Nocturna opus 9

La viaţa mea am o dambla
A nu serba o cacealma...

Joviala, pendula dă
Dousprezece bobârnace Timpului,
Al treisprezecelea se pierde
În isteria colectivă eşalonată pe ore
De la Soare Răsare la Apusul de lume,
Cel mai zgomotos şi mai cinic carnaval
De pe Terra îşi exhibă măştile...
Ne apropiem de Moarte hârjonindu-ne
Valsăm bucuroşi că nu ne prăpădim singuri,
Explozii pirotehnice
Arc peste o victorie a la Phyrrus,
La microfoane se urlă aiureli şi truisme,
Rochii cu strasuri se grăbesc a se lepăda
De pe corpuri fierbinţi transpirate,
După o adulmecare de jivine în rut,
Întercalate de toasturi formale,
Pustiul din oameni e irigat cu şuvoaie de vin,
Muşchiuleţul în sânge mai taie
Din nestăvilite pofte canibale,
Hiroşime artizanale, norii de tutun,
Ne avertizează din înaltul plafoanelor
Că totul e fum, că acest simulacru de haz
Dăunează grav posterităţii,
Încă mai avem resurse de a elimina din noi,
Ca pe nişte toxine, ultimele inocenţe,
Prefăcându-se a ne înţelege, Dumnezeu
Ne aruncă din nori confetti de nea
La rugăminţile disperate pentru mană cerească,
Înţelepţii ştiu că albu-i culoare de doliu
În cheie astrală...
Gustul de lacrimi, băute toată noaptea
Nebuniei planetare, până la greaţă,
Ni-l alungă, fierbinte, salvatoare,
Aburindu-ne obrajii
O reîncălzită ciorbă de potroace...

poezie de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hai, mamă, te-aştept în poemul ce moare...

Hai, plânge-mă, mamă, dezleagă-mi blesteme, aruncă-mi o scară să urc pân' la tine, pământu-i o plagă cu triste poeme şi-abia de mai poate să care suspine.
Eu nu mai am lacrimi şi iadul mă paşte, e-aici la intrare şi marea nu poate să stingă nici focul când moartea mai naşte un pui de satană ce-mi suge norocul.
Trimite-mi scrisoare, de-un înger mai este dispus să coboare să-mi bată la uşă, sunt singură, mamă, şi tare mă doare că versul îmi este doar fum şi cenuşă.
Femeia ce-o ştii, că spărgea stânca-n patru, călcând peste munţi ca pe verdea câmpie, e-acum doar o umbră-ntr-o lojă de teatru, ce-ascultă ca surzii şi ca orbii scrie...
Mă bântuie moartea şi-adulmecă noaptea în care mă lupt pentru-n strop de lumină, dar nu mai e, mamă, nici loc pentru stele şi luna aruncă doar flăcări de vină.
Curg lacrimi din ceruri, pustiul ne-mbracă în doliu şi morţii ne pleacă tot singuri, noi stăm zgribuliţi sub al iernii linţoliu şi bem dezolanţa şi lacrimi din linguri
De lut cu inscrpţii de iaduri şi moarte... hai, mamă, şi ia-mă şi du-mă departe, acolo pe unde mai e încă soare şi viaţa nu râde, dar nici nu mai doare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce e viaţa omului

Ce e viaţa omului,
E ca floarea câmpului,
Azi e floare pe câmpie,
Mâine nimenea nu ştie...
De aceea, dragii mei,
Sa avem mireasma ei!...

Ce viaţa omului,
E ca frunza codrului,
Stă în soare, stă în vant,
Dar tot cade pe pămant
De aceea, dragii mei
Să avem culoarea ei!...

Frunza, floarea,
Ea se bucură de soare
Când e frig e rabdatoare
Şi când toamna ea soseşte
Vrea nu vrea, îngalbeneste
Iar iarna când a venit
A plecat... s-a prăpădit...

Întâi suntem mugurasi
Verde crud suntem gingasi
Înverzim şi stralucim...
... dar apoi îngalbenim
Vrem nu vrem, ne prăpădim,
Vrem nu vrem, ne prăpădim...

