
Lumina capătă darul cel mare
Abia aștept vara, să-mi cumpăr păsări de noapte,
nu vreau să mă deranjeze ziua
în care-mi construiesc realitatea
și rămân îndatorat la sentimentele orașului.
Nu cunosc obârșia ideii care mă obsedează
poate sunt mai altfel decât ceilalți
și mă războiesc cu ielele lunii,
mâinile mele se agață de toate înserările
cu patima celor care iubesc pe furate.
Poate mă vei găsi nevinovat,
în alcovul tău plin de isomnii luminoase
sper că ai rămas în credința obișnuită
în care și eu cred mai des decât spun,
mă rog pentru alții mai mult decât pentru mine
și aștept tăcut în fereastra unui vis
să se împlinească ce am gândit fără să știu.
Într-un final care nu doresc să se grăbească,
aș îndrăzni să opresc erorile la barieră
până trece trenul agoniilor de primăvară
și nu oprește în gările nepământene.
Anotimpurile trec fiecare cu angoasele sale
și nu au niciun Dumnezeu atât de mărinimos
care să ne recunoască îndatorați la iertare,
ne lasă să ne zbatem în păcat
și să-l recunoaștem singuri.
Lumina capătă darul cel mare
dintr-o împărăție venită de la începăuturile lumii
în care totul se face și se desface
prin cuvântul gândit, apoi rostit și prin faptă,
nu-ți trebuie aripi să zbori
doar suflet divin
ce te înalță la cer.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre lumină
- poezii despre zbor
- poezii despre tăcere
- poezii despre trenuri
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre sfârșit
- poezii despre seară
- poezii despre religie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Stau ca într-un pustiu
Lumea din mine se plimbă pe străzile orașului, seară,
se aprind lampioanele colorate,
poți vedea vitrinele și să te pierzi în mulțime
pentru a evita prieteniile întâmplătoare,
nu degeaba tu mă inviți în cluburile de noapte
să văd tumultul tineresc și expunerea
la vedere a liniilor de forță.
Printre cuvinte străine vorbirea lipsește,
nu mă poți găsi rupt de imaginile astea cu noduri
în care nu aud nimic din tot ce-mi spui
și privesc mirat ca într-un spital de nebuni
unde fiecare se tratează singur de angoasele sale
și pleacă dimineața obosit la culcare.
Eu sunt aproape inexistent,
stau ca într-un pustiu în care vânturile plimbă nisipul
și aștept oaza de liniște unde să-mi scriu sufletul
pe paginile în care lemnul cântă din frunză.
Undeva în mine
te ascund
până reușești să-ți revii în fire
și să mă iubești altfel decât poți mărturisi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vânt, poezii despre vorbire, poezii despre tinerețe, poezii despre prietenie, poezii despre plimbare, poezii despre oraș sau poezii despre oaze

Joc pe o scenă ipotetică
Mă presupun pe toate scenele
un actor răzvrătit
ce nu-și înțelege rolul
și-l joacă cum vrea.
Cuvintele și le așază-n palme
și face din ele copii,
nume care se nasc mai târziu
cu trupul pe soclurile orașului.
Am gândit în scoica lumii
fereastra dinspre răsăritul din ape
și încă mai aștept la țărm
căderea cerului peste orașul de aur.
Nu năzuiesc la mai mult decât pot
și nici nu mă întreba cât
într-o limbă neștiută de alții
cu consoanele strident legate.
Nu mai dispun de elocința de anvergură
în care ne îmbătam împreună
cu eliberarea
din închisorile logicii
ori ale sematicii din lucruri.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre oratorie, poezii despre naștere, poezii despre logică, poezii despre cuvinte sau poezii despre actorie
Jen: Dawson, îmi placi.
Dawson: Da, dar nu e de ajuns să mă placi. Vreau să mă dorești.
Jen: Ești ca un Dumnezeu pentru mine Dawson, și nici măcar nu cred în Dumnezeu. Școala asta nu m-a primit cu brațele deschise. Toți par să mă urască și nu știu de ce. Poate din cauză că sunt din New York sau pentru că sunt diferită. Viața mea aici pare o lungă detenție din care nu pot scăpa, dar apoi mă gândesc la tine. Și la cum am întâlnit un băiat atât de romantic și atât de grijuliu și care îmi place și pe care îl doresc atât de mult. Dawson, tu ești motivul pentru care reușesc să trec peste zilele urâte. Și de crezi că vreau să fii un mare armăsar musculos, atunci ești nebun.
Dawson: Înțeleg că nu vrei să ne grăbim, chiar înțeleg. Și nu vreau să te grăbesc. Nu vreau să fiu acel tip de băiat. Dar sunt și eu om cu hormoni. Și aș minți dacă aș spune că nu m-am gândit niciodată să fac dragoste cu tine. Îmi trece prin minte de sute de ori pe zi.
Jen: Doar o sută? O nimica toată.
replici din filmul serial Cei mai frumoși ani
Adăugat de Moț Mădălina

