Minute albe
la marginea cuvintelor armonia se topește ca o ceară,
săbii de ceață discreditează minutele căzute-n visare,
literele își storc ideile pân' la epuizare.
stă ca pe jeratic golul ce murise
gata să-și ocupe locul
pierdut, într-un cromatic adormit.
căi și ceruri divine s-au retras cu foșnetul sacrificat
pe orizontul rămas ca o umbră jilavă.
minutele albe, ca o răsplată a luminii
sugrumate de o altă lucire a unei luni desculțe,
înaintează nevăzut în timpul pus pe fugă.
albastrul își marchează întinderea peste obositul verde
pe drumul uimit fără capăt.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Și ninge
Doar cuvinte reci
au suflat în lumină.
S-au rotit în secunde înghețate
răvășind tăcerea deasă.
Golul se făcuse mai mare,
încăpeam odată cu orizontul expandat
și cu rimele nepereche
în locul unde se devorau stelele,
pân' la epuizare.
În porii peretelui alb galopează avalanșă de gânduri,
minutele se șterg în forme rotunde, perfecte.
Și ninge cu umbre de stele, zâmbind inocent.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timp întârziat
timp întârziat strivit în albastru
minute triste împodobite-n culori
care aleargă prin ochi
târâind gândul într-o frumusețe ideatică
plutind într-un abis spiralat
un gol sclipește la suprafață
marcat de fuga luminii
căutarea suspină în alb
sub cerul rezemat de copaci
în tăcerea vidului nescrisul vieții
topește cuvintele despletind literele
și-n palme strâng doar o lumină goală
o mișcare ondulatorie a cuvintelor
îndreaptă pereții porniți spre visare
nelăsându-i să plece
pe marginea ochiului
rămân suspendate secundele ieșite din rând
într-un surd dialog cu mine.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvântul
dintr-un singur cuvânt
s-a născut sensul limpede al înțelesului
pe pagina mea dezordonată și rătăcită în verde
literele și-au aprins lumina
iar căutările din ochi au stagnat
minutele uscate au renunțat la rotire
găsind un alt traseu neinventat
în intervalul dintre cuvinte
sărutul ce se visa în album s-a volatilizat
iar orizontul expulzat a devenit un punct în descreștere
cuvintele și-au luat un fel de libertate
evadând din unda aceea cu mesajul unei singure inimi
a apărut un alt fel de primire a dimineții neinvitate
între pereții suspendați în alb
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina moale
moneda are un profil ambiguu
geamul clarvăzător nu mi te arată
undeva o exprimare tropotește torențial acoperind lumina
întunecând inima
goana de nori lungi ajung secundele din urmă
storcându-le lacrimi
literele ies din talciocul cuvintelor
și rămân cioburi nedescifrate
minutele uscate își pierd luciul
în care îți căzuse umbra
pipăi gustul vătămat de răgazul prin verde
e tot mai puțin gândul alb
din care sunt decupată
sunt în neauzul pașilor tăi
într-un vârf de săgeată
libertatea lâncezește într-o lumină moale cu pași nesiguri
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumini
întâmplarea inundată cu râsete
se stinge în aerul tare.
focul ceasului de seară plutește neauzit.
cartierul e la locul lui, adâncit într-o amețire de visare,
cu străzile alungite în zori.
cuvintele iau forme târzii de fericire
peste bradul năvălind pompos,
luminile desfac în cioburi colorate noaptea,
scântei zvâcnesc în aer.
parada fermecată curge fără capăt,
despuind întunericul, acoperind răni,
evadând din mirosul amintirilor,
într-un rai imaginar.
nu ai cum să știi prezența nemuririi sărutului
în migrația luminii, decupând spirale colorate,
ferecând o liniște în golul unde doar tu poți fi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O altă dimensiune
ești suit pe marginea aceea abruptă
unde îmbrățișarea trebuie ridicată să te ajungă
din lumina rece și înclinată într-o parte.
umărul tău e gata să fugă.
