Privirea de sub piele
nopțile mele scurte
îmi lasă verile să-mi mângâie visele
uitate în diminețile de purpură
lumina nu mă lasă-n risipă
căldura ei îmi topește zilele
și-mi înalță sufletul în gânduri
care nu se lasă înfrânte
până la final
îmi apăr cu tărie adevărul
care e pândit de răufăcători
dar el nu așteaptă, se ascunde sub piele
și privește lumea confuză
nu mă las cu clopotele trase prea devreme
sforile sunt la mine și le înnod
îndrăgesc cu ardoare orice schimbare
mișcarea nu se poate opri
anotimpurile mele au alte culori
tabloul este unul în ulei pe pânză
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Curcubeele dimineții
Nu mă mai întorc la vechile forme,
pășesc spre noile deschideri
sunt un mugure care așteaptă căldura
lumina îi mângâie ochii până văd cerul
și nimic nu se întâmplă,
fără Dumnezeul primăverii din mine.
Nu mă pierd în cuvintele nopții,
diminețile mele au curcubee după ploi
care beau apă din râuri
și răsăritul topește întunericul în ele,
voi fi mereu la izvoarele orizontului
unde minunea se naște liberă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai adânc decât marea în gânduri
Astăzi sunt mult mai iubit decât nisipul
nimeni nu vine pe plajele mele
aleargă doar caii sălbatici și vântul.
Visele se cazează în hoteluri de lux
prin gânduri îmi trec femei voalate
frumos desenate în laboratoarele nopții.
Nu mai rămâne cu mine-n cuvinte
decât gustul de viață-n semințe
ouă de păsări pe socluri de piatră
și cuiburi de stele în clipe de răgaz
cu poteci de lumină-n palme.
Sunt mult mai întregit cu tine
când se brăzdează fruntea cu roți
și-mi bat în tâmple clopotele serii,
sunt mult mai gol decât haosul vremii
mai adânc decât marea în gânduri.
Singurătatea mea ți-o las vamă
pentru un surâs care topește zăpezile
prin care alergăm bezmetici
către primăvara promisă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 iunie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De vorbă cu mine
negociez cu mine însumi dialogul
și nu mă las convins decât în târziul nopții
bat drumurile și niciunul nu se oprește la timp
sună clopotele inimii cu trepidații în sânge
simt un gust sărat și miros de cimbru uscat
de parcă totul se întâmplă cu adevărat
îmi alunecă cuvintele pe marginea mesei
și nu mai cred în sugestiile făcute de alții
rup hârtiile scrise și mototolite le arunc
mi se pare că zilele n-au nimic de comentat
iar nopțile se culcă pe imaginile fugitive
lumea e o adunătură de oameni fiecare cu Dumnezeul ei
pentru care unii înghit orice li se spune
și așteaptă să se ivească vreo minune
dar totul curge monoton ca o poveste de adormit copiii
plictisiți de atâtea întreruperi.
Aceleași vise lungi și uitate
aerul mi se pare închis și prăfos
sufletul e mai presus de orice închipuire
el nu se oprește pe pământ
dar orice se spune
dacă ultima suflare este suflet
nu mai sunt sigur de înălțarea lui
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina capătă darul cel mare
Abia aștept vara, să-mi cumpăr păsări de noapte,
nu vreau să mă deranjeze ziua
în care-mi construiesc realitatea
și rămân îndatorat la sentimentele orașului.
Nu cunosc obârșia ideii care mă obsedează
poate sunt mai altfel decât ceilalți
și mă războiesc cu ielele lunii,
mâinile mele se agață de toate înserările
cu patima celor care iubesc pe furate.
Poate mă vei găsi nevinovat,
în alcovul tău plin de isomnii luminoase
sper că ai rămas în credința obișnuită
în care și eu cred mai des decât spun,
mă rog pentru alții mai mult decât pentru mine
și aștept tăcut în fereastra unui vis
să se împlinească ce am gândit fără să știu.
Într-un final care nu doresc să se grăbească,
aș îndrăzni să opresc erorile la barieră
până trece trenul agoniilor de primăvară
și nu oprește în gările nepământene.
Anotimpurile trec fiecare cu angoasele sale
și nu au niciun Dumnezeu atât de mărinimos
care să ne recunoască îndatorați la iertare,
ne lasă să ne zbatem în păcat
și să-l recunoaștem singuri.
Lumina capătă darul cel mare
dintr-o împărăție venită de la începăuturile lumii
în care totul se face și se desface
prin cuvântul gândit, apoi rostit și prin faptă,
nu-ți trebuie aripi să zbori
doar suflet divin
ce te înalță la cer.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ieșirea la lumină
În convingere se topește adevărul
oglindă a reflectării în suflet,
de carnea cuvântului face cute
unde înțelesuri ascunse așteaptă
ieșirea la lumină.
Gândurile respiră adânc înălțimea
punând la un loc unitatea în diversitate
cu palmele doldora de rod
însămânțat să încolțească.
