Scrisoare către Dumnezeu

Ne dai lacrimă şi semne
Şi dureri şi suferinţi,
Foamete şi sărăcie,
Doamne, spre a fi cuminţi.

Ne dai secetă, furtună,
Sângeroase atentate
Şi război întru credinţă,
Oşti păgâne şi spurcate...

Întunericul ne soarbe...
Lanţuri de fărădelegi
Ne pavează drum spre moarte.
Nu-i dreptate! Şi nici legi!

Nu-i misivă să oprească
Nepermisa ta durere...
Plâng în taină sfinţii noştri
În icoane. Şi sunt semne

Ce ne-arată şi ne ceartă
Pentru cruntele păcate,
Dar noi nu vedem acestea
Şi ne afundăm în moarte.

Oseminte se sfărâma...
Munţi se ruinează! Oare,
Sufletele suferinde
Îşi vor găsi alinare?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa dintre veşnicii

Între veşnicii, e-o lume fără chin, fără hotare,
Nu e plângere şi teamă, nu-i durere care doare.
Printre-ntunecate valuri ce-au sculptat paşii răniţi,
Sunt doar cupe de lumină, când veţi trece, să sorbiţi...

Trepte-s, spre-a urca spre viaţă, moartea voastră de păcate,
Este-acolo fericire, este-acolo libertate!
În genunchi sorbiţi din stele luminarea nemuririi
Şi culegeţi de sub umbre, doar petalele iubiri...

Nu, acolo nu-s morminte, nu sunt ploi şi nici furtună,
Se strâng îngerii-n petale şi-ţi urează noapte bună.
N-ai cătat întru biserici şi credinţa – drum de vis,
Poarta libertăţii tale, de furtună s-a închis?!

Se prelinge ca o boală-n trupul putrezit de veac,
Moartea ta spirituală. Şi la moarte nu ai leac...
Bogăţia-n suflet ţi-este, în zadar mormânt şi cruce,
Cu nimic din ce-ai strâns, Doamne, cu nimic nu te vei duce...

Jos ne e nimicnicia, sus averea strânsă-n palme...
Vreau să fiu mai bun, mai simplu, de folos doar Ţie, Doamne.
Când mi-e sufletul o rană, Tu ai leac spre vindecare...
Peste sufletele noastre, plouă mir, iubite Doamne!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec ploile...

Oh, trec ploile spre mâine, câte-o lacrimă ducând...
Doamne, câtă suferinţă să mai rabde-acest pământ?!
Biciul vântului pocneşte pe spinarea ponosită
Încovoiată de durere... Plângem, Maică Prea Iubită!

Râuri trec învolburate... Sânge-nfierbântat şi ură
Într-un iureş fără seamăn, grav şi fără de măsură...
Lutul strămoşesc musteşte parcă lavă omenească
Şi din ramuri curge sânge... Cine să ne mai iubească?!

Nu-i nici rugă nici iertare, nu-i nici viaţă, dar nici moarte...
Ne trăim în lanţuri viaţa, dar trăim în libertate!
Doamne, câtă suferinţă ne e dat să îndurăm?!
Când, pe căi transcendentale, către Tine ne-nălţăm?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângere de credinţă şi neam

Ceata diavolească iarăşi ne sugrumă,
Lacrima-i amară şi durerea doare,
Rana sufletească ne este cutumă,
Numai în credinţă găsim alinare.

Flutură-n destine, un prolog de rugi,
Zbor înspre lumină şi-nspre libertate...
Doamne,-n căutare de miresme dulci,
În tăceri de gheaţă, ne-ndreptăm spre moarte.

