A noastră soartă
Au murit atâția oameni
Cu speranța la mai bine
Cu speranța că urmașii
Vor trăi cum se cuvine.
Și acum trecut-au anii
Tot ce s-a schimbat sunt nume
Tot aceleași fețe-amare
Tot aceleași timpuri dure.
Să cădem puțin pe gânduri
Pentru ce noi am luptat
Nu să-ntoarcem spatele
Ca și cum am fi uitat.
Vor veni copiii noștri
Întrebând: voi ce-ați făcut?
V-ați jertfit pentru o viață
Ce noi nu am cunoscut
Putem schimba istoria,
Clădim palate pe ruine
Nu să spunem asta-i soarta.
Va veni odată bine.
Am distrus ce am avut
Și căpeteniile sunt moarte
Dar doi oameni n-au putut
Să conducă-n țară toate.
Și acei care acum
Dau din gură ca-nainte,
Sunt acei ce cred că noi
Fân avem în loc de minte.
Însă noi știm să răbdăm
Nu știu dacă bună-i calea
S-așteptăm ca peste toate
Să s-așterne uitarea.
Strigă suflete din groapă
Și copii rămași orfani
Plânge Dunărea de milă
Și ai țării veterani.
O lume-ntreagă ne privește
Milă este-n ochii lor
Când aud că spun "săracii"
Simt că-nebunesc și mor.
N-am avut de ei nevoie
Și sper că nici nu om avea
Căci nimeni nu dă fără a cere
Cât ar fi viața de grea.
Va veni și ziua-n care
Ne vor cere înapoi
Ce-a venit într-o căruță
Va pleca într-un convoi.
N-ar fi pentru-ntâia oară
Când din bunătatea noastră
Alții foloase ar trage
Chiar cu mintea lor cea proastă.
Încredere s-avem în alții?
Doar în noi și e destul.
Căci de mila ăstor oameni
Îmi ajunge, sunt sătul.
Nu că am pierdut curajul
Sau încrederea în oameni
Da nu noi suntem cei ologi
Ci un popor de oameni zdraveni.
Și de credeți că spun basme
Ia uitați-vă-n oglindă
Și ce veți vedea atunci
În al vost suflet să se prindă.
Veți vedea pe Ștefan, Țepeș
Brâncoveanu, Cantemir,
Pe Vladimirescu Tudor
Și pe viteazul Mihail.
Poezie aveți în sânge
Coșbuc, Goga, Minulescu,
Oameni de popor ca Creangă
Visători ca Eminescu.
Acești oameni, oameni mari
Vin dintr-un popor tot mare
Și cu ei noi ne legăm
Într-o națiune tare.
Și cum spun eu ce gândesc,
Spuneți ce aveți pe suflet.
Au venit vremurile-n care
Viața este fără scrupet.
De-a lungul anilor și-acum
Cu toții știu că îndurăm
Dar nu ne provocați prea mult
Căci încă știm să și luptăm.
Și-odată sângele când fierbe
Greu se poate domoli
Și toate-armatele străine
Nu ne-or putea iar potoli.
Feriți-vă dușmani nemernici
Feriți-vă de cei ca noi
Căci când e unul la necaz
Vom fi cu toții stil pe voi.
Noi v-am primit cu pace-n suflet
Când în pace ați venit
Ați venit cu gânduri rele
Peste graniți v-am gonit.
Ați plecat cu capu-n piept
Din istorie ne-ați șters
Dar în a istoriei poezie
Încă mai lipsește un vers.
Acel vers suntem doar noi,
Oameni simpli, doar români
Dar noi încă n-am uitat
Cine-au fost ai noști bătrâni.
Avem suflete curate
Și a noastră țară încă
Pe meleagurile lumii
Este cea mai-naltă stâncă.
Nu-i din aur ca a voastră
Nu sclipim doar în afară
Dar de vi la noi în iarnă
Vei pleca crezând că-i vară.