Vedeţi voi dragii mei
Timpul nu-l oprim cu lei,
Şi de Frunza va cădea...
verdele îl vom păstra,
Şi de Floarea va pleca,
mireasma e pururea...
De aceea dragii mei,
Să avem culoare verde
Şi parfum ce nu se pierde,
Într-o zi noi vom fi duşi...
Nu ştim unde vom fi puşi...

poezie de Graţiela Lionte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi

împachetăm în containere lumea / încă o dată
ne retragem înăuntru nostru ca într-o peşteră goală
aici frica mea e o stalactită care continuă să crească până ajunge sus la tavan

privesc de sus / totul e nemişcare / totul e ură & dependenţă

ne retragem în paturile noastre albe şi moi ca în nişte vise lucide

pentru că nu mai avem aer & substanţele pe care le inhalăm
au facut să ne creasca un fel de aripi

apoi ne trezim întinşi pe asfatul fierbinte / avem braţele care se ating cu degetele

avem sufletele ca două dungi care taie strada

oricât am încerca nu putem depăşi bariera

batem din aripi & în sfârşit liniştea coboară înspre noi
doi plămâni uscaţi împachetaţi în folii/ urcaţi în containere / duşi pe un vapor
şi lăsaţi să navigheze singuri / ca pe doi copii străini abandonaţi în pădurile
încă verzi/ încă neincinerate unde

batem din aripi batem din aripi batem din aripi

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Potrivire instantă de caracter: ea, teribil de apetisantă; el, cu pofte nestăvilite.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară ninge ca în vis

Afară ninge ca într-un vis efemer cu fulgi albi şi moi,
Care cad din cer peste mine, peste noi.

Tu cânţi la pian şi în sobă să aude focul cum trosneşte.
Eu privesc la geam şi lumea îmi pare toată o poveste.
Noaptea să lasă ca un tăciune peste mine, peste noi.
Viaţa îmi pare un vis, o minune în care trăim noi doi.

Dar soarele răsare de după nori cu raza lui fierbinte
Şi topeşte fulgii cei albi şi moi, care pe noi au vrut să ne alinte.

poezie de Vladimir Potlog (14 decembrie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pentru suprema seminţie umană,
Pentru sonora glorie din veacuri viitoare,
Eu am fost lipsit de cupă la al străbunilor ospăţ,
Şi de veselie lipsit, şi de onoare.

Pe umeri mi se aruncă câinele-lup,
Dar după sânge eu nu sunt lup peste vreme:
Mai bine, ca pe o căciulă, mă băgaţi în mâneca
Şubei fierbinţi din stepe siberiene...

Ca să nu văd nici fricoşi, nici noroi vâscos.
Nici însângerate coaste în roate;
Ca să-mi lumineze, argintiu, noaptea vulpi polare,
În ale lor primordiale frumuseţi codate.

Du-mă în noapte, unde curge Enisei
Şi pinul ajunge până la stele lucide,
Pentru că, după sânge, eu nu-s lup peste vreme
Şi pe mine doar cel egal mie mă va ucide.

poezie clasică de Osip Mandelştam din revista "România literară", nr. 26/2008 (1935), traducere de Leo Butnaru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mană cerească

Baroni, corupţi, "trudind" din greu,
Îi mulţumesc lui Dumnezeu
Şi-o fac atunci când, bunăoară,
Văd că Justiţia e chioară!

epigramă de Nicuşor Constantinescu din Urmaşii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptări încă mă plâng

Trece-o zi arzând în soare,
Tu găseşte-mă!... de poţi,
În vârtejuri de culoare
Şi fă totul, să mă scoţi.

Pe cărări topind lumina,
Adun umbrele-n condei
Şi scriu iarăşi pentru Ina
Versuri... pân-la ora trei.

Vreau a pune în cuvinte
Taina unui timp... trecut,
Patima cea mai fierbinte
Şi-urmele... din aşternut.

Răscolite-n miez de vară
Aşteptări... încă mă plâng,
Pentru-a nu ştiu câta oară
În tăcerea... unui crâng.

Trece-o zi... ca şi furtuna
Căutând spre nori de fum,
Unde poate numai luna,
Stă la margine de drum.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Onorată instanţă, m-a posedat ca o fiară, fără acordul meu. Şi după acest viol, culmea tupeului erotic, m-a consolat cinic: "Ce să facem? Suntem şi noi oameni?!"

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Posibil meniu diurn de vis: la micul dejun o cafea de june; prânz conjugal cu ciorbă de potroace; cina, neapărat romantică, demnă de o Romă antică.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Drăgăşani, răsăritul arată o lumină puternică, o lumină albă- aurie, strălucitoare ca faţa unui prunc împăcat de îngeri invizibili, o lumină tânără care se împlineşte până la zenit, după prânz începe coborârea, lumina se coace, capătă încet arama cerească până la rumenirea deplină, moare puţin câte puţin în spuza amurgului... spectacolul amurgului te lasă fără grai, uitându-te la ultimul fir de aramă stelară cum cade în întuneric, apusul acumulează toată pacea focului care redă o culoare ce n-a putut fi vreodată imitată de ceva sau cineva, apusul îndeamnă privirile către o melancolie blândă a tuturor vieţuitoarelor până la sfârşeala oricărui stres acumulat peste zi.

