Jelim cu toţii-n cor

O ţară-ntreagă-şi plânge ursita rea şi morţii,
Iar braţe mii se-nalţă spre ceruri cu durere,
Jelim cu toţii-n cor, năpăstuiţi ai sorţii,
Văzând cum viaţa noastră nu e decât părere.
Dar până când, o, Doamne, să suferim tăcuţi,
Văzând înmărmuriţi că ce ni-i drag se duce?
Cum să privim spre moarte fără o vorbă, muţi,
Să ne lăsăm copiii să fie-ntinşi pe cruce?

Treziţi-vă români cât nu e prea târziu
Şi să luptăm acum pentru urmaşii noştri!
Nu mai lăsaţi vlăstare să zacă în sicriu
Pierduţi întru vecie printre lumini şi aştri.
Hai să ne cerem dreptul de-a vieţui în pace,
De-a nu mai fi vânduţi, pentru un pumn de-arginţi,
Ne-au înşelat cu rândul fiindcă românul tace,
Dar să-i ferească sfinţii, când vom fi scoşi din minţi.

Voi, mame, faceţi zid spre pruncii ce-i aveţi
Şi vă luptaţi cu lupii ce seamănă teroare,
Nu aveţi pic de milă, ci sloboziţi săgeţi
Şi nu lăsaţi şacalii cumva să vii doboare.
O, Maică, a tuturor, ne-ntinde mâna sfântă,
Căci Tu ştii cel mai bine durerea pentru Fiu,
Nu ne lăsa Fecioară s-avem inima frântă,
Iar sufletele noastre să fie un lung pustiu.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plânge, Maică Românie!

"Nu plânge, Maică Românie,
Că am să mor neîmpărtăşit!
Un glonţ pornit spre pieptul tău,
Cu pieptul meu eu l-am oprit....

Nu plânge, Maică Românie!
E rândul nostru să luptăm
Şi din pământul ce ne arde
Nici o fărâmă să nu dăm!

Nu plânge, Maică Românie!
Pentru dreptate noi pierim;
Copiii noştri, peste veacuri,
Onoare ne vor da, o ştim!

Nu plânge, Maică Românie!
Adună tot ce-i bun sub soare;
Ne cheamă şi pe noi la praznic,
Când România va fi Mare!"

poezie de autor necunoscut/anonim (15 octombrie 1918)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe la Caracal

E trist când fiicele ori fiii,
Îşi pierd sărmanii lor părinţi,
Dar sunt de-a dreptul scoşi din minţi,
Părinţii care-şi pierd copiii...

Striviţi sub tainice mistere,
Se duc părinţii spre alt rost,
De parcă nici nu ar fi fost,
Şi-i lasă pe copii-n durere...

Dar timpul lecuie durerea,
Iar truda zilei trece-ncet,
Coşmarul morţii în regret,
Şi soarta îşi impune vrerea...

Dar vrerea-i uneori nedreaptă,
Şi îi răpeşte pe copii,
Lăsându-i pe părinţi pustii,
Căzuţi pe-a disperării treaptă...

Nici timp, nici trudă, nu au vlagă,
S-aline prea cumplitul chin,
Li-i viaţa cupă cu venin,
Şi fără rost e lumea-ntreagă...

E trist când fiicele ori fiii,
Îşi pierd sărmanii lor părinţi,
Dar sunt de-a dreptul scoşi din minţi
Părinţii care-şi pierd copiii!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Vă rog fierbinte, cu sufletul pe toţi,
Luptaţi pentru copii, pentru nepoţi,
Să nu-i lăsăm hienelor din umbră,
Căci soarta este tot mai sumbră,
Să ne trezim, cât nu e prea târziu
Şi România s-ajungă un sicriu.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărut mâna!

Sărut mâna casă! Maică Sfântă, dragă,
Îngenunchi la tine, inima-i beteagă...
De-am greşit cu gândul, iartă Maică Sfântă!
Roagă-te la Tatăl, sufletu-mi ascultă!
Sărut mână Maică, sărut mâna Tată,
De-am greşit cu fapta, eu te rog, mă iartă!
Iartă-mă Iisuse, mă aplec smerit
Tu îm iartă pentru tot ce am greşit...
Plânge semnul crucii, clopotu-i în rugă,
Oi întru pierzare suntem pe pământ,
Îngeri stau de veghe întru îndreptare.
Iartă-mi Doamne Sfinte! Muritor eu sunt...
Se deschid biserici spre Dumnezeire,
Să sărbim din cupa vieţii! Univers,
Sângele şi pita, curăţă-ntinarea
Şi dă nemuririi, de acum, alt sens.
Sărut mâna, casă! Ne aşteăţi curată,
Oh, Fecioară pură, toţi te vom cinsti!
Tată, prunc şi mamă, biblie şi tihnă,
Casă, dulce casă, noi te vom sfinţi!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maică Sfântă

Plânge Maica, plânge,
Cu lacrimi de sânge,
Pe fiul mult iubit,
Ce noi l-am rastignit

Maică, Maică Sfântă
Cu durerea-ţi cruntă
Ce-n cruce stai dreaptă
Vie, înţeleaptă,

Să ne ierţi, Tu, Sfântă
Pururea mărită,
Maică Precista
Tu, Măicuţa mea!

Maică, Maică Sfântă,
Cu faţa ta blândă,
Blândă şi cuminte,
Să te rogi fierbinte,

Fiul să ne ierte,
Firea sa ne-o-nedrepte,
Fapta şi gândirea,
Să dea mântuirea

Sufletelor noastre,
Necăjite, aspre,
Sufletul să-nalţe,
Între sori şi astre

Sa dea mângâiere
Nu oţet şi fiere
Cum I-au dat Lui, hei
Nevrednicii iudei,

Măicuţelor Marii,
Ce le-au plecat fii,
Maicutelor Flori,
Ce le-au plecat feciori

Să moară pe glie
Ai milă, Marie,
Tu să le ocroteşti
Răni să oblojesti

Pe noi, Maică Sfântă
Cu inima frântă,
Să ne ierţi, fii bună,
Patria străbună,

Să ne o acoperi
Cu mâini de luceferi
Şi cu stele multe,
În forma de cruce

Paharul ăsta greu
Să-l rogi pe Dumnezeu
De la noi să-l ducă,
Ca pe o nălucă

Să-l facă să piară,
Sufletul de fiară,
Să îl îmblânzească,
Sau să îl trezească,

Inima haină
Rămâie străină
De străbună fire
De-a noastră simţire!

Plânge Maica mea,
Maria şi ea
Durerile tale,
Şi măicuţii sale

Pe întinsă mare,
Iisus în picioare
Duce Crucea grea,
Duce crucea mea,

Crucea lumii cară,
Maică scumpă iară,
Şi are sus pe ea
Şi durerea ta!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-ne să plângem