Ne plecăm genunchiul... Scârţâie de dor
Cumpăna fântânii... Doamne, ce durere!
Ne-au plecat copiii şi bătrânii mor,
De acum rămânem, biete cruci stinghere.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apocaliptică

de Rodica Nicoleta Ion Rodica
Ieşiţi voi morţi, spre a intra noi, vii,
Să ne stăpânească, frica, mormântul.
Duşmani de temut spre noi vor veni.
Va arde în flăcări pământul...
Sub crucea Ta, Doamne, cerşim adăpost,
Dar dă-ne pedeapsă-n dreptate!
Nimic nu mai e, nimic din ce-a fost,
În suflete-i ură şi noapte.
În lume, vulcanii de sânge-or spăla
Prunci cu privirea-mpietrită
Şi mamele care vor alăpta
Cu lacrimi de dor şi ispită
Vor plânge, în foame, copiii ce mor.
Ce aspră pedeapsă! Cumplită!
Şi-ar da şi la moarte, din apa-n urcior,
Doar viaţă, la prunci, să promită.
Iar diavolul morţii, spre noi va urla,
Cerând adevărului mită.
Atâta durere pătrunde-n adânc
Şi forfote ziua de moarte,
Că viaţa rămasă o strângem cu sârg
Şi-o ţinem şi-o ducem departe.
În noi nu mai curge nici sânge, nici dor,
Şi uşa speranţei e-nchisă,
Doar timpul rămâne prin noi trecător.
Nici viaţă, nimic nu există!
Mai sunt adevăruri ce-n lanţuri s-au prins,
Biserici şi vieţi ruinate.
Şi totul în jur e haotic şi trist.
Se spală pe faţă cu moarte...
Adună-ne, Doamne! Precum ne e zis
Şi du-ne în cer, mai departe,
Refă paradisul de veacuri promis
Şi fă-ne, Părinte, dreptate!
Pământul e clopot vuind ne-ncetat,
De teamă şi plâns, de durere.
De azi ne plecăm, dar noi ştim, ne-ai iertat,
Căci scrise sunt toate în stele.
Se-amestecă munţii cu ape, de dor,
Câmpii cu morminte şi şoapte,
Nimic pe pământ, nimic nu-i uşor
E viaţa continuă noapte.
Sunt veşti care vin din tăceri, ferecând,
Iubirea şi pacea deodată.
Văd oameni bolnavi şi copiii plângând,
Şi viaţa e parcă plecată.
Ce sumbru e-n noi, dar ce nobil sfârşit!
Îşi clatină pacea realul,
Şi parcă aud printre şoapte de ploi,
Că, ah, a murit şi groparul.
Atea necazuri, atâtea nevoi...
Dar Doamne, opreşte-ţi mânia!
Că plânge o lume, că plângem şi noi,
Că plânge tăcut România.
Şi-n negura nopţii, ades ne-ntrebăm:
Putea-vom răbda şi la anul?!
Căci zis de ne este, noi, Doamne, răbdăm.
Chiar dac-avem griji cu toptanul.
Nici gropari nu mai sunt,
Nici măcar n-au săpat,
Pământul bolnav să-l îngroape
Şi viermii se plimbă în negrul păcat,
De noi sunt mereu mai aproape.
În loc de copaci, pandemii înfrunzesc
Şi moartea pândeşte rapace.
Atacă, distruge-ntr-un joc fără sens
Şi n-avem iubire şi pace.
.................................................
Pe semne că asta îi place!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm imprevizibil (Turul victimelor condiţiei umane)

Viaţa nu-i totuşi pantă spre moarte
visul Doamne creşte ca o stâncă
o veşnicie mai avem până departe
ceru-i poate lacrima cea mai adâncă

Visul creşte Doamne ca o stâncă
Dumnezeu nu-i nici pătrat nici rotund
de bucurie sufletu-i gata să plângă
în care lacrimă Doamne să m-ascund

Dumnezeu nu-i nici pătrat nici rotund
mai este o veşnicie până departe
până acolo Doamne până când
viaţa nu-i totuşi pantă spre moarte

Chiar dacă visul creşte ca o stâncă
chiar dacă lucrurile-s gata să plângă

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (25 iunie 2013)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt

Sunt
Fotometria unor clipe
Inegal măsurate
În curgerea lor către moarte.
Am evadat, stingheră mireasmă,
În voal risipit de mireasă,
Pe munţi de aramă.
Un voal ce pe trepte
De albe tăceri
M-a trecut în drumul spre ieri.
Îmi pâlpâie sufletul
Sub adierea sărutului tău.
Picuri de sângeri din ochii mei cad
Şi pleoapele ard...
Mi-e somnul mai greu,
Negura mă soarbe
Iar eu mă adâncesc
Spre a-i lumina marginile.
Nu, nimeni nu mă va putea stinge!
Atâta timp cât sunt eu...
Şi întâmplător... sunt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durere în stele

Câtă durere este-n stele, Doamne?!
Oh, s-au topit şi curg prin ochii Tăi!
Iar Tu ne cerţi cu boală şi cu foame,
Cu moarte şi cu viruşii-călăi,
Fiindcă am fost copii rebeli şi răi
Şi nu ne-am plâns greşeala la icoane.

