Cu aripi de ploaie

în nopţile mele visele devin păsări
cu aripi de ploaie
zboară peste întinderi aride

dincolo de margini lichide
lumina-şi capătă surâsul senin şi blând
ca o iubită după sărut.

timpul este o linie nesfârşită
nu ştie nimic
îşi caută noi puncte prin care să treacă

din palmele mele muncite
adun puţine monede în buzunare
să-mi cumpăr liniştea vândută de monştri

Doamne tu ştii mai bine
gândurile care se nasc din suflet
şi nu mă laşi în păcat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina la care doresc să ajung

Alerg după cuvinte fugite din poeme,
adun himerele-n căuşul palmelor,
toate vânturile bat dintr-o parte
şi acea parte eşti tu.

Pe întinderi uscate
se surpă nopţile cu arhangheli,
ploile mele sunt pâinea dăruită lor
la masa tăcerilor flămânde.

Lumina la care doresc să ajung
are cerul scăpat de îngeri decăzuţi,
din foişoare conspiralive
privesc cu neîncredere lumea de dincolo.

Mi-am surghiunit păcatele vechi
pe drumul golgotei
nimeni n-o mai face pentru noi
cum Iisus răstignit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zilele rămase păsări

număr pe degete zilele rămase păsări
le cuprind aripile-n braţe
şi mă înduioşez când zboară
paralel cu pământul

pe sinusoidele sufletului blând
lumina alunecă fără urme
de dragoste

o să strig cu puterea ecoului
să se audă
dincolo de margini
şi de începuturi

tu ascultă-ţi gândul
pune-l în cuvinte
şi scrie

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dragul cuvintelor şoptite

M-am rupt de liniştea dintr-un muzeu de artă
de dragul cuvintelor şoptite,
gândurile îmbrăcate de sărbătoare
hoinăresc prin imaginile admirate.

Nopţile din culori adorm în tablouri,
întunericul se preface în umbre de fantome
pierdute-n extaz de plăcere.
Limbi de şarpe pe fiecare urmă de foc
încerc să adun de pe miriştea timpului
în care se aprind lămpi de stele
şi mai departe moartea face tumbe
de bucuria veşniciei rămasă acasă.

Doamne, cât hazard mi-a crescut pe umeri
de mă apasă şi-n somn,
visele încearcă să-mi arate raiul
şi mă trezesc înainte să-l văd.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (18 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre galaxii de lapte

mi-au pus pe umeri temerile pământului
c-un orizont fără margini
nimeni nu ştie cum să-l treacă
nici cărări nu sunt

gândurile zboară cu aripi de lut
în memorie cu înţelesul zdruncinat
caută să iese la lumină
printre galaxii de lapte

încerc fiecare umbră s-o îndepărtez
imposibilul îmi joacă sub ochi
nu mai sunt copilul îngrozit de tunet
doar fulgerul mă mai sperie

gândesc la o arcă să populez cosmosul
dar Dumnezeu mi-a luat-o înainte

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu aripi de aer

în balsamul acestei nopţi hrănită cu întuneric
într-un ocol al pierzaniei
se rup
părţi din gândurile puse pe fugă
spre lumi necunoscute din cauza noastră
în care întâmplările se sparg de pereţii incolori
prin care nu pot trece
şi se opresc în trupul unor coincidenţe stranii
vulnerabile până la urmă
ca şi noi oamenii la timpul invulnerabil

cred că sunt doar un aspirant silitor
care-şi poartă bagajul cu el prin mijloacele de transport
şi stă cu ochii pe el să nu dispară
şi se bucură să-l poarte-n spate prin oraşele îndepărtate
ca pe un suport al existenţei reale
în care păstrează neatinse visele tale de iubire
înspicate cu ale mele

rămâi ca o mireasă a sunetelor din silabele melodioase
pe care inima mea o poartă
lângă apa din bidonul militar verde
pe care are grije să o împrospăteze din când în când
şi să surâdă singur
ca o pasăre ce-şi învaţă puii să zboare
şi ei zboară
cu aripi de aer

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina capătă darul cel mare

Abia aştept vara, să-mi cumpăr păsări de noapte,
nu vreau să mă deranjeze ziua
în care-mi construiesc realitatea
şi rămân îndatorat la sentimentele oraşului.