Nopțile cu ochii la vitralii,
sparg întunericul cu privirea
și lasă câte o rază de lumă
peste tăcerea care prinde trup,
dar nicio umbră nu se așază
în cutele somnului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Socotesc cum bat visele
Stau și aștept pe o bancă
pe lângă care amintirile trec pe lângă mine
din timp în timp gândurile fug și ele
se depun în memorie ca într-un sertar
pe care nu-l deschide nimeni
fără cheie
oamenii își măsoară fiecare pașii
până unde trebuie să ajungă
nu se lasă înduplecați
de cei care-i privesc mirați
nu mă zoresc să plec mai repede
am răbdare cu mine
mai bine îmi găsesc să repet un poem
care m-a prins cu inima desfăcută
viața decurge normal
îmi doresc o libertate reală
care nu se prea întâmplă
mai degrabă sper
oricum speranța nu moare
socotesc cum bat visele
am o teamă de neprevăzut
care se vântură prin gânduri și vise
nu mă îneacă apa tulbure
mă feresc de angoase
plec și mă pierd în mulțimea insipidă
caut ce nu găsesc
iar gândurile rămase-n memorie
nu mă lasă liber
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum vom învinge iarna
O să se răzbune iarna, iubito!
Vom trage cu frânghiile săniile din cer
până ce vin caii zăpezii.
Vom lega clopotele de norii albi
până se vor sparge ninsorile.
Cu sunetele lor vor ucide tăcerea,
ne va intra cenușa în piele.
O să încălzim hainele cu verile trecute,
apoi vom zbura pe pârtii ca vântul.
Ne vom înghesui unul în altul sub pene
și ne vom sufla gândurile în piepturi.
Focul va arde în noi mocnit,
iarna va pleca singură.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (4 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum vom învinge iarna
O să se răzbune iarna, iubito!
Vom trage cu frânghiile săniile din cer
până ce vin caii zăpezii.
Vom lega clopotele de norii albi
până se vor sparge ninsorile.
Cu sunetele lor vor ucide tăcerea,
ne va intra cenușa în piele.
O să încălzim hainele cu verile trecute,
apoi vom trece pe pârtii ca vântul.
Ne vom înghesui unul în altul sub pene
și ne vom sufla gândurile în piepturi.
Focul va arde în noi mocnit,
iarna va pleca singură.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oglinda pe care n-o cred
Pe mine mă dor vorbele nespuse,
cuvintele îmi provoacă de-a dreptul suferință,
dar îmi înalță spiritul.
Punctele mele de vedere se hrănesc din întrebări,
răspunsurile ce se vor da, vor fi îndoielnice
încât voi rămâne pe mai departe neconvins,
timpul îmi trece printre degete,
sănătatea nu-mi lasă răbdarea
și nici același chip în oglindă.
Nu mă pot măsura cu greutăți etalon
sunt cel ce rupe zăvoare ascunse și intră,
mâinile mele iubesc nopțile, nu mint,
fiind încă agere toarnă trecutul în fântâni.
Trec prin anotimpuri și las în urmă primăveri,
pun vocale mai lungi în cântece
și las loc lumilor care se nasc.
Cumpătarea e mai bună
deși niciodată n-am exagerat,
dar sunt un bolnav sub cutele vârstei,
mi-am schimbat demult obișnuințele
și trăiesc în aroma înțelepciunii bătrâne.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumea ta-n oglinda infinitului
la o îngemănare de ape venite din munți
cred că e un loc pentru descântec
în ochiul soarelui alunecat de sub pleoape
pentru că din orice se poate naște mișcarea
așa cum se naște credința-n oameni
orice așchie sărită din copac
e o parte din viață tăiată perfid de secure
și-n fiecare trecere a timpului pe lângă noi
sunt clipele neștiute arse-n tăcere
rupte din minunea îndumnezeirii
cu ochii
cu sufletul și gândul
întregului descompus prea devreme
omule lumea din tine
e lumea din afara ta-n oglinda infinitului
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața curge cu noduri
Trăirile mele îi fac trup cuvântului,
lasă loc liber ființării
să se înalțe în timp,
pun gândurile în balanța cerului.
Încerc să cuprind lumina
în focarul ce dă flacără iubirii,
viața curge cu noduri
ca un râu spre cascadă.
Rup întunericul din carnea nopții
până stelele vor da semne
că duhul nu doarme,
diminețile din mugur înverzind.
De o să se pornească viori
cu arcușul pe fibra zilei
până ce soarele amiezii
îmi va găsi umbra,
o ploaie de vară vestind.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trăitor în realitate
nu-mi caut destinul
el vine nechemat
aștept orice clipă să-l nască deștept
pun în sertare toate bucuriile și suferințele
și-l închid cu cheia sufletului
care nu se pierde
realitatea mai crudă decât mine
îmi urcă prin sânge
drăcușori de contrabandă
lumea se strecoară prin vene
până în vârful degetelor
și nu iese înafară din corp
are prea mult aer și hrană
puterea alunecă prin ea liber
și se regenerează
nopțile pleacă buimace de somn
și adorm în cer
nimic nu mă îndeamnă la luptă
îmi apăr puținul meu
nu sunt un vânzător de sentimente
sunt numai un trăitor
care își împarte puținul cu alții
prea mulți
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pacea în care mă scald
Înțelege sunt închis pe interior,
nimeni nu poate să deschidă
și nu există o ușă să o spargi,
în față am numai o desfășurare
care rupe din mine gânduri.
