Amestec de stare

am consumat îngerii
dintre ochelarii mei şi ai tăi
am încurcat gândurile
într-un amestec de turn babel

îmi ascut singurătatea
în cuvinte îmbrăcate ce nu se pot uda
asistând la timpul ce curge prin trup
dansând în corole pe mâini şi pe faţă

golul etern curge prin palme
hiperbola memoriei smulge din mine copacii
care se năşteau neîntrebaţi

prezentul curge neclintit într-o structură
fără importanţă
luând orice formă
nespânzurată de vreun vis.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp şi curgere

A trecut timpul. Dar timpul curge în mai multe şuvoaie.
Asemeni unui râu, curentul va curge câteodată
mai vijelios în unele părţi sau mai domol în altele,
sau, poate, va stagna pe-alocuri.
Timpul astral este acelaşi pentru fiecare,
dar timpul omenesc e diferit de la o persoană la alta.
Timpul curge în aceeaşi direcţie pentru toate fiinţele omeneşti;
fiecare fiinţă omenească curge prin timp într-un fel diferit.

poezie clasică de Yasunari Kawabata din din "Frumuseţe şi tristeţe", traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiţi-vă că, aşa cum apa ia forma tubului prin care curge, principiul vital curge prin dumneavoastră luând forma gândurilor pe care le nutriţi.

Joseph Murphy în Puterea Extraordinară a subconştientului tău
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curge mila ta, Doamne

Curge mila ta, Doamne
Curge mila ta,
Prin crăpăturile fiinţei
Curge mila ta,
Şi peste tot sufletu-mi bucăţele
Curge mila ta,
Şi mă face întreagă mila ta,
Si luminează întunericul mila ta,
Iar înăuntrul meu ai revărsat iubirea,
Picături din roua dimineţii;
Şi răzbate lumina printre aripile-mi plânse
Şi luminează tot ochiul care vede.
Curge mila ta Doamne
Curge mila ta,
Peste toate mâinile frânte si muncite
Curge mila ta,
Şi peste toate tălpile care au călcat pe mărăcini
Curge mila ta;
Şi este unt de lemn vindecător,
Şi este parfum liniştitor.

poezie de Giulia Mara
Adăugat de Bombastic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zarea şi tu

zarea şi tu
amândouă dor
pauza de ele îmi zdrobeşte rutina zilnică de visări
într-un cerc al universului rotit în neştire

ca o hârtie şifonată bucata mea de cer
decapitează cuvintele făcându-le o altă mutare
într-un aer străin
unde brusc nu mai exist

rămân copacii goi căutându-mă
pe distanţa ce trece mai departe de mine

golul etern curge-n palme
timpul se estompează
lăsând urme de tremur în albastru
unde se-ngroapă iubirea.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La cules

focul toamnei iese din struguri
între cutele adânci şi spasmul muşchilor
odată cu învârtitul teascului
şi strivitul boabelor
ce-şi leapădă cămaşa

până sub stelele nopţii energia curge
cu tot cu lumină şi întuneric
cu tot cu rai şi iad

frigul din toamnă se ascunde prin iarbă
sau urcă pe gard
uneori apasă pe mâini şi pe faţă
şi chiar se coboară sub tălpi

şi inima uită golul din eu
particule întregi fără substanţă
ca-ntr-o cascadă te urcă în cer
cele lichide îţi mută spaţiul
modificând cuvintele ce mor lângă cramă
în timp ce mustul dulce sclipitor
aleargă prin irisul ochiului
ascunzând în el semnul divin al nunţii din Cana.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clepsidra netimpului

prin clepsidrele acestea
nu mai trec timpurile
curg oameni şi apusuri
şi furtuni de nisip
ca nişte bolovani de aer
aprinşi
în focul gheenei

prin copacii aceştia nu mai trec seve
curg trupuri firave de aşchii
curge doar seceta pământului
şi sângele sterp
şi timpul pierdut cu amurgul

prin cerul acesta nu mai curge nimic
nici măcar visele oamenilor
care s-au dus să se culce
primordial
într-o altă clepsidră
a netimpului

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec sub stele

Cu alesături de aur
Timpul curge prin albastru.
Jinduiesc la câte-un astru
Răsărit ca o ispită
Peste-amurgul meu de-o clipă,
Peste basmul în risipă.

Curge timpul prin înalturi
Astru poartă lângă astru,
Răzbunându-mă-n albastru.
Visul, aur prins în palme
Ca nisipurile-n ape,
Ca nisipurile-n ape
Trebuie să-l las să-mi scape.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem absenţi

Suntem absenţi din lucrurile noastre comune,
absenţi din acelaşi geam prin care intră lumea.
Ne bântuie însă aceleaşi tristeţe
ce umblă desculţă prin odăile noastre,
întunecând culorile zilei
şi devastând orele nopţii făcându-le albe.

Aceleaşi cuvinte mângâie lumina
şi aşază un freamăt pe aripi de fluturi.
Cioburi de stele se găsesc în cercul nostru,
ca nişte iscoade venite din veşnicie.

Adâncul cuminte e răscolit
de rezonanţa dintre viu şi neviu,
de orga vântului,
sau de telurica stea polară.
Călătorim invers ieşind din culori,
sfâşiaţi pe cărarea de cer
de melancolia plopului venit din alte ierni.
Prezentul curge într-un deşert,
gata gătit cu amprente de gol.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare

Curge noaptea prin
plete de lună.
E parcul pustiit
de toamnă, de absenţa ta.
Curge negura.
Curge, gândul pe roată trăgând,
Clipele timide, până ieri
herghelii de sărutări,
de jurăminte.
Învârtoşata iubire
cade în inima mea
adâncă, peşteră fără fund.
Pieptul străvezind neştiut,
expiră umbra bolnavă a
iubirii tale.

