Monologul vulturului doborât...

-nici săgeata nu mă poate frânge
nici vânzarea pe arginţii de iudă
sufletul doar uneori mai plânge
inima de lacrime e udă...

să mai stau puţin să mai respir
împrejur să mai privesc sfios
necătând la starea de delir
şi ajunul morţii lui Hristos...

şi săgeată asta-n trupul meu
parcă-i cui adânc în palmă Lui
parcă-i un destin ce-l duc mereu
pe un drum demult a nimănui...

cât mai am puteri, am să mai zbor
chiar dacă mai greu şi pustiit
şi săgeată-armă la picior
îmi va fi ca simplu satelit

şi voi scrijeli cu el ţării
în sclipirea albelor ninsori
voi trasă pe coale alburii
vers venit de dincolo de nori...

poezie de Iurie Osoianu (26 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă târzie

... gingaşia cuvintelor tale mă doare, mai adânc decât răul din ele
parcă-i pasăre pornită aiurea să zboare dintr-un lan de albastre lalele
parcă-i linişte ţesută-n stative de lemn de păianjeni frumoşi la statură
aşternută pe jos să despartă solemn o cenuşă de ultima zgură...

adâncimea privirilor tale trece-n fiori care zguduie alter ego-uri
şi daltonic scot note pustii din viori şi le trec pe abstracte tablouri
şi din gama cuvintelor mele erup oceane sinistre de lavă
şi cu focul cu care mereu te astup, te avânt în nuanţe de slavă

puritatea sentimentelor tale o simt ca un deget cu sare în rană
ca pe-un greu şi adânc şi teribil instinct mai uşor şi mai alb ca o pană
ce aleargă mereu susţinută în zbor de suflările vântului rece
înspre veşnicul nostru murmur de izvor auzit şi de mine cum trece

iar plecarea ta dură spre lumile drepte, presimţită în nopţile noastre
mă impun, nebunatic să mai urc nişte trepte şi buchet de lalele albastre
să arunc la picioarele tale stelare ca pe-un ultim omagiu adus la vecie
printre lacrime seci, uneori de rigoare, ca o ultima rugă. Târzie...

poezie de Iurie Osoianu (6 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânzătoarea de ninsori

Cum te dezbraci copacii dau în floare
şi simt în piept văpaia unui crin
de la zăpadă sufletul se-aprinde-oare
când te privesc şi mor câte puţin

Şi simt în piept văpaia unui crin
şi trupul parcă-i flacără străină
între prea mult şi iată prea puţin
eşti noaptea devorată de lumină

Şi trupul parcă-i flacără străină
de la zăpadă sufletul se-aprinde-oare
şi cine pentru cine dă lumină
stă noaptea sub acestă întrebare

Cum te dezbraci copacii dau în floare
de parcă i-ar aprinde o ninsoare

poezie de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din haos iar în haos...

... s-a stins o lumânare în clipa prinsă-n zbor
de mâţa pe spinare şi arma la picior
şi trece printre dealuri ecoul trist şi gol
de ape şi de maluri şi vite în ocol

din larma dimineţii se naşte-o nouă zi
cu umbre de tristeţe pe nori de ploaie gri
şi curge lin la vale în unde amărui
mereu pe-aceiaşi cale, mereu a nimănui...

poezie de Iurie Osoianu (25 august 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim adesea...

.. trăim adesea dincolo de viaţă
de noi înşine, de ninsori, de ploi
-de dincolo de ea, tot căutăm o aţă
să ne legăm cu dincoace din noi...

schimbaţi la suflet şi schimbaţi la faţă
mereu, mereu, mereu ne străduim
să demonstrăm că şi aici, în viaţă
suntem iubiţi, chiar dacă nu iubim...

poezie de Iurie Osoianu (4 iunie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la o vreme nu visez în versuri
Nici nu mă mir măcar, nici nu respir
Eu, care trimiteam prin Universuri
Navete spaţiale de delir...