Seara ne plimbăm pe stradă
Nu avem inima mică
Nu ca voi frică de oameni
Doar de Dumnezeu ni-e frică.
Și acum că știți ce suntem
Știți ce-nseamnă omenie
Pot să spun veniți în pace
Și prieteni vom fi pe vecie.
poezie de Robert Botsch
Adăugat de Robert Botsch

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre istorie
- poezii despre încredere
- poezii despre timp
- poezii despre sânge
- poezii despre suflet
- poezii despre schimbare
- poezii despre poezie
- poezii despre visare
Citate similare
Bucurați-vă, oameni!
Bucurați-vă, oameni!
Că sirena războiului
Încă nu geme,
A disperării chemare,
La lupta cea de pe urmă,
La a păcii și a bucuriei plecare.
Bucurați-vă, oameni!
Când noaptea, pe cer mai răsar,
Luna și stelele,
Soarele, ce mângâie totul,
Viața și florile.
Bucurați-vă, oameni, când încă,
Bunicii, mai pot fluiera,
Mergând, prin poieni, pe cărări,
Povestind, de-amintirile vieții,
Purtate în încovoiata spinare.
Bucurați-vă, oameni,
Când, copilașii nevinovați,
Mai sunt murdari de ciocolată,
Pe mânuțe și pe la gură,
Când mai avem să-mpărțim,
O bucată de pâine, o firimitură,
La săraci, la câini și la păsările
Înfometate din bătătură.
Bucurați-vă, oameni!
Când în pace vă treziți dimineața,
Și când toți ai casei
Sunt bine, sunt veseli,
Bucurați-vă, când ai voștri ochi,
Încă, mai pot privi, frumusețile naturii,
În liniște, de la ferestre.
Bucurați-vă, oameni!
Cât mai puteți cânta, ruga și cere,
Divinității, să ne dea mângâiere,
Și să ne ierte de toate,
Câte știm c-am greșit,
Căci ne bate necazul la ușă,
Și încă nu credem că vine,
Al nenorocirii, început de sfârșit.
De care, ne-am temut
Și, vai! Cât ne temem.
poezie de Valeria Mahok (16 februarie 2003)
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre pace, poezii despre frică, poezii despre început, poezii despre sărăcie, poezii despre stele, poezii despre sfârșit sau poezii despre război

Atunci când te doare...
Să spun atunci când peste oameni este frig și plouă,
Că EL te-ascultă și te vede...
Și ți-ar fi dat comoara în Viața cea nouă
De-ai fi avut un suflet care se încrede.
Să spun și-atunci când peste oameni este ger și ninge,
Că poți iertarea să o ai...
Iar trupul tău zdrobit nu se va stinge
Purtându-ți sufletul acasă, în Rai.
Să spun și-acum când peste oameni este soare,
Avem lumină în inimi și în case...
Dureri și lacrimi aduc așa splendoare
Ca noi să facem temple luminoase.
Dar să mai spun și-atunci când tu suspini și doare...
Te afli pe o cale, într-un ceas... și sună;
El sună a binecuvântare
Căci negreșit te-așteaptă o Cunună.
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre lumină, poezii despre trup și suflet, poezii despre ploaie, poezii despre ninsoare, poezii despre inimă sau poezii despre iertare

Hai să fim
Hai să fim oameni de omenie,
Dragi părinți, copii și frați.
Căci moartea nimeni nu știe când o să vina
Și când murim, de acei vii suntem uitați.
Hai să iubim viața ca pe o melodie,
Chiar de e ușoară sau grea.
Să nu adunăm multă avuție
Căci lăcomia poate fi o piază rea!
Hai să-i cinstim pe tata și pe mama,
Pe omul de lângă noi.
Și să ne gândim la pace,
În vreme de război.
Hai să fim oameni de omenie
Căci așa e bine și frumos.
