Socotesc cum bat visele

Stau şi aştept pe o bancă
pe lângă care amintirile trec pe lângă mine
din timp în timp gândurile fug şi ele
se depun în memorie ca într-un sertar
pe care nu-l deschide nimeni
fără cheie

oamenii îşi măsoară fiecare paşii
până unde trebuie să ajungă
nu se lasă înduplecaţi
de cei care-i privesc miraţi

nu mă zoresc să plec mai repede
am răbdare cu mine
mai bine îmi găsesc să repet un poem
care m-a prins cu inima desfăcută

viaţa decurge normal

îmi doresc o libertate reală
care nu se prea întâmplă
mai degrabă sper
oricum speranţa nu moare

socotesc cum bat visele

am o teamă de neprevăzut
care se vântură prin gânduri şi vise
nu mă îneacă apa tulbure
mă feresc de angoase

plec şi mă pierd în mulţimea insipidă
caut ce nu găsesc
iar gândurile rămase-n memorie
nu mă lasă liber

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul se grăbeşte

eu mă desprind de cei care nu se întreabă de nimic
trăiesc într-o stare de căutare
mă stresează lipsa de interes
în fiecare seară îmi adun gândurile de pe la colţuri
şi le grupez pe priorităţi

mai uit prezentul scris pe masă
şi plec să pregătesc ziua de mâine
cu aripi de vultur să scruteze de la înălţime pământul

timpul se grăbeşte nu mă lasă liber
fiecare clipă trece fără să o pipăi cu sufletul
nimeni nu iartă
nimicul din viaţă
omul nu iese din întuneric fără un impuls la lumină
nu mi-e teamă să cred că pot face bine şi rău

lumea nu se lasă cucerită cu mâinile
vin vremuri în care fantasticul devine real
şi trebuie să fii fantastic

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străin de mine, străin de tot

Străin de tot...
Străin de mine,
Străin de tot,
De viaţă,
De fiecare loc;
Sunt un pion mobil,
În mâinile ale cărui destin,
Mă aflu şi suspin...

Dar nu mă plâng,
Încerc să depăşesc frontiere,
Nu-mi impun limite.
Sunt victima unei vieţi, deşi,
Am fost nevoit să decid,
Să dezertez ori
Să mă pierd lucid.

Sunt gata să plec,
Privesc în urmă,
Nu am nici un regret;
Sau poate că
Totuşi am,
Renunţ la puţinii prieteni
Pe care îi mai aveam.

Scot din buzunar
Un bilet spre o destinaţie,
De care nici nu am habar
Am cu mine o valiză,
În ea, paşaportul fără viză.

Sunt un dezertor într-o lume,
Ce pentru unii ca mine,
E un refugiu pentru ziua de mâine.

Mă plimb pe artera principală,
De-a lungul unei străzi
Ce duce spre gară,
Dar gara e goală,
Doar câţiva mai mişună pe-afară.
Cred sau doar presupun,
Că sunt oamenii,
A unei vieţi fără stăpăn.

Trec pe lângă ei,
Mă privesc umil
Cu zămbetele şterse.
Nu mai au cuvinte
Să mai spună:
"Merit o viaţă mai bună!"

Aştept pe peron,
Găsesc un ziar aruncat
La intâmplare
Răsfoiesc pagini,
Citesc doar titluri
Încărcate de valoare.
Sunt genul care se afundă în esenţă
Nu prefer o reală consistenţă.

Mi-a sosit trenul,
Trebuie să plec.
Privesc pe geam,
Cum mă îndepărtez,
Dar nu regret.

Sunt conştient că las tot,
Dar nu pierd nimic,
Din ce am avut
Sau ce-am fost,
Sunt călător prin lume,
Îmi caut un rost
Anii trec unul câte unul
Pierd lupta cu timpul
Pierd trenul ‘speranţei'
Poate ultimul.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În memorie se structurează semnale

Muntele-i plin de tuneluri cu vibraţii,
nu li se ştie capătul, pot fi un labirint,
nimeni nu intră mai mult decât îi permite teama
şi mulţi crează legende şi întâmplătri curioase.