Nu cunosc obârşia ideii care mă obsedează
poate sunt mai altfel decât ceilalţi
şi mă războiesc cu ielele lunii,
mâinile mele se agaţă de toate înserările
cu patima celor care iubesc pe furate.

Poate mă vei găsi nevinovat,
în alcovul tău plin de isomnii luminoase
sper că ai rămas în credinţa obişnuită
în care şi eu cred mai des decât spun,
mă rog pentru alţii mai mult decât pentru mine
şi aştept tăcut în fereastra unui vis
să se împlinească ce am gândit fără să ştiu.

Într-un final care nu doresc să se grăbească,
aş îndrăzni să opresc erorile la barieră
până trece trenul agoniilor de primăvară
şi nu opreşte în gările nepământene.

Anotimpurile trec fiecare cu angoasele sale
şi nu au niciun Dumnezeu atât de mărinimos
care să ne recunoască îndatoraţi la iertare,
ne lasă să ne zbatem în păcat
şi să-l recunoaştem singuri.

Lumina capătă darul cel mare
dintr-o împărăţie venită de la începăuturile lumii
în care totul se face şi se desface
prin cuvântul gândit, apoi rostit şi prin faptă,

nu-ţi trebuie aripi să zbori
doar suflet divin
ce te înalţă la cer.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nopţi şi zile violente

nopţile mele sunt cu femei de ploaie
cu femei de vânt şi chiar cu fulgere
fără nimic normal
zilele la fel

nu mai recunosc timpul răzbunător
setos de distrugeri
s-a instalat în viaţa noastră pe nepregătite
şi nu pleacă cu una cu două
rupe cu violenţă
ucide fără să vrea oameni

lumea se teme
nici nu ştie ce să facă
aşteaptă şi chiar plânge
se crede nevinovată

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele mele...

Visele mele,
portal deschis, între pământ şi stele,
realităţi paralele în viaţa mea şi trăirile mele,
mănunchi de fiori în mii de pelegrinări,
vii culori în nopţile grele.

Visele mele,
cununi de amintiri, din vechi şi noi trăiri...
scenarii de film, fără pereche sub stele,
frământări spre enigmatice dezlegări,
pe fruntea înrourată de sudori,
în dimineţi fără stele.

Visele mele,
zbateri în tăcere,
cu premoniţii bune sau rele,
nelipsite pe drumul vieţii mele,
viaţa îmi împliniţi, nu mă ocoliţi!
Cât voi trăiţi şi eu trăiesc,
printre vii morţi sau morţii vii,
numai Dumnezeu ştie,
să decodifice bine,
visele lumii şi ale mele,
,, Nimic nou sub stele"

poezie de Valeria Mahok (17 februarie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu-ţi cer

Nimic nu-ţi cer
ştiu că nu mă laşi să aştept
fiecare cuvânt, fiecare vorbă şoptită
e un capac pus pe oala-n fierbere
şi fierbe repede.

În pregătirea de sărbătoare
surâsul tău capătă viaţă,
e o intrare în subiect
cu forţa atingerii vibraţiei solemne.

Fiecare gest
vine cu nuanţe de culoare
pentru care mă tem,
nu de nevinovatele deprinderi,
ci de vinovatele roluri
pe care nu le pot juca
pe nicio scenă
adevărată.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni niciodată

Trec dincolo de nunţile fără de miri
sub orizonturi cu margini abia desluşite
unde nimeni nu joacă de bucurie
ci se odihneşte pe flori de câmp.

Încercările repetate până la epuizare
şi nopţile stoarse de lumină
îmi cad peste gândurile visătoare
de se golesc de conţinut.

Dimineaţa se opreşte la izvoare,
dansează în apă
şi le lărgesc malueile timide,
mă agăţ de trupul tău obosit
ca de o poartă a intrării în lume.

Ziua se vesteşte cu cântec de păsări,
simt că le ascultă şi Dumnezeu,
soarele îşi face loc printre nori
cu raze strălucitoare.

Caut un arbore falnic cu ramuri dese,
el ne va fi ocrotitor,
amiaza se simte stăpână pe el.

Hrana noastră puţină şi leneşă
se cere consumată la umbră,
după care urmele vor fi şterse,
nimeni niciodată
n-o să ştie că am poposit o vreme aici.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pretind mai mult

Nu vreau să-mi amintesc de trecut,
de geamurile sparte şi de visele neîmplinite,
mă îmbrac în hainele prezentului viu.

Nu-mi caut singurătatea, îmi produce teamă,
mă bucur de prieteni şi suflete calde,
prin gândurile mele îşi face loc necunoscutul
pe care doresc să-l descopăr ademenitor.

Noaptea se destramă în ochii limpezi ai apei,
curgere spre mările albastre,
fiinţă în lichidul picurat al ploii
prin cercuri din care se pierde durerea
şi înfloresc tulburaţi pomii toamna
de la care nu se mai nasc fructe.

Aştept în această rătăcire zidită
sosirea ta asemeni primilor zăpezi,
nu pretind mai mult
decât un pelerin spre templele timpului,
să-mi lase ispitei calea deschisă
la dragostea ta închisă-n trup.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păsări măiastre

Mâinile dau contur trupului tău,
pieptul vibrează din interior
tandreţe în unghiuri de lumină,

răscolesc bucuria ascunsă-n inimă.

Se năpusteşte printre nori
ploaia care împrospătează aerul,
culorile se îmbrăţişază-n arome
încărcându-se cu semnificaţia lor.

Trăirea capătă puterea aurei
ce-i purifică gândurile
şi le lasă libere,

să se viseze păsări măiastre.

De semne vor da la margini
unde se rup barierele întunericului
şi nimeni nu le opreşte,
să se exileze-n cosmos
când trup nu mai au.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un târziu

Abia cînd întunericul muşca din zi
am început să împachetez gândurile fără tristeţi
şi am plecat cu ele să le împrumut.

Noaptea se dădea peste cap, nu voia nimic,
aştepta să-i fugă stelele din buzunare,
luna îşi scuipa în sân să nu dea de vreun pocinog
şi se ascundea sub norii lăptoşi.

Venea dimineaţa
vedeam cum se deschid toate visele şi dispar în uitare
cu tăceri coborâte pe scări de bumbac,
oamenii se grăbeau să intre în malaxorul activităţii
odihniţi şi atenţi la detalii.

Într-un târziu
mâinile mele prelungite în lucruri
mă priveau cu ochi de broască ţestoasă
ori de pasăre mută, fără aripi
cum mă zidesc într-o coloană fără sfârşit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglinda în care ne privim

Chiar din fruct arome lichide
se risipesc prin aerul cupei
cum iubirea prin inima mea
luminând ca un felinar întunericul
devenind împreună muguri deschişi.

Simţind coaja prin care respiră lumina
Însetaţii de cuvinte caută înţelesul
Char dacă preţul urcă pe scară
şi valorile rămân tot ma jos.

Oglinda în care ne privim din umbră
recunoaşte bucuria lichidelor tari
şi timpul se umple c-un gol
în care nimeni nu pune nimic,
dar lasă crezul în fructul de aur.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau mai mult

Mă prind în jocul gulerelor albe
şi mă lupt pentru ideile libere
la care fiecare contribuie,
la ruperea barierelor impuse de alţii.

Tot ce se naşte creşte în os
şi în carnea de vultur
care zboară fără aripi.

Lumea nu ştie apele în care mă scald,
înot şi prin cele tulburi,
mă tem de întâmplările neprevăzute
şi le adun între ziduri.

