Muzica Sufletului

Arcușul alunecă pe-o strună, și-a lui cânt
Mângâie-n surdină membrana din ureche.
Undele sonore, line, ca o poezie, în eter curg,
Și-mi creionează pictural, armonios, plăcut,
Un univers desăvârșit pentru visare.

Dau frau liber amintirilor ce în minte se trezesc,
Simțăminte tandre, prietenoase mă-mpresoară,
Cu desfatare – ascult cântul la care sufletul –mi vibrează
Și- l fredonez in liniștea unei tainice-nserări.

Cu simplitate -mi spun, "muzica e o vrajă" și a ei magie
Mă plimbă pe a mea orbită circulară.
Plutesc imponderabil, ca fulgul jucauș în adierea
Vibrațiilor corzii ce nu contenesc a fi.

Și-apoi, să fii binecuvântată, ființă omenească
Și bucuria de-a trăi în muzică, să înflorescă
Ca un câmp de păpădii in plină primavară!
Iubește, cântă, râde, veselă să fii,
Recunoscătoare Creatorului tău, să rămâi!
Alungă cu puterea divină ce o ai,
Orice dezacord din inima de-l ai!

poezie de
Adăugat de Georgeta GaneaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.

♥ Cum pot ajuta?

Discuții similare în Forum

[Lecturi] O carte inedită în literatura română by Vedetot Ion 14 March 2024, 13:31:44
[Administrare] Incompetență, sau complicitate? by Vedetot Ion 05 February 2024, 11:27:56
[Administrare] Răspuns: Considerații by Girel Barbu 03 October 2023, 13:57:41
[Administrare] Rog eliminare texte by Girel Barbu 24 October 2022, 12:05:31
[Administrare] Domnule Lucian Velea by Vedetot Ion 31 January 2022, 12:39:40
Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook