Nostalgiile cuvintelor (41)
lumea în alb-negru
o comedie în trei acte
recizorul strigă în porta voce
privește împrejur
curând va cădea cortina
actori pe scena vieții
unora li s-au dat măști
altora li s-au repartizat
dezamăgirile
în doză dublă
totuși strălucesc
deși nu știe nimeni
când se lasă întunericul
câtă nefericire arde în ei...
se recunosc
ca imaginile din oglindă
ale aceluiași suflet
și n-au nevoie de litere
folosesc
limbajul durerilor ascunse
cuvintele tac
tace și sufleorul
catifeaua lucește rece
sfârșitul călătoriei
în ochii tăi
curcubeul și-a stins culoarea
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Nostalgiile cuvintelor (39)
femeile au pielea afurisită
deși unii ar zice că e dulce
probabil de la coasta de drac li se trage
unii le-ar căuta cusur
ca la boabele de struguri
alții le-ar purta ca pe bijuterii
toți recunosc că au un rost
deși nimeni nu le cunoaște alfabetul
în care sunt scrise
unii cumpără litere
alții bilete de tren
viața e o călatorie numai dus
și moartea e tot o femeie
nu știi niciodată
în spatele cărui zâmbet se ascunde
femeile sunt ca anotimpurile
sau invers
cu ele nu știi niciodată cum stai
unii ar spune că sunt mai rele ca paianjenii
alții ar da orice să se lipească de șoaptele lor
au buzele roșii
ca păcatul
deși au mâncat primele din măr
în ochii lor plouă
indiferent de zodie
unii spun că poartă magie în degete
alții că pot fi încătușate cu un inel
și rochia de mireasă
are farmecul ei
în zorii zilei de după
șarpele își schimbă culoarea
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne folosim de oameni și-apoi îi aruncăm, fără să ne pese că și ei au, totuși, suflet...
aforism de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Antologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Mâna care m-a scris
Căzusem din mine;
Pe gresia umedă și rece
a nepăsării.
Probabil călcasem strâmb.
Mai aluneci uneori în greșeală...
nu, nu capul mi-l sparsesem
(aș fi scăpat de bâzâitul enervant al gândurilor)
inima a fost cea care s-a spart.
Unde priveam,
în jur,
erau numai cioburi roșii,
flăcări mici
ce îmi ardeau ochii.
Am plâns, recunosc
lacrimile, însă, n-au reușit
să stingă arsura.
Mâinile, ca niște arbori dezgoliți,
pendule numărând neputințele
Te doineau într-o rugă de taină.
Tu ai fost cel care a suflat peste răni!
Tu ai fost cel care ai lipit cioburile!
M-ai luat literă cu literă
și m-ai însăilat cuvânt.
Cu îndemânarea ceasornicarului
ai rotit cuvintele
și timpul a curs gros,
ca mierea,
în rănile aripilor
ce s-au ridicat în taina versului.
Ieri eram o cumpănă cu ciutura spartă.
Azi fântâna cuvintelor mele și-a ridicat apa
până la buza cerului:
Soarbe-mă poezie!
Tu ești mâna care m-a scris...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Doruri de iarnă
S-au troienit zăpezile în parcuri
Și băncile s-au zgribulit de frig,
Copacii par că stau închiși în țarcuri
Și nu-mi răspund șoptind dacă îi strig.
Și nu-mi răspunde nici măcar ecoul
Atâtor primăveri înmiresmate,
Ascuns între tăceri și-a pus zăvorul
Și amintiri - le-a luat cu el pe toate!
Colind oftând aleile tăcute,
Mă însoțește vântul răzvrătit.
Mi-e dor de toate clipele trecute
Când te țineam de mână-ndrăgostit.
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De când s-au stins luminile serii
Bat clopotele în urechile nopții obosite
uneori numai furtunile se sperie
și oamenii când bat într-un anume fel,
flămânde cu limbi vestitoare de moarte.
De când s-au stins luminile serii
călătoresc prin întunericul brut,
o să-ți spun despre nălucirile de pe drumuri
când bate miezul nopții în fiorul din trup
și așteptările tale pline de dorințe ascunse
au rămas în cuvinte răvășite pe file albe.
În ochii tăi au crescut plantații de lumină,
în fiecare rază e o ninsoare de petale
care-și lasă polenul pe umerii fini.
Pământul la care mă întorc cu fața,
să ascult izvoarele ce vin din adânc
cu tumultul mineral al bogăției seninului,
pun în mine culoarea fructului copt
în conturul mai verde decât verdele.
