Umbrele

au rămas mai mulţi de cineva
plutind deasupra mulţimii într-o nebuloasă
extrăgându-şi seva din trecut

limpedele lor se adună ca o iarbă arsă
au noaptea uscată şi-un zâmbet tremurat

culegem din vid o albă scăpare
ce-a fost dintotdeauna acolo
doar că geamul era închis şi-o pleoapă ne privea
prin rama sticlei insistent

visul s-a descifrat pe-o tragedie într-o noapte
când bufniţa cânta o melodie sărind peste final

imaginile au înaintat lent mutându-şi locurile tot mai în faţă
nebotezaţi încă n-am lipsit la plecările pădurilor
iar umbrele încă se oglindesc în pereţii noştri

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taie-mi fuga

taie-mi fuga din albastrul acela închis
ce visează primăvara la capăt,
şterge iubirea pictată pe pânza albă a amiezii,
falsul vis dezlănţuit de necuvintele ascunse prin mâneci suflecate.

lasă timpul să fugă într-o existenţă uitată.
mută pereţii albi şi verzi ce-mi tulbură plecările din ochi
şi lasă-mă cât mai departe de albastrul tău!

toate lucrurile răsărite din vid mă vor lega de spaţiu,
chiar de vei fi închis sub geana mea îndărătnică
luând cu mine singura vocală din albastru,
ca o neplecare din timpul scrijelat cu noi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe crenel

Nori negri se adună peste cer,
se lasă grei pe ziduri la cetate,
din salba gândurilor mele pier
speranţele din amintiri trădate.
Dar caut încă visul dispărut
prin neiertări întinse ca o pată
pe dorurile-ntoarse din trecut
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.

Doar urme de visare au rămas,
pe clipele de neuitare vie,
bătute în pendulul de la ceas
la margine de tristă veşnicie,
când pasul se aude pe crenel
la ora fixă-a gărzilor schimbate
şi-a armelor depuse în rastel
pe rafturile-n şir, numerotate,
la orele când timpul monoton
mai cerne încă clipe cadenţate
peste oftatul bietului planton
rămas să te salute din cetate.

De pe crenel deasupra te zăresc,
când norii se destramă dintr-odată,
iar chipul tău, c-un zâmbet nefiresc,
sub curcubeul frânt mi se arată.
O, vis nebun! – este un simplu nor
uitat pe cer, la margini de furtună,
sau doar năluca ruptă dintr-un dor
pierdut cândva pe razele de lună.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre cuvinte

încă te mai iubesc,
printre cuvintele nespuse vreodată
cu umbrele lor de întuneric,
dincolo de zid şi fereastră
în nenăscuta înserare vulnerabilă
la mirosul de tei şi de algă.

încă te mai iubesc, dincolo de pernă,
de distanţa dintre lună şi soare,
printre neînţelesuri de genunchi şi de iarbă.

ies din mine pentru spaţiul de rest
în care eşti cu clipele tale-n inele,
uitarea lunecând peste frunze,
cu vise agăţate de stele,
încă te mai iubesc, când cad culori peste frunte.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt...

... mă cheamă EU
şi-s provenit din mai puţin de-atom, de gaz,
când nici de gând încă n-am fost,
aproape dintr-un vid
lipsit de-orice, nici cel puţin nucleu...
îs din milioane de priviri, din coate pe-un pervaz,
un disipat, amestec canibalic de pământ anost,
unit în frunze, flori şi vietăţi sacrificate... un individ...

... sunt, cosmosul în sine, încă neînceput,
o plămădeală de pe-o roată de olar,
crescut din propriile palme într-o carnală argilă
cu golul larg deschis deasupra, să primesc ce curge,
tot din jur, din neştiut, ştiut...
şi-aşa, puţin, mă umplu -nici pe mine nu mă aflu, abecedar-
deja mă prăvălind încă bucată, într-o sub-movilă,
tot mai fărâmiţat, ca bobul de-o clepsidră, un nisip ce fuge...

... pe-o plajă fără de sfârşit, amestecat infim; un fir de-al meu ce-aşteaptă un sărut
... şi-o fi vreun rând, unde să prind vreodată-alt început?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limpedele gândului

Limpedele gândului... mă ţine,
Verilor răcoare-nspre amurg,
Flacără pătrunsă-ntre rubine
Şi albastru ochilor ce plâng.

Aş putea rămâne... într-o doară,
Cumpănă sărutului străin,
Fluturii-n petale de coboară
Ignorând ermeticul destin.

Uneori... frumoasa mea iubită,
Palmele-s cuvinte şi tăceri,
Înflorind pe-a sânilor ispită
Când apar ai nopţii grăniceri.

Te-aş cuprinde într-o legănare,
Fluturând speranţe încă verzi
Şi dosind regrete-n buzunare
Când în iarbă... patimile-aşezi.

Mă voi da păcatelor... încinse,
Stelelor, ca un descântec viu,
Buzelor ce ard... abia atinse
De prezentul tainic, sidefiu.

Limpedele gândului... m-aruncă,
Aşteptând tomnatice plăceri
Şi ursitele, ca pe-o poruncă,
Din arşiţa nu ştiu cărei veri.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut un rest

caut un rest rămas din stele
în noaptea neverde
pictată cu un zâmbet nedumerit de Giocondă
printr-un labirint cu sensuri confuze

trec prin fuga luminii
prin ziduri de strâmtoare
înmugurind rugul
într-o amintire deschisă cu prezenţa ta
undeva unde noaptea cade în silabe

te simt imaginar cu suflet ars de vânt
cu ochii rotiţi peste mine
într-un poem modern
unde doar tu îmi cunoşti literele
dizolvate în ochiul meu verde.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-a lipsit

Mi-a lipsit al mamei drag alint,
Încă de când am venit pe lume,
Mi-a lipsit şi dulcele cuvânt,
Care doar mama ţi-l va spune.

Mama mi-a fost stea călăuzitoare,
Chiar de acolo din locul SFÂNT,
Le-a sfătuit pe ursitoare,
Să mă apere pe acest pământ.

După mama n-am plâns niciodată,
Căci sufletul ei a fost cu mine,
În noaptea cea întunecată,
Dar şi în zilele foarte senine.

Despre ea voi scrie, nu voi fi tăcut,
Gândindu-mă la chipul ei blând,
Peste orice greutăţi am trecut,
Cu ICOANA mamei în gând.

poezie de Mihai Leonte (21 mai 2003)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieri

ieri a dispărut, rănit,
într-o bolboroseală de cuvinte neauzite,
soarta a rămas ieşind din eclipsă,
în orizontul oval tăiat în două,
cu galbenul toamnei în lobul urechii,
în nevindecatul dor de zbor albastru.

pe sub salcâm doar cioturi arse din planuri urzite,
cu forme ciudate închise ermetic.
neopritul timp taie dezordinea din gând
până la tricoul viscolit de alb
şi rochia împăcată cu sine.

într-o atingere deşartă mâinile se umplu
din noaptea albă cu miros de stea căzută.
biserici de frunze se-ntorc în ruine
şi ruga rămâne plutind din adânc.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pereţii mă strâng

pereţii mă strâng aproape palpabil
printre lucruri caut sarea
pentru condimentarea orelor liniare
rămase după clătinarea lutului
şi al ochiului meu verde căzut în palmă străină

am fost absentă la căderea măştii
când lumina vinovată
adusese amiaza adunată din toate părţile
arătându-mi floarea diafană
şi-un sentiment înfăşurat pe-o frunză

în golul acoperit cu-o umbră
intra lent ispita stârnită de jocul palmelor
în părul răvăşit şi metamorfoza
raiului hiperbolizat din albastru.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai fost acolo

ai fost acolo
lângă zâmbetul neterminat
unde galbenul cucerea spaţiul ocupat de verde
emoţia respira deasupra cuvintelor
sideful de unghii sclipea băgându-se în seamă
noaptea se auzea din căldura pietrelor
nesfârşitul domnea între cer şi pământ
închiderile ne-au învins
pauzele au dispărut
reîntoarcerile au rămas pictate-n poem
totul se închide
golul se resetează
nimicul se împarte la doi
ceaiul de seară fierbe halucinant
trezind sângele neadormit între pereţii neclintiţi

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis Hibernal

Cad fugii de nea peste case dansând,
iar vântul pătrunde pe usă de-afară
cu vechi amintiri, aşezate la rând,
uitate de noi, mai demult, într-o gară.

În gară sosea doar un tren rătăcit,
din hăuri de timp se ivea câteodată,
părea să fi fost doar un vis născocit,
venit special din trecut să ne scoată.

Eu încă l-aştept pe peronul pavat
cu mii de regrete în urmă lăsate
în seara de toamnă în care-ai plecat
călare pe-o umbră de visuri trădate.

Şi încă mai sper să apari pe-nserat,
din trenul bizar să cobori neschimbată,
venind din trecutul rămas suspendat
pe margini de vis într-o gară uitată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

deodată greierii nu mai cântă,
frunzele îşi pierd copacii,
într-o altă rotire praful se aşază pe geam.

alte culori despică lumina,
liliecii învaţă un nou echilibru
ascunşi printre stânci.
melcii tulburaţi nu mai ies la soare,
luna se deşiră murind în ochii mei.

cearcăne de toamnă se ascund în vie
tu eşti încă acolo, cu paşii tăi grăbiţi,
poteca de la capăt ce taie noaptea albă
vom regăsi-o poate, într-un decor, în vis.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tren rătăcit

Cad fugii de nea peste case dansând,
iar vântul pătrunde pe usă de-afară
cu vechi amintiri, aşezate la rând,
uitate de noi, mai demult, într-o gară.

În gară sosea doar un tren rătăcit,
din hăuri de timp se ivea câteodată,
părea să fi fost doar un vis născocit,
venit special din trecut să ne scoată.

Eu încă l-aştept pe peronul pavat
cu mii de regrete în urmă lăsate
în seara de toamnă în care-ai plecat
călare pe-o umbră de visuri trădate.

Şi încă mai sper să apari pe-nserat,
din trenul bizar să cobori neschimbată,
venind din trecutul rămas suspendat
pe margini de vis într-o gară uitată.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburaţi, voi, fluturi de noapte! Pădurea împietrise în umbre prelungi, coborâte dinspre miazănoapte, împresurând din trei părţi cabana. Noaptea era limpede şi răcoroasă. Prin geamul deschis larg se vedeau vârfurile arinilor din dumbravă şi râul domolit, deasupra morii, acolo unde apa este adâncă şi leneşă (strălucind argintată în bătaia lunii). Privea peisajul acesta învăluit într-o lumină ireală...

Constantin Cubleşan în Clopetele de apă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acaju

într-o toamnă acaju
cu parfum de deja-vu,
mai adun vaier şi cânt
în venule de cuvânt
şi-mi ţin tremurul pe ram,
ca atunci când respiram
dragostea prin clorofilă
şi-o trăiam filă cu filă
şi o risipeam în scris
cu nervura unui vis.

o să mă desprind domol
de al zilei peţiol,
lepădând încă o dată
seva verbului uscată,
cutând noi primăveri
germinate de tăceri
şi o să croiesc poteci
timpului prin care treci,
unde pasu-ţi se pierdu
într-o toamnă acaju.

poezie de Luminiţa Ignea din Contra-timp
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-a lăsat o tăcere

s-a lăsat o tăcere uscată
un tunet era în mijlocul adâncului
tropotul calului alb avea nevoie de spaţiu
năluci alergau pe tavan în spirale repezi
scriau pereţii şi ei se crăpau
rugăciunea de noapte se revărsa-n potop spre lumină
veşnicia privea ca o stană de piatră
supraveghind cerul să nu se dărâme
era târziu şi era noapte
amăgirea stăpânise mărginirea înmiresmată-n secundele mele
beţia de sânge pur a frunzei străpunse dur se dilua sub tutela lunii
tot ce există a fost şi va mai fi
suntem noi înşine un joc al naturii

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb şi negru

Încă o noapte albă în contul vieţii gri
Încă un bulgăr negru la muntele de smoală
Încă un om mai crede si altul îl înşeală
Si "a minţi" se-aude la fel cu "a iubi".

Nu mai putem distinge minciuna de greşeală?
Ni-i dat să spargem, noaptea, tot ce zidim pe zi
Cu-aceste falimente de praf ce vom zidi?
Iubito, cum sa ducem angoasa mondială?

Ce drept are minciuna sa vină între noi?
Dăm pensie la diavoli să ne păzească iadul.
Noi reînviem şi raiul, şi muntele, şi bradul!
Te-acuz şi-ţi cad în faţă tîrîndu-mă-n noroi.

Noi sîntem programaţii, trimişii, posedaţii
Unui blestem mai mare, mai rău şi mai adînc.
M-a umilit minciuna, pe-a cărei notă plîng.
Strigoii-nstrăinării din casa noastra ia-ţi-i.

Înca o noapte albă, poţi merge să te culci
Te voi iubi de taină, de jale şi de veghe,
Îţi voi fura din vorbe, cercei pentru ureche
Încă o noapte albă, cu negre fructe dulci.

Eu plec nu prea departe, aici, lîngă pădure
Mă întîlnesc cu Shakespeare, un viitor coleg.
Si într-o tragedie de-a lui am sa te leg,
Ca toţi actorii lumii destinul să ti-l fure.

Prea dulceo! Noapte bună –sa visezi că minţi
Si trează în minciună s-adormi cu foc sub talpă
Să ai o noapte neagră, să am o noapte albă
Tu cu o taină-n suflet, eu cu-n cuţit în dinţi.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea aceea...

Noaptea aceea - noapte toridă de vară,
nici-o adiere, nici un zgomot afară...
Pereţii curbaţi, adunaţi în oglindă,
voiau în ghiocul lor să mă prindă,
iar umbrele nopţii, plutind prin odaie,
rupeau din oglindă bucăţi să mă taie.
Din larg auzeam o sirenă cum plânge,
iar cartea deschisă, cu buchii nătânge,
rămasă citită cândva jumătate,
ploua peste mine cu oaze turbate,
când razele lunii, prin uşa crăpată,
la margini de vis mă duceau dintr-odată.

Curgeau palmierii, cu umbrele-n apă,
prin vechi amintiri ce păreau că îmi scapă,
lăsând doar mistere jucând, nevăzute,
prin doruri ascunse sub brâu de redute,
dar tu apăreai din neant, dintr-odată,
pe-o umbră de karmă, plutind ca o pată.
Venea din văzduh o dorinţă nebună –
s-alerg după tine pe raze de lună,
dar zorii, venind prea curând la fereastră,
plecai, mai departe, cadână măiastră,
iar dorul, rămas lângă uşa crăpată,
şoptea că n-o să mai vii niciodată.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eclipsă

Astă noapte am văzut
Luna rece într-o eclipsă
Într-o baie de culori aprinsă
Cu bucăţi rămase lipsă

Geamul de plăcere îl înfiera
Din albastru Lună movalie
Albă când luceafăr o privea
Se rostogolea roşie zglobie

Ea este astrul cel frumos
Care visele ne însoţeşte
Este astrul cel mai curios
În tăcere noaptea ne priveşte

Şoapte ce se spun în noapte
Tăinuite şi nţelese de ea
Zile ce în săptămână-s sapte
Ce le animă cu putere este ea

Când în vis eu am căzut
Luna era caldă argintie
Printre gene am văzut
Luna fredona o melodie

Bucăţi din suflet au zburat
Eram purtată ca-ntr-un vals
Stele aprinse m-au înconjurat
Lună albastră strigă un glas

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decontul final

Pentru tot ce-ai pierdut în iubire cândva,
Îţi dau toţi aceşti ani, îţi dau viaţa mea.

Să mai vii într-o zi, să mai vii pe la noi,
C-am găsit nişte ani, să ţi-i dau înapoi,
Anii noştri frumoşi, anii noştri nebuni,
Am să-ţi dau săptămâni, anotimpuri şi luni.

Să mai treci pe la noi, cât nu e prea târziu,
Şi eu încă sunt viu,
Să mai treci să-ţi mai dau câtă jale am strâns
Pentru-o oră de plâns.

Să mai treci pe la noi, care sunt numai eu,
Anii vechi să ţi-i dau că m-apasă prea greu,
Să mai treci peste mări, să mai treci peste munţi,
Să-ţi aduc amintiri ca să poţi să mă-nfrunţi.

Să mai treci prin vreun loc unde-am stat şi-am visat,
Fără pic de păcat.
Să-mi mai iei cât de cât umilinţa tacând
Şi spitalul din gând.

Să mai schimbi drumul tău, că şi-aşa n-are rost,
Nişte cioburi să-ţi las din iubirea ce-a fost,
Să te-ntorci, auzind că mai sunt printre vii
Şi de dragă ce-mi eşti mai trăiesc până vii.

Nici dovezi nu-ţi pretind, nici chitanţe nu-ţi cer,
Te aştept sus în cer,
Şapte ani te-am închis în iubirea ce-ţi port,
Să mă ierţi ca pe-un mort.

Să mai cazi dinspre cer, când sunt strugurii copţi,
C-am să-ţi dau nişte ani, strânşi în zile şi nopţi,
Să mai vii prin trecut, prin grădina de foc,
Unde-a fost să te văd şi să-ţi fiu nenoroc.

Dar te rog să mai vii într-o zi pe la noi,
Să-ţi dau anii-napoi,
Ca pe tot ce-ai pierdut pentru că m-ai iubit,
Eu să mor, să fim chit

cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!