De vorbă cu mine

negociez cu mine însumi dialogul
şi nu mă las convins decât în târziul nopţii
bat drumurile şi niciunul nu se opreşte la timp
sună clopotele inimii cu trepidaţii în sânge
simt un gust sărat şi miros de cimbru uscat
de parcă totul se întâmplă cu adevărat
îmi alunecă cuvintele pe marginea mesei
şi nu mai cred în sugestiile făcute de alţii
rup hârtiile scrise şi mototolite le arunc
mi se pare că zilele n-au nimic de comentat
iar nopţile se culcă pe imaginile fugitive
lumea e o adunătură de oameni fiecare cu Dumnezeul ei
pentru care unii înghit orice li se spune
şi aşteaptă să se ivească vreo minune
dar totul curge monoton ca o poveste de adormit copiii
plictisiţi de atâtea întreruperi.

Aceleaşi vise lungi şi uitate
aerul mi se pare închis şi prăfos
sufletul e mai presus de orice închipuire
el nu se opreşte pe pământ
dar orice se spune
dacă ultima suflare este suflet
nu mai sunt sigur de înălţarea lui

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privirea de sub piele

nopţile mele scurte
îmi lasă verile să-mi mângâie visele
uitate în dimineţile de purpură

lumina nu mă lasă-n risipă
căldura ei îmi topeşte zilele
şi-mi înalţă sufletul în gânduri
care nu se lasă înfrânte
până la final

îmi apăr cu tărie adevărul
care e pândit de răufăcători
dar el nu aşteaptă, se ascunde sub piele
şi priveşte lumea confuză
nu mă las cu clopotele trase prea devreme
sforile sunt la mine şi le înnod

îndrăgesc cu ardoare orice schimbare
mişcarea nu se poate opri
anotimpurile mele au alte culori
tabloul este unul în ulei pe pânză

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elogiul singurătăţii

călătoresc pe bancheta din spate a timpului
drumurile sunt lungi şi anevoioase
traversez peste râuri şi fluvii
şi ajung în oraşele aglomerate ale planetei

mă pătrund emoţiile şi ochii nu mai văd
întregul în care mă pierd
vreau să-mi notez cu nerăbdare
orice impresie care-mi rămâne-n gânduri

se amestecă anotimpurile şi devin altfel
înscriu fiecare zi pe câte o filă
uit clipele care trec prea repede
şi fotografiez tot ce mi se pare deosebit
şi o memorez pe retină

hoinăresc până-n târziul nopţii
lumea are credinţa şi Dumnezeul său
la care se apleacă cu aceeaşi evlavie
pentru iertare păcatelor nebănuite

seara fac elogiul singurătăţii
scriu şi nu mai am cuvinte pregătite
nu pot lăsa oboseala să mă domine
până când desenez în culori stampe
şi capăt liniştea care mă împinge la somn
un somn în care vacarmul şi nerăbdarea
mă pregătesc pentru noul teritoriu necunoscut

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forma de început

Tu nu mă cruţi
şi nici cei care aşteaptă după colţ,
să înhaţe orice ocazie,
fiecare gând se rupe de tine
şi fuge liber.

În zămislirea vieţii
orice început capătă formă,
e o răscoală a lumii
în pântecele sale.

Din adâncul fântânii în cer
izvorul se naşte limpede, clocotitor,
rupe zăgazuri şi trece,
apar fluviile pe pământ.

O înălţare prinde aripi de înger
flutură cuvinte de rămas bun
şi respiră prin poeme
aerul virtuţii.

Aşa se întâmplă şi cu mine
şi tu nu vezi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Forma de început

Tu nu mă cruţi
şi nici cei care aşteaptă după colţ,
să înhaţe orice ocazie,
fiecare gând se rupe de tine
şi fuge liber.

În zămislirea vieţii
orice început capătă formă,
e o răscoală a lumii
în pântecele sale.

Din adâncul fântânii în cer
izvorul se naşte limpede, clocotitor,
rupe zăgazuri şi trece,
apar fluviile pe pământ.

O înălţare prinde aripi de înger
flutură cuvinte de rămas bun
şi respiră prin poeme
aerul virtuţii.

Aşa se întâmplă şi cu mine
şi tu nu vezi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina şi întunericul

Noaptea s-a născut fără ochi
şi tu vrei să ne vadă,
lumina şi întunericul sunt împărţite frăţeşte la poli
fără nicio nevoie de tergiversări de timp.

