În rolul vieţii

Se joacă astăzi comedie,
În rolul principal eu sunt;
Jucând scena cea mai hazlie,
Nicicum n-am ultimul cuvânt.

Joc dramă, însă, de o viaţă,
Interpretez totul sublim -
Romeo fără de speranţă
Sau vreun ibovnic anonim.

Nu mi-e străină acţiunea -
Necazul îl strivesc în piept;
Mi-e dificilă misiunea
De-a fi pus strâmb şi-a pune drept...

Suspansul e, de bunăseamă,
Un rol rostit silabisit
Când aşteptările mă-ndeamnă,
Dar nu primesc ce mi-am dorit.

A fi actor îmi e menirea,
În serialul intrigant
Ce nu-mi serveşte fericirea
De-a fi vreodată premiant...

S-a ridicat cândva cortina
Şi-n rolul vieţii am păşit;
Se va topi însăşi lumina
De-atâtea lacrimi la sfârşit...

Când va cădea, bat-o-ar vina,
Nimeni nu va aplauda...
Eu sunt actorul cu pricina
Şi rolul trist ce-i viaţa mea.

Va fi - poate - un covor roşu,
Un premiu se va decerna
Când îngerii vor umple coşul
Cu laurii de stinsă stea...

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (7 mai 2014)
Adăugat de Ioan Morosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rolul greu al tinereţii...

Astăzi joc rolul principal
În episodul vieţii mele
Îmi încep scena cu-n surâs formal
Şi-mi etalez pe rând costumele

Nu am aşteptări măreţe
Deşi m-am regăsit an după an
În zeci de scene de tandreţe
Din zeci de pagini de roman

Astăzi joc pe scena vieţii
Şi rolul este special
Joc rolul greu al tinereţii
În modul cel mai natural

În seara asta spectatorii
Vor privi o scenă mută
Şi poate numai autorii
Simţi-vor partea cunoscută

În seara asta scena e a noastră
Iar partenerul este ideal
Acum vă las pe dumneavoastră
Să trageţi gongul la final...

poezie de Florentina Danu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rolul de paiaţă

Atât de mult
am exersat murirea
încât nu am să ştiu
nici eu
când am să mor,
probabil şi atunci,
ca şi acum,
am să tot joc
un rol de muritor...
ştiu că moartea
nu mă ia în seamă,
am liber de la ea,
sunt demodat,
îmi zice,
- mă amice,
în rolul meu
atât de bine ai jucat
că mi-am permis şi eu
concediu adevărat,
eşti primul muritor
ce îl condamn la viaţă,
e rolul tău,
e rolul de paiaţă.

poezie de Marian Bărăscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina vieţii

Dumnezeiesc mi-e drumul pe care am pornit,
În faţă merge Domnul, cu cete de lumină,
În spate îmi duc crucea aşa cum mi-am dorit,
Când am venit pe lume, ea nu mi-a fost străină!

Dumnezeiesc mi-e totul, de-i noapte sau de-i ziuă,
Mi-s paşii în tandem cu clipa ce-i disipă,
Privesc cum sosesc îngeri, pe haina vieţii-mi nouă...
Şi-n mersul lor cel tainic, nu-mi fac din ea, risipă!

Dumnezeiesc mi-e văzul cu tot ce am lăuntric,
În leagănul curat mă creşte Maica Sfântă,
De-ngenunchez, când merg, mi-e Crezul emblematic,
Văzând, în faţa mea, cum Domnul îmi cuvântă!

poezie de Lăcrămioara Vasuian Apostu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-i viaţa noastră?

Ce-i viaţa noastră? Un joc continuu al unor sentimente.
Desfătarea noastră? Muzica divizării – pe clase, sortimente:
Pântecele mamelor sunt nişte case pe care le dor pereţii,
Acolo noi ne-înveşmântăm pentru scurta comedie-a vieţii.

Pământul e scena, iar Cerul spectatorul care de sus
Vede cum jucăm, cine-şi cunoaşte rolul şi cine are lapsus.
Mormintele care ne apără de soarele fierbinte, metal topit,
Sunt asemeni cortinelor care cad când piesa ia sfârşit.