Ori poate ceri dreptatea pentru care
Cei asupriţi, în viaţă au luptat...
Acum îngenunchem şi-ţi dăm crezare
Şi Doamne, ştim că am făcut păcat.
Azi fiecare este vinovat
Şi lacrimile noastre sunt amare.

Să ne unim în luptă, toţi, ca unul!
Iubirea nu ne fie în zadar...
Ne iartă, Doamne! Plânge azi românul.
Ne iartă şi ne ai în paza Ta!
Plâng toţi cei dragi, pier unul câte unul...
Ne iartă Doamne! Nu te mânia!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt către Dumnezeu

Doamne, noi, câţi mergem la biserici?
Câţi suntem, Iisuse Sfânt, cuminţi?!
Câţi din pruncii noştri sunt nevrednici
Şi-s pe calea vrajbei rătăciţi?!

Câţi postim şi câţi vom lua aminte
Când atâtea semne ne trimiţi?
Peste tot se fură şi se minte
Fraţi pe fraţi se vând pentru arginţi.

Crima este literă de lege
Pe tărâmul nostru pământean,
Ne supunem silnicei pedepse
Şi-avem, Doamne, suflet de samsar.

Legi meschine azi ne ţin în hamuri,
Ne lovesc adeseori furtuni
Vin războaie şi se trec în valuri
Peste faţa hâdă-a astei lumi.

E violul parcă de o vreme
Lecţie de profesionalism.
Trăim, Doamne Sfinte, vremuri grele,
Devenim dovadă de cinism...

Doar asceţii se mai roagă, Tată,
Pentru pruncii noştri nenăscuţi
Şi postesc cu pâine şi cu apă...
Tu le vezi pe toate şi Te uiţi.

Boli cumplite ne sădesc în moarte,
Pierdem fiinţe dragi, prieteni, fraţi,
E iubirea astăzi, prea departe,
Diavolului îi suntem argaţi.

Este sărăcie, frig şi foame,
Câţi mai dăm o mână de-ajutor
Celor ce dorm astăzi prin canale?
Mulţi răspund: doar ei cu moartea lor.

Dar Tu ştii de-a fiecărui soartă,
Ştii de boli, orbire, suferinţă...
Vei veni să mântuieşti odată
Lumea ce se pleacă-n pocăinţă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tablou estival

Norii-s tiviţi cu argint...
Leagăn de vis şi alint...
Picuri de perle în cer,
Taină pierdută-n eter.

Vânt peste gene de ram,
Flori adunate-n balsam,
Cânt de lumină şi vers,
Dor de lumină-am cules.

Miere în lanuri de jar,
Spice în pumnul amnar,
Fulger lucind pe sub gene,
Semne... şi semne... şi semne...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă – rugă către Dumnezeu

Doamne, Tu, Atotputernic,
Tu, cel Sfânt, cel Iertător,
Prin slujbaşul ecumenic
Curăţeşte-al tău popor.
Fă-n religie lumină!
La altar aduc ofrandă,
Pronia să-mi lase tihnă
Inima de altădată.

Doamne, Tu, Atotputernic
Şi Atoateştiutor,
Peste un popor netrebnic,
Varsă-un strop de vitriol
Şi-ntăreşte în credinţă
Pe cei drepţi şi pe cei buni,
În furtuni le dă căinţă
Şi-i salvează din genuni.

Tu cel Sfânt, cel Iertător,
Dă-ne pace şi lumină.
Tu ne eşti de ajutor,
Noi suntem aici cu vină.
În esenţă stricători,
Purtând moartea încă-n fire,
Ne întoarcem uneori
După-o rază de iubire.

Prin slujbaşul ecumenic
Lasă lege strămoşască,
Fie ca-ntr-un vis feeric
Oamenii să se iubească.
La altare dă lumină,
Clopotul, dureri să ţipe...
Cu puterea Ta divină
Dă-ne fericite clipe!