Jos mâinile murdare, după durerea vie
Şi n-aşteptaţi din moarte, un mare capital,
Nu faceţi populism din altă grozăvie,
Şi nu ne mai prostiţi, căci gestul e fatal.
Lăsaţi-ne să plângem, atât ne-a mai rămas,
Să ne strigăm amarul pentru copiii-îngeri,
Voi cei de sus, ne credeţi o ţară de pripas
Şi ne supuneţi, iată, la chinuri şi constrângeri.
Gândiţi-vă la pruncii, suflări nevinovate,
Cum oameni fără suflet îi dau pentru comori,
Sunt rupţi de rădăcină şi aruncaţi departe,
Dar va veni scadenţa şi pentru răpitori.
Nimic nu-i ocroteşte de valul de teroare
Sunt biete păsărele prinse în laţul morţii,
De-acolo, niciodată nu vor putea să zboare,
Lăsând părinţii-n urmă, năpăstuiţi ai sorţii.
Vrem fapte şi nu vorbe rostite cu emfază
Ori maziliri de-o clipă, ce nu-s de ajutor,
Ne va împinge ura, de mai rostiţi o frază
Ca tot ce-am strâns în ani să fie percutor.
Căci de-aruncaţi pisica la altul în ogradă
Ori căutaţi primpreajmă un biet acar Păun,
Nu vom mai suporta o nouă mascaradă
Nici ca din noi să plece în dureros surghiun.
Şi plâng în pumni, tăcut, pentru atâţia morţi,
Vlăstare acum ucise de-o ţară-n plin declin,
Degeaba drept de viaţă cerşim la-nalte porţi,
Prin iudele plătite ne dau pe-ascuns venin.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bărbier evreu: Îmi pare rău, dar nu vreau să fiu împărat, nu e treaba mea. Nu vreau să conduc sau să cuceresc, aş vrea, dimpotrivă, să-i ajut pe toţi dacă s-ar putea – evreu, arian, negru sau caucazian. Cu toţii vrem să ne ajutăm unii pe alţii, aşa e natura umană. Vrem să trăim din fericirea celorlalţi, nu din suferinţa lor. Nu vrem să ne urâm şi să ne dispreţuim. E loc pentru toţi în lumea asta, iar pământul e bogat şi darnic. Ne-am rătăcit pe drumul unei vieţi care poate fi liberă şi frumoasă. Lăcomia ne-a otrăvit sufletele, a închis lumea cu o baricadă de ură şi ne-a împins în sărăcie şi vărsare de sânge. Alergăm din ce în ce mai repede, dar ne-am închis în noi înşine. Maşinăria abundenţei ne-a lăsat în penurie. Ştiinţa ne-a făcut cinici, inteligenţa – distanţi şi inumani. Gândim prea mult şi simţim prea puţin. Mai mult decât tehnologie, avem nevoie de umanitate. Mai mult decât inteligenţă, avem nevoie de bunăvoinţă şi tandreţe. Fără acestea, viaţa devine potrivnică şi atunci totul e pierdut. Avioanele şi radioul ne-au adus mai aproape. Însăşi natura acestor invenţii ne cere să fim buni, să ne avem ca fraţii, să fim uniţi. Chiar în acest moment vocea mea este auzită de milioane de oameni din toată lumea, milioane de bărbaţi, femei şi copii deznădăjduiţi, victime ale unui sistem care chinuie şi arestează oameni nevinovaţi. Celor care mă aud acum le spun să nu-şi piardă speranţa. Sărăcia care se abate acum asupra noastră e doar efectul trecător al lăcomiei, al amărăciunii oamenilor care se tem de progres. Ura dintre oameni va dispărea, dictatorii vor muri, iar puterea pe care au luat-o de la oameni, va reveni oamenilor. Şi atâta timp cât oamenii vor muri în numele libertăţii, ea, libertatea nu va pieri. Soldaţi! Nu vă lăsaţi pe mâna brutelor, a celor care vă dispreţuiesc, care vă transformă în sclavi, care au pus stăpânire pe vieţile voastre, care vă spun ce să faceţi, ce să gândiţi şi ce să simţiţi! A celor care vă îndoctrinează şi care vă tratează ca pe nişte animale. Nu vă lăsaţi pradă acestor monştri, acestor oameni-roboţi cu minţi şi inimi mecanizate! Voi nu sunteţi roboţi, nici animale, ci oameni! Aveţi în inimi umanitate! Voi nu purtaţi ură celorlalţi. Doar cei neiubiţi şi inumani urăsc. Soldaţi! Nu luptaţi pentru sclavie, ci pentru libertate! În versetul 17 din Evanghelia după Luca scrie: "Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru", al tuturor oamenilor, nu al unui grup, nici al unuia singur! Voi, oamenii, sunteţi cei care aveţi puterea să creaţi roboţi, să creaţi fericire! Voi, oamenii, aveţi puterea să faceţi această viaţă să devină liberă şi frumoasă! Să folosim această putere în numele democraţiei, să ne unim în lupta pentru o nouă lume, o lume decentă care va oferi oamenilor şansa să muncească, tinerilor – un viitor şi celor în vârstă, o bătrâneţe sigură. Brutele au ajuns la putere promiţând toate acestea. Dar au minţit, nu şi-au ţinut promisiunea şi nu o vor face niciodată! Dictatorii se eliberează pe sine înrobind oamenii! Să luptăm acum pentru a împlini această promisiune! Să luptăm pentru o lume liberă! Să rupem toate barierele naţionale, să înlăturăm lăcomia, ura şi intoleranţa! Să luptăm pentru o lume raţională, o lume în care ştiinţa şi progresul să aducă fericire oamenilor. Să ne unim întru democraţie! Hannah, mă auzi? Oriunde ai fi, Hannah, priveşte spre cer! Norii se risipesc, soarele răsare din nou. Am ieşit din întuneric la lumină. Ne aşteaptă o lume nouă mai bună, în care oamenii vor lăsa în urmă ura, lăcomia şi cruzimea. Priveşte spre cer, Hannah, sufletul omului a prins aripi şi zboară în sfârşit spre curcubeu, către un viitor glorios. Un viitor al tău, al meu, al nostru tuturor. Priveşte spre cer, Hannah! Priveşte spre cer!

replici celebre din filmul artistic Dictatorul, scenariu de Charlie Chaplin (7 martie 1941)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către Dumnezeu

Ne dai lacrimă şi semne
Şi dureri şi suferinţi,
Foamete şi sărăcie,
Doamne, spre a fi cuminţi.

Ne dai secetă, furtună,
Sângeroase atentate
Şi război întru credinţă,
Oşti păgâne şi spurcate...

Întunericul ne soarbe...
Lanţuri de fărădelegi
Ne pavează drum spre moarte.
Nu-i dreptate! Şi nici legi!

