
Punct de reper
Cuvintele îmi răstignesc timpul
bătând câte un cui în fiecare gând.
Lumina se clatină,
frunzele încărunțesc,
albastrul e tăiat din fereastră,
aromele amare sunt sterilizate în cerneluri pe hârtie,
culorile sunt trimise departe,
nimic nu-mi surâde.
Formele primare mă ghidează
după un sunet uitat în memorie,
încremenit într-o splendoare de aripi.
Potopul trecut prin inimă
mutilează slăbiciunea aflată în visare
într-un cerc al ei, fără sinapse cu lumea.
Somnul e rostogolit într-o parte,
palma timidă ocrotește taine de ea știute,
rămân o rotire la nesfârșit,
căutând un punct de reper.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre visare
- poezii despre timp
- poezii despre sunet
- poezii despre somn
- poezii despre păr cărunt
- poezii despre protecție
- poezii despre ocrotire
- poezii despre inimă
Citate similare

Imagine
sunt travestită într-o imagine
de liniște, într-un miraj argintiu.
clipei rebele i-am întrerupt oxigenul
spre a nu sfâșia prezentul.
un cuvânt dezbrăcat de sunet
atârnă-n gol,
aerul rămâne destrămat într-un repaus armonic
gândind infinitul.
sunt într-o nebuloasă ce comunică cu albastrul
dincolo de starea cuvintelor, fără chemare.
în palme pustiu
și o sete întârziată pe profilul ce nu trece dincolo de inimă.
străzile se sting pe rând.
într-o închipuire din bucăți
neopritul gând intră mereu pe cealaltă parte,
rotindu-se pe locul gol.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre cuvinte, poezii despre prezent, poezii despre oxigen, poezii despre nuditate, poezii despre informații, poezii despre infinit sau poezii despre imagine

Cercul
se crispau umerii sub haina
cu un număr mai mare
zâmbetul se rătăcise printre bagaje
culorile reci încrucișau cuvintele calde cu cele înghețate
mama a aruncat o privire lungă
și a închis repede ușa
nelăsând îmbrățișarea să miște sentimentele confuze
infinitul era semn la fiecare capăt de drum
existam ca o aparență durabilă
un înger căzut dintre nori
căutând rosturi terestre și viabile
căci puse-n silabe de sticlă se spărgeau
m-am trezit într-un cerc
ce părea al meu
cu imaginea celei din urmă cărări
fără vreun punct cheie
viața s-a prelungit pe diferite traiectorii
uneori paralele
alteori intersectate
într-un cerc din ce în ce mai mic
va fi-n curând un punct pierdut în infinit.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre îngeri, poezii despre zâmbet, poezii despre viață, poezii despre vestimentație, poezii despre numere, poezii despre nori sau poezii despre mamă

Început de plecare
e un început de plecare
din alintul gândului suspendat pe umeri
poala a rămas rece ferindu-se de vânt
golită de iluzii
trec prin geometria fără culori
înțepându-mi ochii cu unghiurile ei ascuțite
printre umbrele ce nasc monștri
câte un gând desenat pe-o floare
îl răstignesc în fiecare colț gol
lumea adevărată trece absentă pe lângă timpul meu de nisip
lumina mi-a furat verticala
și mă găsesc circular într-un triunghi isoscel
lovindu-mă de cele trei laturi
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre început, poezii despre vânt, poezii despre ochi, poezii despre nisip, poezii despre naștere sau poezii despre geometrie

Zarea și tu
zarea și tu
amândouă dor
pauza de ele îmi zdrobește rutina zilnică de visări
într-un cerc al universului rotit în neștire
ca o hârtie șifonată bucata mea de cer
decapitează cuvintele făcându-le o altă mutare
într-un aer străin
unde brusc nu mai exist
rămân copacii goi căutându-mă
pe distanța ce trece mai departe de mine
golul etern curge-n palme
timpul se estompează
lăsând urme de tremur în albastru
unde se-ngroapă iubirea.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre hârtie, poezii despre existență, poezii despre copaci, poezii despre albastru sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

O nouă rotire
o nouă rotire în timp,
într-o liniște de stejar
crucificată în sclipirea ochiului de fluture.
muza neinspirată sare peste dimineața verde,
adună pereții, ascunde cerul,
coboară spirala pe care o visam
și toate lucrurile mă întâmpină
lipindu-se de ochi, de brațe, de tălpi.
în centrul spațiului ești tu,
în orice punct aș fi,
într-un plural absent,
într-un cearcăn al unei stele,
în noaptea nedormită
și uneori scriu pe distanța înghețată
fără a aștepta răspunsul lunii indiferente.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre verde
- poezii despre stele
- poezii despre stejari
- poezii despre spațiu și timp
- poezii despre noapte
- poezii despre indiferență
- poezii despre gheață
- poezii despre fluturi

Umbrele
umbrele cad arcadic peste ochi,
capcane-n întuneric de coroane cu spini sângerează,
cuvintele se sparg neînțelese,
gândurile se încurcă într-un amestec de chin.
mă rotesc între cugetări reci
într-un exil brutal,
în timp ce rebele sinapse
mă-ncheie cu nasturi de sus până jos.
sunt cerc istovit, pribeag, desprins de lume
respirând un aer dulce amărui.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre coroană sau poezii despre brutalitate

N-a mai rămas
n-a mai rămas nimic
din nuanțele ce-mpodobeau lumina.
lucrurile s-au camuflat în galbenul pereților,
cuvintele s-au topit într-o rotire altfel,
în golul tot mai mare au coborât iluziile fără gravitație.
târziul umflat cu minute false
a stors lacrimi neputând să vorbească,
sunetele libere au plecat dincolo de ziduri.
am strâns neliniștea ce bântuia prin spațiu
și am clădit-o în muntele meu alb
îndurerându-mi tălpile
să nu poată găsi drumul ce duce spre tine.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre munți, poezii despre minute, poezii despre libertate, poezii despre gravitație sau poezii despre galben
Amiază de vară
Trece soarele prin mine ca prin geam.
Ce mai sunt? Ce mai am?
Ce-am rămas?
Inima îmi bate, mecanic, ca un ceas.
Câte veacuri oare au trecut
De când stau în soare fără gând?
Oare-s eu acela de la început
Ce-a rămas aicea, ezitând?
Sau lumina asta de la soare,
Scânteind în ochi ca pe izvoare,
Mă petrece înspre negre locuri,
Desfăcând în clipe albe veacuri.
Prin tăcerea cea de foc a după-amiezii,
Eu cu ochii-abia deschiși, ca huhurezii,
Văd cum timpul stă pe loc de mult
Și ca pe un vuiet depărtat l-ascult.
Viața dormitează germinând,
Și o simt în jur, universală,
Într-o nesfârșită oboseală
Și-n absența ultimului gând.
Și rămân și eu uitat de toate
Și de mine însumi tot, uitat,
Rar clipind, cu capul aplecat,
Ca oricare altă vietate.
poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre Soare, poezii despre tăcere, poezii despre negru sau poezii despre miezul zilei

Primăvara
Primăvara rătăcește singură pe străzi
miroase a biocid pe trotuare,
visele rămân la porțile tărâmului sacru,
între lege, frică și întuneric
uităm cum arată firul de iarbă.
Te caut în liniștea camerei
prăbușită în cenușiul zilelor neutre,
cuvintele au devenit uitări înverzite,
mă intoxic cu revelațiile din somnul lui Dali.
Dezmărginirea e dincolo de mine,
depărtarea e înghesuită într-o desime de gând
trecută prea mult de partea cealaltă,
făcând o rană în ochiul lipit de fereastră.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre primăvară sau poezii despre legi

Unicul drum
unicul drum către cer alege pașii
din iarba uscată.
restul, prin eliminare se evită Armaghedonul
și viziunea egalității între noi și zei.
numai cuvintele rămân
fără dimensiuni, seducând spațiul,
evadând fără a cere voie
într-o dimensiune astrală,
la care noi doar visăm.
într-o relativă abandonare,
printre șiraguri de stele,
lăsăm tinerețea scânteind în dorințe
și ne alegem cu cicatrici nevindecate
din tăceri și neliniști,
polenizând pământul cu iubiri trecătoare,
mistuindu-ne în capcane de lut.
apusul își așază coroana de spini
și palma mângâie vântul.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viziune, poezii despre tinerețe, poezii despre relativitate sau poezii despre dorințe

Toamna
deodată greierii nu mai cântă,
frunzele își pierd copacii,
într-o altă rotire praful se așază pe geam.
alte culori despică lumina,
liliecii învață un nou echilibru
ascunși printre stânci.
melcii tulburați nu mai ies la soare,
luna se deșiră murind în ochii mei.
cearcăne de toamnă se ascund în vie
tu ești încă acolo, cu pașii tăi grăbiți,
poteca de la capăt ce taie noaptea albă
vom regăsi-o poate, într-un decor, în vis.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre învățătură, poezii despre stânci, poezii despre muzică sau poezii despre greieri

Sunt
sunt prizonieră între malurile verzi
născute din piatră și frunze,
un spațiu de visare
unde piatra se evaporă
și-un timp întârziat
destramă celulele pân' la plutire.
sunt eu însămi într-un alt strigăt
de naștere și de agonie.
cuvintele mă opresc și-mi decorează rochia
cu scântei sferice de lumină
estompând apăsarea mohorâtă
a sentimentelor centrifuge
ce migrează prin artere.
sunt tot mai departe de emoția aerului
trezit dintre două vocale
și tot mai aproape de clipa plecată-n pieire.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre rochii sau poezii despre frunze

Sunt
sunt într-o alcătuire de mozaic,
scăldată într-o sevă a morții,
amestecată c-un amalgam de destine
așteptând ieșiri la lumină.
tu ești în dreptul inimii
purtat aproape de piele,
amețind locul și gonind spaima morții.
explozia celulară trece prin oase,
se aud vocalele vertebrelor
și doar biserici din frunze mai fac slujbe.
tot cad și cad din mine gânduri storcând himere
căutând alt timp neamar
vorbind cu aceleași cuvinte
fără frigul ce urcă prin tălpi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre spaimă, poezii despre religie sau poezii despre moarte

Scriind poemul
pe verticala mea cerul se dilată,
albastrul se aprinde-n infinit,
inspirația coboară de acolo
pe drumul meu sinuos
unde visele traversează timpul
ieșind zbuciumate din valuri sparte de amintiri.
pe razele calme se nasc valuri verzi,
lumina sângerează lângă verb,
liniștea țiuie-n urechi
tu ești distant, teleportat pe venus.
culorile trec peste mine lovindu-mă.
sunt într-o liniște colorată cu frunze nemișcate
scriind poemul, cu degete migrând
pe fruntea ta de gânduri.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre culori, poezii despre verb, poezii despre urechi sau poezii despre poezie

Nori de noiembrie
nori de noiembrie,
genunchi acoperiți,
priviri din care s-a scuturat cerul.
luna gri coboară pe crengile goale,
odaia se dezumflă adunându-și pereții oftând.
o lume de hârtie tresare în mâini
și-n degetele pline de ghimpi.
o memorie îndură ochiul alb al lunii.
mut iluziile din stânga în dreapta,
împart rimelul pe gene
și rujul pe buze,
îndulcind cuvintele
rămase din resturi de tăceri
și răsturnând copacii în ferestre.
galbenul, albastrul, albul și verdele
se veselesc într-o vază cu flori.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ruj sau poezii despre mâini

Doar un imbold
doar un imbold, prin aerul cald, coboară în cerc
și a început să plângă.
tainele desculțe se răzvrătesc;
mă caută în brațele tale și nu-s.
nu-s nici în frunzele purtate de vânt.
în dorințele și păcatele tale sunt o visare neadormită,
o dezlegare la poeme,
o fantezie în mâinile goale.
mă pot descompune pentru tine
în liniști fără coșmar,
singurătăți cu lumină,
necuprins micșorat cât o palmă.
într-un deșert absolut traversez ca o pată de umbră
dezmorțirea ta chiar și pentru o secundă.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate, poezii despre secunde sau poezii despre plâns

O altă dimensiune
ești suit pe marginea aceea abruptă
unde îmbrățișarea trebuie ridicată să te ajungă
din lumina rece și înclinată într-o parte.
umărul tău e gata să fugă.
în stânga ta e o respirație de aer verde
o reîntoarcere a neîntâmplărilor schimbate în gând,
pradă unei lumini încete și fierbinți.
strigătul din lucruri nu te lasă ocupat cu tainele frunzelor
și ieșirea din sfera ta strâmtă.
totul ar fi ca o răsărire de iarbă perfectă
de n-ar fi gravitația și cuvintele legănate de sunet
în spațiul gol cu o altă dimensiune rostogolită în zare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre schimbare sau poezii despre perfecțiune
Solitudine
În nemișcările lor, statuile respiră încât le cresc aripi
În infinit
Din pleoapa întredeschisă lacrima se prelinge
Într-o altă zi în care oglinzile transformă imaginile în hârtie -
Reflexii de zbor inert.
Atingem lumina cu degetele și prindem chipuri
După ce somnul se duce, rămân insule de sare din lacrimi uscate
Trecem sentimentele de la unul la altul cu mișcări de perpetuum mobile
Fără să lăsăm nimic la vedere
Iar cuvintele curg pe piele ca niște umbre.
Între prima și ultima zi de sculptare
Primim căldura ce ne modelează,
Închizând-o în noi într-un mod unic.
Ne intoxicăm cu aer, dar îl schimbăm între noi
Neclintirea noastră se face în liniște,
Pentru că niciodată privirile absente nu ating soclul.
Fără să îmbătrânească vreodată,
Statuile poartă în ele portrete de oameni vii.
poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre sculptură, poezii despre portrete, poezii despre mișcare sau poezii despre insule

Nu mai e timp
nu mai e timp de aripi,
de fugă, de mers în nori,
de altă curbă fără ieșire,
altă cortină trasă deoparte,
altă apocalipsă venită brusc
ca o cascada justițiară.
nu mai e timp de gemete,
păreri zâmbind, așteptând degeaba,
ochii sunt spălați de iluzii,
nonsens de zbor căzut între oglinzi.
nu mai e timp de îngeri în cuvinte
și de iluzii pe frunza îngălbenită.
sunt într-o absență, pedepsită de viață,
vârtejuri înrămate încremenesc în spațiu,
ziua fuge în spasme,
împăcarea plutește în gol,
miracolul trece mai departe,
bezna se dibuie într-un avânt
îndoind lumina.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Taie-mi fuga
taie-mi fuga din albastrul acela închis
ce visează primăvara la capăt,
șterge iubirea pictată pe pânza albă a amiezii,
falsul vis dezlănțuit de necuvintele ascunse prin mâneci suflecate.
lasă timpul să fugă într-o existență uitată.
mută pereții albi și verzi ce-mi tulbură plecările din ochi
și lasă-mă cât mai departe de albastrul tău!
toate lucrurile răsărite din vid mă vor lega de spațiu,
chiar de vei fi închis sub geana mea îndărătnică
luând cu mine singura vocală din albastru,
ca o neplecare din timpul scrijelat cu noi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre alb sau poezii despre uitare