în stânga ta e o respirație de aer verde
o reîntoarcere a neîntâmplărilor schimbate în gând,
pradă unei lumini încete și fierbinți.
strigătul din lucruri nu te lasă ocupat cu tainele frunzelor
și ieșirea din sfera ta strâmtă.
totul ar fi ca o răsărire de iarbă perfectă
de n-ar fi gravitația și cuvintele legănate de sunet
în spațiul gol cu o altă dimensiune rostogolită în zare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Caut un rest
caut un rest rămas din stele
în noaptea neverde
pictată cu un zâmbet nedumerit de Giocondă
printr-un labirint cu sensuri confuze
trec prin fuga luminii
prin ziduri de strâmtoare
înmugurind rugul
într-o amintire deschisă cu prezența ta
undeva unde noaptea cade în silabe
te simt imaginar cu suflet ars de vânt
cu ochii rotiți peste mine
într-un poem modern
unde doar tu îmi cunoști literele
dizolvate în ochiul meu verde.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vântul
Mor culorile frunzelor,
vântul scutură copacii.
-Nu-l face să tacă!
El soarbe albastru,
e viu, e-n transă și aleargă.
Zarea și-a pus o mantie, în valuri albe,
iar ochiul mi-e înecat în vânt.
Ziua privește stângace
în luciul oglinzii mincinoase.
Timpul îmi expiră încet și sigur,
în concentrice sculptate în nisipuri.
Au rămas cuvinte nerostite,
pe masa palidă și goală,
sugrumate de dezordinea gândirii.
Marginea literelor își păstrează întunericul,
tăcerile se sfâșie în riduri,
în oraș e lumină și vânt.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
N-a mai rămas
n-a mai rămas nimic
din nuanțele ce-mpodobeau lumina.
lucrurile s-au camuflat în galbenul pereților,
cuvintele s-au topit într-o rotire altfel,
în golul tot mai mare au coborât iluziile fără gravitație.
târziul umflat cu minute false
a stors lacrimi neputând să vorbească,
sunetele libere au plecat dincolo de ziduri.
am strâns neliniștea ce bântuia prin spațiu
și am clădit-o în muntele meu alb
îndurerându-mi tălpile
să nu poată găsi drumul ce duce spre tine.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai rămas
ai rămas în scrierea mea târzie.
în cuvântul ce respiră tăcere.
scris cu litere ce ard sau se fac apă.
ești mult prea departe
pentru paranteza fiecărei duminici.
drumurile noastre dispar singure.
cioburile din liniște nu ne salvează.
fereastra adună clipele ce fug fără noi.
doar clipa rebelă sfâșie prezentul ce încape într-o sacoșă.
pe verticală urcă lumina,
pământul nu se naște din nou.
ți-ai luat ziua bună cu tine.
mi-ai lăsat senzația că orizontul e fără linie,
agonia așteptărilor nu există,
toți sfinții sunt la locul lor
și mâine vom închega o altă respirație
în timpul fără zăpadă.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem de luni
Orașul e limpede
cu gust de clor în amprente decadente,
peste el va cădea noaptea cu stelele faruri.
Prin cărți e o agitație fără răspuns
pentru lumea clătinată din încheieturi,
ceasurile bat tot mai lent
sub ochii unui sfânt subțire ca o dungă.
Din cuvintele de ieri sar literele aprinse
într-un triunghi al Bermudelor.
Cuvântul tu evadează
între sunetele adunate la un loc
dezlegat de praful umbrei.
Continuă să cadă târziul peste noi dominator,
neterminat, într-un punct inevitabil de fix.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Albastrul cade
ceva din tine trece prin alt gând,
sunt clipe albe în partea ta stângă,
respirația se colorează-n verde
independentă de ochi și de frig
când înfrunzite, visele se aprind.
o aripă trece deasupra fulgerător,
lumina se-nclină sub talpă,
inima lovită de-o stea se grăbește,
depărtarea se-ndoaie spre tine
și golul nu pleacă, cu tine rămâne.
albastrul cade peste frunte și umeri,
vibrează secunda uitată-n cărare,
umbra ta goală te ia de mână
de sub frunza smulsă de vânt și furtună.
ziua te înghite și muza nezidită
îți arde cuvântul și gura.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Taie-mi fuga
taie-mi fuga din albastrul acela închis
ce visează primăvara la capăt,
șterge iubirea pictată pe pânza albă a amiezii,
falsul vis dezlănțuit de necuvintele ascunse prin mâneci suflecate.
lasă timpul să fugă într-o existență uitată.
mută pereții albi și verzi ce-mi tulbură plecările din ochi
și lasă-mă cât mai departe de albastrul tău!