În memorie se structurează semnale,
sunt lucruri care înglobează imagine şi spirit
şi false unghiuri de unde privim succesiv
spre un timp care s-a închis demult în sine.

Tot ce naşte curbe-n adâncuri, ipotetice capcane
nepăzite pe intuneric de îngerul luminii,
au posibile variante ce ispitesc necunoscutul,
lasă în urmă doar vise subţiri ca un abur răcoros.

Nu mă iartă gândul, viclenia care atrage
drumul ca pe un joc dincolo de noi
fără sunete-n auz şi culoare în văz,
cu multe numere în combinaţii nesfârşite.

Până la urmă mă obişnuiesc cu himerele,
îmi aşez în casete cuvintele selectate
şi învăţ să le folosesc în armonie cu sufletul
până mă pierd în poezia lor lăuntrică.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc tavanul legat de cer

Noaptea se furişează prin ferestre,
gândurile îmi clipocesc prin memorie,
sunt un om interzis în singurătate
cu privirea în tavanul legat de cer.
Am prea puţine şanse de reuşită,
să trec peste apele care străjuiesc întunericul
dintr-o parte din care nu se vede nimic

Cu o senzaţie de mister căutat
nu mă pot prevala de nicio axiomă
care să mă lase liber în demersurile mele,
la un moment de cumpănă mă întreb,
pentru ce
şi pentru cine
mă lupt să cred în izbândă?

Îţi promit ceva ce te interesează
pentru că nu mă las izgonit
de sub pietrele lumii închisă în carapacea
unde totul se vede albastru,
fără contur.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba în care scriu

am cântărit fiecare vorbă şi cuvânt
din limba în care scriu
şi mi-am găsit în ele sufletul în murmur

am căutat în fiecare miezul seminţei
modul ei de germinare
sunetul acela crud al verdelui viu
care răspunde c-un surâs luminii.

şi m-am trezit într-o lume sensibilă
ce nu se lasă îndepărtată de frumos
pune în matcă cursul apelor
peste care trec poduri de speranţe

de când îmi eşti alături
mă tot întreb unde-mi păstrez inima
şi unde o găsesc iubită
când tu eşti plecată departe

timpul care mă încape zilnic
fuge mai repede decât mă aştept
temerea pe care încă n-o scriu
este că nu te vei mai întoarce
dar aripile trebuie să rămână în zbor

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă vii să mă vezi

noaptea se rostogoleşte în hăul cu întunericul zdrenţuit
de cârtiţele neobosite ale lumii
ziua nu mai are amiezele somnoroase de altădată
cu soarele deasupra capului odihnind
dragostea o simt la fel de curioasă
nu se întâmplă aproape nimic
ierburile cresc la fel
pomii înfloresc
şi eu mă simt cuprins de întreg frumosul
pentru care te iubesc

priveşte-mă cu ochii de verde
nu-mi văd umbra şi o caut cu paşii
gândurile nu mă lasă să stau locului
dar trăiesc închis în cuvinte

dacă vii să mă vezi
ascultăţi în fiecare clipă inima
moartea nu se va opri
va trece tristă pe lângă tine
şi ne vom iubi o vreme

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărăcie fără orizont

S-a prins cu mâinile de cer,
i se părea un amplu exerciţiu de zbor
fără aripi de înger sau pasăre,
doar cu gândul desprins de trup.

L-am lăsat să plece unde doreşte,
în mine a rămas un gol spânzurat
într-o memorie plină de vise
care se războiau cu lumea amorfă.

Cineva îmi tot urmărea mişcările
încât obişnuiam să schimb paşii lucrurilor
cu alte forme de avânt
până să ajung la copia iubirii.

În cercurile ca nişte roţi de tren
printre care păsările nu se încumetă să treacă,
îmi părea totul trist şi fad
ca-n amintirile când eram atât de sărac
de nu mai vedeam orizontul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce se naşte este ursit

Se face noapte în gânduri şi tu nu adormi,
se ţes pânze care acoperă somnul aşteptat,
râuri cu ape străinestrăbat întunericul
pieterele stau de veghe cu ochii spre cer.

Stelele ard lemnul cosmic fără flacără.

