Mâna care m-a scris

Căzusem din mine;
Pe gresia umedă şi rece
a nepăsării.
Probabil călcasem strâmb.
Mai aluneci uneori în greşeală...
nu, nu capul mi-l sparsesem
(aş fi scăpat de bâzâitul enervant al gândurilor)
inima a fost cea care s-a spart.
Unde priveam,
în jur,
erau numai cioburi roşii,
flăcări mici
ce îmi ardeau ochii.
Am plâns, recunosc
lacrimile, însă, n-au reuşit
să stingă arsura.
Mâinile, ca nişte arbori dezgoliţi,
pendule numărând neputinţele
Te doineau într-o rugă de taină.

Tu ai fost cel care a suflat peste răni!
Tu ai fost cel care ai lipit cioburile!
M-ai luat literă cu literă
şi m-ai însăilat cuvânt.
Cu îndemânarea ceasornicarului
ai rotit cuvintele
şi timpul a curs gros,
ca mierea,
în rănile aripilor
ce s-au ridicat în taina versului.

Ieri eram o cumpănă cu ciutura spartă.
Azi fântâna cuvintelor mele şi-a ridicat apa
până la buza cerului:
Soarbe-mă poezie!
Tu eşti mâna care m-a scris...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu literă...

de ce sunt?
oricum sunt literă de coş,
... gunoi
ultimul în listă
amânat, uitat, necorectat,
un text, un cuvânt...

degeaba am zgârâiat ecranul
prin peniţa butoanelor
lăcrimez acum
îmi pare rău că am fost
punct de întersecţie
în destin străin
am scris un cuvânt
nu merita, iubire
nu există
cuvinte care nu îşi au rostul
s-au întors
şi se uită hâd la mine
la coş cu tine!

poezie de Viorel Muha
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bulgării

Au căzut bulgării
s-au auzit nişte bătăi în lemn –
o fi fost inima lutului vibrând
bucuroasă că se’ntregeşte
că-şi strânge din nou în braţe ţărâna care i-a fost luată.
Am suflat odată peste o mână de ţărână
Şi ca să se răzbune mi-a lovit ochii.
Ce-o fi fost atunci când peste mormanul acela de lut
A suflat o pală din vântul vieţii şi ca un ecou
A început o inimă să bată.
Şi-au căzut alţi bulgări
Bătând în coaja pomului tăiat
Pala de vânt sa’ntors de unde a plecat
Ţi-ai luat suflarea înapoi.
A rămas doar lutul rece, mirat.
Ţătrână ea, ţărână noi.
Peste ţărâna ta am împins bulgării
Ca să nu plângi –
Să ştii c’asemeni lor
Venim şi noi.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efemerida

Ca pe un vierme
din crisalidă
m-ai ridicat - fluture!
M-ai invăţat plutirea...
mi-ai umplut ochii
de lacrimile cerului
si sufletul
cu dor de lumina.
Dar nu m-ai invatat...
sa pier!

poezie de Sinziana Hliboceanu
Adăugat de Sonia Teodorescu Potoceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cele mai frumoase mâini sunt mâinile mamei.
Mâinile cu care şi-a mângâiat cu mândrie şi iubire burtica, atunci când erai încă în pântecele ei.
Mâinile cu care te-a ţinut în braţe, cu care te-a mângâiat, te-a spălat, te-a îngrijit şi ţi-a pregătit hrana.
Mâinile de care te-ai sprijinit când ai făcut primii paşi din viaţa ta.
Mâinile cu care şi-a şters lacrimile atunci când a fost îngrijorată, când i-a fost teamă, când s-a bucurat de succesele tale, când ţi-a simţit lipsa,... când ai rănit-o cu vreo privire rece sau cu vreo vorbă nemeritată...
Mâinile cu care ţi-a alinat durerile, temerile şi cu care ţi-a dat curaj şi forţă să mergi mai departe.
Mâinile cu care ţi-a dăruit tot ceea ce a avut mai bun.
Mâinile cu care a muncit neobosită pentru tine, cărând greutăţi, îndurând asprimea gerului, răni şi dureri.
Mâinile cu care ţi-a deschis uşa de mii de ori.
Mâinile pe care şi le împreunează într-o rugăciune trimisă cerului pentru tine...

poezie de Irina Binder
Adăugat de Mary Corlan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odată

Am fost durerea,
fericirea,
lumina
şi mângâierea.
M-ai suportat,
m-ai gustat,
chiar m-ai stins uneori.
Dar n-am uitat cum a tunat
în înaltul cerului
vocea ta, spunând "adio".
Am amuţit şi-am îndrăznit
să sper că, n-ai fost tu;
a fost doar ecoul păcatului tău
urcând spre ochii cerului albastru,
bătând cu palmele
la porţile destinului.

poezie de Elena Buţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaiul luat la Palaz of Hoon

Nu se-întâmplă doar fiindcă-am filtrat în violet
Ziua de ieri prin ceea ce tu ai numit
Un aer nespus de singuratic: eu n-am fost mai puţin.

