Fereastra deschisă mă atrage

nu am învățat încă să mor
poate o singură dată am crezut
adormisem pe masa de operație
forțată de împrejurări urma să nasc

s-a născut a crescut
într-o literă C a plecat
pe piatra lui s-a desenat singură
păpușa strâmbă
încovoiere de viață din ceara luminii
pe care
încercam să i-o trimit

prin ninsoarea proaspătă murmura cineva
un mulțumesc șters
parcă
de ceața care a urmat
în mintea mea obosită să mai aștepte
învierea lui

aștept viața aceea promisă
în cărțile sfinte
pentru ca
în sfârșit
odihna
să mă învelească în răcoarea ei
de diamant brut

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

* * *

mă îndoi în mine
ca o carte de povești pliant
din oase care
trosnesc
la fiecare adevăr nespus

ele mă adună
și mă risipesc
în căldura umedă care
sufocă minciuna
până la strigăt

mă pliază timpul
într-o singură filă
până reușesc să mă nasc
singură
în plin război
cu mine însămi

mă îndrept
într-o ultimă răsuflare
redevenind om
sau pasăre
sau copac
oricum
tot o cruce

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

În numele fiului

O singură dată, fiule, numai
o singură dată ai fost printre noi
dar prin singura ta viață ne-ai învățat
cât de sterilă ne-ar fi existența
fără căutarea locului în care
singurătatea e sfântă în eu.

O singură dată, fiule, numai
o singură dată ai fost printre noi
dar prin singura ta viață ne-ai învățat
să iubim iubirea mult, într-atât de mult
încât să o uităm crezând-o doar
felul cel mai firesc de-a fi al lui eu.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Păpușa pe care nu am avut-o

Am atât de multe vise...
și o singură viață doar...
Luna alergă după mine,
pe strada pustie dar plină...
Acum, nici măcar nu plouă,
pentru că în jurul meu
înfloresc ghioceii...

Autoportretul și-a pierdut
creionul care mă cunoaște,
undeva într-o toamnă
de demult...
Încâlcesc adevaruri
pierdute pe un val de tristețe...
E o zi bună
pentru a inventa lumi!

Păpușa pe care nu am avut-o
Ți-am dăruit-o ție la prima ocazie.
Dar tu ai uitat că trebuie
să vorbești cu ea din când în când;
Stă uitată în mormanul tău de jucarii...
Și tace...

Păpușa pe care nu am avut-o,
pe tine te iubește mai mult...
îmi e dor de păpușa care te iubește pe tine...

Când sunt singură,
mă mai atârn doar de vise...

Am atât de multe vise...
și o singură viață doar...

poezie de din Sfârșit de Autograf (5 iulie 2011)
Adăugat de Anna PanoviciSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Neprelucrat(ă)

ninge ninge și ninge cu plumb peste tot ramul de orbi
mirul nu mai atinge culorile
trei sunt din care se nasc toate
cineva spunea că ordinea corectă ar fi alta
îi dau dreptate pentru că
de la credință pornește totul
apoi se rătăcește fiecare literă
se ajunge la un ă prelungit până în oase
așa, ca gerul, lacrima sau
ploaia înghețată prin metaforele prezentului
ca o ură aninată din greșeală în brad
pentru că orbul o confundă mereu cu un con

oare ce are ura cu înțelepciunea?

pinul râde și mai lasă un strop de esență în cameră
își scutură toate conurile umbrite de un azi în care
ca un ganglion înfumurat mă umflu o clipă și mă culc la loc

neprelucrat(ă)

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

bang bing o iau înapoi odată cu inima
același trap la rădăcina culorilor
pe care ochii le reinventează
aceeași libertate între bing și bang
picajul în sfera gândurilor
printre amfore cu o singură toartă
rămâne bing suspendat odată cu leagănul
de nucul unei copilării bogate
în care o singură mână mă adună
dintr-o clepsidră lăsându-mi luxul
de a fi și de a rămâne om

cu bang la braț răsucesc tălpile spre niciunde
într-o plimbare liniștită printre verbe

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pas in pas,frunza in frunza

Treci pe lângă mine tăcut
Uiți ținta. O atingi cu vârful buzei
Pas în pas, frunză în frunză așterni…
Vânt de gând alunecă-n palmele mele
Să fi fost oare părere?
Sau poate o lumânare aprinsă,
Tăiată în clipa strălucirii?
O singură dată suflând s-a stins.
Repetabilă singurătate eu, lumina,
Tu, plecând pas în pas, frunză în frunză…

