Cineva
cineva e în balansul de plumb
somn în sidefuri de vară
cel ce fuge iubind
luând cu el lumina
cineva evadează răzvrătit
în spațiu cu neliniști
cineva rătăcește prin vise
și eu caut absurd într-o singură căutare
chiar și în tabloul dilatat
sau în pașii grăbiți spre uitare
cineva privește în gol
verdele frunzei se culcă
sub geana căruntă a lunii
și taina se-ngroapă
și locul se șterge ca o năucă
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.