Și să nu uităm niciodată,
Pentru aceasta s-a jertfit Hristos.
poezie de Vladimir Potlog (15 decembrie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre moarte, poezii despre vinovăție, poezii despre tată, poezii despre muzică, poezii despre mamă, poezii despre jertfă sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Suntem și noi oameni
Când noaptea se lasă,
Se stinge lumina în casă,
Eu stau și mă gândesc,
De ce pe noi oamenii nu ne iubesc?
Pe acei care nu putem merge,
Căci avem și noi o lege,
Suntem și noi oameni, și vrem să trăim
Avem și noi suflet, și vrem să iubim!
poezie de Vladimir Potlog (20 februarie 2006)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate de Vladimir Potlog despre lumină
- poezii despre iubire
- citate de Vladimir Potlog despre iubire
- citate de Vladimir Potlog despre viață
- citate de Vladimir Potlog despre suflet
- poezii despre noapte
- citate de Vladimir Potlog despre noapte
- poezii despre legi

Calea cavalerului
Am fost, preasfinte, într-o cruciadă
în țări păgâne cum le ziceți voi
și multe trupuri am făcut să cadă
în anii tineri, dați pe un război.
V-am ascultat dorințele "creștine"
și vorbele cu care ne-ați mințit,
dar știu acum și nu mă pot abține
să nu vă spun, de răni acoperit,
că voi ați fost șacalii, profitorii,
voi, ce aveți un singur ideal:
puterea! iar cuvintele notorii
sunt doar un fals discurs teologal.
Ce spuneți, voi nu credeți, dar prostimea
v-ascultă, boi "cucernici" fără duh!
căci le greu să vadă-n în voi micimea
când le-arătați nimicul din văzduh.
Acei "păgâni" aveau, și ei, un suflet,
erau ca noi, aveau un dumnezeu,
dar, ce știți voi ce-nseamnă un răsuflet,
de nu e de creștin sau de evreu.
Am fost, preasfinte, într-o cruciadă
căci voi m-ați îndreptat spre un păcat
pe care vi-l dau vouă ca dovadă
că tot ce-ați vrut să fac, am blestemat.
Eu mi-am ales o cale de lumină
și port în suflet al iubirii crez.
Ce spuneți voi, e strâmb și nu alină
durerile din lume. Eu cutez.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre creștinism, poezii despre țări, poezii despre tinerețe, poezii despre religie sau poezii despre notorietate
La început
La început,
nu ne acopereau nici griji și nici nevoi.
Eram ca frații. Ne ajutam între noi.
Trăiam cu toții, în bună înțelegere.
Ne durea pe toți, o cât de mică pierdere.
Toți aveam pe masă, aceleași bucate.
Toți ne bucuram de multă libertate.
La început eram cu toții oameni.
Astăzi am uitat să mai fim oameni.
Am fost cu toții oameni până când,
rasa ne-a înstrăinat.
Am fost cu toții oameni până când,
credința ne-a separat.
Am fost cu toții oameni până când,
politica ne-a despărțit.
Am fost cu toții oameni până când,
averile ne-au învrăjbit.
Astăzi nu mai suntem oameni.
De ce ne-am înrăit?
Fiindcă astăzi,
am uitat să mai fim OAMENI.
