În rolul vieții
Se joacă astăzi comedie,
În rolul principal eu sunt;
Jucând scena cea mai hazlie,
Nicicum n-am ultimul cuvânt.
Joc dramă, însă, de o viață,
Interpretez totul sublim -
Romeo fără de speranță
Sau vreun ibovnic anonim.
Nu mi-e străină acțiunea -
Necazul îl strivesc în piept;
Mi-e dificilă misiunea
De-a fi pus strâmb și-a pune drept...
Suspansul e, de bunăseamă,
Un rol rostit silabisit
Când așteptările mă-ndeamnă,
Dar nu primesc ce mi-am dorit.
A fi actor îmi e menirea,
În serialul intrigant
Ce nu-mi servește fericirea
De-a fi vreodată premiant...
S-a ridicat cândva cortina
Și-n rolul vieții am pășit;
Se va topi însăși lumina
De-atâtea lacrimi la sfârșit...
Când va cădea, bat-o-ar vina,
Nimeni nu va aplauda...
Eu sunt actorul cu pricina
Și rolul trist ce-i viața mea.
Va fi - poate - un covor roșu,
Un premiu se va decerna
Când îngerii vor umple coșul
Cu laurii de stinsă stea...
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (7 mai 2014)
Adăugat de Ioan Morosanu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.