toate lucrurile răsărite din vid mă vor lega de spațiu,
chiar de vei fi închis sub geana mea îndărătnică
luând cu mine singura vocală din albastru,
ca o neplecare din timpul scrijelat cu noi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amprenta verde
amprenta aceea verde, rămasă în aer,
măsoară și acum gândul prelungit până acolo.
lumina dezacordată de cuvintele lipsă,
ambiguitatea înțelesului
și fantasmele solitare bântuie-n ceață.
porția de visare e împărțită pe bucățele,
o porție e pentru spațiul albastru,
alta e pentru timpul ce fuge,
peste prag trece porția cu ultimele raze ale lunii august
și cu înțepenirea pasului ce urca în spirală.
restul sunt incendieri fărâmițate în orele ce zac în umbra tăcerii.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dorm
dorm invers,
opusă spațiului cu margini,
pereții răpuși de alb se dau la o parte.
dorm pe umărul tău
și în golul tău pe dinăuntru.
în gustul cu o altă culoare
neucisă de întuneric,
captivă în țesătura de vise ce plutesc.
intru în golul umbrei tale lent și nedurut,
între paranteze timpul stă pe loc.
dorm invers, în ungherul curbat spre lumină,
în colțul de taină rămas în albastru.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cobor din cer
o umbră se așază pe față
mă-ntorc în miezul adâncului
în târziul unde aleargă fantasmele
am fost prezentă în strălucirea unei priviri
a unei flori
a unui gest
fiorul izbucnit în lumină a înlocuit
cuvintele odihnite în mine
și a crescut verdele frunzelor
tu ai rămas nedescifrat în inundarea verde
ascuns în ridurile insomniei
în visul presărat cu eclipse
nu știu ce înseamnă două aripi verzi fără lacăt
privesc începutul sfârșitului orizontului
rămas înfipt în pământ
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doar un imbold
doar un imbold, prin aerul cald, coboară în cerc
și a început să plângă.
tainele desculțe se răzvrătesc;
mă caută în brațele tale și nu-s.
nu-s nici în frunzele purtate de vânt.
în dorințele și păcatele tale sunt o visare neadormită,
o dezlegare la poeme,
o fantezie în mâinile goale.
mă pot descompune pentru tine
în liniști fără coșmar,
singurătăți cu lumină,
necuprins micșorat cât o palmă.
într-un deșert absolut traversez ca o pată de umbră
dezmorțirea ta chiar și pentru o secundă.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Între minus și plus
între minus și plus,
marcând întinderea conturului verde,
nu te mai caut.
restitui liniștea,
dinaintea incendierii în roșu
a alergării,
în labirintul meu de zare închisă.
adun cuvintele retrase pe-o pagină palidă de alb,
înflorind o lumină de frunze liniștite,
pe literele galbene întârziate în colțul ochiului,
cu un luciu de cer neplouat.
secundele reci pictează în sânge
o nouă chemare,
fără un tei suit în vârful visării.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Uzură
uzură-n complexul ființei,
pân' la eul arhaic fixat de cineva neștiut.
aproximări pentru orizontul niciodată ajuns,
iluzii în contururi de stele
și brusc ganglionii încep să lumineze ca o orgă
la gândul de a mai fi.
pământul eliberează mersul
în timp ce aerul e sufocat de germeni.
trec printre umbre vărgate pe dinăuntru.
un schelet, plin de sentimente, hrănește porumbeii.
un tramvai se umflă cu oameni,
ceasul de lângă magazin știe un cântec,
frunzele foșnesc la unison,
albastrul e ceva ce-mi mângâie genunchii.
trag drumul spre mine
rostogolindu-i întunericul,
să te găsesc la capăt,
sub toate cuvintele ignorate rămase în umbră.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tot ce există
tot ce există e un delir
din care nu vrei să pleci.
e o apropiere de iarbă, de frunze, de stele,
o împăcare cu bâlbâiala lunii,
cu glasuri de crini
și mai ales cu târziul
ce crapă prăpăstii de ceruri.
sunt în locul acela înalt
unde cad frunze din biserici,
răsfățul e în apa curgătoare,
ora mereu ciudată nu uită abisul tăcerii
și nici urma ta din mirosul de verde.
din nicio desfrunzire nu-i simplu să pleci
nevăzut, neauzit, nestrigând.
tot ce există e un delir,
înghesuit în luminița aceea stinsă în verde.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!