De doi

nu ne mai ţinem de mână,
de fiecare dată când făceam asta
pulsurile noastre ne intrau în creiere,
gândeam cu sângele cum s-ar zice
evident nu mai eram doi ci o singură entitate
cu un singur sânge, cu o singură carne şi o singură privire
aruncată-n genunea de trupuri doi

aduşi împreună
ţipam neauzit, înfometaţi de dorinţă
fierbea plumbul luturilor noastre,
doar împrejurări de sicrie stricau gaşca
de doi

la ce să-ţi mai urlu neauzit
carnalitatea buzelor
în sărut carnivor...
şi nici nu-i încă dimineaţă
în seara aceasta

motanul iubirii placebo
toarnă vis
în măruntaiele noastre arse,
către sus întoarse
se mănâncă puţin cer la cina asta în orb,
doftorul preot ne deschide gurile
către o medicaţie cu rugăciuni

Dumnezeu mănâncă seminţe

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Anonimus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri puerile

sânge asurzind de flacără
în inima întrebuinţată spre a fi,
între coapsele ei pruncul nefiinţă aşteaptă
propria dimineaţă

citind pe chipul tău poezia zâmbetului
lumina mi se dezbracă de trist,
îmi intră în scheletul viselor impudice

fac dragoste cu umbra
ce se revarsă din tine-n ţărână
din pricini de soare ori lună

amor cu pământul ce se va deschide o singură dată
să intru însoţit de carne
duhul îmi va fugi cât va vedea cu ochii

&

până moartea ne va râde în luturi
tu eşti genunea în care cad
în iubire

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Yo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur cânt

O singură petală
Îmbracă Universul
O singură vestală
Înaripează versul

O singură chemare
Încearcă pelerinul
O singură-ntâmplare
Întâmpină destinul

O singură privire
Scrutează necuprinsul
O singură-amintire
Păstrează neînvinsul

O singură-nviere
Salvează omenirea
O singură avere
Nu-mpovărează firea

O singură esenţă
În toate vieţuieşte
O singură absenţă
Făptura întregeşte

O singură cărare
Te duce înspre tine
O singură-ntrebare
Răspunsul viu conţine

Un singur gând
E poarta descătuşării tale
Un singur cânt
Înalţă tot ce-ntâlneşti în cale.

poezie de Elena Liliana Popescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai am o singură durere....

Mai am o singură scânteie care mă ţine în viaţă,
O singură plăcere care mă scoate din ceaţă,
Un singur dor când vreau să fii lângă mine,
Un singur gând atunci când ploaia nu mai vine.
Mai am o singură durere şi-mi place s-o numesc fericire,
O singură slăbiciune şi-mi place s-o numesc iubire,
Mai am un singur suflet şi-l ţin ascuns la tine
Şi-o singură dorinţă: să fii lângă mine.
Mai am o singură plăcere, să te văd zâmbind
Şi-un singur prinţ pe care să-l alint.
Mai am un singur loc şi ăla e în dreapta ta,
Am toate astea, ce-aş mai putea avea?

poezie de Eugenia Calancea (10 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Hmm... Ştii că la început îmi spuneai "domnule"?! Ţi-aminteşti? Dintre toţi, ai fost singurul care mi-a spus vreodată astfel.
Mihai: Cine, eu?! Ah, da, Luci... Sigur; însă doar atunci, la început, când de abia te-am cunoscut; tu, cu Alex şi cu Nis... Ce să-ţi spun?! Eram timid, emoţionat... Şi-mi păreai; nu ştiu cum... Deosebit? Oricum, o singură dată ţi-am spus astfel; după aceea, nu mai; gata!
Lucian: Da; o singură dată...
Mihai: Şi?! Ce-i cu asta, comandante? Ai vrea să-ţi spun din nou astfel? Să ştii, aş putea, nu mi-ar fi greu...
Lucian: Cum?! Nu! În nici un caz, Mihai! O singură dată a fost mai mult decât suficient.

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ebrietatea iubirii

îndrăgostito, clipe-n jar ţi-s multe
iar taina zice după a ta vrere
vileag luminii nopţii doar părere
când vin în tine zeii să exulte.

izvoare-n ochi tristeţi sunt să-ţi ofere
sub vraja-n lacrimi de mirări adulte,
îmi dai în sânge foc, la fum s-asculte
a noastre rugăciuni aerifere.

te ştiu ades din lumi nebănuite
neadevărul unde-i drum absent
iar neminciuna n-are căi ferite.

sub ale tale fuste penitent,
la cârciuma cu vinului ispite
de beau zidesc altar inexistent...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Bacchus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai am o singură dorinţă

De când eu te-am văzut pe tine,
Viaţa mea s-a schimbat,
Nu ştiu de rău, ori de bine
Sufletul mi-i tulburat.

Căci tu eşti unica fiinţă
În lumea asta care moare,
Tu îmi dai putere şi credinţă
Iubita mea cu chip de floare!

Mai am o singură dorinţă,
A te mai vedea odată,
Dar asta e cu neputinţă,
Îngerul meu cu chip de fată!

poezie de Vladimir Potlog (18 iunie 2008)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apoi

sfârşitul lumii începuse deja când ne-am adus buzele împreună
spre sărutul vorbei,
bârfeam orice particulă din existenţele noastre ciudate
în sensul că nu trăiam,
doar ne evaporam duhurile spre clipă,
din secundă ţipa veşnicia
şi iar carnalitatea ne împingea
spre a ne bea reciproc sângele,
în nupţialitatea nopţii
de doi erau carnagii
în sensul că ne (a)mestecam în limbă
relieful trupurilor, vorbind
un grai de pace apoi

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Becul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie singur printre umbre

băiete,
nu lăsa gurii tale de celuloză
rostirea degeaba,
îţi va geme urletul
cuvintelor interioare
udând cu cerneală de clipă
nefericirea unui timp zăvorât,
când s-or zidi toate la singur Dumnezeu Tatăl,
tată,
sunt bătrân, sărutmâna dumitale
mama are osteoporoză
nu mai poate ridica să-ţi verse voma
din ligheanul cu ebrietate
sângele cristului te aşază pe crucea beţiei
tot mai des,
invers
făceai o beţie cruntă
cu laptele mamei tale,
ironic decedată de inimă
când de fapt îi urla
un cancer nu ştiu de care prin carne
superlativ,
Dumnezeu a ţinut-o încă două decenii jumate
şi a încetat din pricini de inimă,
pur şi simplu i-au plesnit aortele
ca nişte artificii de an nou,
din anul acela mi-a început şi mie
să nu mai plâng la morminte
mai mult decât o singură dată

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Egoistul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singură

Sunt singură în acest loc întunecat,
singură în această cameră răcoroasă,
singură în acest oraş aglomerat,
singură, singură,
singură în viaţa mea obscură.

poezie de Irina Rambu
Adăugat de Alex Dinu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Love...

Iubito,

Ai vrea să te muţi la mine?
În inima mea cu patru camere?
Dacă da, am o singură condiţie:
să locuim doar într-o singură
cameră...
cea cu vedere la... sufletele noastre...

poezie de Viorel Vintila
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul are o singură inimă şi în această singură inimă încape şi bunătatea şi răutatea. Uneori, iese la iveală bunătatea, alteori răutatea. După împrejurări. Acum, de când cu războiul, bunătatea a pierit din inimile noastre, a rămas numai răutatea. Numai răutatea.

Zaharia Stancu în Şatra
Adăugat de scofieldutza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile de primăvară

am nevoie de masă trombocitară / corpul meu văzut
de deasupra norilor pare că se subţiază încet

în poveştile lui andersen a încetat să ningă semn că ceva e greşit pe lumea asta

//sunt singură în această primăvară cu picioarele amputate//

am nevoile de flori de primăvară care să iasă de sub pământul gras
să mă învelească într-o plapumă în care nimic nu e ce pare a fi

dependenţele noastre s-au accentuat
ne apar elementele rare în vise/ visul ia foc

visele noastre de argon, xenon, neon şi mai ales heliu

am nevoie de sânge curat pur / ca să privesc din nou florile de primăvară
cum îşi lasă capetele în jos/ în bătaia vântului solar

las cutterul din mână sa cadă pe parchet

// sunt singură în această primăvară cu mâinile amputate//

dar mă mişc liber

când deodată în poveştile lui andersen începe să ningă din nou/ mă cheamă jojo şi am nevoie de florile de primăvară pe care să mi le prind în păr / când mă vor duce în racla de cleştar / înspre o pădure frumoasă / să mă conserv

mă numesc jojo si privesc seara cum oamenii ies din azile şi unii din morminte/ de aici de la fereastra mea /cu toate florile de primăvară ce le poartă oamenii bolnavi în mâini / încă nu a venit primăvara.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carnagii

când îmi zâmbeşti mi se întâmplă aurul
afund argintului tristeţii mele

zidindu-ţi absenţe în odaia pentru doi
urma ta e o tăcere
şi-un diamant scos din stâncă

piatra de a fi
Sisif nu o urcă decât o singură dată

pe vârful muntelui existenţei
dorm oameni fără de sânge

putrefact se declină în carne logica nefiinţei...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din umbră

sub nemişcarea obiectului umbra îi aleargă împrejur
de fiecare dată când îţi neclinteam sărutul
dragostea alerga împrejurul clipei
către ziuă îmi luam sărutul de acolo
să poţi rosti,
în jurul vorbelor stingeai umbre
ochii cerului tău se mai umbreau cu puţin de ploaie
îţi rostogoleam atunci în auz o umbră a pietrei de haz
eram un sisif negociindu-şi preţul nimicului de iubire
amestecându-ni-se umbrele pietrelor noastre iubeam
iscălind tăcerea din crepuscul de noapte
într-o rouă atât de ciudată
că ne cădeau căciulile de pe cuget

în calea luminii obiectul naşte întunericul minim
cum adus în calea ta mă nasc în iubire,
dragoste, umbră...

dimineaţă, ploaia ne plânge în ochi
şi pe-afară

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Thor
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa grăit-a tata...

