Miraj

Din zările îndepărtate ale orizontului nesfârşit,
Când se –ngână noaptea cu ziua,
Pe cadranul mirific cu culori celeste ale cerului boltit,
În urcuş pe drumu-i lung şi calculat,
Plimbă ciclic clipa de la mijire până la asfinţire,
Ducând cu el timpul drămuit al noastrei vieţi.

Pământul îl îmbrăţişează cu ale Lui braţe calde,
Lumina alb gălbuie ce radiază -n fascicul,
Ne înfaşoară în ai ei matie stelară,
La pieptul Lui încălzeşte văzduhul şi natura,
Şi stimuli calzi, optici şi dinamici,
Fac ca viaţa să germineze, să-nflorească, să rodească,
Spre bucuria şi împlinirea omenească.

Proiecteză-n lungu-I drum neântrerupt,
Respectând proporţii fizice universale,
Umbrele, ca secundare, minutare sau orare
Pe cadranul imaginar al ceasului universal,
Un miraj al armoniilor cosmosului de fapt ar fi.
Şi viaţa-i într-un dans oglindă a jocului umbrelor.

Spectrul Lui se metamorfozează-n alunecarea -nceată
Spre amurg, când îngemănarea zilei cu noaptea-i iminentă.
Cum e cerul e şi marea, pastelul toamnei cuprinde zarea,
Apune apoi, umbrele se pierd în neantul cosmic
Şi-n ondulaţii genţiene în dans ritmic, sincronizat,
Pe luciul apei, se-oglindesc astrele nopţii.

poezie de Georgeta Ganea
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când va fi...

Când va fi...
să fim umbrele, umbrelor noastre
vom ridica fruntea
spre nesfârşitele spaţii,
curgând o dată cu timpul,
spre inimile ancorate
în porturile serii...

Când va fi să fim un tot,
vom înţelege
că noaptea
nu este singură.

poezie de Lucian Drând Luce din O petală de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dans pe scântei

Umbrele deschise - ploi rotunde pe-alei;
Paşii noştri pe frunze, un dans pe scântei.
Ah, buzele tale de struguri răniţi -
Violetă ofrandă către zei necuminţi.

Şi perele-mi calde crescute în palme;
Săruturi în ceaţă, folosite ca "arme".
Ah, rugina din parcul în care-am iubit,
Răguşitele şoapte cu contur arămit...

Suspinul acela ce te face să zbori,
Castanul cât cerul înnorat de cu zori
Banca noastră?! O barcă, scoţând vaiet uşor!
Din chioşc - saxofonul - disipat în decor...

Crizanteme vândute de tigănci ştiutoare
Despre-a noastră poveste din a toamnei vâltoare!
Şi-n sfârşit, felinare în culori de secară...
Ah, pantofii mei roşii, lăsând urme de vară!

poezie de Cecilia Birca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

În ochi aş vrea să te privesc
Şi chipul meu să-l oglindesc,
Să-ţi rămână o suvenire dragă
Şi când pleoapa cade într-un vis
Eu să izvorăsc din paradis
Şi împreună în liniştea nopţii
Să alungăm monotonia singurătăţii

Mă pierd, în deşert mă rătăcesc,
Când în adâncul sufletului tău,
Vreau să citesc. să scotocesc
Şi alunecând în aşteptare
Caut cu sârguinţă şi ardoare,
Să descopăr în a ta pustietate,
Zarea liberă si largă-n care,
Pasărea –şi întinde aripile
Şi-n al ei zbor, trilul să răsune cu dor.

Unde line-n valuri se revarsă,
În universul nostru astral
Şi inimile se unesc, se contopesc,
Freamată şi murmură-n adânc
Cântul dragostei profund,
Iar noi valsând, plutim în paşi uşori
Duşi de ai noştri dalbi fiori.
Să fim noi oare aleşi de-al nost destin?