Cu mine locuiesc alte suflete
minunate care nu se cumpără,
ele-mi sunt aproape de inimă
și simt orice schimbare de nuanță,
au senzorii pătimași
care-ți fac cu ochiul
când nu găsești drumul sperat
pe care trec îngerii.
Pacea în care mă scald
nu are valuri,
dar încearcă să simți.
Sunt departe de malurile mării
și atât de aproape de ape
încât cerul se scufundă
și eu rămân la suprafață citind.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oasele mele înfloresc
Moartea-i un fel de a spune sfârșitului,
tot ce-i viu îl are în celule
și se regenerează prin datul creației.
Mai conștient sau mai puțin, capătul există,
limitele sunt, dar pot crește
și lumea nu se termină curând.
Cum o albină-n stup are menirea sa,
am învățat să-mi respect convingerile formate
și mai presus de toate oamenii și natura
liniile drepte.
Păstrez în gânduri cuvintele de ușurare
lumina lor ce-mi alină sufletul
și nu cred în orbitoare străfulgerari.
Oasele mele înfloresc la căldură
și firesc se-mbracă-n mușchi și piele
dând glas trupului într-un violoncel
mângâiat pe corzi de o femeie.
Cu răbdare ucid nevredicul din mine,
las ferestrele deschise să intre aerul
și-l respir curat,
scriu pe albele file
tot ce mă învăluie în mister,
sunt ca o primăvară timpurie
ce se rostogolește plină de schimbări.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
în nopțile mele albe
în nopțile mele albe te privesc ore în șir
sau îți vorbesc
fără ca tu să-mi răspunzi
parc-am fi
doi oameni străni și confuzi
de prea multe ori mâna mea te caută
să-ți mângâie chipul
și ochii și părul
până când zorii grăbiți
mistuie vălul
mă simt uneori în extaz
alteori pare aici coborât iadul...
în nopțile mele albe ești visul meu treaz
sau poate coșmarul...
poezie de George Ioniță
Adăugat de George Ioniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oglinda în care respir
de prea multă libertate mă las amăgit
privesc pe fereastra adevărului departe
în oglinda fără orizont a timpului
înțelegerea nu-mi mai este permisă demult
și înot în ape tulburi.
cu prea puțină bunăvoință mă întâlnesc
în cercurile închise ale tăcerii
poate poate cineva vorbește
luându-și lumea în cap
cu drumurile ei cu tot
până voi respira clipele trecerii
prin apele oaceanului care ne despart
și ne lasă
înțelepți la mal.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
îngeri nu mai sunt demult
lumea e plină de inconsecvență
dar nimeni nu se lasă convins
și tot încearcă
știu cum fiecare își susține ideea
și moare cu ea-n brațe
caut să pricep demersul
nu mă dau bătut
dar primesc pe la spate
rațiunea se clatină
adevărul se îngroapă repede
deși nu e mort
îngeri nu mai sunt demult
defilează cei puternici
cu mâinile-n buzunare
și nasul pe sus
lumea e ruptă-n bucăți
care nu se lasă convinse
la unitate.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu aripi de ploaie
în nopțile mele visele devin păsări
cu aripi de ploaie
zboară peste întinderi aride
dincolo de margini lichide
lumina-și capătă surâsul senin și blând
ca o iubită după sărut.
timpul este o linie nesfârșită
nu știe nimic
își caută noi puncte prin care să treacă
din palmele mele muncite
adun puține monede în buzunare
să-mi cumpăr liniștea vândută de monștri
Doamne tu știi mai bine
gândurile care se nasc din suflet
și nu mă lași în păcat
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu toate verbele în luptă
Când nedreptatea trece pe stradă
liber ca păsările sunt,
să plec sau să rămân,
aștept să se limpezească apele nopții.
Printr-o sită cu ochiuri mici
și fără gene lungi
se filtrează întunericul,
lumina se înalță deasupra.
Mă voi îndoi de tot ce se spune,
trecutul mă obligă să o fac
în jocul evolutiv
ce nu se lasă înfrânt.
Crezul meu obosit de așteptare
dorește o schimbare,
cu toate verbele în luptă
ceva trebuie să se întâmple,
dar lupta nu se va opri
fără pâinea rezultatelor
așezată pe masă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumea mea e una obișnuită
De-o vreme stau după colțul zilei,
aștept să întâmpin cum se cuvine lumina,
mă regăsesc în fiecare rază într-o speranță
prin care să mă clădesc liber de prejudecăți,
lumea mea e una obișnuită
pe care o străbat în orașul în care locuiesc
cu aceeași dragoste de la început.
În oasele mele nu bate vântul,
simt în trup doar durerea nedreptăților
pe care ni le facem singuri.
Tu privește cum respir liber adevărul,
fii alături, să iese întotdeauna la iveală
și nu te face că nu vezi minciuna
pe care o folosesc unii cu hoție.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!