În faţa noastră totul pare normal,
se deschid porţile prin care trecem
ca într-o poveste odată cu zânele şi zmeii
pe tărâmuri necunoscute.

Fiecare se opreşte la locul său
cu semnele distinctive ale obârşiei,
intră în cetatea soarelui
şi se roagă Dumnezeului iubit
fără niciun orgoliu ori patimă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lupii

Nimic nu mă face să fiu în siguranţă
legi sunt, dar nimeni nu le respectă
şi cei sus puşi cad în funcţie de conjunctură,
ceilalţi opozanţi se hrănesc la fiecare pradă,
trăiesc într-o lume bolnavă
care macină deopotrivă şi bine şi rău.

Printre întâmplări se nasc lupte, răfuieli
ca într-o haită de lupi.

Orice câştig este provizoriu,
cine ştie când îţi vine rândul la eşafod
şi ce miros de sânge se adulmecă
de către cei ce aşteaptă la colţ
şi sunt atâtea colţuri
că nu le putem niciodată descifra.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensul unic

cum să-i spun altfel neputinţei decât viaţă?
ce-mi împleteşte lăturalnic gesturi la îndemână
cu care să-mi strunesc tendinţele
de-a-mi deşira anapoda prozaicele închipuiri despre lumină

totul se întâmplă doar dacă vrei! (aşa ar spune fiecare moment)
şi încep uşor şi constant cu ţipete moderate pe măsura cunoaşterii
s-alung impresii false şi umbrele de îngeri fericiţi
(ştiind că orice înger cu adevarat fericit nu face umbră)

mă-ntorc înfundându-mă-n mine însumi
convins că totul trebuie să înceapă din interior
şi încep să deschid altă rană înghesuind sângele-n vene
pentru a afla ce e bun şi ce e rău în sine

încep să cred că cineva ştie întreaga poveste şi cum se termină
şi că sunt o marionetă, dar nu voi da înapoi şi-mi zic, că tot ce nu e gândit nu există
trag aer în piept, regurgitez câteva lacrimi şi-mi dau seama
că tristeţea sufocată în disperare are miros de salivă
scuipată în palmele bătătorite ce s-au prins de coarnele plugului fără să se mai uite-napoi
schiţându-mi traseul

poezie de Darius Porumb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

plăcere

Plăcerea este muzica armoniilor interioare; simţurile nu sunt decât instrumentele care sună fals în contact cu un suflet degradat. Cei răi nu pot simţi nimic, pentru că nu pot să iubească nimic. Pentru a iubi trebuie să fii bun. Pentru ei, deci, totul este pustiu şi li se pare că natura însăşi este neputincioasă, pentru că ei sunt neputincioşi; blasfemiază totul pentru că nu se bucură de nimic: dacă mângâie, veştejesc, dacă beau, se îmbată, dacă se trezesc, se plictisesc de moarte. Aşa vor trăi sau mai degrabă vor muri în fiecare zi cei care calcă legea şi datoria pentru a deveni sclavii fanteziilor lor. Lumea şi eternitatea sunt inutile celui care este inutil lumii şi eternităţii.

definiţie clasică de Eliphas Levi în Cheia marilor mistere
Adăugat de holy graal
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cutremurul

El se culcă la o anumită oră
ora nu există pe cadran,
acele pornesc şi se învârt invers
după alte coordonate necunoscute
şi nu se scoală decât la ora potrivită
de faliile care se mişcă în funcţie de energia stocată
sub ele
sau de lipsa puterii noastre de înţelegere,
oricum întotdeauna nu suntem pregătiţi.

În fiecare zi ni se spune să aşteptăm,
cât întreabă mulţi,
nu se ştie, e la fel cu apocalipsa,
unii spun că suntem aproape,
alţii că suntem departe,
dar dacă se trezeşte
unii murim, alţii rămânem
şi nimic nu se pierde,
ba dimpotrivă se împrospătează.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăitor în realitate

nu-mi caut destinul
el vine nechemat
aştept orice clipă să-l nască deştept

pun în sertare toate bucuriile şi suferinţele
şi-l închid cu cheia sufletului
care nu se pierde

realitatea mai crudă decât mine
îmi urcă prin sânge
drăcuşori de contrabandă

lumea se strecoară prin vene
până în vârful degetelor
şi nu iese înafară din corp
are prea mult aer şi hrană
puterea alunecă prin ea liber
şi se regenerează

nopţile pleacă buimace de somn
şi adorm în cer
nimic nu mă îndeamnă la luptă
îmi apăr puţinul meu
nu sunt un vânzător de sentimente
sunt numai un trăitor
care îşi împarte puţinul cu alţii
prea mulţi

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul pare o derulare din amintiri

Noaptea si-a risipit întunericul pe miriştea lunii
eu îl caut prin cotloanele gândului,
nu găsesc decât umbra unui fulger
care mi-a spintecat norii.
Iubito, nu te mai ştiu acasă printre vise,
ai alte smulgeri din trupul câmpiei
îţi văd pălăria prin grâu,
o ancoră la ţărmul înmiresmat al cerului.

Tu împarţi sănătate celor ce nu sunt bolnavi
şi rupi din fiecare câte o poveste,
să mi-o spui când beau cafeaua amară.
Asta zic şi eu plăcere, pelerinaj prin ploaie,
să respiri încântarea lascivă şi udă
cu sufletul dincolo de împrejurare
şi cu sunetele iubirii care se topesc în urechi.

Tu strângi la piept o carte, eu te strâng pe tine
mai tare,
nu văd unde vom ajunge,
dar sigur vom străbate drumul
până te declari obosită şi dormi.

Te veghez până-n târziul oftat,
las tăcerea să se furişeze-n oglinzi
şi mă strecor furat de marea ochilor tăi
ce se deschid miraţi după un surâs.

Dimineaţa când eşti plină de mofturi
sunt mulţumit şi somnoros,
totul pare o derulare din amintiri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (20 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea ta-n oglinda infinitului

la o îngemănare de ape venite din munţi
cred că e un loc pentru descântec
în ochiul soarelui alunecat de sub pleoape
pentru că din orice se poate naşte mişcarea
aşa cum se naşte credinţa-n oameni

orice aşchie sărită din copac
e o parte din viaţă tăiată perfid de secure
şi-n fiecare trecere a timpului pe lângă noi
sunt clipele neştiute arse-n tăcere
rupte din minunea îndumnezeirii
cu ochii
cu sufletul şi gândul
întregului descompus prea devreme

omule lumea din tine
e lumea din afara ta-n oglinda infinitului

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeele dimineţii

Nu mă mai întorc la vechile forme,
păşesc spre noile deschideri
sunt un mugure care aşteaptă căldura
lumina îi mângâie ochii până văd cerul
şi nimic nu se întâmplă,
fără Dumnezeul primăverii din mine.

Nu mă pierd în cuvintele nopţii,
dimineţile mele au curcubee după ploi
care beau apă din râuri
şi răsăritul topeşte întunericul în ele,
voi fi mereu la izvoarele orizontului
unde minunea se naşte liberă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă s-ar spune adevărul

Dacă s-ar spune adevărul
n-am fi atât de creduli,
îmi pare că alergăm după himere
şi devenim atât de trişti şi irascibili,
efortul şi credinţa noastră sunt uitate,
degeaba ne zbatem şi ne îmbrăcăm în haine de sărbătoare
că promisiunile trec pe lângă noi.

Cuvintele rostite pentru înduplecarea naivilor
la întâlnirile organizate din interes
uneori dau roadele scontate,
mulţi semnează contractul scris cu litere mici
şi angajamente mari şi sunătoare
de parcă timpul trecut nu l-am şti
şi ne îmbătăm iar cu apa scoasă din fântâni secate
lăsate în ruină.

De fiecare dată spunem că învăţăm ceva
şi nu se prinde aproape nimic,
boala e veche
în recidivă,
fără ea am fi sănătoşi la minte
şi nu ne-ar duce capul pe cărări bătătorite
pe care sforarii le ştiu.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am rămas cu sufletul deschis

Întorc adevărul ca pe un copil de la joacă
şi nu-l cert dacă plânge
mai degrabă îl mângâi pe creştet.

Cu el de mână minciuna se topeşte ca ceara
şi se luminează la faţă,
mă îmbărbătează gândul că poate creşte drept
dacă nu obosesc să-i dau sprijin
cu exemple vii.

Am rămas cu sufletul deschis
pentru orice înţelegere descifrată-n gesturi
şi-n cuvintele spuse cu sfială
fără zâmbetul acela fals de bucurie
care curge într-o apă tulbure.

Ochii tăi cu gene subţiri
mă privesc din colţul mesei
c-un fel de durere amară
ce nu provoacă lacrimi şi nici suferinţă.