Curăţeşte-al Tău popor!
Plină-i lumea de păcate...
Mulţi în lumea noastră mor,
Mor şi dincolo de moarte.
Lasă-n plecăciuni genunchiul,
Lasă sufletul să plângă!
Oh, apleacă-i astăzi trunchiul,
Din ochi lacrima să-i curgă!

Fă-n religie lumină!
Viaţa-i plină de păcat.
Fă cu vraja Ta divină
Lumi cum nu au existat!
Crucea timpurilor grele
Sfarm-o cu puterea Ta!
Lasă, Doamne-n lume semne
Spre a Te putea avea!

La altar aduc ofrandă
Sufletul şi viaţa mea,
Ca în lumea cealălaltă,
Doamne, să te pot avea.
Plec genunchiul spre iertare,
Lacrimi curg din ochii mei.
Iartă-mi de păcate, Doamne!
Scapă-mă de anii grei!

Pronia să-mi lase tihnă
Ani târzii din viaţa mea,
Sufletului dă lumină,
În lumină-a te avea!
Tu eşti singura speranţă
Spre a nu muri etern.
Doamne, ţi-aş da ani din viaţă!
Lasă-mi, Doamne, doar un semn!

Inimii de altădată,
Tristă şi-n întinăciune,
În clepsidra-acuma spartă,
Dă-i puterea de-a apune!
Întunericul ne doare,
Rătăcim pe-al vieţii drum...
Sufletul nu-i de vânzare!
Doamne, iartă-ne acum!

Inimii de altădată,
Pronia să-mi lase tihnă.
La altar aduc ofrandă...
Fă-n religie lumină!
Curăţeşte-al Tău popor
Prin slujbaşul ecumenic,
Tu, cel Sfânt, cel Iertător,
Doamne, tu, Atotputernic!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem Lianei D

Otravă... Durere, de-a pururea arzi!
Mă soarbe tăcerea sub cumpeni de brazi...
Se-aude în cer un alai îngeresc,
Din sufletul mamei doar lacrimi ţăşnesc.

Un mit de lumină se sfarmă. La geam,
Cad lacrimi de soare. Iubire eram!
Dar frântă-n bucăţi de lumină pornesc,
Războinic solar, neamul să-mi reclădesc.

E-n mine lumină, deşi am plecat...
Pe drumuri de taină, în moarte-am aflat
Alt drum spre-nviere, spre RAI, spre zenit.
Sunt Soare-Răsare! Aşa vă promit!

Mă-nalţ în lumină, cobor iar în voi,
Dorm somn liniştit printre-ai noştri eroi,
Ar fi-vom din nou în cetatea divină,
La fel de uniţi, un crâmpei de lumină.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru arivişti

Infatuat, atâta strălucire
Şi fast a stat întru a ta mărire.
Cioclii-au îngenuncheat spre închinare
Sub masca falsă a iubirii tale.
Ţi-au smuls promisiuni... Şi sângerânde
Sunt rănile din gândul tău. Sunt multe!
Dureri şi temeri, semne de-ntrebare,
Biet arivist visând averi, parale...

Infatuat, atâta strălucire
Doreşti să ai... Tu vrei înavuţire.
Prin insipida-ţi viaţă, ca o pită
Neagră, cu pleavă, adesea nedospită,
Tu cauţi ochiul tainic de lumină,
Dar pălămidă prinsă-n rădăcină,
Braţe de grea şi nerostită ură,
În juru-ţi, zi de zi, mereu se-adună.

Şi fast a stat întru a ta mărire...
Voiai chiar şi a omului iubire,
Voiai putere, sensul vieţii-ntregi,
Un lucru n-ai putut să înţelegi:
Că nu putea-vei pune stăpânire
Pe suflete şi pe Dumnezeire.
Oceanele, de lacrimi dac-ar fi,
Furtuni de suferinţă ar stârni.

Cioclii-au îngenuncheat spre închinare.
Bocanci de lemn şi spini au în picioare.
Iar tu, un snob, te vezi un rege, da,
Dar ţi-ai pierdut vremelnic inima.
Ai rătăcit pe căi fără de stele,
Păgân, sub a tăcerilor blesteme.
Profanator de străluciri deşarte,
Îţi vei deschide drumul către moarte.