Din abis, pe culmi să ne-nălţăm
Până la margine de nori,
Şi -mpreună s-ascultăm într-o simţire
Muzica –n surdină până la asfinţire
Şi-ntr-o singulară răsuflare
Să transcedem viaţa pasageră
Şi-n lumini cromatice mai apoi,
Pe tainice şi misterioase căi,
Să ne continuăm drumu-n doi.

poezie de Georgeta Ganea (16 august 2019)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubita şi marea

iubito, marea agitată împingea cerul în sus
şi lovea în noaptea plină de nori fără stea
pe mine refluxul în larg mă trăgea la apus
soarele o îmbrăţişa într-o mixtură de forme şi culori
un pescar mă aduse la ţărmul plin de scoici şi sare
cred că marea mă voia pentru-o eternitate la ea.

iubito, visasem că in zori murisem
şi moartea mă ţinea prizonier într-un câmp cu flori
să-mi fie iubită, îşi dorea, şi să-i fiu iubit
însă uşile inimii sigilate cu sărutul tău
mă ţineau departe de buzele ei de zenit
în depărtare umbrele noastre se sărutau pe ţărmul infinit

iubito, se făcea în vis că ne iubeam pe marea
ale cărei linii converg spre orizontul lung
sânii tăi greoi erau sărutaţi de scoici şi de sare
soarele frângea lumina în trupuri la amurg
observ albeaţa cărnii cum se deschide spre limite
sub sâni se adunase argintul lunii blând.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă

În ochi aş vrea să te privesc
Şi chipul meu să-l oglindesc,
Să-ţi rămână o suvenire dragă
Şi când pleoapa cade într-un vis
Eu să izvorăsc din paradis
Şi împreună în liniştea nopţii
Să alungăm monotonia singurătăţii

Mă pierd, în deşert mă rătăcesc,
Când în adâncul sufletului tău,
Vreau să citesc. să scotocesc
Şi alunecând în aşteptare
Caut cu sârguinţă şi ardoare,
Să descopăr în a ta pustietate,
Zarea liberă si largă-n care,
Pasărea –şi întinde aripile
Şi-n al ei zbor, trilul să răsune cu dor.

Port cu mine-n sufletul pustiu
Dorinţa –mi pură şi profundă
De-a fi eu acea femeie
Ce inima-ţi acordează, armonizează
Şi vibrează şi- n ale ei
Unde-n valuri care se revarsă
În universul nostru astral.
Şi valsând, să plutim în paşi uşori
Duşi de ai noştri dalbi fiori.

Din abis, pe culmi să ne-nălţăm
Până la margine de nori,
Şi -mpreună s-ascultăm într-o simţire
Muzica –n surdină până la asfinţire
Şi-ntr-o singulară răsuflare
Să trancedem viaţa pasageră
Şi-n lumini cromatice mai apoi,
Pe tainice şi misterioase cărări,
Să ne continuăm viaţa-n doi.

poezie de Georgeta Ganea (23 august 2019)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc în splendoarea nopţii

Privesc cerul şi e linişte-n amurg,
Iar soarele se vede-n oglinda unei ape,
M-apropii de lac cât mai aproape,
Ş-ascult în tăcere izvoarele cum curg.

Privesc splendoarea, dar soarele a adormit,
Apoi ascult păsări cu simfonii ambientale,
Ce vin din cele patru puncte cardinale,
Iar eu înregistrez şi ţi le trimit.

Eu intru din nou în melancolii,
Iar brazii-şi leagănă crengile din păcate,
Florile-şi închid petalele înmiresmate
Şi vântul bate într-un dans de veselii.

În lumina lunii se vede-un nor înaripat,
Ce cuprinde cerul fără teamă,
Se-aude-n depărtare ceva ce vrea să geamă,
Plângând iubirea-n lung şi-n lat.

Şi noaptea a trecut c-un gând ce-a mai rămas,
C-o linişte-n sufletul nou de primăvară,
Ş-apoi vine albastru pur şi ne-nfăşoară,
Ş-ajung la casa veche cu ultimul pas.

poezie de Eugenia Calancea (14 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum de amurg

drumul sublim îl are omul
drumul de piatră înroşită
de sângele lacom
căzut din umbrele oamenilor
ajunşi aproape
de apusul cerului

drumul roşu de suferinţă
spre nelumină
spre nimeni
spre nimic
umblat în toate chipurile
în toate felurile
în toate sensurile

drum bătătorit de oameni
de fier
cu picioare de lut

un drum neobişnuit
fără zare
fără liman
fără întoarcere
drum de amurg

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul

De îmi e greu, de îmi e uşor,
Mă îndrept cu ochii sus la cer,
Un mesaj de acolo, din azur,
De la acei îngeri nevăzuţi,
Am primit mai deunăzi
Că mi-s prieteni, păzitori
În viaţa ce o duc, aici pe pământ.