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre dorințe
- citate despre școală
- citate despre zile
- citate despre viață
- citate despre timp
- citate despre romantism
- citate despre religie
- citate despre nebunie
- citate despre minciună

Umbra ta de încredere
Până asculți imnul victoriei e o lungă așteptare
sunt necesare oboseli și transpirații
sau poate mai mult de atât,
eu sunt umbra ta de încredere,
lumina care strălucește într-o stea deaupra.
Sufletul meu te însoțește în gânduri
și-ți pune jar de foc sub tălpi,
trenul deja a plecat cu o viteză mică
dar pe parcurs locomotiva se schimbă.
Se deschid mereu porți fără zăvoare
de la o vreme drumurile se bifurcă
ele trec prin vămile timpului
fără oprire
dar nimic nu se oprește într-un punct
și prin el trec o infinitate de linii.
mă apropii
de împlinirile dorite din toate puterile
pe care le zidim împreună,
pe umerii tăi e scara care mă susține
până la steaua care ne asigură victoria.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre victorie, poezii despre încredere, poezii despre viteză, poezii despre vamă sau poezii despre schimbare

Lumea mea e una obișnuită
De-o vreme stau după colțul zilei,
aștept să întâmpin cum se cuvine lumina,
mă regăsesc în fiecare rază într-o speranță
prin care să mă clădesc liber de prejudecăți,
lumea mea e una obișnuită
pe care o străbat în orașul în care locuiesc
cu aceeași dragoste de la început.
În oasele mele nu bate vântul,
simt în trup doar durerea nedreptăților
pe care ni le facem singuri.
Tu privește cum respir liber adevărul,
fii alături, să iese întotdeauna la iveală
și nu te face că nu vezi minciuna
pe care o folosesc unii cu hoție.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre prejudecăți, poezii despre minciună, poezii despre iubire sau poezii despre durere

Într-o livadă de vis
Nu mă grăbi să te iubesc,
știu că timpul trece și nu mă îndemnă să aștept,
dar fructul e în pârgă, nu-i încă copt
și drumul nostru trebuie să fie același
fără meandre și ocolișuri
care nu duc acasă.
Cred că dragostea numai încape în cuvinte,
e capricioasă ca prima lună de primăvară
care ne murmură frumos verdele în ochi.
Nu vreau să cad pradă crudului luminos
și să mă prind în jocul ispitei
sfârșit în poemul pe care îl scriu
până vine vara și pe ramuri se coc fructele
într-o livadă de vis.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fructe, poezii despre verde, poezii despre primăvară, poezii despre poezie sau poezii despre jocuri

Stare de fapt
nu știu ce să le spun
toți mă întreabă lucruri banale
de care m-am desprins demult
mjoritatea mă părăsesc
fără reproșuri directe
aproape de mine rămân
cei care mă cunosc din trecut
din perioada de cotitură în alegerea
oportunităților frecvente
nu mă împiedic de nicio umbră
o înlătur prin lumina promisă
la momentul necesar
tot timpul mă aștept
la variante flexibile
potrivite
nervii mei nu-și doresc riduri
ci numai relaxare
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre relaxare, poezii despre promisiuni, poezii despre dorințe sau poezii despre cunoaștere

Dragostea care mă înfășoară
Îmi trec multe gânduri prin minte,
puține sunt cele care-mi dau repere imediate
și doresc să le rețin.
Mă îmbrac în poezia lor și aștept,
să înțeleg sensul pentru care mă lupt,
să capăt bucuria fiecărei zile și nopți
pe care timpul mi-o împrumută.
Dragostea care mă înfășoară în fibre nevăzute
mă face să cânt ori să sufăr,
mă întoarce pe toate părțile cu gura arsă,
vine vara cireșelor amare și a vișinelor acrișoare
și alerg să le strâng
astfel contopesc vorbele în gesturi fără cuvinte
în dulcea iubire
pictată pe zidurile inimii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre vișine, poezii despre pictură, poezii despre noapte, poezii despre muzică sau poezii despre inimă
Prin ochii mei
Prin ochii mei
viitorul devine trecut.
Ce dovadă că eu sunt prezentul mai trebuie?
Lumina care îmi inundă ochii,
se pierde în adâncul sufletului meu:
nimic mai cald, nimic mai rece,
nici ploaia de vară ce repede trece
nu capătă altă formă,
alta decât cea pe care eu vreau sa i-o dau!
Închid ochii,
nimic mai există!
Printre scântei, în sinapse, se naște un gând:
că totul meu este, crescând asimptotic,
limitat de al meu crezământ -
doar ceea ce se poate cuprinde
la umbra acestui suflet sărac.
Ostenită, se așază ideea
că totul imită ceea ce eu am visat,
nimic mai concret, nimic mai abstract!
Chiar și lumina
simt cu mă roagă să o trăiesc:
să-mi fie milă, să am de grijă
din ce în ce mai rar să clipesc,
căci pleoapele mele îi sunt călăul
și o strivesc!
Mai curată, mai vie, mai caldă,
sărmana, cum să existe altfel în noapte,
altfel decât eu o pot imagina?
poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre existență, poezii despre visare, poezii despre viitor, poezii despre viață, poezii despre sărăcie, poezii despre prezent sau poezii despre ploaie