catren de Iurie Osoianu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre iubire. Fugitiv lui MC

in ceruri scris a fost sa ne-ntalnim
pe coale alburii de simpli nori
si-n cartea vietiii care deseori
uneste suflete pe un fundal sublim

nici nu visam ca tu vei fi a mea
nici nu speram ca eu sa fiu al tau
dar hotaram nu noi ci Dumnezeu
cand merge vorba de-o exceptie sadea

eram frumosi la suflet si la chip
eram frumosi launtric si extern
urla in noi ceva matern - patern
instictual, nebun, neostoit,

si s-a produs minunea care-ncet
a devenit obinuinta. Zi de zi
tot mai departe-i de cuvantul - a iubi
tot mai aproape-i de cuvantul - parasesc...

poezie de Iurie Osoianu (3 iulie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om simplu

în fine nu sunt omul ideal
sunt omul cu idee
şi-n mine nu-i chiar totul infernal
mai sunt şi căi lactee
mai am şi suflet, uneori chiar vise
şi lacrime sub gene
şi deseori ţin uşile deschise
în nopţi cu sânziene
în rest-nu sunt eu omul ideal
nici prinţ nu sunt să vin aşa, călăre
şi să te iau cu mine în astral
în viaţa asta. Poate-n viitoarea..

poezie de Iurie Osoianu (30 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocorii

prin autumnal background rece
prin pâclă muchiei de zori
ca o nălucă lungă trece
triungi de argintii cocori

şi zarea parcă-i veşnicie
oprită-n curgere de zbor
-triungiul de nuanţă vie
dispare-n adâncimi de dor...

poezie de Iurie Osoianu (9 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crinul...

întreaga mea viaţă a fost un roman
cu sufletul meu cristalin
agnostic, de zeu, uneori de tiran
şi deseori- floare de crin

îl tot întrebam -prin ce lumi te-ai ascuns
prin ce universuri pluteşti
şi doar uneori intuiam în răspuns
că numai pe mări şi-n poveşti

îl tot iscodeam- după ce mereu zbori
după cine mereu eşti pustiu
că te-ntorci uneori pe aluzii la zori
alteori mai mult mort decât viu

doar o singură dată mi-a spus tremurând
cu tristeţe-n orbitele-i oarbe
că alt suflet ca el de pustiu şi flămând
din adâncuri esenţele-i soarbe

că demult nu mai are nici linişti nici loc
că-i uitat şi de rău şi de bine
că demult îl aşteaptă bulboane de foc
dar va sta pân -la urmă cu mine...

mai apoi între zile şi nopţi va pluti
peste codru şi munte şi mare
-eu sub malul de lut năruit voi simţi
cum se-nalţă şi nu mă mai doare...

întreaga mea viaţă a fost un roman
cu sufletul meu cristalin
agnostic, de zeu, uneori de tiran
şi deseori- floare de crin

poezie de Iurie Osoianu (25 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vers...

un vers aşi scrie, suprematic
ca pana corbului de negru
cu rimele sunând flegmatic
cu ritmul răguşit de febră

un vers care să-mi fie pâine
un vers punînd pe pâine sare
un imn poemelor de mâine
zvîcninde-n triste capilare

un vers mai strict decât o simplă
dulcegărie lent rîmată
un glonte rătăcit prin tâmplă
şi stors cu lacrima curată

un vers cutremurind şi munţii
un vers rostolind şi mare
un vers cu brazde-n largul frunţii
arate-n fugă de tractoare

un vers în care curcubee
să-mi fie punte să pot trece
peste pâraiele lactee
cu ape cristalin de rece

un vers care mereu să doară
un vers care-i mereu "iubeşte"
un vers care să nu mai moară
chiar dacă nimeni nu-l citeşte...

poezie de Iurie Osoianu (15 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mai am puţin, renunţ la trupul tău de lut,
La inima Ta de piatră, la ultimul... sărut,
La timpul de demult, la când nu ai mai venit
Şi acum adorm cu tine-n gând ca la ceva sfânt!

Mai am puţin, mă duc să mă îmbăt cu vin
Şi cu un gând nebun că te-am pierdut...
Când eram copil ademenit într-un... sărut
Ce l-am primit ca pe ceva prea... sfânt!

Mai am puţin, şi de am să te uit cândva
Îmi voi face din clipa Ta nemurirea mea,
În vieţile ce vor urma Tu călăuza... mea
Şi singura muză cu ochii verzi de Stea!

Mai am puţin, dintr-o noapte fără vise
În care visul tău mă bântuie mereu
Şi dimineaţa naşte roua peste flori
Tu floarea mea din viaţa ce va urma!