Nu-i misivă să oprească
Nepermisa ta durere...
Plâng în taină sfinţii noştri
În icoane. Şi sunt semne

Ce ne-arată şi ne ceartă
Pentru cruntele păcate,
Dar noi nu vedem acestea
Şi ne afundăm în moarte.

Oseminte se sfărâma...
Munţi se ruinează! Oare,
Sufletele suferinde
Îşi vor găsi alinare?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa credinţei

La umbra crucii lui Cristos,
Să ne aplecăm, să-nmugurim,
Credinţa întru ce-i frumos,
Părinţi şi fraţi, s-o împărţim.
Iubirea a rodit în voi –
Un râu de miere curgător,
Fiţi pentru oamenii-n nevoi
Refugiul binefăcător.

La umbra crucii lui Cristos
Să plângem lacrimă amară,
Căci fiecare păcătos
Iubirea-n vorbe o măsoară.
De fapte omul e sărac
Şi-n suflet secetă se-ascunde...
Fi bun şi drept, omule drag!
Tu lasă-ţi inima să cânte!

Să ne aplecăm, să-nmugurim,
S-aprindem flamura iubirii,
Prin Domnul fericiţi să fim,
Să cânte-n coruri heruvimii.
Trudiţi! Veşminte îngereşti
La tâmpla cerului să curgă,
Doamne, minune Tu ne eşti!
Ascultă dar a noastră rugă!

Credinţa întru ce-i frumos,
Stânca iubirii s-o-ntărească,
Crotalii n-ajungă la noi,
Veninul să se risipească.
Păcatul mărului, de-acum,
Să-şi risipească-ntinăciunea!
Tu, omule, să fii mai bun,
Să-mpodobeşti cu stele lumea.

Părinţi şi fraţi, s-o împărţim
Pâinea albastră de lumină
Şi în iubire să trăim,
Pace eternă, vis şi tihnă.
Ni-i viaţa doar un canion.
Vârtejuri trec... de cruci şi fapte...
Tu urcă spre al lumii Domn,
Nu te lăsa răpus de moarte!

Iubirea a rodit în voi...
Precum un sâmbure divin
V-aţi înălţat. Căzut-au ploi...
Voi aţi răzbit prin plâns şi chin.
v-au ars imagini mincinoase
cu veninoasă strălucire.
Dar drumuri mult mai fastuoase
Aveţi... Credinţă şi iubire.

Un râu de miere curgător,
Mireasă de lumini şi pace
Să fie pentru-acest popor!
Oamenii între ei se-mpace.
În lunga lor cutreierare,
Să-şi scuture polen de dor
Toţi îngerii! Plutind spre soare,
Suntem sau devenim atom.

Fiţi pentru oameni în nevoi,
Far, templu şi lumină sfântă,
Fiţi pentru ei, ce pentru voi,
E cel ce-n timpuri vă cuvântă!
Zidiţi prin voi pe cei ce sunt,
Spre-a nu cădea pradă furtunii,
Trăiţi în pace pe pământ,
Aşa cum şi-au dorit străbunii!

Refugiul binefăcător,
Fiţi celor ce sunt oropsiţi!
Daţi-le marele-ajutor!
Nu-i depărtaţi şi nu-i huliţi!
Păstorul bun, ne-a învăţat:
Pentru o oaie rătăcită
Să mulţumim ne-ntârziat...
Inima fie fericită!

Refugiul binefăcător
Fiţi pentru oamenii-n nevoi!
Un râu de miere curgător!
Iubirea a rodit în voi...
Părinţi şi fraţi s-o împărţim,
Credinţa întru ce-i frumos.
Să ne-aplecăm, să-nmugurim,
La umbra crucii lui Cristos!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odihnă-n ceruri, oh, amin!

Oh, veşnica odihnă-n ceruri,
Puterea de-a se înălţa
Lumină spre cereasca taină,
Redevenind lumina Ta...

Oh, fie-i sufletul un înger,
Cu îngeri cerul să-l nuntească,
Căci trupul nu-i decât cenuşă
Aici, în patima lumească.

Aici e doliu, plâns şi jale,
Aici e-o cruce şi-un mormânt...
Acolo-mpărăteasca zare
Ţi se deschide, suflet blând!

Priviţi! Cu toţi lăsaţi în urmă
Un drum de împietrite căi
Şi calea vieţii se opreşte...
Ca mâine-i vom urma şi noi.

Începe-o altă veşnicie...
Deşertăciuni s-or spulbera!
Datori c-o altă judecată,
Pedeapsa, toţi ne-o vom afla.

Urcăm spre cer pe piedestale
De oseminte pământeşti,
Lăsând în urmă osanale...
Oh, Doamne Sfinte, Tu priveşti

La-ngălbenitele poeme
De trupuri moarte prea curând
Şi sub a ochiului tristeţe
Le-ascunzi în putredul mormânt.

Odihnă veşnică în ceruri,
Tu, oh, ce ieri te-am cunoscut!
Etrernă pace şi lumină!
Suflet de aur, trup de lut...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai dă-mi vreme

Anii vin şi trec prea iute
Mulţi, puţini, cum ne e dat,
N-au urechi ca să asculte
Ruga noastră, au zburat.

Stau atunci şi mă gândesc
Ce-mi rămâne-n urmă mie?
Am ştiut cum să trăiesc
Punând suflu chezăşie?

Pierzând zilele de-a rândul
Cu îndemnuri trecătoare,
Încropind din aburi, visul
Ce pierea la simpla boare.

Socotind cum clipa pleacă
Şi doar grija îmi rămâne,
Văzând luntrea că se-neacă
Am vâslit spre-nchinăciune.

Te rog, Doamne, mai dă-mi vreme
Să ating al meu liman!
Spune-mi, Doamne: "Nu te teme!"
Când am frică şi alean.

Pentru suflet dă-mi o haină
Din iertare şi iubire,
Să o spăl în mare taină
În lumină şi smerire.

Nu vreau inimă pustie
Din argint şi nestemate,
Fă-o, Doamne, simplă, vie
Să o simt în piept cum bate.

Când din lume am să plec,
Nu ştiu când, poate şi mâine,
Fie-mi ceasul bun să trec
Vămile ce duc spre Tine.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul spre Soare

O fărâmă de credinţă
Avem cu toţii în suflet,
Căci ne-am născut în lumină,
Iar taina botezului ne-a învelit
Cu trupul lui Iisus.
Iată că am plutit în noaptea durerii
Spre a ne limpezi lacrima.
Iată cu vor veni zorii speranţei,
Când rănile genunchilor noştri
Se vor vindeca,
Iar sângele sufletului se va uni cu Hristos,
Pentru a ne curăţi de păcate.
A fost prea lungă ultima noapte...
Clopotele inimii au bătut
Cu aceeaşi credinţă,
Apoi s-au aşezat rugi, la picioarele Mântuitorului...
Să nu mai privim trecutul
Ca pe o nucă îngăurită de vierme!
A fost spre învăţătura şi eliberarea noastră.
Iartă-ne Doamne!
Am trăit o viaţă, coşmarul unei singure nopţi.
E dimineaţa Ta, Doamne!
Soarele a răsărit
Şi lecţia aceasta a luat sfârşit.
Ajută-ne să putem posti o clipă,
Pentru a trăi cu Tine o viaţă!
Tu eşti Soarele care ni se arată
Şi viaţa vşnică pentru care trebuie să luptăm.
Amin!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, OM (după o idee a Sfântului Ioan Iacob Hozevitul)

Tu, OM, de vremuri muritor
Şi fără de-ascultare,
Răspunzi în faţa tuturor, de sute de greşale,
Sau cu cât eşti mai iertător, mai bun,
Cu luare-aminte,
Te-apropii fără ca s-o ştii de Cerurile Sfinte.
Că pilda ta o îndrumă spre Iad sau Rai, nu ştii,
Dar pentru ce înfăptuieşti în Ceruri vei plăti.

Să iei aminte cât trăieşti
Ce gânduri ai, ce fapte!
În Ceruri toate le plăteşti... Şi dincolo de moarte,
Dac-ai să treci nespovedit şi plin de răni, creştine,
Degeaba-n lume ai trăit, căci nu ţi se cuvine
Nimic din lutul cel lumesc, doar scrum şi nepăsare,
Căci n-ai cătat să te închini la Sfintele Icoane.
Pierind în neiertarea ta, ucis de valul sorţii,
Îţi plângi păcatele lumeşti
În veşnicia morţii.

Cuvântul tău de va-ntrista
Sau fi-va mângâiere, rodind sămânţa pusă-n el,
Te va-nalţa spre stele,
Sau plin de rod neîmplinit – sămânţa de neghină,
Vei plâge-n Iad, căci osândit vei fi pentru-a ta vină.

Cuvântul tău din zori de zi e leac sau e otravă,
De-aceea nu te osândi,
Mergi iute şi te roagă!
Fii iertător! Fii blând şi bun! Iubeşte adevărul,
Ca Mirele când va veni să nu te-apuce somnul!

Şi fapta ta şi gândul tău, cărări sunt către mâine,
Căci tu eşti haina lui Hristos şi colţul Său de pâine.
Tu ştii ce-n urmă ai sădit, tu ştii ce laşi în urmă,
Tu ştii ce trup ai osândit şi pruncii tăi ce-adună.
Cărarea vieţii tale, tu o-nmiresmezi cu fata,
Să ştii că doar o cale e... Şi-o viaţă ai... şi gata...
Deci, ia aminte cum trăieşti! Cu har şi cu ruşine
Sculptează-ţi paşii tăi lumeşti spre nesfârşitul mâine!

O, OM, ce mari răspunderi ai! Tu ceri neprihănire?!
Iisus prin noi a suferit şi s-a jertfit pe Sine.
Şi cât de mult a suferit! Cu lacrimă de sânge
A plâns spre Cer şi s-a rugat... Şi-a spus sfârşit:
"Ajunge! Iartă-i, căci ei sunt muritori! Nu ştiu ce fac...
Îi iartă! Tu, cel de vremuri iertător,
Bunule, Sfinte Tată!"
Învaţă, Om şi tu să ierţi,
Iubeşte, râzi şi cântă,
Să poţi păşi neprihănit, Înger, în lumea sfântă!
O, om, perpetuum muritor!...
Osană Ţie, Tată! Şi Ţie, Maică Sfântă!
De-om şti să fim mai buni, ori nu,
Tu ruga ne-o ascultă,
Ne-mpodobeşte cu iertări,
Minunea de-a trăi
Să ştim s-o respectăm şi noi, în fiecare zi...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dialog cu fericirea, după Sfântul Ioan Iacob Hozevitul
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă pentru satul românesc

Opinca, în a morţii adormire,
Îşi plânge neamul, ţarina, iubirea,
Visează anii lungi de fericire
Când n-o-ngropase-n verbe nemurirea.

Acum e portul numai o poveste
Pe portativ de stele şi de dor...
S-au risipit cuvintele pe creste...
Români făr' de iubire de popor.

Pe o colină, cânt de dor şi jale,
Un tulnic şi un clopot se-nfrăţesc,
În satul românesc e sărbătoare
Grâne de vatra pâinii glăsuiesc.

Cu flori la pălărie trec flăcăi,
Desculţi, cosaşi, s-au înfrăţit cu glia,
Un dulce vânt trecând prin munţi şi văi.
A renăscut din moarte România!

Pe ii, Isus, din sângele vărsat
Ce s-a prelins pe cruce, spre iertare,
Maci şi bujori şi stele a pictat,
Spre a aprinde dragostea-n osoare.

E ceru-n noi, de dragoste, senin,
Şi inima de pace glăsuieşte.
Nu e uşoară viaţa la străin!
Mai bine se trăieşte româneşte!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima rugă

Din trupul salciei bătrâne
Am rupt un ram... Cu trupul său,
Frântă-n duioasă plecăciune,
Am plâns un fiu de Dumnezeu.

Golgota... inimi sfărâmate...
Iisus pe cruce răstignit,
Batjocorit, lovit... Prin moarte
Păcatul nostru l-a plătit.

Între tâlhari, El, prins în cuie,
Nu s-a desprins de Dumnezeu
Ci s-a rugat pentru păcatul
În care azi trăiesc şi eu.

Oh, iartă-i Tată! Cu durere
Sufletul lor înfricoşat
Nu-l arunca în gheena morţii!
Îi cer iertarea de păcat!

Oh, iartă Tată! Ce durere
Va fi în sufletele lor!
Ei nu cunosc împărăţia-Ţi!
Mă scuipă batjocoritor...

Îmi potolesc setea cu sânge
Spre a-i ierta pe muritori,
Iar maica mea, Maria, plânge...
Vor plânge oameni uneori!

De-acum e ultima mea rugă...
Suflet... cu sufletu-mpăcat,
Căci nu vei mai voi să curgă
Sânge de Fiu de Împărat.

La Tine vin cu împăcare...
Tu iartă-i, că nu ştiu ce fac!
În viaţa asta trecătoare,
Ei în întunecare zac.

Străin, în urî şi-n păcate,
Sărac şi fără Dumnezeu,
Viaţa ne e un pas spre moarte
Şi jugul ei amar şi greu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşertul poeziei

Când trupul ce-i aşteaptă versul
De Poezie îl desparte,
Pentru Poet, tot universul
Este pustiu de încă-o carte.

Nimic nu îi alungă chinul,
Când de iubire n-are parte,
Niciun prieten şi nici vinul
N-alungă spaima lui de moarte.

Căci moarte e-n acea idee,
De-a nu trăi întru vecie,
Cu Poezia în Femeie
Şi cu Femeia-n Poezie.