Îmi torni norii în vase de lut
știu, ești umbra care nu se vede
când se recunoaște adevărul
joci la două capete care nu se cunosc
eu sunt la mijloc și nu știu ce să fac
nu sunt atât de versat
ori atât de nepăsător
îmi torni norii în vase de lut
și umpli gândurile cu speranțe deșarte,
vrei să cred în ele
prin inimă-mi trece un sânge bolnav
pe care doresc să-l curăț de tot ce-i rău
cu leacuri străine
nu mă lași să mă purific și să-mi golesc sufletul
de toate acumulările rebele
sunt închis de cenzură între pereți
nicio fereastră nu mai am
tu mă privești în ochi
eu te urăsc
și fiecare suntem rămași fără cuvinte
în alt fel.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sânge, poezii despre nori, poezii despre gânduri sau poezii despre curățenie

Nu vreau mai mult
Mă prind în jocul gulerelor albe
și mă lupt pentru ideile libere
la care fiecare contribuie,
la ruperea barierelor impuse de alții.
Tot ce se naște crește în os
și în carnea de vultur
care zboară fără aripi.
Lumea nu știe apele în care mă scald,
înot și prin cele tulburi,
mă tem de întâmplările neprevăzute
și le adun între ziduri.
Nu vreau mai mult
decât să încap în propria inimă
cu tine împreună.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înot, poezii despre vulturi, poezii despre libertate, poezii despre idei sau poezii despre creștere

Poem cu stele orbitoare
Noblețea încă se mai năpustește-n mine,
întotdeauna caut să vindec orgolii,
de la o vreme mă luminez la față
când cineva-mi spune o vorbă înțeleaptă
și tu vezi,
ridici capul și speri la mai mult.
Mă întorc la drumurile drepte,
le parcurg până la rezultatul așteptat,
socotesc totul ca o moștenire cuvenită
și nu mă opresc,
pun umărul acolo unde Dumnezeu a pus ochiul,
să văd cum i se înfăptuiește darul
într-o lume în care mulți mai visează
să fie prinți de carton ai timpului prezent.
Abia acum lumina se revarsă norocoasă
peste ținutul în care înalț porți
prin care oamenii trec liberi,
numai gândul capătă aripi nebănuite
și păsările din mine străbat cerul
prins cu frânghii nevăzute de stele orbitoare.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre stele sau poezii despre păsări

Nicio fereastră nu mai am
tu ești umbra care nu se vede
când se recunoaște adevărul
joci la două capete care nu se cunosc
eu sunt la mijloc și nu știu ce să fac
că nu sunt atât de versat
ori atât de nepăsător
tu torni norii în vase de lut
îmi umpli gândurile cu speranțe deșarte
și vrei să cred în ele
prin inimă îmi trece un sânge bolnav
pe care doresc să-l curăț de tot ce-i rău
cu medicamente străine
tu nu mă lași să mă purific și să-mi golesc sufletul
de toate acumulările rebele
sunt închis de cenzură ca între pereți
nicio fereastră nu mai am
tu mă privești în ochi
eu te urăsc
și fiecare suntem rămași fără cuvinte
în alt fel.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre medicamente

Cu aripi de ploaie
în nopțile mele visele devin păsări
cu aripi de ploaie
zboară peste întinderi aride
dincolo de margini lichide
lumina-și capătă surâsul senin și blând
ca o iubită după sărut.
timpul este o linie nesfârșită
nu știe nimic
își caută noi puncte prin care să treacă
din palmele mele muncite
adun puține monede în buzunare
să-mi cumpăr liniștea vândută de monștri
Doamne tu știi mai bine
gândurile care se nasc din suflet
și nu mă lași în păcat
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut sau poezii despre numismatică