Rămân înlăuntrul meu nemişcat
ca un obiect în spaţiul închis
de unde nu paote ieşi
decât adevărul transpus în libertatea
de a topi întunericul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (12 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea ca lumea

ne îndepărtăm de colţuri
unul în unghi drept
celălalt într-o direcţie opusă
nu ne-au luat în seamă
şi fiecare îşi caută drumul său

m-ai întrebat dacă ştiu unde plec
nu ţi-am spus şi dus am fost
ceilalţi ne-au crezut vorbiţi

seara ne opreşte pe fiecare obosit
la câte un loc de popas
noaptea nu poate fi altfel
decât un acoperiş de ploaie

stele nopţii se mişcă-n desfrâu
aşa cum pornesc apele după furtună
aproape nu mai înţeleg
de ce ploaia şi vântul îşi dau mâna la distrugeri

la noi asemenea lucruri erau rare

suntem despărţiţi atât de mult
încât vorbim ore întregi la telefon
dar totul se mută
într-un timp care aşteaptă-n oglindă
să-şi vadă la un loc aşteptările

lumea mi se pare întoarsă pe dos
nimeni n-ascultă de nimeni
tot ce se ştie-i pus la îndoială
apar şi dispar fenomene inexplicabile
şi se răspândesc tot mai multe falsuri

dacă nu ştii să alegi
obişnuinţa te face să nu ştii
otrăvită se naşte spaima de viitor
ca o viitură ce împinge totul la vale
de se cutremură sângele-n trup
şi altă credinţă nu mai are

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul catre perfect

cu fiecare treapta pe care urc,
simt ca mi-e din ce in ce mai greu sa respir
aerul devine tot mai fortat, chinuitor

cu fiecare treapta pe care o trec
simt ca e ultima,
picioarele au devenit inerte
la orice miscare de a mea, la orice incercare

cu fiecare treapta pe care ajung,
imi dau seama ca inaintez spre nimic,
totul din mine se pabuseste.
nimeni si nimic nu ma mai vrea,
peretii au devenit verzui-negri,
balustrada nu ma mai lasa sa o ating,
ultimul etaj e departe.

nici un simt al meu nu mai e in viata.

lumina s-a stins, inaintez,
mi-e teamă ca nimeni nu va fi
sa ma astepte la ultimul etaj.

poezie de Victoria Pepa
Adăugat de Victoria Pepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii oameni cuceresc lumea, alţii se plâng. Unii oameni îşi asumă responsabilitatea pentru tot ceea ce li se întâmplă, alţii dau vina pe circumstanţele exterioare. Unii oameni găsesc soluţii la orice probleme, alţii se blochează în faţa lor. Unii oameni visează şi acţionează pentru a-şi împlini dorinţele, alţii se mulţumesc cu mediocritatea. Unii oameni se consideră învingători deoarece ştiu că doar de ei depinde calitatea vieţii lor, alţii spun că sunt victime ale destinului. Tu... din ce categorie faci parte?

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Convingere

pe drumul gândului către convingere
se întâmplă tot felul de căutări
ţi se pare ca ai rămas singur
în propriile tale deziluzii

învăţând de la alţii că totul se poate
am dat cu piciorul în tot ce ştiam
şi m-am lovit de suspiciunea unora
ca mă leg la cap unde nu ma doare

am pornit mai departe cu aer în piept
sa leg întâmplarile de nopţile frumoase
şi m-am trezit călcat în picioare
de toate zilele pierdute din vedere

spune-mi cu cine să leg cuvintele
daca totul se scurge la vale vârtej
cui să-i pun mâna pe umăr
să nu simtă că se apleacă degeaba

doar într-o dimineaţă s-a întâmplat minunea
când cafeaua era în ceaşcă fierbinte
soneria îşi ieşise din minţi
la poarta erai tu veselă
venită cu altă convingere.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (31 decembrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă simt cuprins câteodată de o tristeţe, de o melancolie atât de sfâşietoare!... Pentru că, în acele momente, încep să cred că niciodată nu voi mai fi în stare să trăiesc o viaţă adevărată, că am pierdut de mult orice măsură, orice senzaţie a concretului, că nu mai am simţul realităţii; pentru că, în sfârşit, m-am blestemat de atâtea ori eu însumi, pentru că, după nopţile mele fantastice, îmi revin la momentele de luciditate, care sunt ucigătoare.

Dostoievski în Nopţi albe, A doua noapte (1848)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!