Ursitele stau în jilţ cu nervii întinşi
sătule de prezicerile date peste cap,
se lasă în voia hazardului de început,

tot ce se naşte este ursit.

Urcă prin mine izvoarele moştenite
în inima cui nu vor fi limpezi?

În suflet înfloresc mugurii speranţei,
rodesc în cuvinte fructele verii,
în fiecare anotimp se nasc temeri
care privesc de se urcă pe scară norocul,

dar întotdeauna lumina se va răzbuna
pe cei care folosesc ochelari de cal.

Din timp în timp soarele-şi ridică ochii
şi sărută cu dragoste pământul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Socotitorul

Socotesc prea repede,
oamenii mă privesc cu nedumerire,
nu cred şi verifică.

Apoi se miră tulburaţi.

Eu nu le spun aproape nimic,
sunt neştiutor al cauzei
în care de fapt şi cred.

Pleacă convinşi că am un dar divin
şi rămâne aşa,
nu-l împart cu nimeni,
dar exersez în fiecare zi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Văd unde începe miracolul

Cred că niciodată n-am fost plecat
din gândurile puse pe masă
lângă fereastra unde se deschide cerul
şi poţi să vezi departele cum se apropie
pe orizonturi de profunzime.

În mine ploile mărunte dau roade,
câmpiile sărută bobul de grâu.
munţii cu piscurile de aur
absorb ziua, razele soarelui
şi dau lumină podgoriilor ţării.

Normal ochii fascinaţi de privelişte
văd unde începe miracolul
şi răsare sămânţa dobândirii de idei
care sparg închistarea din timp.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu vrei să mă răstigneşti

Oricum evit să te mai caut,
timpul meu se împarte între persecuţii
şi ele se înmulţesc lipsite de sens.

Am în gânduri multe disponibilităţi,
dar doresc altele mai pline de conţinut
prin care să alerg liber de constrângeri
ca un om scăpat de iluzii.

Încerc să-mi găsesc locul potrivit
unde îmi aşez visele cu capul în pernă,
să nu-mi adoarmă cuvintele nespuse
şi să cadă din pat.

Tu vrei să mă răstigneşti
de un trup înalt şi aproape firav,
nu mă laşi să rup din ce-ţi prisoseşte,
mă împarţi în zilele de lucru cu spiritul
şi-mi modelezi cu dragoste voinţa
până n-o mai am.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curcubeul vieţii

Cerul nopţii e tăiat de stele sinucigaşe
ard înainte de a ajunge pe pământ,
cei care le privesc în picaj
o fac admirativ.

Întunericul ascunde vrăjitoarele fără cap
care ne ispitesc treptat credulitatea,
au trecut pe lângă noi îngerii
ce nu mai vor să zboare
trişti de falsa credinţă.

Cum să ne păzim de aceste înşelăciuni
care pot risipi disperare
şi ne aruncă dincolo de înţelegere
cu mâinile darnice
şi sufletul pustiit
de himere.

Mi se pare deosebit de clar,
să distingi dintr-o dată albul de negru,
să judeci la rece
când în memorie ţi se încurcă gândurile
cu iluzii induse.

Cu lumina care mă înfăşoară
rânduiesc în minte adevărul,
noaptea îmi lasă urme de sub tălpi,
fac franjuri din întuneric
şi apoi le colorez
în curcubeu.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există bancă de vise

lumea este egală numai cu sine
o poţi deosebi după perioade istorice
în rest se rupe în continente

lumina cade pe ochi
în oraşe se torc întâmplări stranii
care nu încap în forme regulate

gândurile bat la uşile de metal
nu există bancă de vise
mă trezesc golurile din memorie
şi sufăr de incertitudine
ca un cal
după o cursă necâştigată

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe străzile franţuzeşti

stau liniştit şi aştept să-i treacă furia
după care-i spun povestea
şi plec mai departe.

după colţ foarte mulţi oameni agitaţi
nu cunosc pe nimeni
o urmăresc din ochi încât să nu mă vadă
simt o părere de rău
dar ea străbate în fugă norul de praf al vântului
şi nu se mai opreşte
în drumul meu pe străzile franţuzeşti
întâlnesc clownii zilei
lângă care se strâng copiii
eu nu mai urmăresc nimic
caut odihna într-un pat moale
din casa inimii
şi surâd luminos

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cu stele orbitoare

Nobleţea încă se mai năpusteşte-n mine,
întotdeauna caut să vindec orgolii,
de la o vreme mă luminez la faţă
când cineva-mi spune o vorbă înţeleaptă
şi tu vezi,
ridici capul şi speri la mai mult.

