Spectacolul Mării

An de an, în sezonul estival,
O invitatie de vacanță negreșit primesc
De la tine, mare îndrăgită și iubită,
S㠖mi dai din energia și farmecul tău
Să mă țină până la anul viitor.

Un spectacol natural tu îmi oferi,
Din zori de zi când soarele se arată
Și desenează pe-al tău luciu mișcător
Tabloul bucuriei și –mplinirii vieții,
Până-n noaptea târzie, cand astrele nopții
Se oglindesc și chipul și-l privesc
Ce nepătat râmâne a lor surâs strălucitor.

Te învălui cu privirea-mi și ochii mi-i clătesc
În verdele ce se-mpletește cu azurul, la orizont
Și inima-mi tresaltă în ritm cu undele
Ce-și danseză jocul trepidant, stătut
Și freamătă în cântul dragostei profund.

Falduri albe și spumoase
Se desprind din trupul tău,
Te aprinzi și fosforecent tu luminezi
Țărmul tău străjuit de spectatori,
Dansezi necontenit până-n toiul nopții
Și mai apoi, valsul tău ce pare a fi o legendă vie
Se propagă-n valuri până la al meu suflet.

Într-o forfotă nebună, ești,
Și liniștea necontenit o cauți,
Dar o adiere sau un mic vânt
Te agită și neastâmpărul tău,
În zbuciumul meu te regăsesc
Și-o neliniște surdă mă cuprinde
Când puterea ta cu prisosință o resimt.

Simt al tău parfum de alge ozonat,
Briza ce-mi mângâie obrazul,
Gustul apei tale cam sărată
Și-al tău tumult ce cu putere
Lovește nisipul ce-l fierbinte.

Datoare eu îți sunt și-ți voi rămâne,
Pentru darul tău de suflet și neprețuit,
Îți promit că tu pentru mine
Vei râmâne o amintire vie,
Acum, mereu și până la asfințit.

poezie de (27 august 2020)
Adăugat de Georgeta GaneaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.

♥ Cum pot ajuta?

Discuții similare în Forum

[Lecturi] O carte inedită în literatura română by Vedetot Ion 14 March 2024, 13:31:44
[Administrare] Incompetență, sau complicitate? by Vedetot Ion 05 February 2024, 11:27:56
[Administrare] Răspuns: Considerații by Atena Dumbravă 01 November 2023, 04:41:26
[Diverse] Răspuns: Literatura română încotro? by Vedetot Ion 28 October 2023, 07:01:22
[Administrare] Răspuns: Considerații by Veta M.Arin 16 October 2023, 16:43:38
Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook