Oglinda în care respir

de prea multă libertate mă las amăgit
privesc pe fereastra adevărului departe
în oglinda fără orizont a timpului
înţelegerea nu-mi mai este permisă demult
şi înot în ape tulburi.

cu prea puţină bunăvoinţă mă întâlnesc
în cercurile închise ale tăcerii
poate poate cineva vorbeşte
luându-şi lumea în cap
cu drumurile ei cu tot
până voi respira clipele trecerii
prin apele oaceanului care ne despart
şi ne lasă
înţelepţi la mal.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai rămâne un semn

S-au şters cuvintele de pe cruci,
eternitatea şi-a intrat în drepturi,
uitarea la fel,
mai rămâne un semn
ce se mai încarcă cu timp
şi cineva fie şi necunoscut mai poate
aprinde o lumânare,

Lumea are prea multă treabă,
e forţată de existenţă,
nu-şi mai vede capul
din angoase zilnice.

E prea multă incertitudine
într-o viaţă pusă la încercare,
nu ne lasă niciodată
cum am fost ieri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea-i mult prea curioasă

De când stau la fereastra prin care se vede în mine
toată lumea-i mult prea curioasă,
îşi satisface plăcerea de a ieşi în afară
fiecare din corpul său necunoscut
şi poate într-o anumită măsură bolnav.

E greu să-ţi recunoşti singur ignoranţa,
dar prin învăţare laşi să pătrundă lumina
în conştiinţă, gânduri,
limbă şi cuvintele tale
ce dau vigoare trupului şi sufletului
prin apropiere de semeni
şi bunăvoinţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumea ta-n oglinda infinitului

la o îngemănare de ape venite din munţi
cred că e un loc pentru descântec
în ochiul soarelui alunecat de sub pleoape
pentru că din orice se poate naşte mişcarea
aşa cum se naşte credinţa-n oameni

orice aşchie sărită din copac
e o parte din viaţă tăiată perfid de secure
şi-n fiecare trecere a timpului pe lângă noi
sunt clipele neştiute arse-n tăcere
rupte din minunea îndumnezeirii
cu ochii
cu sufletul şi gândul
întregului descompus prea devreme

omule lumea din tine
e lumea din afara ta-n oglinda infinitului

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vreau mai mult

Mă prind în jocul gulerelor albe
şi mă lupt pentru ideile libere
la care fiecare contribuie,
la ruperea barierelor impuse de alţii.

Tot ce se naşte creşte în os
şi în carnea de vultur
care zboară fără aripi.

Lumea nu ştie apele în care mă scald,
înot şi prin cele tulburi,
mă tem de întâmplările neprevăzute
şi le adun între ziduri.

Nu vreau mai mult
decât să încap în propria inimă
cu tine împreună.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărul discordiei

Ai muşcat cu ură din mărul discordiei,
poate n-ai ştiut ce se poate întâmpla
când îţi laşi amprenta pe valul durerii răscolite.

Spui cuvinte pline de complicităţi,
intri acolo unde fierberea dă în foc
cum se revarsă apele peste maluri înalte
şi fac stricăciuni.

Nu crezi că totul poate scăpa de sub control
şi lumea intră-n dezordine,
eu sper că nu-i prea târziu, să te laşi învins,
să aştepţi zilele în care te regăseşti cuminte.

Pornirile mă lasă pe gânduri,
se nasc semne care sapă adânc în convingeri
şi nu pot trece peste podul fragil
fără tristeţe şi teamă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul din mine creşte prin cuvinte

În fiecare zi de joi
îmi întâlnesc lumea imaginară,
stă cu mine la o cafea fierbinte
cu aburul ademenitor care sparge aerul,
tu ai gândul departe şi surâzi
ca dintr-un tablou pe care-l apreciez demult
şi-l privesc în fiecare zi de respiraţie adâncă
cu ochii plini de o lacrimă tainică.

Omul din mine creşte prin cuvinte,
se-mbracă-n hlamida limbii române
şi luptă cu sine pentru alţii
pe baricadele clădite în aura înaintaşilor.

În laboratoarele minţii
se analizează şi creează cu credinţă
ideea ce înfloreşte pe ram
şi cu dragoste înflăcărată rodeşte
fructul ce nu se lasă niciodată mâncat.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărăcie fără orizont

S-a prins cu mâinile de cer,
i se părea un amplu exerciţiu de zbor
fără aripi de înger sau pasăre,
doar cu gândul desprins de trup.

L-am lăsat să plece unde doreşte,
în mine a rămas un gol spânzurat
într-o memorie plină de vise
care se războiau cu lumea amorfă.

Cineva îmi tot urmărea mişcările
încât obişnuiam să schimb paşii lucrurilor
cu alte forme de avânt
până să ajung la copia iubirii.

În cercurile ca nişte roţi de tren
printre care păsările nu se încumetă să treacă,
îmi părea totul trist şi fad
ca-n amintirile când eram atât de sărac
de nu mai vedeam orizontul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce nu se vede şi nu se simte

gândesc şi privirea-mi rămâne fixă
încep cu o căutare-n memorie
şi fac legături între cunoştiinţe

adaog ce ştiu şi ce vreau să ştiu
fac o sinteză din care să se nască
forma logică de recunoaştere
în care numerele şi semnele
capătă semnificaţii
de întrupare abstractă

dincolo de ele Dumnezeu
verifică
tainele creaţiei sale.

mă infiinţez în fiecare gând
pe cele exagerate nu le selectez
cu restul nu ştiu ce să fac
poate scapără undeva o idee
dar nu mă pierd în aşteptare
schimb mereu întrebările.

acum forţez necunoaşterea
până mai există
până îi sar cercurile strâmte
de pe rotundul împerfect.

găsesc că lumea nu e pe gustul meu
e prea închisă-n geometrii

am tăcerea pusă sub cupole
o explicaţie nu poate fi definitivă
ce nu se vede şi nu se simte
este totuşi la locul său ascuns
de unde trimite semnale.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce se spune prea mult

Noaptea cu stele se-ntunecă-n frunze,
pădurile freamătă de orgolii
şi izvoarele murmură a nestăpânire.

Lumea se rostogoleşte pe fibre noi,
nu se lasă cuprinsă de stagnări vinovate
apoi totul se schimbă, paşii devin grăbiţi
în direcţia în care merge şi orizontul.

Lumina face parte din cuvântul rostit,
tot ce nu înţelegem că urmează
ne cheamă mai departe să desluşim
simbolul care ne situează-n timp.

Tot ce se spune prea mult
e ceva ce nu se poate realiza uşor
sau mulţi încearcă să se descopere
mai dinamici decât sunt.

Lumea se-ntoarce la năravurile ei,
nimeni nu se leapădă deodată de trecut
se macină mereu în morile vântului
făina pentru mesenii viitorului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ucenic al adevărului

în preajma unei primăveri care acoperă pământul
cu graba cerută de toate păsările cântătoare
şi noi le aşteptăm
ne umplu plămânii cu lumină
nimeni nu poate să-şi scalde privirea
fără trăirea intensă a împlinirii bucuriei
toate zâmbetele care ne luminează faţa
ne dau simţămintele calde ale iubirii
în care mirese înconjurate de flori
sărută albul cu buzele roşii

eu sunt ucenicul adevărului
care-şi caută cuvintele în fântânile visului
cu toate sunetele în auz
noaptile din mine îşi pierd întunericul pe drum
şi dimineţile se nasc plutitoare
în ochiurile de apă ale răsăritului
în temple se rostesc rugăciunile zilei
cu evlavia mângâietoare de inimi
şi lasă piatra la locul ei hărăzit
să se îmbrace în simbolul trăiniciei
gânditoare până la înţelegera vieţii
până când îi va pune cruce
şi va păşi mai departe
prin deşertăciune
cu înţelegere.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimeni nu poate să prevadă

Lumea-i plină de îndoieli, are multe feţe,
s-a trezit la realitate adâncul din conştiinţe,
dar mulţi privesc fără să participe,
spectacolul se desfăşoară cu uşile închise.

În scorburi am găsit şerpi şi păsări,
am un fior de teamă ascunsă,
păsările oricum zboară, dar şerpii rămân
şi fără precauţie nu-ţi bagi mâinile.

Nimeni nu poate să prevadă
când se schimbă ordinea existentă,
se emit scenarii şi păreri năstruşnice
cu fundamente fără conţinut
care se pierd în tăcere,
la noi tot ce începe nu se mai termină
voinţa e aproape nulă.

Unora ne place mersul cocostârcului
cu pasul rar,
văd lumea dintr-un con de umbre
fără să mă concentrez prea mult
asupra formelor ei de manifestare
care sunt de neînţeles.

Capăt mereu respectul pentru ce a făcut,
trăiesc siguranţa că şi-n viitor
schimbarea forţată a lucrurilor
va lăsa loc şi credinţei omului,
în sentimente şi artă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de râu

Ne vor lovi cu pietre, vom fi alungaţi
ca doi schismatici în deşert,
e prea multă linişte, hai să plecăm.
Ne biciuie frustrarea pe faţă şi pe ochi
pornim pînă nu se-nfundă drumurile, până când norii
nu aruncă cu fulgere sticloase în noi.

Cu rasuflarea tăiată, prin ploaie,
îţi voi deschide fereastra unui gând
ce-mi mistuie inima şi o coace întreagă
la focul aprins dincolo de râu.

În odaia în care duhul apei doarme,
ochiul cerului stă nemişcat şi priveşte
cum, despovărată de veşminte,
măsori întunericul cu braţele albe.

Cu ochii mari, îngheţaţi pe mine, spui
ne vor lovi cu nepăsare, vom fi uitaţi
aici la margine de râu
şi cred că-i atât de frumos.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (16 mai 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra ta de încredere

Până asculţi imnul victoriei e o lungă aşteptare
sunt necesare oboseli şi transpiraţii
sau poate mai mult de atât,
eu sunt umbra ta de încredere,
lumina care străluceşte într-o stea deaupra.

Sufletul meu te însoţeşte în gânduri
şi-ţi pune jar de foc sub tălpi,
trenul deja a plecat cu o viteză mică
dar pe parcurs locomotiva se schimbă.

Se deschid mereu porţi fără zăvoare
de la o vreme drumurile se bifurcă
ele trec prin vămile timpului
fără oprire
dar nimic nu se opreşte într-un punct
şi prin el trec o infinitate de linii.

mă apropii
de împlinirile dorite din toate puterile
pe care le zidim împreună,
pe umerii tăi e scara care mă susţine
până la steaua care ne asigură victoria.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privirea de sub piele

nopţile mele scurte
îmi lasă verile să-mi mângâie visele
uitate în dimineţile de purpură

lumina nu mă lasă-n risipă
căldura ei îmi topeşte zilele
şi-mi înalţă sufletul în gânduri
care nu se lasă înfrânte
până la final

îmi apăr cu tărie adevărul
care e pândit de răufăcători
dar el nu aşteaptă, se ascunde sub piele
şi priveşte lumea confuză
nu mă las cu clopotele trase prea devreme
sforile sunt la mine şi le înnod

îndrăgesc cu ardoare orice schimbare
mişcarea nu se poate opri
anotimpurile mele au alte culori
tabloul este unul în ulei pe pânză

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puţinul unei mici flăcări

joc moartea pe degete
cu un descântec
intru în transă şi-mi induc nefiinţa

închid în cerc patimile şi suferinţele
teama mă face să rămân în afară
şi nu mă plâng

poate instinctul de a trăi
urcă forţat timpul prin sânge
fulgere de viaţă

neliniştea se scurge într-o tăcere
de piatră zidită-n cetatea
pe care o cuceresc

prea multă cruzime şi nepăsare
Doamne, schimbă destinul ori legea
prin care murim

nopţile care vin tulburi
întoarce-le din drum
nu-ţi cer decât puţinul
unei mici flăcări
care nu se stinge niciodată
sub o icoană sfântă

la care nu obosesc să mă închin

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (8 noiembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu mă laşi fără vise

Eu mă despart de ceea ce scriu,
de frumuseţea imaginară,
gândesc cu dezinvoltură o existenţă palpabilă.

Tu nu mă laşi fără vise,
îmi spui că până la urmă gândirea are idei
care nu te lasă în umbră.

Rabd cu dăruire şi voinţă neclintită timpul de pază
lângă focul care-mi arde inima
cu flăcările iubirii albastre.

Prin lume circulă tot felul de zvonuri
şi chiar ameninţări apropiate,
este o luptă surdă între competitori mari
care nu ne face să uităm de teamă
dar plecăm din start cu o povară pe umeri
mai grea decât crucea.

Sunt atât de constant în vederi,
încât te miri cum trec peste obstacole
şi merg mai departe la ţintă
cu acele convingeri formate demult
ce se adaptează la schimbările din viaţă
ca şi minciuna la existenţa reală.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie prin cuvinte

Pot să trec prin amiaza tăcerii,
să-i îndur singurătatea
într-o călătorie prin cuvinte
dintr-un roman apocrif.

Să muşc nemilos din marginea durerii
ce mă pune la încercare,
trecând prin tunelul de sare
până dincolo de apele morţii.

Frunze de mentă sălbatică să pun
lângă inima ce-mi bate
cu limbi de ceas cântător
în cuibul mătăsos al somnului.

Noaptea să-şi ridice ochii
din întunericul fără trup
şi cu secera lunii să-i taie
picioarele prea lungi.

Aromele dimineţii să-i beau
cu potirul dragostei
şi să cer luminii de rouă
regină să-mi fie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce nu pot face

norii, umbrele ori lumina
mă apasă pe gândurile ce-mi consumă existenţa
care locuişte nestingherită în trup
cu statut de viaţă.

mai departe merg liniştit
până la capătul speranţei dezlănţuite
ce nu se lasă supusă de ignoranţă
nici de aspiraţiile neverosimile timpului prezent
şi încearcă să scape de singurătate
cu omiprezenţa ta în jurul mesei
la care se scriu poemele destinului
cu păsări care dau zborului contur
prin spaţiul dimensionat de iubire
în care nu pot trăi fără tine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Socotesc cum bat visele

Stau şi aştept pe o bancă
pe lângă care amintirile trec pe lângă mine
din timp în timp gândurile fug şi ele
se depun în memorie ca într-un sertar
pe care nu-l deschide nimeni
fără cheie

oamenii îşi măsoară fiecare paşii
până unde trebuie să ajungă
nu se lasă înduplecaţi
de cei care-i privesc miraţi

nu mă zoresc să plec mai repede
am răbdare cu mine
mai bine îmi găsesc să repet un poem
care m-a prins cu inima desfăcută

viaţa decurge normal

îmi doresc o libertate reală
care nu se prea întâmplă
mai degrabă sper
oricum speranţa nu moare

socotesc cum bat visele

am o teamă de neprevăzut
care se vântură prin gânduri şi vise
nu mă îneacă apa tulbure
mă feresc de angoase

plec şi mă pierd în mulţimea insipidă
caut ce nu găsesc
iar gândurile rămase-n memorie
nu mă lasă liber

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă nasc în altă parte

Acopăr cu palma un cer subteran,
ştiu că există undeva în dedesubtul conştiinţei
pe linia frântă a nefiinţei,
ascuns de taina timpului în ochiul său
uit să-mi trăiesc clipele ultime
şi mă nasc în altă parte a universului.

Dragostea ta e o comoară de foc,
îmi arde tălpile oriunde m-aş afla,
lumina o port cu mine-n gânduri
ca pe un simbol al trecerii nestingherite
fără să mai existe moarte
doar câte o întrupare a spiritului
care se înalţă pe sine,
deasupra de tot ce înseamnă iubire
Dumnezeu vede totul
şi mă lasă liber de trup.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!