Ce fel de parfumuri mi-au dezmierdat părul?
Ce-a fost cu-acele imnuri care mi-au răsunat lângă ureche?
Ce mare şi-a împins prin mine talazurile până aici?

Parfumul cel scump a fost eliberat de mintea mea
Şi urechile mele au iscat imnurile care s-au auzit.
Eu însumi am fost compasul magnetic al acelei mări:

Eu eram lumea prin care am trecut, iar ceea ce am văzut
Sau auzit, sau am simţit, a venit numai din lăuntru-mi ;
Şi acolo m-am aflat pe mine, mai adevărat şi mai străin.

poezie de Wallace Stevens, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi de toamnă

mi-au fost grele aripile
de pământ într-o toamnă
în care te-am scris te-am plâns sau ceva
în care nici luna aproape nu putea
să lumineze decât amară

coboram ori urcam către cer pe pământ şi invers
mă rătăceam deseori într-un vers
se cocea în mine un măr
dar sub carne
cu dor de mirosul pielii tale

mi-a fost toamnă de sus şi de-a rândul
şi nimic concret despre tine
când strigam în fântâna din mine

până când m-ai îmbrăţişat cu coaste cu tot
şi-mi simţeam trupul mic
ca din copilărie
şi-n umbra noastră aveau să vie
iubirea dimpreună cu uitarea
să îşi dea mâna
fireşte

pe vecie.

poezie de Ştefania Puşcălău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine eşti tu, străino?

Cine eşti tu, străino?
Oare ce vrei de mă priveşti
cu ochii tăi de vânt?
Ocupi oglinda-n care anii mei
îşi torc tăcut
amarul lor cuvânt...

Cine eşti tu?
Şi ce vrei de la mine?
Nu te cunosc!
Ori... poate te-am uitat?
Pe sticla rece fantomatic vine
o umbră peste chipul meu ridat.

Cine eşti tu?
Şi fata unde este,
ce altă dată spre mine surâdea?
A-mbătrânit oglinda
şi-o ceaţă trece peste
imaginea ce se reflectă-n ea...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva, o să ne avem

Cine spunea că dacă atingi soarele
te arzi?
Minciuni!
Eu, astăzi am fost in miezul lui
şi nu m-am ars,
am simţit altceva.
Ea, ea ardea!
Ardeau buzele,
am simtit când atingerea lor
mi-a lăsat răni pe fiecare gând.
Ardeau mâinile,
când buzele mele au atins
fiecare notă din simfonia
de netrăiri din ele,
am rămas cu o rană
ce nu se va vindeca niciodată.
Probabil n-am să mai pot
săruta altceva,
decât pe ea.
De ce?
Fiindcă cicatricile noastre
se potrivesc de acum.
Ardeau ochii când mi-a spus:
-Stop!!!
Îi era teamă sa nu se stingă,
îi plăcea flacăra,
îi plăcea lava ce îi curgea
din fiecare literă a gândului ei,
mă voia şi mâine,
eu, o voiam de acum.
Am simţit cum mă cuprinde.
Ce puteam să fac?
Am întins mâinile
şi am cuprins-o în braţe,
nu voiam ca lava
să se scurgă dincolo de mine.
M-a strâns în braţe,
şi am simţit
că m-a îmbrăţişat
o întreagă lume.
De undeva, un înger m-a lovit
peste ceafă spunându-mi:
Iubeşte-o!... Iubeşte-o!
Am lăsat-o uşor pe pat,
arăta ca o felină,
părul răvăşit îi acoperea faţa,
era o panteră,
pantera mea,
mă chema cu degetul,
cu trupul,
cu ochii,
cu totul ei.
M-am oprit...
Şi ea.
Am visat destul pentru azi,
ştiu, cândva o să ne avem
şi va fi cutremur.
Până atunci, ard!

