Lăsaţi-ne să plângem

Jos mâinile murdare, după durerea vie
Şi n-aşteptaţi din moarte, un mare capital,
Nu faceţi populism din altă grozăvie,
Şi nu ne mai prostiţi, căci gestul e fatal.
Lăsaţi-ne să plângem, atât ne-a mai rămas,
Să ne strigăm amarul pentru copiii-îngeri,
Voi cei de sus, ne credeţi o ţară de pripas
Şi ne supuneţi, iată, la chinuri şi constrângeri.
Gândiţi-vă la pruncii, suflări nevinovate,
Cum oameni fără suflet îi dau pentru comori,
Sunt rupţi de rădăcină şi aruncaţi departe,
Dar va veni scadenţa şi pentru răpitori.
Nimic nu-i ocroteşte de valul de teroare
Sunt biete păsărele prinse în laţul morţii,
De-acolo, niciodată nu vor putea să zboare,
Lăsând părinţii-n urmă, năpăstuiţi ai sorţii.
Vrem fapte şi nu vorbe rostite cu emfază
Ori maziliri de-o clipă, ce nu-s de ajutor,
Ne va împinge ura, de mai rostiţi o frază
Ca tot ce-am strâns în ani să fie percutor.
Căci de-aruncaţi pisica la altul în ogradă
Ori căutaţi primpreajmă un biet acar Păun,
Nu vom mai suporta o nouă mascaradă
Nici ca din noi să plece în dureros surghiun.
Şi plâng în pumni, tăcut, pentru atâţia morţi,
Vlăstare acum ucise de-o ţară-n plin declin,
Degeaba drept de viaţă cerşim la-nalte porţi,
Prin iudele plătite ne dau pe-ascuns venin.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!