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Și eu

nu.
se întâmplă nimic
și strănutul își strânge buzele între două rostiri.
amăgit de un gând,
renunță la ultima tușă de culoare aruncată pe pânza albă.
în pumnul gândirii nu e loc de libertate.
te răsucești absurd până când sângele îți umple gura de vid.
murdar vid.
ecoul a murit de mult iar sufletul tace cu părul ars de fluturi.
prea mulți fluturi au plimbat aripile pe lampa de carte și filele
s-au crezut pentru o clipă nori.
cer mi-a fost tavanul de o noapte.
am uitat să mai cresc atât cât fulgerul ideilor au născut un poem.
l-am scris undeva, în memoria umplută de câlții dezamăgirilor.
mă mai nasc dimineața. mă mai nasc.
niciodată nu se repetă plânsul.
doar râsul lumii, hohotul ei de satisfacție. atât.
îl aud mereu de patruzecișidoideani
cum îmi toarnă fierea promisiunilor de viață.
mai aștept un hohot.
voi termina ultimul tablou în care,
geometriile se bat cap în cap.
grotești chipuri răsucite-n culori se ceartă,
mărturisindu-și ura absolută...
altă păcăleală a dreptății vieții și a morții
într-o zi nu mă voi trezi.
voi refuza ridicarea pleoapelor.
cerul îmi va mulțumi.
și eu.

poezie de (6 august 2011)
Adăugat de Anne Marie BejliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Clipa naște geana luminii

În urma durerii,
Clipa naște geana luminii.
În urma tăcerii,
vocea iubirii naște
sensul purificat
al dorinței de-a fi.
În urma umbrei secundei
se naște poezia...
Lumină tandră
a fericirii cuvântului
alergând
în pași de vals,
dăruind misterul
miezului universului.
Culoare și sunet
împletesc și lasă liberă să alunece,
spirala nesfârșitei geneze
a spiritelor,
libere să se scalde
în unda fericirii creației

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut (Priceasnă)

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.

Maica Sfântă a cerului
Bucuria Domnului
Ești mijlocitoarea noastră
Pentru noi roagă-te.

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.

Maica celor oropsiți
Și pe pământ pedepsiți
Tu ne faci viața ușoară
Atunci când ne rugăm.

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.

Maica fiului cel Sfânt
Soare în cer și pe pământ
Zorii toți ar fi apus
Fără de Iisus.

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.

Toți îngerii duc în zbor
Vestea bucuriei lor
Că tu ești mărirea noastră
Maica tuturor.

Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.
Sfântă Marie, pentru noi te-ai născut.

cântec, versuri de (25 august 2014)
Adăugat de Valeria MahokSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare plăcută, ton serios

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Prietenia care m-a ucis

Legea inimii e scrisă în ființă;
Am învățat prin veacuri să aștept...
Rămas este un dor, o ultimă dorință,
Să mă înalț în timp și să învăț să sper.

Acum ascult pe tine cum mi te povestești,
Nu este loc să fie și vocea mea acolo
În locul unde zaci, unde te poticnești...
În inima pătrunsă de mult prea multe goluri.

Iată-mă din nou, singură pe-alee...
Unul a plecat... altul a venit...
Alții or să vină, să intre, dar n-au cheie,
În inima care, cândva te-a găzduit.

Viață între scheme fără nici un sens!
Un pahar de griji pe care îl bei singur...
Ai un plan să dai... mai șters, sau mai dens,
Ești regină viață! Regină în nimicuri!

Nu te întreb ce-are să fie,
Sau cine ești... ce vrei cu mine...
Doar să-mi vorbești de nebunie,
Căci o cunoști atât de bine!...

Să n-ai un scop, sau... infinite
Așa ca tine, cum tu ești...
Tu viață, tu – planuri sortite –
Când ne urăști, când ne iubești.

Știu cine m-a ucis! Eu nu credeam în moarte!
Dar în prietenie, mult am crezut în ea...
Cea care am iubit-o și-am sprijinit-o în toate,
Nu a dorit decât, viața să îmi ia!...

poezie de
Adăugat de Adina-Cristinela GhinescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

* * *

o primă ninsoare aștept
pentru ca
la capătul aleii de cruci
să așez într-un vârf de culoare
coronița de brad
ochii lor nu vor mai clipi
zâmbetul nu se va mai așterne de chip

în cenușa zilei
cerul va crăpa pentru o secundă
a răsărit de soare
apoi totul va tăcea
ca într-o poveste terminată demult
un vag freamăt
în membrele obosite ale orbului
într-o oarecare zi
de duminică