Odată făcut rolul, urmează odihna mare, de pe urmă,
Şi-atunci murim definitiv, pe bune, nu în glumă.

poezie de Walter Raleigh, 1552-1618, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt unele experienţe în viaţă care te metamorfozează instant, involuntar, forţat. Eşti pur şi simplu expulzat din mediocritate fără drept de apel. Trăieşti totul cu o altă intensitate şi priveşti lumea dintr-o nouă perspectivă. Devii actor fără să vrei... Rolul tău principal e să îi iubeşti pe oameni chiar şi atunci când ei nu merită şi să fii recunoscător pentru fiecare secundă trăită. Nu ai alternativă!

citat din Michelle Rosenberg (26 iunie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe scena vieţii

A juca teatru nu e greu,
Chiar am încercat şi eu,
N-am jucat ca un actor
Recunosc... sunt amator.
Am vrut să fiu eu şi atât,
Fără nici un şiretlic,
N -am vrut mari actori să copies,
Pe critici să nu-i şochez,
Numai că de-ajuns n-a fost,
M-au criticat fără rost,
Pe nimeni n-am imitate,
De critici dure n-am scapăt,
Ieri ziceau că-s cu capu-n nori,
Azi c-am plâns de multe ori,
Mâine nu ştiu ce să zic,
Orice ar fi, îi contrazic,
Însă eu am o dilemă,
Nu-i aşa că viaţa-i scenă?

În care sunt un biet actor
Ce-şi joacă zi de zi al vieţii rol,

De-s vesel azi şi mâine plâng,
De griji în gânduri îmi pătrund,
Pe scena vieţii, eu, un simplu amator,
Jucând rol după rol ca un actor.

poezie de Andrada Brînduşa Keszeg (15 aprilie 2019)
Adăugat de Elzumina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăratul test pentru o fiinţă umană nu este cum îşi joacă rolul inventat de ea însăşi, ci cât de bine îşi joacă rolul pe care i l-a asumat destinul.

citat din Jan Patocka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire-n toate

Sunt zile-n care mori în mine
Şi sunt un boţ de carne flasc,
Sunt nopţi ce strălucesc divine
Şi-n care-n tine eu renasc.

Sunt zile când nu-mi curge-n vine
Vreun strop de viaţă stors în teasc ;
În roua nopţilor senine
Mai dau noi muguri unui vreasc.

În viaţa e şi rău şi bine,
Sunt nori de plumb şi cer senin,
Însă iubirea-n toate ţine
Mângâietor, sufletul plin.

poezie de Ioan Ciprian Moroşanu (3 mai 2015)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroşanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru artişti

Am cunoscut artişti: poeţi, gravori,
Pictori şi interpreţi... Şi uneori
Am plâns cu ei, am râs cu ei deodată,
Cutremuraţi de noapte şi de soartă.
Dar lacrimi au în ochi pe scena vieţii,
Zâmbesc ori râd deodată cu poeţii.
Durerea din culise nu o ştim,
Doar pentru rolul lor mai suferim...

Am cunoscut artişti: poeţi, gravori,
Ei schimbă rolul vieţii uneori,
Zâmbesc când doliu-n suflete se lasă
În spatele durerii de acasă.
Circari şi pictori, oameni, au oftat
Jucând un rol anost şi trist, ingrat...
Dar au crezut în ei şi au luptat,
Prin jurământul lor s-au ridicat.

Pictori şi interpreţi... Şi uneori
Oameni zburând în goana după sori,
Cuvinte-aur, miere-n talisman,
Ocean de stele şi iubire-n dar,
Sângeri pe buze şi săruturi fine,
Un curcubeu, luciri diamantine,
A voastre sunt artişti! Vă aparţin!
De-aceea v-aplaudăm şi vă iubim...

Am plâns cu ei, am râs cu ei deodată
În lupta şi-n iubirea pentru artă.
Am suspinat... ne-ngenunchiaţi am fost
În zborul nostru lin pentru frumos.
Şi am sădit pe braţe şi în noi,
Altare de lumină pentru voi.
Un curcubeu în fiecare cânt,
Uniţi prin artă şi prin jurământ.

Cutremuraţi de noapte şi de soartă,
Bătând străini în fiecare poartă,
Cu ochii-n lacrimi, drumul ne-am croit
Şi mulţi străini de artă ne-au hulit.
Precum Iisus ducându-şi crucea grea,
Noi am ales a plânge şi-a lupta.
Vulcani am fost, arzând ca o feştilă
În drumul nostru lin către lumină.

Dar lacrimi au în ochi pe scena vieţii,
Când se îmbracă-n umbrele tristeţii
Şi peste pleoape doliul vieţii-şi lasă
Dorul de prunci, de fraţi şi de acasă,
Dorul de buni prieteni, de părinţi,
Se simt firavi, pierduţi, îmbătrâniţi.
Sunt două vieţi şi-un singur suflet parcă
Mereu călătorind pe-aceaşi arcă.