În numele luminii care cheamă norii,
să ude copacii și ierburile țării
cu ploaia îmblânzită de cosmice mâini
mă înalț înflorind iubirea în cântec.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Picături de timp
amintirile plâng
lângă coconul spart -
pulbere de stele risipită-n vânt
cad cioburi de cer în crepuscul -
picături de timp în clepsidra vieții
fir de nisip ce toarce dorul
răsucit pe deget
o dată
de două ori
laț așezat în jurul inimii ce tace
și tace atât de rece
izvorul iubirii a înghețat
clopoțeii de apă -
cântecul de lebădă al cuvintelor -
se sparg de pereții nopții
până și zborul a amorțit
fluturii își strâng aripile
și se întorc în fiorul dintâi.
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Azi dorm
Azi vreau să dorm!
Mi s-au încâlcit neuronii,
S-au molipsit de albul nopții
Și de rotundul gol al lunii,
Revoltați...
Azi fac o pauză!
Mi s-au stins luminile gândului
Când le-am aprins forțat.
S-au cuibărit în întuneric,
Perimate...
Azi n-am idee!
Mi-au intrat ziduri în ochi
Când priveam în urmă.
S-au spart în privire
Dezghețate...
Azi vreau să dorm!
Mi s-au umplut pleoapele de vis,
Când le goleam de tine.
S-au închis în gene,
Obosite...
poezie de Gabriela Chișcari (5 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuiburi de cuci
Privește! e vremea nebunilor mov
Ce joacă pe deget speranța, și-o vând.
Credința lăsată moștenire de Iov
S-a pierdut în neguri voite de gând...
Azi la loc de cinste-i minciuna și banul,
Respectu-i al celui văzut în oglindă,
Lovit de nevoi rămâne sărmanul
O clipă de bine abia de-o să prindă...
Cuvântul se-mbracă în haine de gală
Ca o nucă lipsită de miez. Pe uluci
Vezi salbatic curcubeul cum zboară
Tăcut, ca iubirea prin cuiburi de cuci...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cândva...
Cândva o mare de iubire
Cu ochii senini și visatori,
Azi un deșert în devenire
Cu suflet spulberat în nori.
M-au ars cuvintele și rouă
M-am ridicat rugă la cer,
O lume azi e ruptă-n două,
Fără iubire-n neguri pier...
Degeaba strig... ecou-i mut
Și vânturi toate-s împotrivă,
Când orice șansă ai pierdut
Rămâi corabie-n derivă...
Aveam un țărm și ca ofrandă
Senini ochii i-am oferit,
Azi n-au lumină nici să cearnă
Un trist și palid răsărit.
Eram o mare de iubire,
Oglinda unui cer senin,
Mă sting azi în dezamăgire
.... ucisă-n vorbe cu venin.
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Ne tropotește-n suflet dorul, liber,
Precum sălbatici caii peste câmpuri
Și fluierul străbun doinind în sânge -
Vlăstarele ni le tresaltă-n sâmburi...
Că rădăcini de aripă, în glie
Se-nfig adânc, în inimă de sat,
Ca să trezească-un pui de Românie
În fiecare fiu care-a plecat...
Ni s-au lipit potecile de talpă
Când ridicarăm zborul din noroi.
Să dea, din lutul lor, în vise muguri,
Să nu uităm cumva drumu-napoi.
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odă ochilor căprui
Iubita mea cu ochi de căprioară,
Parcă acum te văd întâia oară!
Parcă acum te văd cât ești tu de frumoasă,
Iubita mea cu ochii de brazdă-ntoarsă.
Iubita mea cu ochii căprii,
Castane-n mână de copii,
Așa frumoși cum sunt acum
Ochii tăi n-au fost nicicând!
Lumina lor când m-o-nveli,
Văd toamna coborând în vii
Cum face frunze ruginii...
La fel ca ochii tăi căprii.
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Deși...
M-am sinucis cu-o altă poezie,
Cu-o suferință-n plus m-am procopsit,
Pot spune, totuși, că sunt încă vie
Deși... în mine iarăși am murit.
O nouă zi, o nouă agonie.
Absența ta de clipe s-a lipit!
Clepsidra frânge visele și știe
Că moartea dintre versuri a zâmbit.
Se răzvrătesc cuvintele și mie,
Mi-e dor de ora-n care te-am zărit;
Aș schilodi un veac, de nebunie,
Să șterg blestemul ce mi te-a răpit!
Mai vărs un gând pe coala de hârtie,
Mai beau otrava unui dor smintit,
Iubirea ta în mine-i încă vie
Deși... cu moartea ai plecat grăbit.
M-am sinucis c-o altă poezie,
C-o suferință-n plus m-am procopsit,
Deși pe-afară par atât de vie,
Pot spune că în mine am murit...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mix
Mi s-au amestecat simțurile
De dimineață.
Acu văd cu mâinile
Când îmi trec degetele
Peste genele tale
Să le orbesc
De mine...
Mi s-au amestecat simțurile
Deodată.