Sub masca falsă a iubirii tale,
Încrezător în rugi şi osanale,
Decazi încet şi noaptea se surupă,
Alunecând pe-a calului tău crupă.
Se-aude clopot de regret. Ce rost
Averi şi-mpărăţii câte au fost?!
În urmă toate astea le-ai lăsat,
Cu tine în mormânt nimic n-ai luat.

Ţi-au smuls promisiuni... Şi sângerânde
Şi reci ecouri moartea ta ascunde.
Nici n-ar mai plânge-n urma ta vreodată...
Priveşte-te din umbre şi aşteaptă!
Ce chipuri fade, leşuri pământeşti
Ai încercat cândva să le hrăneşti...
Priveşte-n urmă ce-ai lăsat! Ce luptă!
Ascultă, plânge sufletu-ţi! Ascultă!

Sunt rănile din gândul tău, sunt multe!
Nu-i nimeni înlăuntru-ţi să le-asculte...
Minciuni şi ură, necioplite căi
De-navuţire, pentru oameni răi.
Nu poţi privi în urmă, totu-i fum!
Avari uitând de-al trecerilor drum,
Plecaţi-vă genunchiul, regretaţi
Cât vremea nu-i a fii îngenuncheaţi!

Dureri şi temeri, semne de-ntrebare.
Nu te-ai născut nemuritor sub soare...
Ţi-ai vinde de-ai putea, întru mărire
Şi sufletul pe-un strop de fericire.
Nu mă-ntrista c-un gest când lumea toată
De-atâţia oameni răi e-nnourată!
Lasă lumina să-ţi pătrundă-n gând
Şi fă cu bunătatea legământ!

Biet arivist dorind averi, palate,
Ce-ţi va rămâne oare după moarte?!
Uzurpator de suflete deodată,
Vezi inima că ţi-e-ncrustată-n piatră.
Zadarnic plângi, străin de Dumnezeu,
Căci îţi va fii din ce în ce mai greu
Şi pribegind prin munţii resemnării,
Vei adormi sub tâmplele ninsorii.

Biet arivist dorind averi, parale,
Dureri si temeri, semne de-ntrebare,
Sunt rănile din gândul tău. Sunt multe!
Ţi-au smuls promisiuni şi-s sângerânde.
Sub masca falsă a iubirii tale
Cioclii-au îngenuncheat spre închinare.
Şi fast a stat întru a ta mărire,
Infatuat... şi-atâta strălucire...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind în cer

Colind la Domnul meu, colind în cer,
Cu bunii mei plecaţi cândva, cu leru-i ler.
Şi îngeri ning, din ochii mei, de suferinţi,
Plâng pe pământ, loviţi de ger, copii cuminţi.

Vin Doamne Sfinte, sărbători, dar ce păcat,
Că pruncii noştrii, cina încă, n-au mâncat.
Produsele se tot scumpesc şi traiu-i greu,
De vremuri noi, mă îndoiesc, parcă şi eu.

Privesc biserica cu jind şi m-aş ruga,
În calea Ta să îngenunchi. Poate ceva,
Vei face Tu, din sărăcie să ne scoţi,
Că ne-au prădat şi biciuit atâţia hoţi...

Facturi prea mari ne osândesc şi e păcat,
Copii un brad împodobesc. Şi s-au culcat
Cei care focul au aprins în suflete...
Lumină nu-i în gândul lor, nici cald nu e.

Ne mor bătrâni, ne mor copii, speranţe mor,
Căci a trăi fără nimic nu e uşor.
E ură, crime sunt, dureri... Când leru-i ler
Eu n-am nimic, n-aveam nici ieri, în frigider...

Dar Doamne, dă mai bine Tu o lege sfântă,
În rănile tot mai adânci simt cum se-mplântă,
Cuţitul unei vieţi de iad. Zvâcnesc furtuni!
Mai sunt şi plâng, în lumea mea, şi oameni buni.