Astfel, pustiu de încă-o carte,
Fără Lumină-i universul,
Când doar o filă îl desparte
De trupul ce-i aşteaptă versul...

poezie de Pavel Lică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O rugă

O rugă spre Ceruri se-nalţă,
O stea de pe boltă coboară,
Azi strigă durerea amară
Că frântă prea lesne e o viaţă.

Un înger porneşte Departe,
Iar lumea prea tristă îmi pare
Când sufletul tinde să zboare
Lăsându-ne-n urmă o carte.

Să-ţi fie uşoară ţărâna,
Lin drum să te poarte la aştri,
Purtată de nouri albaştri,
Vegheată de Maica Stăpâna

Spre Raiul ce-acum te aşteaptă,
Tu, mamă, soţie divină,
Te-ndrepţi spre Eterna Lumină!
Noi plângem de moartea-ţi nedreaptă!

In memoriam, poetei, profesoarei, soţiei, mamei, minunatei prietene Anca-Maria David, plecată la Ceruri la doar 40 de ani...

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A noastră soartă

Au murit atâţia oameni
Cu speranţa la mai bine
Cu speranţa că urmaşii
Vor trăi cum se cuvine.

Şi acum trecut-au anii
Tot ce s-a schimbat sunt nume
Tot aceleaşi feţe-amare
Tot aceleaşi timpuri dure.

Să cădem puţin pe gânduri
Pentru ce noi am luptat
Nu să-ntoarcem spatele
Ca şi cum am fi uitat.

Vor veni copiii noştri
Întrebând: voi ce-aţi făcut?
V-aţi jertfit pentru o viaţă
Ce noi nu am cunoscut

Putem schimba istoria,
Clădim palate pe ruine
Nu să spunem asta-i soarta.
Va veni odată bine.

Am distrus ce am avut
Şi căpeteniile sunt moarte
Dar doi oameni n-au putut
Să conducă-n ţară toate.

Şi acei care acum
Dau din gură ca-nainte,
Sunt acei ce cred că noi
Fân avem în loc de minte.

Însă noi ştim să răbdăm
Nu ştiu dacă bună-i calea
S-aşteptăm ca peste toate
Să s-aşterne uitarea.

Strigă suflete din groapă
Şi copii rămaşi orfani
Plânge Dunărea de milă
Şi ai ţării veterani.

O lume-ntreagă ne priveşte
Milă este-n ochii lor
Când aud că spun "săracii"
Simt că-nebunesc şi mor.

N-am avut de ei nevoie
Şi sper că nici nu om avea
Căci nimeni nu dă fără a cere
Cât ar fi viaţa de grea.

Va veni şi ziua-n care
Ne vor cere înapoi
Ce-a venit într-o căruţă
Va pleca într-un convoi.

N-ar fi pentru-ntâia oară
Când din bunătatea noastră
Alţii foloase ar trage
Chiar cu mintea lor cea proastă.

Încredere s-avem în alţii?
Doar în noi şi e destul.
Căci de mila ăstor oameni
Îmi ajunge, sunt sătul.

Nu că am pierdut curajul
Sau încrederea în oameni
Da nu noi suntem cei ologi
Ci un popor de oameni zdraveni.

Şi de credeţi că spun basme
Ia uitaţi-vă-n oglindă
Şi ce veţi vedea atunci
În al vost suflet să se prindă.

Veţi vedea pe Ştefan, Ţepeş
Brâncoveanu, Cantemir,
Pe Vladimirescu Tudor
Şi pe viteazul Mihail.

Poezie aveţi în sânge
Coşbuc, Goga, Minulescu,
Oameni de popor ca Creangă
Visători ca Eminescu.

Aceşti oameni, oameni mari
Vin dintr-un popor tot mare
Şi cu ei noi ne legăm
Într-o naţiune tare.

Şi cum spun eu ce gândesc,
Spuneţi ce aveţi pe suflet.
Au venit vremurile-n care
Viaţa este fără scrupet.

De-a lungul anilor şi-acum
Cu toţii ştiu că îndurăm
Dar nu ne provocaţi prea mult
Căci încă ştim să şi luptăm.

Şi-odată sângele când fierbe
Greu se poate domoli
Şi toate-armatele străine
Nu ne-or putea iar potoli.

Feriţi-vă duşmani nemernici
Feriţi-vă de cei ca noi
Căci când e unul la necaz
Vom fi cu toţii stil pe voi.

Noi v-am primit cu pace-n suflet
Când în pace aţi venit
Aţi venit cu gânduri rele
Peste graniţi v-am gonit.