Treacă iertarea de la mine
Noaptea flămândă se hrănește cu întuneric,
în cetăți, prințese furate privesc nedumerite cerul
și împletesc în gânduri posibilități de evadare.
Se prind cu mâinile de durere pentru a o înșela
dospind îndurarea în inimi desprinse din mângâieri
în care iubirea așteaptă la locuri de taină.
Nu știu altă formă care se pune-n cuvinte
mai dulce decât mântuirea de păcatele făcute
decât spiritul care mă înalță prin rugă,
treacă iertarea de la mine la voi toți
ca o cupă cu miere ce amprenta și-o pune
pe buzele uscate de vântul tristeții.
În diminețile care vin nevăzute pe ape
lumina se desfată și vindecă trupul bătrân,
intră-n el cu arcușul de înflorit sunete celeste
ca într-un ulcior din care curge luminos vinul
până când sfârșitul obosit odihnește-n lut
și nesfârșitul pleacă odată cu timpul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre vin, poezii despre tristețe, poezii despre sunet sau poezii despre posibilitate

O monedă validă
ai trecut și rămas în buzunarul meu stâng
o monedă validă de tezaurizare
dar touși fluctuantă
niciodată n-am păstrat ceva mai valoros
decât iubirea în care mă contopesc deplin
gândul care se întrupează într-o faptă
mai plină decât visul din care s-a născut
nu mă face să uit niciun adevăr ori minciună
lumina îmi trece peste umeri
și văd mai departe ținta de atins
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre valoare sau poezii despre trecut

Trecător pe la porțile iadului
Am conturat fiecare cuvânt spus sau scris,
l-am încărcat cu semnificații
și doresc încoronarea pierdută demult.
M-am spovedit poemelor mele
în momente de meditație deplină,
am plâns cu ele prin lacrimile dimineții
și ochii mei au rămas de rouă.
M-am poticnit în fiecare clipă,
un trecător pe la porțile iadului
și n-am găsit al drum al căutării
fără să mă opresc la nopțile tăcerii
în care umbrele rămân pe acoperișurile lumii.
De când mă paște întunericul
cu partea mea de contribuție,
se vor netezi zorii și încă o zi
își va desface aripile ca o pasăre
fără să mă pot agăța
de frânghiile cerului
la care vreau să urc.
Lumina fuge printr-un tunel de foc.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încoronare, poezii despre spovedanie sau poezii despre rouă

Privirea de sub piele
nopțile mele scurte
îmi lasă verile să-mi mângâie visele
uitate în diminețile de purpură
lumina nu mă lasă-n risipă
căldura ei îmi topește zilele
și-mi înalță sufletul în gânduri
care nu se lasă înfrânte
până la final
îmi apăr cu tărie adevărul
care e pândit de răufăcători
dar el nu așteaptă, se ascunde sub piele
și privește lumea confuză
nu mă las cu clopotele trase prea devreme
sforile sunt la mine și le înnod
îndrăgesc cu ardoare orice schimbare
mișcarea nu se poate opri
anotimpurile mele au alte culori
tabloul este unul în ulei pe pânză
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înfrângere, poezii despre vară sau poezii despre uitare

Nici să visez nu pot
Noaptea se scufundă într-o muzică tristă,
dorm cu fața la un perete de sticlă,
cei de dincolo nu știu ce fac
stau închiși în cutia lor ermetică.
Prin somnul meu zboară păsări
care-mi poartă gândurile pe aripi,
întunericul e constrâns
să se refugieze-n grădini.
Nici să visez nu pot pe lumina decolorată,
suconștientul se reface și el
purtat pe teritorii străine,
dimineața îmi coboară-n palme
cu raze reci de transpirație
abia percepute.
Nu mă încântă decât bucuria
înflorată de glasurile celor care-și povestesc
cu gesturi largi,
pesemne întâmpări ciudate
rupte de realitate.
Întorc fila vieții
și trec mai departe cu învățatul,
poate se prinde și de mine ceva
care să-mi învârtă mintea
prin risipa din lucruri.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn sau poezii despre realitate
M-am gândit
M-am gândit într-o zi
la ce aș fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsurați, pașii vorbei m-au
dus uneori către tine și ți-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat și eu,
pierdută prin el, nu mai știam
să spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi mă cuprindeau și mă făceau noapte.
Fără să văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea și cu mine,
credeam că trăiesc.
Și s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Și nu mai știam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simțeam penele
vântului zburând peste nori...
M-am gândit că eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc
din nou rază
și cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruș străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăți
egale cu noi.
M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
pașii ar bate doar pe loc,
urmele ar păși înainte și
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braț cu zâmbetul lor.
M-am gândit că
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
să dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?
poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet sau poezii despre toamnă