Când o rugă eu înalţ, rostesc,
Mâinile le-mpreunez şi îngenunchez,
Capul îl ridic spre cer şi multumesc,
Celor ce au darul ruga de a o asculta
Şi ale lor semne subtile de le primesc
Eu să le pot înţelege şi să le tălmăcesc.

Cerul legământ cu pământul a făcut,
În frăţie s-au născut şi dăinuie de la început,
Prin legi universale, nescrise, dar a lor valoare
Este de necontestat şi de urmat neîncetat.

Dimineaţa –n zori de zi mă scald
În lumini de-o beteală argintie,
Un spectru larg mai apoi izvorăşte,
Din podoabă galbenă ce străluceşte
Şi un talisman se dovedeşte a fi
Pentru tot ce-n lume este creator şi viu,
Fără de care nici noi, oamenii, nu am fi.

Pe piedestal soarele se ridică sus, trufaş,
Ca un stindard triumfător, biruitor
Ce cucereşte o eternă redută
Şi strălucirea lui de veşnică stea,
Ne energizează acum, mereu şi pururea.

De zăduf, vara, adesea cerul de safir,
Dintr-odat se-abureşte şi umbrele se sting
Şi nori albi, pufoşi se adună-n mare grabă,
La un sfat de taină şi câteodat anunţă alarmant,
Că vine ploaia şi lacrimi calde slobozesc
Peste tot, iar natura şi oamenii zâmbesc.

Universul distinse salutări trimite
Şi semne multe ce-şi au a lor sorginte-n
Jocul lor, al contrastelor şi al echilibrelor,
La coada muntelui, după o creastă,
Din două surse de apă, se adapă
Un curcubeu în straie viu colorate,
Semn vrea să ne dea că ploaia va înceta.

Mai apoi, pe cer, storul bozafer se trage
Şi natura îi o mireasă cu năframa trasă pe faţă
Şi o trenă spumoasă din fulgi de nea,
Pân ce norii se destramă şi fac loc
Razelor calde ce topesc omătul pe loc.

Cerul găzduieşte-n romantica noapte,
Scânteierea lunii tandre şi a salbei de astre
A lui feerie în sclipiri de licurici
Inspiră până şi pe acei oameni mai trişti
Şi viaţa devine o poveste de vis.

Spre cer ne înălţăm în cel din urmă drum
Şi devenim partaşi din umbră pentru cei
Ce pe pământ rămân, ca viaţa să şi-o ducă,
Cât le este dat prin a Lui poruncă.

poezie de Georgeta Ganea (2 noiembrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 43

Când ochii mi-i închid ei văd mai bine
Că ziua n-au prea multe de aflat;
Dar când adorm, în vis pornesc spre tine
Şi-n beznă, vii, viu bezna o străbat.
Tu, umbră ce dai umbrelor splendoare,
Fă umbra ta aievea să-mi apară;
Când ochii orbi o văd strălucitoare,
În clar de zi va străluci mai clară.
Încântă-mi ochii, spun, că tare-aş vrea
Să-i văd pe-ai tăi în fapt de dimineaţă
Aşa cum toată noaptea umbra ta
În somnu-mi greu privirea mi-o răsfaţă.
Când nu te văd, mi-e ziua noapte-ntreagă
Şi noaptea-i zi când visele te-ncheagă.

sonet de William Shakespeare din Sonete (1609)
Adăugat de Miron Costin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansul lebedei

Am făcut salturi mortale pe lac, înecând albul în blue marine.
În jurul meu, cercuri concentrice îmi desenau calea.
Luciul apei făcea să alunec uşor printre ani de zbor.
Ştiu că nu pot zbura prea sus, eu îmi deschid aripile larg
într-un evantai al luminii, doar că nu mă inalt.
Uimită privesc dansul de sclipiri a soarelui,
aplec capul în luciul clipocind a viaţă
scutur, mulţumită de ce văd, gâtul lung şi delicat.
Noaptea când stelele se cuibăresc în ochiuri de apă
transform lacul într-o sală de bal. Cântecul meu răsună
alungând întunericul, ajunge la malul celălalt al existenţei.
Aripile fâlfâind a uitare de sine, se apleacă încet, încet,
până ating apa într-o ultimă zbatere a sorţii.

Ochii privesc stelele cerului, apoi licăririle apei.
Înţeleg, voi adormi pentru o veşnicie şi o secundă.
Vocea mi se stinge ca un ecou pe sfârşite odată cu candelabrul vieţii.