Covidul iar ne-a invadat. Şi în spital,
Ne mor bătrâni, ne mor copii... Ce gust amar
Simţim în noi. Cumplit destin, sfârşit de veac,
Sfârşit de lume, sau de vieţi... e tot un drac.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imaginea vieţii

Viaţa-i ca o arcă, în derivă poate,
Cu fiece clipă ne-ndreptăm spre moarte...
Cioburi de clepsidră-n suflet se revarsă,
Ne întoarcem îngeri, undeva acasă.

Silnică, privirea, trece-nspre apus,
Genele tuşate de dureri, în plâns...
Marea-nfometată, vis de albatros,
Mi-au furat trecutul, timpu-i fără rost.

Ancoră în vremuri plumburii şi reci,
Cumpănă-n deşertul timpului de veci,
Frânghii, către maluri caută s-o tragă,
Pupa-i şubrezită, veche şi beteagă.

Marinari pe cerul gol de suferinţi,
Trecem spre uitare, singuri şi cuminţi,
Nu avem pe nimeni să ne mânuiască,
Grabnic, marinarul, ştie să vâslească.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebări fără răspuns

Doamne, oare, nu-i prea mult?! Boli, războaie şi suspine...
Moartea iar a renăscut de sub lumea în ruine.

A pătruns subtil, tăcut, azi, în sufletele noastre.
Poate n-am murit demult. Plâng întinderile-albastre!

Ploi acide ne-au atins sufletul, cu cianură.
Talpa cerului zvâcneşte sub mormanele de zgură.

Plâng străbunii, plâng de dor, sufletul de-acum, i-nţeapă
Îngerii-au adus în zbor, veşti că-s cu-un picior în groapă.

Sufletul s-a resetat, diavoli le-au săpat în carne,
Nu mai au de aşteptat. E război într-ânşii, Doamne!

Moartea-i azi un giuvaer, poleit. Inundă trupuri
Şi îi poartă spre părinţi, dinspre viaţă, spre mormânturi.

Ce sclipiri, ce poleieli! Sunt gonaci după avere,
Dar zadarnic ce-au fost ieri – bogaţi, falnici, în putere!

Clopot în cuvântul tău... şi o zbatere finală.
Numai Bunul Dumnezeu carnea sufletului ară...

Va renaşte iar, dintre ruine, moartea, întrecându-se pe sine...
Şi ce rost, când toate-s trecătoare?! Numai morţii îi voi fi datoare...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plagiatorilor...

Voi mi-aţi dat trupul spre vânzare,
Dar mi-aţi lăsat sufletu-nchis
În universul meu de vis,
Samsari cu sufletele goale.

Voi mi-aţi dat trupul spre vânzare!
Nu v-aţi hrănit din carnea mea...
Hulpave păsări, nu era
În voi, atât de roditoare...

În ochiul meu voi n-aţi văzut
Celest tablou spre transcendent
Aveaţi un singur dor - ardent -
Acela de-a mă fi avut.

Câmpii de sângeri n-aţi văzut
Pe cerul existenţei mele,
De-aceea cerul plin de stele
Mi-e astăzi acoperământ.

Eraţi de mine prea departe
Neştiind că-n lacrima ocean,
Se naşte-n mine, an de an,
Alt timp în drumul către moarte...

Din mine iar am renăscut,
Voi mi-aţi uitat închis trecutul
Şi-având acelaşi, începutul,
Aceleaşi vise am avut.

Chiar în deşertice poeme,
Oh, talpa voastră n-a descris
Urma vreunui tainic vis...
Nici n-a lăsat vreodată semne...

Voi n-aţi ştiut că veşnicia
Nu-i literă, nu-i nici cuvânt,
Ci doliul pentru care-n gând
Eu îmi păstrez mărinimia.

Gustaţi din mine, lupi flămânzi,
Eu iarăşi mă voi recompune...
Celor ce vor să mă adune,
Îi chem, căci nu pot să m-ascund!

Nu-mi daţi şi sufletul vânzării!
Eu v-am pus sufletul pe masă,
Voi, diavoli care plagiază!
Dar nu v-am dat dreptul visării!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare

Vezi?! Fericirea-i mărginită
Şi strânsă-n cioburi de dureri...
Azi singură-s... şi plâng, măicuţă!
În vadul fiecărei seri,

Torc caierul înţelepciunii
Şi nu ştiu unde am greşit
Şi ard în sufletu-mi tăciunii
C-atât de tare v-am iubit.