Mă întorc la drumurile drepte,
le parcurg până la rezultatul aşteptat,
socotesc totul ca o moştenire cuvenită
şi nu mă opresc,
pun umărul acolo unde Dumnezeu a pus ochiul,
să văd cum i se înfăptuieşte darul
într-o lume în care mulţi mai visează
să fie prinţi de carton ai timpului prezent.

Abia acum lumina se revarsă norocoasă
peste ţinutul în care înalţ porţi
prin care oamenii trec liberi,
numai gândul capătă aripi nebănuite
şi păsările din mine străbat cerul
prins cu frânghii nevăzute de stele orbitoare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără corp şi paşi

tăceri rupte din tainele nopţii
îmi lasă teama în simţuri
într-un timp continuu, fără corp şi paşi
prin care trec fără să-l percep
unde-mi pot grava clar amprenta
sau pierd în uitare trecutul

multe întâmplări se pot manifesta
în viaţa fiecărui om
indiferent de participarea sa
nu şi de performanţe
sedimentate-n scrieri

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu mă laşi fără vise

Eu mă despart de ceea ce scriu,
de frumuseţea imaginară,
gândesc cu dezinvoltură o existenţă palpabilă.

Tu nu mă laşi fără vise,
îmi spui că până la urmă gândirea are idei
care nu te lasă în umbră.

Rabd cu dăruire şi voinţă neclintită timpul de pază
lângă focul care-mi arde inima
cu flăcările iubirii albastre.

Prin lume circulă tot felul de zvonuri
şi chiar ameninţări apropiate,
este o luptă surdă între competitori mari
care nu ne face să uităm de teamă
dar plecăm din start cu o povară pe umeri
mai grea decât crucea.

Sunt atât de constant în vederi,
încât te miri cum trec peste obstacole
şi merg mai departe la ţintă
cu acele convingeri formate demult
ce se adaptează la schimbările din viaţă
ca şi minciuna la existenţa reală.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn cu identitate

Repet în gând cuvintele care mă înalţă,
strâng în mine formele de exprimare
într-un imn cu identitate solemnă
şi nu mă lasă să merg pe dincolo de margini
unde cărările se înfundă.

Pe înserări sonore de iubire
catedrale de suflet zidesc
şi rămân scrise în file de cărţi.

Doresc să mă cobor din cer,
să mă regăsesc în trupul de lut
peste care Dumnezeu a suflat viaţă
în ultima zi a facerii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea curioasă

noaptea se rostogoleşte în hăul cu întunericul zdrenţuit
de cârtiţele neobosite ale lumii
ziua nu mai are amiezele somnoroase de altădată
cu soarele deasupra capului odihnind
dragostea o simt la fel de curioasă
nu se întâmplă aproape nimic
ierburile cresc la fel
pomii înfloresc
şi eu mă simt cuprins de întreg frumosul
pentru care te iubesc

priveşte-mă cu ochii de verde
nu-mi văd umbra şi o caut cu paşii
gândurile nu mă lasă să stau locului
dar trăiesc închis în cuvinte

dacă vii să mă vezi
ascultăţi în fiecare clipă inima
şi nu vor mai trece nefructificate

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc cerul cu o foame nudă

Când riscul a trecut pe lângă mine,
nu l-am observat,
norocul şi-a spus cuvântul.
Am fost pierdut în gânduri şi gândurile zboară
mai repede decât clipele ce pot fi nefaste.

Privesc cerul cu o foame nudă
şi ochii văd dincolo de orizontul umed,
se scaldă în apele grele de chihlimbar
fără să-ţi zărească trupul aşteptând miracolul
în care nicio inimă nu se acoperă,
ci vibrează la răsăritul stelelor
cu lampadare albastre la porţi
stinse de vijelia trecută.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!