poezie de Dumitru Delcă (iunie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, citate de Dumitru Delcă despre prezent, poezii despre politică, poezii despre mâncare, poezii despre libertate, poezii despre avere sau citate de Dumitru Delcă despre avere
De ce este greșit să ascultăm sfaturi din exterior legate de viața noastră de la oameni care nu știu ce fac? Experiența lor de viață diferă de a noastră, iar sfaturile lor sunt pe o altă direcție decât cea potrivită pentru noi. Ritmul de evoluție al altor oameni este diferit de ritmul nostru și noi poate avem nevoie să ne mișcăm mai rapid sau mai lent decât cred cei din jur. De cele mai multe ori oamenii nu fac decât să se vadă într-o oglindă când ne privesc pe noi și sfaturile lor sunt, de fapt, adresate lor. Ai observat cu câtă pasiune ne explică unii oameni de ce ar trebui să procedăm într-un fel și nu în altul? Dacă privești viața acelui om vei vedea că exact în domeniul în care îți dă ție sfaturi și el are o problemă. Atunci când ni se dau sfaturi, prima întebare pe care putem să o adresăm este în cuvintele lui Seneca: "Tu îmi dai sfaturi?, mă întrebi. Dar ți-ai dat sfaturile astea și ție, te-ai îndreptat de-acum? De aceea ai acum timp să îi îndrepți pe alții?"
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață, citate despre sfaturi, citate despre viteză, citate despre timp, citate despre ritm, citate despre greșeli, citate despre evoluție sau citate despre cuvinte
Florile nu mint niciodată (exceptând atunci când spun adevărul)
Nu trebuie să te temi de ei, copile,
nu sunt decât oameni.
Oameni care se tem ei înșiși de moarte
sau de flori.
Oameni de alb și de negru,
care petrec ore în șir citind printre pagini
în alb și în negru.
Oameni care nu țin partea nimănui,
dacă nu sunt pe un câmp de luptă,
unde se războiesc înfigând pioneze într-o hartă-a morții.
În vreme ce soldații mor, ei culeg profitul,
până când profeții lor proferă blesteme ucigătoare asupra lor.
Sau
până când florile de pe pajiștile din cimitire
îi înspăimântă trimițându-i înapoi în mormintele lor masive
de raționamente sau în lipsa acestora.
Oameni cărora le e teamă de un Dumnezeu al iubirii.
Oameni care se supun la ceea ce au fost învățați
Fără a se întreba de ce.
Nici măcar de ce sunt striviți tocmai de idolii lor.
Oameni care sunt ei înșiși derutați de ei înșiși.
Oamenii sunt doar oameni.
Nu trebuie să te temi de ei.
Ei se tem unii de alții mai mult decât mă tem eu sau te temi tu.
Teme-te de ignoranța lor în ceea ce te privește
Și, mai presus de toate, teme-te de ignoranța ta în ceea ce-i privește.
Privește-i exact ca pe ceea ce sunt.
Oameni cărora le este teamă de flori.
poezie de Ted Sheridan, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori, poezii despre învățătură, poezii despre spaimă, poezii despre negru, poezii despre minciună sau poezii despre ignoranță

De ce doar banii?
De ce avem sufletul atât de rece?
Ne vindem chiar și ale noastre sentimente...
Și peste toate domnește ura,
Oamenii nu mai înțeleg arta, cultura,
Îndoctrinat, omul nu mai gândește,
Doar banul înger-diavol azi vorbește.
Nici floarea nu mai știm dacă miroase,
Durerea ne pătrunde până-n oase,
Căci am uitat de tot ce-i bucurie,
Străinilor dăm viața ca simbrie.
În suflet nu mai dăinuie iubirea,
Căci cumpărăm cu banii fericirea.
Uităm de sentimente, gust amar,
De omenie. Viața-nseamnă ban...
Trecem prin viață fără să luăm seama,
Nici vers, nici dor noi nu mai știm ce-nseamnă,
Nimeni nu vrea să mai citească o carte,
În schimb ne vindem viețile în rate...
De-acum uităm de plopii fără soț,
De versul blând și cald, melodios,
Ne prinde ura, frica și prostia,
De ce urâm cu toții poezia?
Suntem săraci în suflete... și triști,
Căci am uitat de Blaga și Brâncuși.
Prietenii devin de-acum dușmani,
Căci totul se rezumă doar la bani.
În fața Domnului avem același drum,
Cu viața noastră vom plăti de-acum
Însă cu toți avem un alt destin...
E timpul să-nvățăm să și iubim.
La Dumnezeu nu pleci cu bogăția,
Ci doar cu fapta și mărinimia.
Nimic n-o să te spele de păcat,
De Dumnezeu la fel ești judecat,
Că ești sărac, bogat, mare sau mic,
Din lumea asta n-o să iei nimic.
Chiar dacă am uitat de Eminescu,
De leagănul viorii lui Enescu,
Prin Porumbescu-și plânge simfonia,
Grânarul țării, viața, România.
Doar Dumnezeu ne hărăzește soarta
Și fiecare își va lua răsplata,
Vom plânge dacă sufletul ni-i rece,
Căci banul vine, cumpără și trece...
poezie de Livia Mătușa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bani, poezii despre versuri, poezii despre bogăție sau poezii despre vorbire
Știi care e secretul meu? Învăț. Învăț repede. Dacă ar fi să spun ce sunt eu aș spune că sunt suma a tot ce e bun în oamenii cu care am interacționat în această viață. Când întâlnesc un om, mă uit ce pot învăța de la el. Ce face el bine, unde gândește sănătos și cum m-ar ajută asta pe mine? Când viața mea era un strigăt de disperare, am descoperit puterea învățării. Orice problemă am, pot să învăț să o rezolv din simplul motiv pentru că nu mă lovesc de probleme pentru prima oară în istoria omenirii. Oameni lipsiți de iubire care au depășit suferința sunt mulți. Oameni săraci care au devenit bogați prin propriile puteri sunt mulți. Oameni bolnavi care au luptat și au devenit modele de sănătate sunt mulți. Și mulți alții sunt cazuri mult mai dificile decât sunt eu. Și acești oameni au lăsat urme, mărturii, cărți, povești, exemple și eu pot să învăț din ele. Tot ce îmi este ușor să fac azi, odată era imposibil. Să merg pe picioarele mele era imposibil odată. Acum e lejer. Să citesc era imposibil odată, acum e o plăcere fără de care nu aș putea trăi. Iubire, bani, sănătate, vocație, socializare și orice mai vrei tu sunt banalități odată ce îți pui mintea minunată să te servească și începi să te EDUCI.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre învățătură, citate despre sănătate, citate despre sărăcie, citate despre suferință, citate despre secrete, citate despre plăcere, citate despre picioare sau citate despre lectură
Să mori din dragoste de oameni...
Să mori așa deodată, este un lucru trist
Dacă ai știi și când, ai fii mai pesimist
Doar într-un singur fel, aș accepta să mor
Aș accepta din dragoste de oameni să mor
De ce aș fi de-acord să mor așa-n zadar
Poate că, pare puțin cam prea bizar...
În astă lume și eu am fost iubit
Cu ceva timp chiar înainte de-a fi zămislit
Eu am venit pe-acest pământ
În urma unui sfânt și dulce legământ
Doi oameni care s-au iubit mereu
Da, au fost chiar ei, mama și tatăl meu
Ce îmi doresc în astă lume și azi și mâine
Să stau la masă cu săracii și să mănânc o pâine
Și aș mai vrea în zilele ce-aduc atâta chin
Tot cu săracii să beau o cană cu vin...
De ce cu oamenii săraci, poți să mai simți plăcerea?
Nu de plăcere este vorba, așa poți să înțelegi durerea,
Durerea poți s-o simți numai la ei în casă...
Când nu au ce mai pune copiilor pe masă.