Aţi plecat cu capu-n piept
Din istorie ne-aţi şters
Dar în a istoriei poezie
Încă mai lipseşte un vers.

Acel vers suntem doar noi,
Oameni simpli, doar români
Dar noi încă n-am uitat
Cine-au fost ai noşti bătrâni.

Avem suflete curate
Şi a noastră ţară încă
Pe meleagurile lumii
Este cea mai-naltă stâncă.

Nu-i din aur ca a voastră
Nu sclipim doar în afară
Dar de vi la noi în iarnă
Vei pleca crezând că-i vară.

Seara ne plimbăm pe stradă
Nu avem inima mică
Nu ca voi frică de oameni
Doar de Dumnezeu ni-e frică.

Şi acum că ştiţi ce suntem
Ştiţi ce-nseamnă omenie
Pot să spun veniţi în pace
Şi prieteni vom fi pe vecie.

poezie de Robert Botsch
Adăugat de Robert Botsch
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pentru copacul ucis

Cum stai, copac bătrân, copac frumos,
Înalt, pe-o coamă verde, solitară,
Nu ştii că undeva, puţin mai jos,
Se pun la cale mari trădări de ţară.

Nelegiuiţi cu numele spurcat,
Purtând sămânţa şarpelui în vene,
Cu toţi duşmanii ţării-au pactizat,
Punând infam peceţi pe anateme.

De la Nădlac şi până-la litoral,
S-au pus ca să distrugă tot pământul,
Şi să-i înfigă naţiei un pumnal,
Ca pe-un deşert, pe-aici să bată vântul.

Spre tine inclusiv ei au pornit,
S-aducă jaf pădurii tutelare,
Arând c-un plug de fier nenorocit
Întreaga verde-a munţilor splendoare.

Când te loveşte fieru-n miez de trunchi,
Eu simt la mine-n oase lovitura,
Şi mi se taie vlaga din rărunchi,
Şi capul meu parcă o ia de-a dura.

Căci tu mi-eşti frate şi mai drag îmi eşti,
Copac bătrân, decât îmi sunt părinţii,
Fiindc-ai intrat cu neamul în poveşti,
Şi prin desişul tău se culcă sfinţii.

Tu, lemn, tu, sânge, arbore divin,
Frunzariu sacru peste-ntreaga ţară,
La umbra ta cea deasă mă închin
Când stele albe-n crengi ţi se coboară.

Tu, sus, te-ndoi, ‒ eu, jos, în plin oraş,
Parcă primesc toporul în spinare,
Şi braţe larg deschid, şi, fără paşi,
Ridic, în sânge, ochii mei spre soare.

Cu fiecare frunză ce-a căzut,
Cu fiecare creangă ce îţi moare,
Parcă înc-o icoană s-a vândut,
Pe-un pumn de-arginţi, din naosul cel mare.

Şi nu mai pot, şi simt că mă sufoc
Când văd cum munţii noştri se prăvale,
Şi-mi vine într-un trunchi să mă îngrop,
Şi de durere intru prin spitale.

Însă, peste durere,-s ruşinat
Că un blestem ne e ruşinea laşă,
Ce nu-şi salvează un hotar prădat,
Mai scump decât copilul alb din faşă.

Şi că nu ne gândim că-n lemnul tău
Ne dorm cele mai vechi şi dragi biserici
Şi nişte sfinte jilţuri, ce spre hău
Se prăbuşesc în râs de hoţi isterici.

Dar să nu plângi, copac, sub vânt şi ploi,
Cu sfori eu vin ca să mă leg de tine,
Şi să murim de joagăr amândoi,
Căci împreună ne va fi mai bine.

Şi-n urma noastră să rămână-n fum
O ţară vinovată şi-n ruine...
Copacul meu, nu plânge, sunt pe drum ‒
Mă-ndrept spre munte ca să mor cu tine.

poezie de Dragoş Niculescu din Înger fără statuie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentiment

Atâta timp cât port în mine
Vibrări de lut şi sentiment,
Aveţi motive, aveţi drept
Să-mi faceţi rău, să-mi faceţi bine.

Iar când va trebui să mor
Intrând ca viermele-n găoace,
Să nu-mi mai spuneţi de amor,
Lăsaţi-mă, vă rog, în pace...

Acum cât pot să râd, s-aştept,
Să plâng, să sufăr cu suspine...
Iar voi, motive-aveţi, ce-i drept,
Să-mi faceţi rău, să-mi faceţi bine.

Chişinău 17 noiembrie 2019

poezie de Mihai Ghidora (17 noiembrie 2019)
Adăugat de Ghidora
Comentează! | Votează! | Copiază!