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curge

nisipul din tine încet
şi treci odată cu timpul
în alt timp
întâi picioarele sunt sorbite
curge nisipul curge
pulpele şi sânii
sunt traşi de cămile
o secundă încă o
secundă
se face un minut adunat
la alt minut cu fiecare fir
de nisip ce curge
ca un cântec trece

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se nasc pereţi

se nasc pereţi din goluri care dor
umpluţi din adânc cu nopţi informe
ecouri vibrează ca un prohod
şi rup tăcerea mistică a lunii

o neîmpăcare cu starea aceea de negru
miezului de noapte
străbate sfera mea atârnată în acelaşi loc

acelaşi aer plimbă formele nemişcării
şi setea tulburată de
imaginea frunzei ce curge prin vene

deşertul fumegă şi verbul pleacă dincolo de orizont
descriind fără restrişte luciri din iad şi rai
turnând etern în ziua de mâine

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul a fost asemuit cu un fluviu, dar deosebirile sunt mari - nu poţi, de pildă, să-l traversezi, e cenuşiu şi curge molcom, e imens cât însăşi lumea, n-are poduri şi nici trecere prin vad; şi totuşi, din câte spun filozofii, poate curge şi înainte şi îndărăt; calendarul îl urmează însă într-un singur sens.

John Galsworthy în Sfârşit de capitol
Adăugat de only_andrada
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoză

Pe Dunăre de-ar curge vin,
Ar curge pân-la Severin,
Iar mai departe-n interior
Ar curge... Gostat Superior.

epigramă de Imperiu Matheescu din Culegere de epigrame (1974)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin venele poporului român, nu curge sânge, curge apă.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Cojocaru Viorel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecoul frunzei mă cheamă

din mine voi pleca un timp
absenţa mea o las aici
va fi o mobilă înghiţită de casă
cu geamul închis
printre grămezi de lucruri
cu ochiul eliminat din vedere

voi curge afară plutind în aerul acela de taină
decapitat de lume
rezemându-mi inima de muzica ploii
sunetul vântului
luminile din valuri de nisip
umblând neîntrebată prin albastru
luând cuvintele cu mine
cu cele din trecut voi împodobi drumul ratat
rămas sub o arcadă îndoită amar
stând întinsă pe timp

cele din prezent mă pot trăda
alergându-mi inima spre roşu
şi paşii prin verde
de aceea le voi face ostatice
până la supunerea lor oarbă.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O nouă zi

o nouă zi fugărită de întuneric,
secundele însemnate cu tine muşcă din mâini.
toamna trece pragul de hotar rămas neînchiriat.
neidentificări rătăcite continuă trecerea paralelă
alături de copacii pregătiţi de zbor în albastru.

din cuvinte curg dangăte de condamnat
amontele eului, pe lângă altarul ce doarme
şi îngerii absenţi, fără chip.
dialogul cu lumina se opreşte
într-un cimitir viu de frunze.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul ce-şi curge clepsidra

un atelier s-a reprofilat să măsoare nisipul
adeseori nici nu înţelegem
oare cum?

este ora exactă în gama sol major
la limita dintre rost şi spaţiu
într-o dimineaţă printre paragrafe pierdute
un singur tren pleacă în şoaptă
doar el ştie

într-o gară ne aşteaptă scânteia fără răspuns
în demersul spre tăpşan
puterea focului
trecere
oare ştie?

pe coapsele simplităţii – sensuri
lumină
ospăţul poemelor albe cuprinse-n cuvinte
într-o carte
pagină cu pagină ne curge clepsidra
oare cum?
oare cât?
oare cine ştie?

poezie de Vali Niţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este o presă, fără îndoială, dar o presă din care vor curge şuvoaie inepuizabile... Prin ea, Dumnezeu va răspândi Cuvântul Său. Un izvor de adevăr va curge din ea: la fel ca o stea, va împrăştia întunericul ignoranţei şi va fi o lumină călăuzitoare pentru oameni, nemaivăzută până acum.

citat clasic din Johannes Gutenberg
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumini

întâmplarea inundată cu râsete
se stinge în aerul tare.
focul ceasului de seară pluteşte neauzit.
cartierul e la locul lui, adâncit într-o ameţire de visare,
cu străzile alungite în zori.

cuvintele iau forme târzii de fericire
peste bradul năvălind pompos,
luminile desfac în cioburi colorate noaptea,
scântei zvâcnesc în aer.
parada fermecată curge fără capăt,
despuind întunericul, acoperind răni,
evadând din mirosul amintirilor,
într-un rai imaginar.

nu ai cum să ştii prezenţa nemuririi sărutului
în migraţia luminii, decupând spirale colorate,
ferecând o linişte în golul unde doar tu poţi fi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un poem fără cuvinte

Nu mă surprinde că încerci să forezi necunoscutul
poate că nu vei zidi fântâni,
dar vei scoate la suprafaţă o parte din adânc,
nu te temi de nereuşită,
eu îmi caut îndeletniciri ciudate.

Liniştea mea plânge după forme de înţelegere,
a ta nu suportă timpul de aşteptare
ce nu trebuie să fie lung.

Fără îndoială ard nerăbdarea ca pe o căpiţă de fân
şi lumina îmi curge prin oase,
mă las purtat de gândul care se scrie singur
într-un poem fără cuvinte.

Nu-mi plac sentimentele ce se schimbă ca anotimpurile,
eu le conserv şi le rămân dator
şi când le pierd
nu mă vindec uşor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!