Camelia Opriţa în Însemnări din inima Olteniei - Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 20
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Drăgăşani, răsăritul arată o lumină puternică, o lumină albă- aurie, strălucitoare ca faţa unui prunc împăcat de îngeri invizibili, o lumină tânără care se împlineşte până la zenit, după prânz începe coborârea, lumina se coace, capătă încet arama cerească până la rumenirea deplină, moare puţin câte puţin în spuza amurgului... spectacolul amurgului te lasă fără grai, uitându-te la ultimul fir de aramă stelară cum cade în întuneric, apusul acumulează toată pacea focului care redă o culoare ce n-a putut fi vreodată imitată de ceva sau cineva, apusul îndeamnă privirile către o melancolie blândă a tuturor vieţuitoarelor până la sfârşeala oricărui stres acumulat peste zi.

Camelia Opriţa în Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019, Însemnări din inima Olteniei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tresărire

Când inima-şi pierde iubirea
Lacrimi prelungi ne-nconjoară,
Devenim trestia timpului
În sarcofag de vioară.

Icoana mănăstirii din deal
Mângâie imaginea-ntâmplării
Şi-n rugăciunea lacrimilor
Arde flacăra-ntristării.

Iubeşte! Porunca-i: iubeşte!
Dumnezeu rânduieşte
Cerul ce peste noi coboară
Pe sânge incolor de vioară.

Viaţa devine unduitoare,
Soarele se-ndulceşte din alt soare,
Lumina din a Lui lumină,
Noi tresărim pe-o lacrimă de smirnă!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toţi avem un basm în noi, pe care nu ni-l putem citi singuri. Avem nevoie de cineva care, cu mirare şi încântare, să ni-l citească şi să ni-l povestească

citat clasic din Pablo Neruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ajuns în secolul XXI şi cu toate astea trăim tot pe tărâmul fanteziei. De fapt, nu suntem cu mult mai avansaţi decât amărâţii ăia de troieni! Toată planeta suferă de amăgire cronică în masă. Unii urlă pentru creştinism, alţii pentru iudaism, alţii pentru islamism. Cu toţii sunt gata să moară apărând până-n pânzele albe fiece cuvinţel din cărţile lor sfinte, despre originile cărora de fapt nu ştiu mai nimic. Pe ce se bazează ele? Pe legende sau mituri de acum nu ştiu câte mii de ani? Tu chiar crezi povestea asta a lui Avraam, care - dacă e să te iei după ce scrie în Vechiul Testament - a devenit tată la frageda vârstă de o sută de ani şi care a mai trăit pe urmă alţi şaptezeci şi cinci? Ţi se pare firesc că oamenii încă îşi ghidează viaţa după o grămadă de aiureli care mai de care mai amuzante?

citat din romanul Ultimul templier de Raymond Khoury (mai 2006)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E obsedat doar de probleme planetare. Cumpărându-şi o maşină second hand, a constatat defecţiuni la planetare.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sâmbăta mileniului III

Azi dau totul pe nimic

azi dau totul pe iubire

Dumnezeu la loz în plic

Domnă altă nălucire

Azi dau totul pe iubire

azi dau totul pe o carte

doar lectura în neştire

mă aruncă peste moarte

Azi dau totul pe o carte

Dumnezeu la loz în plic

din aproape din departe

azi dau totul pe nimic

Azi dau totul pe iubire

dragă moarte ia un mire

poezie de Costel Zăgan din Cez(e)isme II (30 septembrie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un afiş din faţa unei unităţi de artilerie: "Tu, tunul dăunează grav sănătăţii!"

calambur de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Rai avem nevoie de Dumnezeu. Iadul ni-l putem face singuri.

citat din Margaret Atwood
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Terra nostra

Pe undeva,-ntr-un colţ de infinit,
Pe o planetă cu pământ şi ape,
Cu miere şi cu lapte să se-adape,
Trăia în pace omul, fericit,

Alături de jivine, pasări, flori,
Sub cerul veşnic liber plin de soare
Fără a şti de taxe, poluare,
Ori cât va fi benzina mâine-n zori,

Până-ntr-o zi, din ginta nu ştiu cui,
Când peste deal privind, un oarecare,
I se păru că iarba îi apare
Mai verde decât cea din jurul lui,

Dând buzna peste ceilaţi, cu ciomege,
Urmat de alţi zevzeci, ca nişte zmei,
Luptând pentru pământ şi pentru zei
Până acum, tot muşchiul fiind lege,

Doar că de-o vreme facem câte-o pace
Să construim statui pentru eroi
Şi mai sofisticate arme noi
Spre-a ne ucide mult mai eficace,

Căci ne-ntrebăm, văzând aceste fapte,
Noi oamenii de rând, noi truditori,
Cum de pământu-acceptă-aşa orori
Când am uitat de miere şi de lapte,

Fiindcă Terra e îndurătoare
Şi-atât de bună este ea cu toţi...
Cât am fi noi de răi şi de netoţi,
Ne-nghite... fără arme nucleare!

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!