Acum miros cu ochii
Când îmi plimb privirea
Pe gâtul tău
Să-l recunosc
Din amintire.
Mi s-au amestecat simțurile
Copilăresc.
Acum gust cu nările
Când îmi îngrop fața
În mâinile tale
Niciodată
Fade...
Mi s-au amestecat simțurile
Diform.
Acum iubesc cu auzul
Când îmi caut notele
În sufletul tău
Să-i golesc
Din plin...
poezie de Gabriela Chișcari (22 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugă
Lasă, Doamne, ploile să curgă
Peste lumea plină de păcate,
Cu gângănii mici și îngâmfate
Gurile să-și umple, și să smulgă
Iarba rea din inimi, și s-ajungă
Să redea lumina ce răzbate
Către om dinspre divinitate!
rugăciune de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De-o fi să plec
De-o fi să plec și crezi că-i prea curând
Să nu mă cerți și să nu-mi porți ranchiună,
De lumea asta nu mă rup râzând,
Cu siguranță nu de voie bună!
De-o fi să plec te rog doar să mă ierți.
Am inima de-atâtea lacrimi plină...
Și nici cu cerul nu vreau să te cerți
Și nici nu vreau să cauți lumii vină.
Atât mi-a fost de lungă-a vieții ață,
Prea scurt popasul pe acest pământ.
Cum să trăiești în lipsa mea învață
Și poartă-mă în suflet și-n cuvânt.
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Jucând X și 0 cu viața
privesc albul coalei de hârtie
e atât de alb
că mă dor ochii
iau pixul și trag o linie dreaptă
așa ca linia aceea
a aparatului care măsoară
pulsul vieții
nici un gând nu o deranjează
mă deranjează pe mine
s-au adunat toate
și bâzâie ca un roi de țânțari
cred că legătura neuronală
dintre creier și mână
e întreruptă undeva
altfel nu înțeleg refuzul literelor
de a se lăsa desenate
doar linia aceea dreaptă continuă
să taie coala albă
ca un drum fără întoarcere
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Efemeride (42)
Își tăcea cuvintele
albastru
în privirile
ce-mi scriau versuri
pe umeri
pe obraji
pe buze
aducând poezia în ochii mei
și nici o mângâiere
nu avea moliciunea gândului
în care mă învelea
Privindu-l
am învățat literele
unui alfabet al tăcerilor
deschizătoare de vise.
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea este calea mea!
Ce e minutul trecător,
Trăit fără să simți nimc?
Un simplu pas pe-un drum mizer,
Făcut de-un om cu suflet mic.
Prea nesătui suntem în viațâ
De-averi și bani. Ne folosesc?
Decât un suflet de paiață,
Mai bine-n dor mă chinuiesc!
Mai bine-mi umplu inima
Cu dor și-o clipă doar trăiesc.
La îngeri sus când voi pleca
Să am ce să le povestesc!
Faimă, averi, ce-mi trebuiesc?
Cu mine-n cer nu le voi lua.
Iau doar iubirea, deci iubesc,
Iubirea este calea mea!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În rolul vieții
Se joacă astăzi comedie,
În rolul principal eu sunt;
Jucând scena cea mai hazlie,
Nicicum n-am ultimul cuvânt.
Joc dramă, însă, de o viață,
Interpretez totul sublim -
Romeo fără de speranță
Sau vreun ibovnic anonim.
Nu mi-e străină acțiunea -
Necazul îl strivesc în piept;
Mi-e dificilă misiunea
De-a fi pus strâmb și-a pune drept...
Suspansul e, de bunăseamă,
Un rol rostit silabisit
Când așteptările mă-ndeamnă,
Dar nu primesc ce mi-am dorit.
A fi actor îmi e menirea,
În serialul intrigant
Ce nu-mi servește fericirea
De-a fi vreodată premiant...
S-a ridicat cândva cortina
Și-n rolul vieții am pășit;
Se va topi însăși lumina
De-atâtea lacrimi la sfârșit...
Când va cădea, bat-o-ar vina,
Nimeni nu va aplauda...
Eu sunt actorul cu pricina
Și rolul trist ce-i viața mea.
Va fi - poate - un covor roșu,
Un premiu se va decerna
Când îngerii vor umple coșul
Cu laurii de stinsă stea...
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (7 mai 2014)
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Efemeride (17)
Tai timpul
adunându-l crâmpeie
în poala sufletului
Tic tac
Tic tac
Mi-e sete...
o sete viscerală
de absolut
iar cuvântul tău tace...
Pereții camerei
sunt reci
și gri
ca o indiferență
ce s-a așezat
între noi
Îmi sângerez palmele
și încerc
să-i încălzesc
cu roșul sângelui meu
Și scriu...
Îmi golesc ochii
de culoare
implorând zorii
să-ți zâmbească
Vorbește-mi...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!