Zâmbesc ori râd deodată cu poeţii...
Sunt un atom uitat în trenul vieţii,
Un sâmbure ce ţi-a-ncolţit în palmă...
Iubiţi poeţi, trec vamă după vamă
Şi-n rând cu voi, urc treaptă după treaptă.
Ce minunată-i viaţa! Minunată!
Jocuri meschine, ură, gloanţe oarbe...
Călcaţi cu orice risc peste cadavre.

Durerea din culise nu le-o ştim,
Durerea lor cu ei n-o împărţim...
Un vis, o mască, o clepsidră spartă,
Un clopot, poate-un nume şi... o soartă.
Un joc de cărţi, la care cel mai bun
Trişează primul la-nceput de drum.
Artişi cu temeri şi tristeţi deodată
Şi ei iubesc... şi suferă... şi iartă...

Doar pentru rolul lor mai suferim,
Prin ei ne naştem şi prin ei murim.
O clipă doar şi timpul se opreşte...
Actorul, dintre falduri, ne zâmbeşte.
O reverenţă şi-un sărut fugar...
A mai trecut o zi din calendar
Şi-acelaşi rolul nostru e mereu –
Un mic artist, în viaţă, sunt şi eu.

Doar pentru rolul lor mai suferim,
Durerea din culise nu le-o ştim.
Zâmbesc ori râd deodată cu poeţii,
Dar lacrimi au în ochi pe scena vieţii,
Cutremuraţi de noapte şi de soartă.
Am plâns cu ei, am râs cu ei deodată.
Pictori şi interpreţi... Şi uneori
Am cunoscut artişti: poeţi, gravori...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actorul care îşi joacă rolul ca pe o serie de momente separate şi fără legătură între fiecare intrare şi ieşire, fără să ţină seama de ce a făcut în scenele sale precedente sau de ceea ce trebuie să facă în scenele următoare, nu-şi va înţelege niciodată rolul ca pe un tot unitar.

citat din Michael Chekhov
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Extaz volatil

iubitul meu astăzi dansez pentru tine
un cadril căci mă simt o prinţesă
lumini angelice îmi joacă în retine
fericirea în roz e joc dintr-o piesă.

în teatrul toamnei mele sunt actor principal
mi-am învăţat rolul din scenarii de viaţă
emoţii nonşalante plutesc pe mare val
cu căldura inimii topesc nori de ceaţă.

iubitul meu astăzi cânt pentru tine
secretul fericirii l-am furat de la zei
hai să bem elixirul astei zile senine
să-i plămădim dragostei noastre temei.

iubitul meu azi îţi mai scriu un poem
toată melancolia se-nfăşoară în ghem.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fi sau a nu fi

Lăsând la naiba-nţelepciunea,
O piesă-i viaţa, zic din stal,
În care joacă, de când lumea,
Femeia-n rolul principal.

epigramă de D.F. Ionescu Ghindeni din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Devino regele vieţii tale! Joacă rolul principal în viaţa ta!

Kurt Tepperwein în Legile spiritului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e searbădă sub paşi cărarea

Când nu îmi eşti, mi-e tare greu, mi-e rece, frig şi mi-e urât,
Mi-i totul trist... m-apasă toate, simt că-mi lipseşte fericirea.
Simt cum m-afund şi cum mă sting... ca farul cel mai amărât,
Orbecăi cum orbecăieşte, un ins pierdut... pierzând menirea.
*
Când nu îmi eşti, mi-e toamna fadă, fără culoare... fără gust,
Mă doare-o tristă melodie, mi-e timp nostalgic şi mă doare.
Simt că nu văd sub paşi cărarea... că drumul este mai îngust,
Orbecăi cum orbecăieşte... un ins răpus de-a ta... grandoare.
*
Când nu îmi eşti, îmi moare timpul şi-i timpul fără existenţă,
Mi-e cântecul cu note-amare, mi-e vremea gri şi-i dezolantă.
Mi-acopăr sufletul c-un giulgiu şi mă-nconjor... cu penitenţă,
Orbecăi cum orbecăieşte... pribeagu-n lumea-i... ambulantă.
*
Când nu îmi eşti, mi-e toamna fadă, fără culoare... fără gust,
Mi-e searbădă sub paşi cărarea, e drumul searbăd şi îngust.

poezie de Ion Apostu (23 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artista

Eşti înger, demon şi artistă,
Le joci pe toate magistral,
În viaţă ai rol de elitistă,
Să fii o divă, e banal.

Te aplaudăm de cum apari,
Chiar din culise, când repeţi,
Păcat, prea repede dispari
Când trag cortina cei şireţi.

Mă vor aproape, ca trofeu,
Cei din elită se mândresc,
Dar prompt îi paşte un bufeu
Când despre viaţă le grăiesc.

Îmi vând talentul pe nimic,
Mă vor cu totul, temporar,
Accept când rolul e mai mic
Dar nu pot vinde şi din har.

Artista-i zâmbet şi întristare,
Nu ştii nimic din viaţa ei,
Îţi dă mai mult chiar decât are
Iar tu îi dai cât poţi, când vrei.

Şi uite aşa se adună anii,
Artista mea îşi cară sacii,
N-au prea iubit-o gologanii;
Acum pe scena sunt cârmacii.

poezie de Gabriel Stănciulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teatrul

Azi piesa-i jucată în stradă,
Decorul se schimbă din mers.
Chiar viaţa întinde o nadă
Şi-nlănţuie vers după vers.

Actorii n-au rolul: nu-l ştie
Niciunul. Probleme nu-şi fac,
O muzică zboară-n magie
Şi nu sunt momente de trac.

Eroii îşi scriu acţiunea,
Chiar viaţa-i şi spune mereu,
În ei doar există minunea,
În dânşii: la bine, la greu.

Iubirea e floarea cea rară,
O cântă, o fură mereu,
O pierd, o găsesc într-o gară
Iar cine-o trăieşte e zeu.

Finalu-i nicicând regăsirea
Nici moartea... Vor şti într-o zi
Şi rolul îşi poartă menirea
În lume: e darul de-a fi...

poezie de Angela Irina Ghintuială
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actorul trebuie să aibă talent chiar şi când joacă rolul mutului.

aforism celebru de Stanislaw Jerzy Lec
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mi-e bine, când mi-e rău...

când mi-e bine, când mi-e rău,
când mi-e dor de dorul tău,
când sunt eu, când nu sunt eu,
mi se-ntâmplă mai mereu

când e soare, când e nor,
când trăiesc şi când mă mor,
când mă-nalţ, când mă cobor,
ca un fulg purtat în zbor

când nu dorm, când mai adorm,
când mă-mbăt cu cloroform,
să te uit, nu-mi e uşor,
îmi apari, dispari în zori

când mai stau, nu pot să stau,
simt parfumul tău şi-l beau,
îţi aud paşii desculţi,
eşti în mine, nu mă cruţi

când mi-e bine, când mi-e rău,
mi-ai lăsat un of al tău,
îl alung, îl chem mereu,
îl tot car, e tot mai greu

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi fie bine, drag fecior

SĂ-ŢI FIE BINE, DRAG FECIOR

De când pe lume te-am adus
În casa sufletească,
Rugăciuni mi-am dus la Iisus,
Vrând să te ocrotească.

Să primeşti bine în viaţă,
Sufletul meu nu-nceta
De-a pune rugă-n speranţă,
Pentru fericirea ta.

Nu suportam să-ţi văd plânsul
Şi lacrimi pe obrăjori,
Că-n mine plângea sufletul
Mai rău ca ploaia din nori.

Cu braţele protectoare
Te sprijineam, să mergi drept.
Să înveţi ce e onoare,
Îţi sădeam gând înţelept.

Astăzi mă rog la Dumnezeu,
Cu lacrimi şi suspine,
Mie să-mi dea necazul tău!
Ţie să-ţi fie bine!

Când dorul în suflet creşte
Şi tristeţile mă dor,
Te-aş întreba: cum îţi este
Fără mine, drag fecior?

*Dedicaţie fiului meu, MIHAIL-DORU, la Ziua Onomastică şi Aniversară
Maria Filipoiu - poet, eseist, exeget, jurnalist UZPR

poezie de Maria Filipoiu
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea s-adorm de-a pururi, cu visul împăcat

Mi-e dor să zbor cu tine chiar şi cu o aripă,
Mi-e dor s-ascult ce-mi spui, fie şi doar o clipă.
Când îmi şopteşti cuvinte, mai dulci şi de iubire,
Fie şi-n vis iubito, rămân o amintire.

Sunt prizonierul sorţii şi astfel o să mor,
Orice ar spune Franklin, cuvintele mă dor.
Am fost şi voi rămâne un muritor de rând,
Poate peste decenii sau poate... mai curând.

Rămână-ţi amintirea şi gândul meu răzleţ.
Cu mersul mai alene, dar mult prea îndrăzneţ,
Cât paşii mă vor duce şi mintea-mi va fi trează,
N-am să renunţ la versuri, ele mă onorează.

Cu ele-mi zboară gândul, pe-ale valurilor unde,
Doar ele mă ajută când dorul nu-mi răspunde
Să uit de-atâtea rele ce-n jur s-au adunat,
Apoi... s-adorm de-a pururi, cu visul împăcat.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de dor - antologie (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!