Caut adâncurile de comori,
Dar nu găsesc nimic
Sunt numai gunoaie
Apoi vin sus,
Doar pentru a mă scufunda din nou.

Vreau să mă avânt ca o pasăre.
Să fiu liberă ca ziua de mâine.
Vreau aripi pentru a obţine,
Un zbor pe puntea raiului.
Branhiile sunt, de asemenea, eficiente
Ca să mă pot ridica la suprafaţă,
Iar în caz de cădere liberă,
Aripile mă ajută,
Să revin pe pământ.
Pământ, aer şi apă,
Toate au fost pictate,
De Domnul pentru noi.

poezie de Eugenia Calancea (27 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua mea

Tu steaua mea cu ochi verzui
Te-aştept pe bolta cerului,
Să zbor cu tine-apoi să-ţi cânt
În univers, purtaţi de vânt,

Acolo-n neant să te iubesc
Un veac de-al nostru pământesc
Şi-n ochii tăi senini ca luna
Să-mi oglindesc chipul întruna

Să văd ce vezi şi tu mereu
Să ştiu atunci când îţi e greu
Cu braţele să te-nconjor
Să-ţi fiu balsamul unui dor

Cu şoapte dulci să te alint,
Să-ţi mângâi părul de argint
Printre suspine să-ţi şoptesc
Tu steaua mea... mult te iubesc...!

poezie de Gabi Costin (10 mai 2012)
Adăugat de Gabi Costin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lebăda şi balerinul

Când luminile-amutesc, un respir, o aşteptare,
Roşu-cardinal cortina etalează-o scenă mare,
Din culise balerina, ochi închişi de tandre pleoape,
Se avântă-n paşi de dans, ţine publicul aproape.

Pentru cei ce n-o cunosc, e Odette gingaşă fată,
Flori neîntâlnite vede, un tărâm străin ea calcă,
Geniul răului Rothbart fulgeră şi apoi tace,
Lucifer din al său gând, într-o lebădă-o preface.

Balerini şi balerine, pe un cânt din Univers,
Suntem toţi şi ţinem ritmul după cum am înţeles,
Îndesat, pe talpa toată, tropăim s-audă-n Cer,
CEL ce-a scris scenariul vieţii, adevăr şi mult mister.

Uneori pe poante mergem în mirajul dimineţii,
Numai astfel chemăm ziua, soarele, lumina vieţii,
Luna ce aprinde-n noapte licuricii pe pământ,
Alteori plutim prin viaţă, duşi de valuri duşi de vânt.

... Si când iar cortina cade, lebăda-şi înalţă zborul,
După nori se pierde lin, îngerii îi ţin isonul,
Intr-o lume-ndepărtată, o cortină se deschide,
Scena-i plină doar cu sfinţi, serafimul îi surâde!

poezie de Marina Tuturman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu dedicaţie

O salbă de nestemate gânduri mă fac,
Ca timpul să-l derulez, etapă cu etapă
Şi să-nţeleg măcar acum ce faptă minunată,
Ne-a adus pe noi doi, laolaltă
Şi-ntr-o tainică uniune să fim acum,
Pe al vieţii de nepătruns drum.

Domnul meu, când inelul de logodnă tu mi l-ai dat,
Credinţă am jurat, că pe viaţă, tu vei fi al meu bărbat.
Am ştiut că noi doi vom fi mereu şi la bine şi la greu
Cu iubire, înţelegere şi toleranţă, dar şi cu speranţă,
Amândoi ne-am construit o famile, o casă, o viaţă.

Prietene, umăr la umăr cu tine merg,
De mână tu mă ţii şi strângi mereu,
Să-mi aminteşti că tu eşti sprijinul meu,
Iar când sufletul meu a fost rănit
Şi câteodat poate chiar îngenuchiat,
Tu m-ai sustinut, alinat şi încurajat
Şi rănile adânci s-au vindecat, cicatrizat.

Domnul meu, cu elocinţă, eu îţi doresc
Ca harul iubirii, ce –n sufletul
Şlefuit de timp şi pe culmi tot înălţat, porţi,
Să-ţi aureoleze calea ce-o ai de urmat,
Să-ţi lumineze chipul de ani brăzdat
Şi tot invingător să fii cât pe pământ vei trăi!

Domnul meu, îmi scald privirea în ochii tăi
Şi simt că mă înalţ ca zmeul la cer, atât de mult
Când tu, îmi oferi cu un gest tandru şi mărut,
O floare, un dar, un zâmbet cald sau un sărut.

Domnul meu, ştiu, suntem simpli oameni,
Cu nimic mai presus decât ai noştri semeni
Dar ştiu că împreună am semănat şi am cules,
În sălaşul întregii noastre sfinte vieţi
Şi lauri, vise împlinite şi poate şi regrete,
Dar respectul şi recunoştinţa cu noi le purtăm,
Pentru toţi cei care sunt oameni cu noi.

Domnul meu, îţi aduc mulţam că lângă mine te am,
Că în urma ta laşi copii, nepoţi, tineri vlăstari,
Să-ţi ducă numele pe mai departe pentru mulţi, mulţi ani.
C-ai reuşit să mă sprijini tot mereu în demersul meu,
M-ai iubit şi respectat, al nostru jurământ noi l-am păstrat
Şi-n comuniune noi am ştiut a fi şi a trăi
Să demonstrăm împreună cum se poate trăi frumos,
Dând cu-nţelepciune la o parte tot ce n-ar fi de folos.

poezie de Georgeta Ganea (22 iulie 2021)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micuţa mea cu ochii mari

Micuţa mea, cu ochii mari, cu ochii mari... strălucitori,
Sublima mea, din visuri calde, ţi-s ochii două ghicitori.
Privirea ta mă-nnebuneşte... şi mă îndeamnă la iubire,
Micuţa mea, vreau ochii tăi... şi-n răsărit, şi-n asfinţire.

Micuţa mea, cu ochii mari, cu ochii mari... scânteietori,
Magia mea din basmul viu... ţi-s ochii cerul cu doi sori.
Privind, la tine,-nnebunesc şi mă-nfior plin de dorinţă,
Micuţa mea, de ochii tăi, îmi pierd întreaga chibzuinţă.

Micuţa mea, cu ochii blânzi, cu ochii blânzi... şi lucitori,
Îmi dezveleşti uitate simţuri şi rătăcesc cu capu-n nori.
Privirea ta mi-aprinde viaţa, iubirea ta e-al meu păcat,
Micuţa mea, vreau ochii tăi, să lumineze-al meu ducat.

Micuţa mea, cu ochi duioşi, cu ochi duioşi... şi sclipitori,
Iubita mea cu chip de înger, amurgul dulce şi dulci zori!
Privind la tine, mă topesc, amorul meu... târziu şi mare,
Micuţa mea, vreau ochii tăi... să ţi-i iubesc fără-ncetare.

Privind la tine,-nnebunesc şi mă-nfior... plin de dorinţă,
Micuţa mea, de ochii tăi... îmi pierd întreaga chibzuinţă.

poezie de Ion Apostu (2 decembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!