Când treceți pe lângă casa de copii orfani
Nu ezitați să-i alintați și să le dați bani
Chiar dacă-n fiecare zi ne tot rugăm la sfinți
Vom fi fără să vrem, în zilele ce vin, orfanii de părinți
Să ajutăm bătrânii, să nu trăiască-n umilințe
Lăsându-i să înțeleagă că pentru noi sunt ființe
Să le mai dăm motiv cu noi să mai trăiască
Chiar dacă într-o zi au să ne părăsească
Și ar mai trebui să mergem în spitale
Să observăm, cu dragoste de oameni, cazuri reale
Să căutăm să sprijinim pe cei ce sunt în suferință
Să apelăm la știință, să nu uităm și de credință
Revin și spun, că nu mi-e teamă, să mor
Din dragoste de oameni pentru oameni
Să încercăm să ne unim doar în eforturi
Avem mame și copii morți în avorturi
Spuneți-le celor ce luptă-n van
Pentru petrol și gaz metan
Că nu mai vrem să ne încălzim
Și nu mai vrem să tot murim
Nu ne interesează nici burse care cad
Nici conturi de miliardari ce scad
Suntem datori pentru copiii noștri
Să nu murim acum ca proștii
poezie de Dan Duțescu din Orașul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie, poezii despre plăcere, poezii despre copilărie sau poezii despre știință
Am tot strigat
Am tot strigat, de când tot strig
îmi e și greu să tot mai spun
dar strig, căci știu că vine ziua
să știți că n-am fost eu nebun.
Am tot chemat, de când tot chem
și ură poate că-mi purtați
dar chem, căci știu că vine ziua,
când veți striga înspăimântați.
Am tot mustrat, de când tot mustru
e tot mai gol în jurul meu
dar tot nu tac, căci vine ziua
cu blestemul lui Dumnezeu.
Am tot venit și tot mai vin
să spun că încă mai e har
să spun, căci știu că vine ziua
cu plâns și țipăt în zadar.
Am tot înștiințat și mai
răbdați-mi să vă-nștiințez
căci știu ce-aproape este ziua
cu-nfricoșatul morții crez.
Veți face și-acum tot ce vreți,
cum ați făcut și pân-acum
dar scumpul mântuirii preț
amar se va plăti cu scrum.
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre plată, poezii despre nebunie, poezii despre mântuire, poezii despre cenușă sau poezii despre Dumnezeu

Tur-retur
Să merg în pace? Da, când voi pleca!
Dar nu e nicio grabă, nu-i așa?
Mai am și răsărituri de văzut,
Și mări, chiar și oceane, de trecut,
Mai am atâția trandafiri de dat
Și-atâtea suflete de alintat,
Mai am și visuri, multe, de-mplinit
Acum și mâine sau... prin infinit.
Cu ce a fost, acum sunt împăcat,
Iar ce va fi... nu știu, căci n-am aflat
Nimic prea sigur. Nici nu mă omor,
Când știu că sufletu'-i nemuritor.
De ce mi-aș face griji, sau geamantan,
Când știu că pe acolo-i tot ce am?
De ce aș plânge pentru-o viață, doar,
Când alta mă așteaptă la hotar?
Așa că, dragii mei, plec doar puțin
Deși eu aș mai sta, de n-ar fi chin
Nu pentru mine, pentru cei din jur.
Doar toți avem biletul... tur-retur!
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viitor, poezii despre trandafiri, poezii despre ocean sau poezii despre infinit
Voi n-aveți suflet de creștin (către guvernanți)
Gândirea vă e blocată.
Mintea va intrat în noapte.
Noi cerșim din poartă-n poartă,
Voi ne-ați condamnat la moarte.
Ne-ați obligat să colindăm
Mapamondul pentru pâine.
Voi nu vedeți cât îndurăm
Să trăim de azi pe mâine.
Rămân copiii fără noi.
Se duc pe calea greșită.
Pe drumuri plâng, flămânzi și goi.
Mor cu inima zdrobită.
Voi n-aveți suflet de creștin.
Nu cunoașteți ce-i durerea.
Voi v-ați clădit luxos destin
Prăduind țării averea.
Dar nu va fi departe vremea
Când va veni blestemul gloatei.
Când veți ști ce e durerea,
Implorând iertare soartei.
Va veni un timp în care,
De voi, milă, n-om avea.