poezie de Mihail Coandă (16 octombrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram piatră

eram piatră aruncată pe stradă
nici frumoasă măcar
am luat cerul şi l-am pogorât în mine
relaxat priveam corăbiile timpului
pe oceane de lumi
străjuiam o bordură de timp
să nu o ia la fugă
dar deodată un cui m-a acroşat
direct cu un pocnet în cap
în capul meu de piatră
Doamne ce s-a întâmplat?
ochii au fost aruncaţi în sus
am văzut
înaltă până în cer
coborâtă în mine
frumoasă în secunde
de timp
tu a mea...
eu piatră
te aşteptam să mă ridici
în palma ta de viaţă
nu am fost aruncat
m-ai băgat în buzunar
şi...
ai plecat mai departe.

poezie de Viorel Muha (2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgiile cuvintelor (41)

lumea în alb-negru
o comedie în trei acte
recizorul strigă în porta voce
priveşte împrejur
curând va cădea cortina

actori pe scena vieţii
unora li s-au dat măşti
altora li s-au repartizat
dezamăgirile
în doză dublă
totuşi strălucesc
deşi nu ştie nimeni
când se lasă întunericul
câtă nefericire arde în ei...

se recunosc
ca imaginile din oglindă
ale aceluiaşi suflet
şi n-au nevoie de litere
folosesc
limbajul durerilor ascunse

cuvintele tac
tace şi sufleorul
catifeaua luceşte rece
sfârşitul călătoriei
în ochii tăi
curcubeul şi-a stins culoarea

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi văd noul cap (căci am dobândit unul nou), dar când îmi duc mâna la frunte o simt rece şi tare şi mai am senzaţia că e verde, translucidă şi vibrând înăuntru. Proprietăţile organelor mele s-au modificat: ochii, care nu mi-au fost niciodată prea buni, străpung acum materia şi văd tot ce vor ei să vadă - dar experienţa, la început, a fost teribil de şocantă din pricina neaşteptatului spor de informaţie pe care au început să-l primească; şi la fel s-a întâmplat şi cu urechile, care s-au obişnuit de-acum să audă tot ce vor să afle, însă la început au fost debordate de un haos sonor pe care nu erau pregătite să-l perceapă.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

&

Eu sunt o literă oarecare A
Întind mâna şi mi-o strâng în pumn
O strivesc până la Z
Atunci apari Tu
Eşti o literă bărbătească după care suspină orice vocală
Cuvintele încep să rostească cuvinte noi

poezie de Zeciu Anca Cristina
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte albă

Cozile de zmeu se aprind
vântul schimbă forma focului
noaptea în care ai albit
a fost o noapte albă
ai vrut să dărâmi peretele cu palmele
însă piatra şi mortarul s-au împotrivit
ai scris pe varul proaspăt
mesaje pentru cei de dincolo
dar nu ai primit nici un răspuns
ai ros fiece literă cu unghiile
spunând rugăciuni
în limba celor ce se rugau dincolo.

Când ţi-ai lipit urechea de perete
ai auzit cum răbufniră una după alta
uşile trântite la plecare
nimeni nu rămăsese dincolo să te aştepte
nimeni nu te-a strigat pe nume
n-avea rost să mai stai aici
cu ochii larg deschişi.
Cât a fost noaptea de lungă
ai privit peretele
apoi ai trecut prin el.

Oglinda de dincolo ţi-a arătat
varul din păr
o mână albă
s-a ridicat şi a cules
fărâmele de tencuială de pe umerii tăi
coşul cu petale de trandafir s-a răsturnat peste un licurici.

poezie de Tamara Zub
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmul trei

În ziua-n care cuvintele mele
erau ţărână...
eram prietenul tulpinilor de grâu.

În ziua-n care cuvintele mele
erau mânie
eram prietenul lanţurilor.
În ziua-n care cuvintele mele
erau pietre
eram prietenul râurilor.
În ziua-n care cuvintele mele
erau răzvrătire
eram prietenul cutremurelor.
În ziua-n care cuvintele mele
erau mere amare
eram prietenul omului optimist.
Dar în ziua-n care cuvintele mele
au devenit miere...
muştele mi-au acoperit
gura...!