Mai am puţin, dintr-un plâns fără de lacrimi,
În care plânsul e doar al tău pe obrazul meu,
Tu eşti încă lacrima ce arde-n viaţa mea
Şi singura Stea ce îmi straluce-n noaptea grea!

Mai am puţin, în care dorul e doar al tău,
Iar Eu un pustnic pustiit de gândul... meu
În care m-am pierdut o clipă-n sânul tău
Iar timpul nu a vrut să-mi fie, nici el nici Tu!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catrenul miliardului moldav

miliardul ăsta parcă-i gumă
toţi au rupt din el şi nimenea nu ştie
e furat în serios, în glumă
stă cumva ori nu la puşcarie?!

epigramă de Iurie Osoianu (10 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cîntec de început

(fragmente)

Aripi de vultur în zbor de săgeată Icar şi-a rotit,
Cei doi pumni omeneşti lacomi să-mplînte în soare
Astăzi eu vreau să-ntreb răzvrătit nesfîrşirea
Cum de-a-nchegat după-atîtea puzderii de ani
Între arsurile tîmplelor mele pornirea
Şi strigătul celui căzut!

Zbor, zbor cu anii mei tineri,
Zbor ca un şoim înconjurînd strîmta-nchisoare-a pămîntului,
Aripa mea se izbeşte mereu de zăbrelele nemărginirii
Şi parcă-i un veac de cînd zbor.

Azi, înainte de-un nou şi sălbatic avînt
Vreau să cânt cîntecul meu de-nceput.

poezie celebră de Nicolae Labiş din Poezii - Editura Cartea Românească
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbetul Luminii

A revenit din nou Lumina,
Poate acum, poate demult,
Ne luminează iarăşi vina,
O ia cu ea... o simt, ascult

Pe chip de oameni iese soare,
Cresc zâmbetele înapoi,
Este mai pace, nu mai doare,
Simţim ceva mai cald în noi

Vorbeşte sufletul în şoaptă,
Să ne oprim, să ascultăm,
De sus din cer ceva ne poartă
Spre infinit, unde visăm

Întinde mâna şi atinge,
Îl simţi? Chiar dacă nu Îl vezi...
Curg lacrimi iar, pentru noi plânge,
Plânge albastrul, sunt dovezi

Eu ştiu că foarte mulţi nu credem,
La fel nu am crezut nici eu,
Dar e aici, noi nu Îl pierdem,
El ne aşteaptă, e mereu

Ca un părinte, cu răbdare,
Zâmbeşte chiar dacă greşim,
Este acolo sus, în zare,
Şi ne aşteaptă să-L găsim

Suntem copii, poate obraznici,
Dar cum altfel copil să fii?
În jurul nostru, îngeri paşnici,
Ne tot veghează zi de zi

Ai revenit din nou Lumină,
Bine-ai venit, te aşteptam!
Simt inima în piept, cum plină,
Îmi aminteşte... cum eram

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipostază...

lumină plumburie la fereşti
înfăşurată-n văl adânc de ceaţă
esenţei tale triste şi lumeşti
şopteşte buna, bună dimineaţă

chiar dacă soarele e hăt sub orizont
chiar dacă va porni să viscolească
chiar dacă nu- o să se ţină cont
că mai exişti şi ipostaza ta-i lumească

iar dacă nu- va viscoli mereu
cu linişte şi zări învolburate
tăcut, concomitent, instantaneu
abrupte, inocente, disperate...

poezie de Iurie Osoianu (17 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cîntec de început

Aripi de vultur în zbor de săgeată Icar şi-a rotit,
Cei doi pumni omeneşti lacomi să-mplînte în soare
Astăzi eu vreau să-ntreb răzvrătit nesfîrşirea
Cum de-a-nchegat după-atîtea puzderii de ani
Între arsurile tîmplelor mele pornirea
Şi strigătul celui căzut!

Zbor, zbor cu anii mei tineri,
Zbor ca un şoim înconjurînd strîmta-nchisoare-a pămîntului,
Aripa mea se izbeşte mereu de zăbrelele nemărginirii
Şi parcă-i un veac de cînd zbor.

Azi, înainte de-un nou şi sălbatic avînt
Vreau să cânt cîntecul meu de-nceput.