Nu veți găsi îndurare.
Prea ne-ați făcut viața grea.
Va veni acea zi mare
Când socoteală veți da,
Când va răsări nou soare
Și viața se va schimba.
Vom avea și noi puterea
Să trăim în demnitate.
Viața ne este averea,
Și-o apărăm pân-la moarte.
Sfârșitul vă e aproape.
Vă va înghiți pământul.
Veți răspunde pentru toate.
Averea vă e mormântul.
poezie de Dumitru Delcă (25 martie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pâine

Eu cred în oameni
unii cred în ceea ce nu sunt
alții în ceea ce văd
eu cred în oameni
în cei care
plecaseră demult sau
poate mai devreme
mai cred
în locul din care nu
plec niciodată, copilăria
uneori poate sunt puțin arogant și egoist
mă gândesc doar la mine și la acea
așteptare încordată fără
prieteni vecini
și neamuri
n-am nimic de ascuns
în orașul meu plouă
dimineața la amiază și seara și
oamenii mor după fiecare țigară
strivită sub picior sau aruncată la coș
știu că o să mi-se întâmple și mie asta
voi pleca tăcut ca și când
nimic nu s-ar fi întâmplat
pe urmă cineva o să
întrebe despre un bătrân
cu ochii mici și
plete peste umeri
unii cred în asta
eu cred în oameni...
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încordare, poezii despre vecini, poezii despre tăcere, poezii despre seară, poezii despre păr, poezii despre prietenie, poezii despre picioare sau poezii despre oraș
Orice suferință ai în viața ta sau te temi să aduci în viața ta, va veni înzecit tocmai ca să te ajute să rezolvi această suferință și temere o dată pentru totdeauna și mai mult să te facă să realizezi că dacă e vreo problemă, tu ești autorul și soluția în același timp. Când tu îți faci ție promisiuni și le încalci, vor apărea în viața ta oameni care îți vor face promisiuni și le vor încălca. Când tu te trădezi pe tine, vor apărea oameni care vor trăda. Când tu te-ai abandonat, apar oameni care te vor abandona din nou și din nou și orice suferință ai, recunoaște-o ca pe un mesaj și fiecare om care te face să suferi un mesager, iar mesajul este unul: "Vrem sa fii bine, însă ești orbit de valul iluziei, iar noi am venit să îți ridicăm vălul iluziei și să te facem să vezi, să te trezești, să devii o ființă conștientă". Știu că ce îți spun eu nu este nici ușor de digerat și nici ușor de aplicat, dar mai știu că dacă ești acum aici și citești, și eu sunt un mesager.
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre trădare, citate despre frică, citate despre promisiuni, citate despre devenire sau citate despre ajutor

Tu
Tu vei pleca de pe pământ
Că tare mult rău mi-ai făcut.
Te vei vedea cu fiica mea
Și mare socoteală îi vei da
Și moartea ei vei avea
Tu, cea care ai alergat după himere!
Esti doar o iluzie falsă, incoloră
A faptelor tale meschine și pline de ură.
Esti fadă, esti rea și vai de viața ta.
Socoteala de apoi te va chema,
Căci oameni ca tine, fără de suflet
Cad odată cu stelele și sufletul lor întunecat
Și astfel vei pieri pentru vecie.
Să storci vieți și să ai strategii viclene
Este-n putința doar a satanei
Și pentru aceasta vei da socoteală
Tu și neamul tău de netoți
În ceruri, în fața celor drepți.
Tu știi prea bine că ce spun
Se împlinește într-o zi.
Tu deja ai murit
Precum cu fiica-mi ai plănuit.
Nu te ascunde după proști!
Tu vei pieri curând din toți
Să simtă ocrotitorii tăi
Ce mare este Dumnezeu!
poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric sau poezii despre prostie

Repetabila povară
Cine are părinți, pe pământ nu în gând
Mai aude și-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminți,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinți.