Torc caierul înţlepciunii...
Tot plâng, că singură-am rămas,
Râvnind amar la fericire...
În moarte voi găsi popas.

Mi-e pleoapa grea şi trena nopţii
Pe umerii-mi, mai greu apasă.
V-aştept copii, v-aştept, dar sorţii
De gândul meu, de mult nu-i pasă.

Şi-atunci ce rost în astă lume
"Afi", când este în zadar...
De ce o viaţă-n plecăciune
Cu gust atâta de amar?!

Vezi?! Fericirea-i mărginită,
Iar eu m-am abătut din drum,
De-aceea sunt nefericită...
De-aceea maică, plâng acum.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupta cu timpul

Viata-i ca o pâlpâire,
Drum tăcut spre pocăinţă,
Prin jertfelnica cinstire,
În iubire şi credinţă.

Viata-i candela si inger,
E o slaba licarire,
Dansul florilor de sanger,
Spre-a divinei osandire.

Este vinul cu aroma
De a crede-n nemurire,
Este linistea cea care
Duce catre fericire.

Azi bat clopote de spaima,
Lacrimi se ascund sub gene,
Iarta, Doamne, omenirea!
Ne-au ajuns atatea semne...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jelim cu toţii-n cor

O ţară-ntreagă-şi plânge ursita rea şi morţii,
Iar braţe mii se-nalţă spre ceruri cu durere,
Jelim cu toţii-n cor, năpăstuiţi ai sorţii,
Văzând cum viaţa noastră nu e decât părere.
Dar până când, o, Doamne, să suferim tăcuţi,
Văzând înmărmuriţi că ce ni-i drag se duce?
Cum să privim spre moarte fără o vorbă, muţi,
Să ne lăsăm copiii să fie-ntinşi pe cruce?

Treziţi-vă români cât nu e prea târziu
Şi să luptăm acum pentru urmaşii noştri!
Nu mai lăsaţi vlăstare să zacă în sicriu
Pierduţi întru vecie printre lumini şi aştri.
Hai să ne cerem dreptul de-a vieţui în pace,
De-a nu mai fi vânduţi, pentru un pumn de-arginţi,
Ne-au înşelat cu rândul fiindcă românul tace,
Dar să-i ferească sfinţii, când vom fi scoşi din minţi.

Voi, mame, faceţi zid spre pruncii ce-i aveţi
Şi vă luptaţi cu lupii ce seamănă teroare,
Nu aveţi pic de milă, ci sloboziţi săgeţi
Şi nu lăsaţi şacalii cumva să vii doboare.
O, Maică, a tuturor, ne-ntinde mâna sfântă,
Căci Tu ştii cel mai bine durerea pentru Fiu,
Nu ne lăsa Fecioară s-avem inima frântă,
Iar sufletele noastre să fie un lung pustiu.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odihnă-n ceruri, oh, amin!

Oh, veşnica odihnă-n ceruri,
Puterea de-a se înălţa
Lumină spre cereasca taină,
Redevenind lumina Ta...

Oh, fie-i sufletul un înger,
Cu îngeri cerul să-l nuntească,
Căci trupul nu-i decât cenuşă
Aici, în patima lumească.

Aici e doliu, plâns şi jale,
Aici e-o cruce şi-un mormânt...
Acolo-mpărăteasca zare
Ţi se deschide, suflet blând!

Priviţi! Cu toţi lăsaţi în urmă
Un drum de împietrite căi
Şi calea vieţii se opreşte...
Ca mâine-i vom urma şi noi.

Începe-o altă veşnicie...
Deşertăciuni s-or spulbera!
Datori c-o altă judecată,
Pedeapsa, toţi ne-o vom afla.

Urcăm spre cer pe piedestale
De oseminte pământeşti,
Lăsând în urmă osanale...
Oh, Doamne Sfinte, Tu priveşti

La-ngălbenitele poeme
De trupuri moarte prea curând
Şi sub a ochiului tristeţe
Le-ascunzi în putredul mormânt.

Odihnă veşnică în ceruri,
Tu, oh, ce ieri te-am cunoscut!
Etrernă pace şi lumină!
Suflet de aur, trup de lut...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!