Nu vreau mai mult
decât să încap în propria inimă
cu tine împreună.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin sângele ca un rug aprins

Prin sângele ca un rug aprins în trup,
se sting nepământene întrebări de gând:
Cu cine voi merge să curăţ albia
unde în valuri dansează viaţa şi moartea?
Cui îi voi lăsa drumul pe care-l fac
şi întunericul pe care nu l-am putut desprinde?
Rămân o mulţime de cântece la păsări,
aceste aripi le întorc vântului
peste ceasurile de piatră obosite de tăcere.
Mă aşteaptă femeia îmblânzită de dragoste,
cu sânii ei însinguraţi de nemângâiere,
frigul din trupul neîncălzit de palmele mele ude
şi frica de patimile divine izvorâte din sânge.
O dorinţă îmi învinge voinţa şi plec
spre femeia aceasta care poartă-n sine lăcaşul
unui nimb de viaţă, de speranţă-n continuitate.
Freamătul paşilor ademeniţi de temeri
îl aud prin vise
şi, cine ştie, poate voi găsi calea adevărată
pe care vom merge către apus.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transfigurare

Dacă ar fi să-mi cenzurez gândul,
nimic nu m-ar mai bucura sau întrista,
căutările n-ar avea nici un rost,
m-aş folosi numai de mâini
să sprijin boltirea cerului.
Paşii ar prelungi drumul la orizont.
Nu ştiu ce aş face cu iubirea
rămasă fără casă,
fiindcă sufletul ar fi un deşert
prin care nu trece femeia.
Numai tu eşti umbra pe care mă suprapun
şi intru cu inimă cu tot;
gândurile rămân libere,
păsări îmi înghit clipele
şi zboară.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (19 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privirea de sub piele

nopţile mele scurte
îmi lasă verile să-mi mângâie visele
uitate în dimineţile de purpură

lumina nu mă lasă-n risipă
căldura ei îmi topeşte zilele
şi-mi înalţă sufletul în gânduri
care nu se lasă înfrânte
până la final

îmi apăr cu tărie adevărul
care e pândit de răufăcători
dar el nu aşteaptă, se ascunde sub piele
şi priveşte lumea confuză
nu mă las cu clopotele trase prea devreme
sforile sunt la mine şi le înnod

îndrăgesc cu ardoare orice schimbare
mişcarea nu se poate opri
anotimpurile mele au alte culori
tabloul este unul în ulei pe pânză

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc tavanul legat de cer

Noaptea se furişează prin ferestre,
gândurile îmi clipocesc prin memorie,
sunt un om interzis în singurătate
cu privirea în tavanul legat de cer.
Am prea puţine şanse de reuşită,
să trec peste apele care străjuiesc întunericul
dintr-o parte din care nu se vede nimic

Cu o senzaţie de mister căutat
nu mă pot prevala de nicio axiomă
care să mă lase liber în demersurile mele,
la un moment de cumpănă mă întreb,
pentru ce
şi pentru cine
mă lupt să cred în izbândă?

Îţi promit ceva ce te interesează
pentru că nu mă las izgonit
de sub pietrele lumii închisă în carapacea
unde totul se vede albastru,
fără contur.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina se curbează după vise

Nimeni nu caută,
se mulţumeşte cu frântura de viaţă
în care înoată necunoscutul
pe care-l aşteaptă să se întâmple
apoi se destăinuie cu faţa la perete
şi ascultă.

Nu se aude nimic,
e o scuturare de vorbe în eter,
o pribegie prin cuvinte de suflet
într-un poem care nu se lasă scris
şi bântuie prin odaie noaptea.

Lumina pătrunde subţire printr-o fantă,
se curbează după vise
până-n adâncul gândurilor,
dar izvor nu este pentru fântână
numai o cumpănă părăsită la margini de hotar
de unde mi se trage blestemul
ca o trădare de la începuturi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!