... Şi, dintr-odată, tata, îmi spune – fără glas –
Căci gândul său, în creier, uşor mi-se prelinge:
"Băiete, viaţa asta, e-un chinuit popas –
În care nedreptatea, de când e lumea-nvinge..."

Şi îmi mai spune tata, cu glas neauzit –
Ce mintea mi-o coboară din prea deşartă slavă:
"Băiete, în viaţa asta, doar banul nemuncit
Deschide orice uşă – căci lumea e bolnavă...

Bolnavă de avere, de pizmă – de-orice vrei,
Căci calcă pe alături – pân' va călca în gol...
Ajungă, însă, zilei, doar răutatea ei –
Tu planuri chibzuieşte – gândindu-le domol;

Nu plăsmui iluzii – deşertăciune-i tot -
Nu-i viaţa cale dreaptă – ci drum pietros şi greu...
Mândriei pune-i, straşnic, căpăstru peste bot –
De vrei să fii prieten cu Bunul Dumnezeu..."

... Aşa grăit-a tata – cu glas neauzit –
Doar mâna tremurândă, ducând-o către tâmplă...
Privesc bătrânu-acesta, de muncă tăbăcit,
Senin privind la toate, ce-n juru-i se întâmplă.

Stăm, amândoi, pe prispă – eu gând cutremurat,
El - o statuie vie, de vremuri nesmintită...
Îi mângâie o rază obrazul ars, ridat
Şi un surâs-i adie pe faţa obosită...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Există o singură cale către fericire şi anume să încetăm a ne mai face griji pentru lucrurile care se află dincolo de puterea voinţei noastre.

citat celebru din Epictet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Columna satului

Ţigara se fuma singură
Columna lui Traian era singură
O singură dată te-am văzut singură
singură cum te oglindeai
într-o lingură
de piatră
la muzeul satului
unde ţigara se ardea singură
fiindcă Traian plecase pe columnă
fără ochii tăi însinguraţi
pietrificaţi în lingură.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorba lui Karamazov

de mâncat se mânâncă doar sub felinar ca nişte stâlpi
privind în urmă la urmele noastre de paşi care se pierd
în intersecţie
-un lanţ de wc îngropat în zăpadă-

îţi tot zic
de mâncat se mănâncă doar sub felinar
sub lumina de felinar (neapărat)
printre undele neonului electrice şi magnetice
care nasc un spaţiu suficient
să se vadă spaima din spatele zâmbetelor noastre
generate de dragoste
şi pe care ni le oferim iubindu-ne devorându-ne

ca două fiare ce se mănâncă reciproc adică
vorba lui Dimitri Karamazov

poezie de Ştefan Ciobanu
Adăugat de Ştefan Ciobanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o singură cămaşă

Doar o singură cămaşă
Ştie taina vântului
Ca o atingere
Înnebunită de dor
Doar o singură cămaşă
Poate fi sau nu fi
Între mine şi tine
Ca un târziu nedescifrat
Doar o singură cămaşă
Poartă stigmatul
Parfumat al păcatului
Tânguitor ca o poveste
Doar o singură cămaşă
Arde metaforic plăcerile
Din acele cuvinte
Nespuse de priviri
Doar o singură cămaşă
Poate fi albă
Providenţial
De albă.

poezie de Constanţa Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De mână

Şi în mormânt
Ne vom căuta să ne ţinem de mână
Şi de umbrele noastre
Nu ne vom teme...
Ele duc c-un braţ alb serile
Ce-au scris pe frunze sărutul ierbilor!
Şi ne vom ţine de mână
Ca doi copaci visători,
Ce-şi adorm frunzele-n rouă
Ca-ntr-un vers,
Unde izvoarele plâng într-un glas
Până când ecoul îngheaţă-ntr-o lacrimă
Dar mai curg ca prăpastiile-n mare.
Noi ne vom ţine de mână
Şi când ne-om trezi,
Într-un piept de amiază târzie.
Prin rădăcini de dor
Ne vom bea inimile cu o singură sete
Şi cu lumini obosite ne vom îmbrăca
Într-o amiază târzie:
Unde răsăritul de mână se ia cu amurgul,
Unde păsările devin linişti de cristal
Prin care priveşte iubirea.
Într-o amiază devreme
În care ne vom ţine de mână
Şi de umbrele noastre
Nu ne vom teme...

poezie de Crina Popescu din revista Literatura şi arta (23 august 2012)
Adăugat de Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!