poezie de Mahmoud Darwish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

măcar…

Bună ziua, cititorule, dă-mi mâna ta
printre aceste şiruri de cuvinte – care
deseori îţi decojesc rănile şi prea rar
ţi le ling
Să mă ierţi
când răsucesc virgule în carnea verbului «a păsa»
până ce dau de numele tău
Tu eşti acela care vede
poezie, zbatere gemând sub literă
este doar meritul tău că în muchiile foilor
profilezi poetul care nu voi fi niciodată
în realitate
…am şi eu ceas la mână
asemenea ţie înjur şi îmi caut
rugăciunea pe măsură şi dau
cu râsul-plânsul de pereţi, de podele – hei, cititorule,
dacă te-aş întâlni, ţi-aş săruta mâinile şi sprânceana
probabil vei căuta să mă convingi să renunţ
la scris – docil te voi împăca şi voi poetiza
prin pantomimă, imitând zborul zilei de pe urmă
a unui fluture într-o grădină cu flori –
grădină pe care cu mâna mea ţi-o voi crea
acum îţi spun doar bună ziua şi
măcar de ţi-ar fi
măcar de ne-ar fi…

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai chemat

M-ai chemat în taină, Doamne, m-ai suit la Tine
Singură treceam prin cerul care Te-ascundea,
Tremuram de suferinţa celor morţi în mine,
Tremuram de deznădejdea că mă poţi vedea.
Doamne, câtă înserare se zbătea în pleoape,
Câte rugăciuni pripite, vorbe fără rost,
M-ai chemat să vin în ceruri lângă mine-aproape
Tremurând de suferinţa celei care-am fost.

M-au purtat pe braţe, Doamne, jertfă legănată,
Stelele şi heruvimii înaintea Ta,
Te priveam cu plâns de fluturi când am fost chemată
Tremurând de suferinţa că mă vei uita.

Jertfă ridicată, Doamne, m-ai cuprins plăpândă
Înălţându-mă în slava tainelor cereşti
Ţi-am simţit întâi tăcerea, mângâierea blândă
Şi-am ştiut atuncea, Doamne, că Tu mă iubeşti...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruptură definitivă

Tu plângi când te gândeşti la mine,
Te-am supărat eu cu ceva?
Uşor m-ai dat de lângă tine,
Şi asta nu ţi-o pot ierta.

Eram micuţă când m-ai dat,
Aşa credeai că este bine,
Anii au trecut, tu m-ai uitat,
Cum şi eu te-am uitat pe tine.

Am plâns în taină tot mereu,
Când altă mamă m-a luat,
Te-am scos din suflet tare greu
Iar locul tău s-a ocupat.

Am aşteptat un timp prea lung,
Până când doru-a obosit,
Nici lacrimile nu mai curg.
Tu pentru mine ai murit.

Să te strig mamă n-aş putea.
Nu meriţi o aşa onoare,
În suflet nu te pot ierta,
Păcatul tău a fost prea mare.

Nu simt nevoia să te văd
Şi nici nu-mi este dor de tine,
Vagi amintiri încă revăd
Doar uneori, şi cred că-i bine.

poezie de Viorica Pop
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un tangou de vis

În tangoul privirii tu ai fost ca un vis,
Te-am privit în adâncuri... M-ai privit, m-ai atins...
Am simţit ca o umbră braţul timpului tău,
Coborând pe corsetul plâns al gândului meu.

Dansu-acesta mirific, ireal, m-a captat...
Alte timpuri m-au prins, din alt timp am plecat,
Cerul buzelor mele sângerii, ţi-a şoptit
Must de taină amară, un poem învechit.

Eşti atât de departe... Ce aproape îmi eşti!
Lumea mea cu iubire o-ncununi... Unde eşti?
Tu, quasar, fericire, tu, lumină şi cânt...
Eşti o clipă?! Eşti vrajă?! Eşti poem?! Eşti cuvânt?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva...

Cândva o mare de iubire
Cu ochii senini şi visatori,
Azi un deşert în devenire
Cu suflet spulberat în nori.
M-au ars cuvintele şi rouă
M-am ridicat rugă la cer,
O lume azi e ruptă-n două,
Fără iubire-n neguri pier...
Degeaba strig... ecou-i mut
Şi vânturi toate-s împotrivă,
Când orice şansă ai pierdut
Rămâi corabie-n derivă...
Aveam un ţărm şi ca ofrandă
Senini ochii i-am oferit,
Azi n-au lumină nici să cearnă
Un trist şi palid răsărit.
Eram o mare de iubire,
Oglinda unui cer senin,
Mă sting azi în dezamăgire
.... ucisă-n vorbe cu venin.

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!