Povestea e adevărată, mi-a scris-o o lebădă pe un fulg
Înainte de a dispărea într-un superb dans al morţii.

poezie de Marioara Vişan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se naşte povestea mişcării

Dintre toate capetele ce se ridică semeţe,
al tău priveşte departe-n faţă,
pentru privitori pare un lucru normal,
sunt aproape mândru de tot ce se întâmplă
şi mă forţez să fiu atent,
cum se desfăşoară întreaga ceremonie.

Se naşte povestea mişcării,
încălzeşte inimile ce bat ritmic
în acea trepidaţie a siluetei în dans
cu imaginaţia care capătă conturul deschis
spre marginile de care te rupi
când lumina desface umbra în straturi.

Ceaţa nu se poate menţine,
se ridică deasupra şi încet dispare,
numai cântecele păsărilor străbat prin auz
până-n ţinuturile calde,
dar tu gândeşti cu totul altceva
ca într-o dragoste cu ochii închişi
în care cazi în mirific
şi nu te pierzi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeul nopţii

Când noaptea îşi va recunoaşte vina
Şi va pleca, lăsându-mi dezvelit
Un trup ce-l voi privi, îndrăgostit,
Tu nu vei şti, vei fi precum lumina
Ce-mparte viaţă-n drumu-i nesfârşit
Prin lumea-n care simt că-s numai eu
Privindu-te, zeiţă, ca un zeu.

Pe chipul tău, îmi voi citi menirea
Şi-mi voi lua, din ochii tăi, avânt
Spre culmi, cu o putere ca de vânt
Pornit ca o rafală spre iubirea
Ce-i cârmuieşte viaţa pe Pământ
Şi-l face să se simtă ca un zeu,
Aşa cum simt, în clipa asta, eu.

Îţi voi şopti, când noaptea se va trece,
Cuvintele ce-n suflet ţi le-am scris
Când inima ţi-a tresărit în vis,
Iar ochii nu ştiau ce se petrece
Şi, pentru-o clipă, doar, ţi s-au deschis,
Privind, prin întuneric, cum un zeu
Ţi se-nchina. Eram, acela, eu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul dans

Te ţin în braţe, strâns, iubita mea,
de parcă lumea azi se va sfârşi,
iar ultimul meu gând e de-a iubi
pân' la sfârşit, când vom putea pleca.

Te strâng în braţe într-un ultim dans
în care, pe o muzică de vis,
furând din praful în clepsidră-nchis,
las urme pe al timpului avans.

E-un ultim dans din cele ce au fost,
dar primul dintre cele ce vor fi,
şi ne vor bucura până-ntr-o zi
când vom dansa prin ceruri, cu alt rost.

E dansul nostru azi, iubirea mea,
închide ochii, strânge-mă şi tu,
atinge-mă cu pieptul tău, sau... nu,
priveşte-mă cum o făceai cândva!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul dans

Te ţin în braţe, strâns, iubita mea,
de parcă lumea azi se va sfârşi,
iar ultimul meu gând, e de-a iubi
pân' la sfârşit, când vom putea pleca.

Te strâng în braţe într-un ultim dans
în care, pe o muzică de vis,
furând din praful în clepsidră-nchis,
las urme pe al timpului avans.

E-un ultim dans din cele ce au fost,
dar primul dintre cele ce vor fi,
şi ne vor bucura până-ntr-o zi
când vom dansa prin ceruri, cu alt rost.

E dansul nostru, azi, iubirea mea,
închide ochii, strânge-mă şi tu,
atinge-mă cu pieptul tău, sau... nu,
priveşte-mă cum o făceai cândva!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te chem...

Te chem să ascultăm cântecul toamnei!
Cu vise albe să măturăm noaptea treptele cerului
şi ca-ntr-un dans în care întunericul
se-mbrăţişează cu lumina, cu chipul împrospătat
de răcoarea primilor stropi plumburii, să te simt atât
de aproape încât să mă sprijin cu sufletul de inima ta.
Te chem să ascultăm cântecul toamnei!
În valuri de purpură să mă-nvălui şi-n timp ce sfarm
cu-al meu sărut timpul dintre două tăceri, în ceasul când privirea ne-mprumută culoarea pădurii, poteci de flăcări, mocnind a iubire, să croim iar zeul stăpân al cuvântului peste filele nopţii să ne-mpreune şi să fim, din nou, doar unul.

poezie de Elena Victoria Glodean
Adăugat de Sabina Raducanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul toamnei

Sonetul toamnei frunzele-n rugină
Îl cântă melancolic ca poeţii
Şi îndelung se-aude aria tristeţii
Din simfonia toamnei cea divină!

Se plimbă vântul singur prin grădină
Şi e mai rece roua dimineţii,
Sunt mai îngrijoraţi de-acum drumeţii,
Cu gândul lor la vremea ce-o să vină.

Spre calde, dar îndepărtate ţări,
Se-ndreaptă cârduri, păsări călătoare,
S-au pregătit de drum spre alte zări.

Noi trist privim cum ele au să zboare,
Mereu pe-acele vechi şi lungi cărări,
Ce sunt pierdute-n zbucium şi visare.

sonet de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valsul

Ea, cu eleganţă a ales, să poarte azi,
O rochie lungă, vălurată, turcoaz,
Regină pare a fi când din culise apare
Şi-n sală un murmur discret face rumoare.

El, pentru aceasta grandioasă festivitate,
A ales să poarte, un frac, o haină de ceremonie,
Cu reverenţă, mâna la piept o pune
Şi se prezintă ei cu multă mărinimie.

De mână ei se prind şi se îndreaptă,
Spre ringul de dans, unde să-şi etaleze
Ale lor unice şi magice talente de-a valsa,
Pe ritmul muzicii lui Srauss si-al lui Doga.

Pe măsura de trei timp ei se învârt,
Parcă s-ar desprinde de pământ,
Plutesc uşor şi jucăuş, de parcă ar zbura
În altă lume, unde-i totu-i roz şi colorat
Şi extazul fericirii îşi face un regat.

E balul valsului, dans vioi, minunat,
Născut sub bagheta ei, a artei de-a cânta
Şi-n ton cu muzica un spectacol viu face
În acorduri celeste de viori şi flaute
Iar pe scena şi în sală oda bucuriei se aude.

poezie de Georgeta Ganea (11 octombrie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

DIN CERUL NOPŢII PICURĂ LUMINA PALĂ-Rubaiat
Din cerul nopţii picură lumina pală
A lunii pline care trece triumfală
Şi umbrele pădurii le-alungă din poteci,
Croindu-şi drum pe bolta rece siderală.

rubaiat de Ioan Friciu (2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumină deasupra mării

Motto
"Din când în când toţi ne pierdem câte un pic.
Prietenii sunt singurul drum pe care ne întoarcem acasă".

A fost o vreme când, pierdut şi lipsit de apărare,
Viaţa mi se scurgea de-a dreptul la-întâmplare;
Neştiind încotro mă-îndrept în noaptea mare,
Eram cu totul la cheremul sorţii.

De nicăieri, o rază de lumină, -n faţa mea,
A spintecat noaptea fără lună, fără-o stea –
Iar eu am putut, extrem de clar, vedea
Drumul spre liman, spre izbăvire.

Am întors nava cap compas spre coastă
Şi, căutând scăpare de pe marea vastă,
Am urmărit, în clipa din toate cea mai fastă,
Mâna luminoasă care-mi arăta printre valuri calea.

Ajuns la mal, în miezul nopţii de coşmar,
Drept în faţa mea, sus, de pe coama unui deal,
Îmi făcea cu ochiul, zâmbind, lumina unui far...
Apoi, prietenii m-au dus acasă.

poezie de Robert S. Bise, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E şcoala-n sărbătoare (elevilor de la Liceul din Tinca, Bihor)

Trimit mesaj din pagină de carte,
În miez de toamnă-n clipe mai aparte,
Pitagora, Esop şi Eminescu,
Jack London, Blaga, Iorga şi Enescu.
E pieptul şcolii-n plină sărbătoare,
Zâmbesc complice săli şi coridoare

Iar clopoţelul sună mai vioi
Plăcutele arpegii, ritmuri noi.
Elevi şi dascăli, minunat decor
În cânt şi dans la sărbătoarea lor...
Octombrie ia chipul pitoresc
Brânduşele-n poiană se-oglindesc.

Spre astrul zilei pleacă lin în zbor
Frumoase gânduri pentru viitor
Ce an de an fac toamna luminoasă
De ziua şcolii-n clipa cea aleasă.
De bucurie înfloreşte-n dar
O crizantemă albă în orar.

poezie de Gabriela Genţiana Groza din Fântâna cu sori (2011)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!