Ce părinți? Niște oameni ce nu mai au loc
De atâția copii și de-atât nenoroc
Niște cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinții aceștia ce oftează mereu.
Ce părinți? Niște oameni, acolo și ei,
Care știu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, și ce chin, cât nesomn!
Chiar acuma, când scriu, ca și când aș urla,
Eu îi știu și îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, și de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinții bătrâni
Dacă lemne și-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit triști în casele lor...
Între ei și copii e-o prăsilă de câini,
Și e umbra de plumb a preazilnicei pâini.
Cine are părinți, pe pământ nu în gând,
Mai aude și-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinți, ci părinte de fii.
Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinți? Mai au dânșii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,
Umiliți de nevoi și cu capul plecat,
Într-un biet orășel, într-o zare de sat,
Mai așteaptă și-acum, semne de la strămoși
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoși,
Și ca niște stafii, ies arare la porți
Despre noi povestind, ca de moșii lor morți.
Cine are părinți, încă nu e pierdut,
Cine are părinți are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem și noi însine ai noștri copii.
Enervanți pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Și în genere sunt și nițel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac pașii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui și explici,
Cocoșați, cocârjați, într-un ritm infernal,
Te întreabă de știi pe vre-un șef de spital.
Nu-i așa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simți și ei știu că-i așa
Și se uită la tine ca și când te-ar ruga...
Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conștiință povara acestui apus
Și pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au și ne cer.
Iar când vom începe și noi a simți
Că povară suntem, pentru-ai noștri copii,
Și abia într-un trist și departe târziu,
Când vom ști disperați vești, ce azi nu se știu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Și nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Și de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deși plouă mereu, deși pururi a nins,
Deși lumea în care părinți am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe, poezii despre trecut, poezii despre săptămâni, poezii despre somn, poezii despre scrisori, poezii despre ritm sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Îmi place să văd oameni frumoși, dar nu din punct de vedere fizic, ci oameni cu sufletul mare și strălucitor a căror privire transmite ceea ce o mie de cuvinte nu ar putea să o facă. Acei oameni care sunt neclintiți precum copacii atunci când asupra lor se abate furtuna, deoarece au rădăcinile puternice și știu că pot renaște din nou după fiecare provocare. Oameni calzi care îți transmit lumină și iubire cu un singur surâs, oameni de la care poți învăța ce înseamnă răbdarea, compasiunea și empatia. Oameni care inspiră. Fii unul dintre acei oameni, continuă să inspiri!
citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suflet, citate despre lumină, citate despre iubire, citate despre frumusețe, citate despre empatie, citate despre copaci sau citate despre compasiune
Oameni buni, încetați să vă mai întristați. Oare nu știți voi că tristețea vine din evenimente trecute ce se petrec în mintea voastră exact ca și când s-ar petrece acum? Oare nu știți că puteți să vă alegeți gândurile? Oare nu știți că puterea de a decide ce e bine și ce e rău stă tot în mâinile voastre? Nu-i vedeți pe cei mai potrivnici decât voi, cu mai puține decât voi care zâmbesc și se bucură de ceea ce au? Nu v-ați dat seama până acum că ceea ce acumulați nu vă face mai fericiți? N-ați observat că și un zâmbet pus pe buzele încrâncenate ale unui om vă face să vă simțiți mai bine? Chiar trebuie să fiți egoiști înainte de a oferi? Dacă nu dați acum din leul vostru 10 bani, când veți avea 10 milioane, credeți că veți oferi unul?! Fiți recunoscători pentru ceea ce vă oferă viața, căci este exact ceea ce aveți nevoie, chiar dacă nu e întotdeauna ceea ce vreți!
citat din Valentin Bărbulescu
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zâmbet, citate despre tristețe, citate despre recunoștință, citate despre oameni buni, citate despre mâini, citate despre gânduri, citate despre fericire sau citate despre bucurie