Cînd se născuse poetul ochii-i văsuseră munţii înalţi,
Cerul înalt şi frumos.
Veşnic îl cheamă de-atunci şi îl tulbură
Dorul de ceea ce-i nou şi desăvîrşit.

Veşnic de-atunci alunecă-n lume ca flacăra,
Palmele-i calde învie frunzare şi inimi
Ca să lase din nou pradă morţii, plecînd mai departe
Mereu, mereu cîntînd.

... Simt că mă blastamă frunzarele, buzele, moartele inimi,
Pentru că odată-nviindu-le, morţii din nou le-am lăsat.
Nu-s vinovat, nu-s vinovat,
Că pururi caut, caut.

....

poezie celebră de Nicolae Labiş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În moarte

Mi-au micşorat spaţiul
La 1,60 pe 50(cm)
Deşi universul sufletului meu
Este nelimitat.
Mi-au încrustat trupul în lacrimi şi carenea
în plâns.
Un microcosmos
În macrocosmosul în care am existat.
Mă privesc - trup flămând de lumină,
Static, palid, cu urme spasmice,
Cu lacrima clocotind în adânc.
Împodobită cu flori şi dantelă,
Primesc sărutul din urmă,
A celor ce m-au iubit.
S-a sfârşit... o beznă totală!
Chiar şi dincolo de noi,
Trupul greu, cimentat,
Doare, dar nu poate striga,
Căci sufletul a părăsit huma.
A pornit transcendent
într-un univers pe care
Ochiul carnal nu îl poate limita.
Se aud foşnind lacrimi
Pe cerul morţii...
O lumină plăpândă
Deschide ochiu-nvierii.
Nu m-au uitat o zi, două, trei,
O lună, un an, poate până la şapte...
Apoi viaţa mea-i o continuă moarte. (noapte).

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masca deznădejdii

Anna Frank nu-i o colivie

Anna Frank e un porumbel

fir-ar deznădejdea să ne fie

doar drumul poate către el

Anna Frank e un porumbel

Anna Frank parcă-i un izvor

dar uneori trupul nostru-i mişel

şi de lene toate oasele-l dor

Anna Frank parcă-i un izvor

fir-ar deznădejdea să ne fie

toate necazurile pe mine mă vor

Anna Frank nu-i o colivie

Anna Frank e un porumbel

din fericire Doamne fără ţel

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (2 aprilie 2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rândunica...

în paşaport la tine e scris că eşti bunică
şi stau ştampile pline cu litere albastre
tu însă pentru mine eşti trista rândunică
din clasa absolvirii adolescenţei noastre

pe fruntea ta senină şuviţele coboară
de păr cernit cu raze de lună argintie
-ce alb e guleraşul la formă ta şcolară
şi ce backround simplu tufarii de scumpie

în ochii tăi adânci ca noaptea înstelată
mai stăruie privirea-mi relictă şi primară
chiar dacă în adâncuri de sine-i înşelată
chiar dacă-i condamnată nicicând să nu dispară

cu sloi de ruj ce astăzi atîtea urme poartă
a primelor săruturi în vis doar obţinute
a tale buze parcă ar blestema din soartă
doar ce-i legat de mine şi opţiuni pierdute

obrajii tăi, obrajii atît de dragi odată
cu linele gropiţe scăldate în fineţe
mai sunt în stare încă, din mine să mai scoată
senil, dar totuşi zâmbet, ca-n anii tinereţii

bărbia ta ovală şi încăpăţinată
şi gâtul tău subţire de lebădă virjină
îmi aminteşte iarăşi de zgîtia de fată
mereu învălmăşită în propria-i ghiurgină

şi numai trupul pare indeferent la toate
şi numai trupul toate se pare că le ştie
şi numai el prin semne afirmă că mai poate
din cupa nebuniei să soarbă armonie

e scris demult în stele că eşti o rândunică
şi e mai scris în ele c-ai devenit regină
şi doar în paşaport- că eşti demult bunică
şi numai printre rânduri- că nu porţi nici-o vină...

poezie de Iurie Osoianu (1 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caravana

caravana care trece
când arid pustiu când rece
pentru unii din români
parcă-i os. În gât la câini...

epigramă de Iurie Osoianu (2 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!