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Iartă-mă, îngere!

mi-am lăsat sufletul prea greu
pe aripile tale
când priveai urma unui cuvânt

zbor încrucișat prin mine s-a născut
s-a stins odată cu ultima tresărire
în fața încercărilor vieții

repet ruga:
iartă-mă, îngere,
dacă te-am necăjit

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Maica Tereza

Trec o singură dată prin această viață. Tocmai de aceea orice lucru bun pe care îl pot face, trebuie să-l fac acum, pentru că nu voi mai trece din nou pe aici.

citat din
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Incandescentă

lacrima lui Dumnezeu
mă înfioară
uneori devine atât de incandescentă
încât
ajung să rup din mine ploile
pentru a o domoli

copilul cu ochii din culorile vieții
se furișează în gânduri
le destramă unul câte unul până devin
o singură sferă
sfera timpului sfera pasului
sfera devenirii în care
rătăcesc odată cu lacrima lui Dumnezeu
pentru a-mi regăsi centrul

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
John Ruskin

Cineva poate citi toate cărțile din British Museum (numai de-ai trăi atât) și să rămână totuși un om cu desăvârșire "neliterat", fără carte, neînvățat; dar dacă citiți zece pagini dintr-o carte bună, literă cu liter㠖 pentru vecie poți fi un om învățat.

citat din
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The Stones of Venice Paperback" de John Ruskin este disponibilă pentru comandă online la 73.99 lei.

Carnagii

când îmi zâmbești mi se întâmplă aurul
afund argintului tristeții mele

zidindu-ți absențe în odaia pentru doi
urma ta e o tăcere
și-un diamant scos din stâncă

piatra de a fi
Sisif nu o urcă decât o singură dată

pe vârful muntelui existenței
dorm oameni fără de sânge

putrefact se declină în carne logica neființei...

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Alege cu grijă omul care poartă visele tale într-o fărâmă de suflet. Caută în surâsul desenat pe chip, nebunia acelei clipe pe care viața o așează în drum doar o singură dată. Iubește din toată inima! Iubește ca și când mâine ar fi un ideal utopic rătăcit într-o privire străină. Sunt brațe în care o inimă ghemuită pare ușoară ca un fulg de nea...

(3 noiembrie 2015)
Adăugat de Andreea PalasescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

* * *

se cațără umbra pe o imagine
literele curg prin buzunarele zdrențuite
un glas șoptit cere.
liniște, vă rog!
se naște ceva care poate deveni
cândva
poezie

râd și-mi văd de bătaia degetelor
tastatura nu răspunde
hm! iar am greșit "nicovala"
litera se coace singură undeva
într-o imagine
iese gata azimă
fără foc
e destul răsăritul cercul de lumină
apoi apusul își face de cap
pe zidurile de apărare ale ființei
pentru ca înserarea să mă prindă
cu ochii pironiți pe jocul frunzelor

mă opresc
prin inimă umblă un mânz
cuminte scoate cornul de argint
sărută luna
noaptea albește cuvintele

nu știu dacă se mai naște poezia
mânzul a fugit printre hârtii
acum cioplește cruci din lemn de stejar
prezentului să-i dăruiască păpuși

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Ceai încropit

să-mi lași aprinsă candela pe masa
sub care umbră-ngenunchiată-
am adormit.

scriam o literă subțire...
gând-ul încet încet m-a părăsit.

am luat atunci cuțitul de pe cana,
în care ceaiul a rămas neîncropit.

cu abur și durere, neguri aspre,
cuvânt cu litere mai groase-
am scrijelit.

a văzut tata
masa și cristalul,
lăsat cuminte sprijinit de zid,
cum a-nmulțit lucirea-i sinuoasă...

oglinda
în imagini strâmbe-a amuțit.

m-am revăzut în ani
mergând agale,
pe-alei
în toamna nașterii de firi...

naive umbre
rătăcite-n jungla omenească
beau ceaiul. e amar.
acum e încropit...

cuvântul a rămas
acolo unde gândul,
mâna mi-a purtat către cuțit.
tăblia-ascunsă-a mesei
încă tace.

mângâi în liniște deplină,
acel cuvânt prea rar descris umanului...
cel scrijelit...

poezie de
Adăugat de Anne Marie BejliuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Singură

Sunt singură în acest loc întunecat,
singură în această cameră răcoroasă,
singură în acest oraș aglomerat,
singură, singură,
singură în viața mea obscură.

poezie de
Adăugat de Alex DinuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook