Rugă târzie

... gingaşia cuvintelor tale mă doare, mai adânc decât răul din ele
parcă-i pasăre pornită aiurea să zboare dintr-un lan de albastre lalele
parcă-i linişte ţesută-n stative de lemn de păianjeni frumoşi la statură
aşternută pe jos să despartă solemn o cenuşă de ultima zgură...

adâncimea privirilor tale trece-n fiori care zguduie alter ego-uri
şi daltonic scot note pustii din viori şi le trec pe abstracte tablouri
şi din gama cuvintelor mele erup oceane sinistre de lavă
şi cu focul cu care mereu te astup, te avânt în nuanţe de slavă

puritatea sentimentelor tale o simt ca un deget cu sare în rană
ca pe-un greu şi adânc şi teribil instinct mai uşor şi mai alb ca o pană
ce aleargă mereu susţinută în zbor de suflările vântului rece
înspre veşnicul nostru murmur de izvor auzit şi de mine cum trece

iar plecarea ta dură spre lumile drepte, presimţită în nopţile noastre
mă impun, nebunatic să mai urc nişte trepte şi buchet de lalele albastre
să arunc la picioarele tale stelare ca pe-un ultim omagiu adus la vecie
printre lacrime seci, uneori de rigoare, ca o ultima rugă. Târzie...

poezie de Iurie Osoianu (6 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din ambrozia cuvintelor tale

Din ambrozia cuvintelor tale,
Savurez vraja extazului divin.
Culegând ale strofelor petale,
Eminescului-Luceafăr... mă închin!

Inimi iubindu-se pe strune de vers
Se întreţes prin sentimente pure,
Mănunchiuri de raze înspre Univers,
Se stabilesc în piscurile sure!

Prin graiul tău divin... dulce, românesc,
(Ambasador al poeziei noastre!),
Inimile prin iubire se întreţes,
Cu mii de îngeri, printre flori albastre!

poezie de Toth Arpad
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Monologul vulturului doborât...

-nici săgeata nu mă poate frânge
nici vânzarea pe arginţii de iudă
sufletul doar uneori mai plânge
inima de lacrime e udă...

să mai stau puţin să mai respir
împrejur să mai privesc sfios
necătând la starea de delir
şi ajunul morţii lui Hristos...

şi săgeată asta-n trupul meu
parcă-i cui adânc în palmă Lui
parcă-i un destin ce-l duc mereu
pe un drum demult a nimănui...

cât mai am puteri, am să mai zbor
chiar dacă mai greu şi pustiit
şi săgeată-armă la picior
îmi va fi ca simplu satelit

şi voi scrijeli cu el ţării
în sclipirea albelor ninsori
voi trasă pe coale alburii
vers venit de dincolo de nori...

poezie de Iurie Osoianu (26 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbatul vieţii tale...

.. m-ai întrebat aseară de ce mereu tânjesc
de ce nu sunt cu tine în pragul veşniciei
ştiindu-te departe mereu te necăjesc
cu întrebări de genul de ce n-a fost să fie..

m-ai întrebat aseară de ce nu eşti cu mine
de ce păşim prin viaţa cu sensu-i răzleţit
de ce mereu în preajmă atîtea voci străine
împută că degeaba, degeaba ai trăit

ce pot să-ţi spun, mă doare, a naibii mă mai doare
că sensul vieţii tale l-a hăcuit securea
că tu, cândva copila arzandă că un soare
azi eşti la discretia alesului aiurea...

te-am vrut mereu un injer cu har dumnezeesc
ai fost doar o femeie, femeie ca şi toate
şi ţi-ai ales bărbatul dintr-un instinct firesc
mereu la datorie- mereu să-l ştii că poate

te-am vrut o dulce floare şi călăuza-n viaţă
o stea mereu arzandă pe fruntea mea senină
ai preferat bărbatul frumos- frumos la faţă
şi de acord să fie întotdeauna vină...

te-am vrut inteligentă şi suplă-n armonia
cu care să-nvelim relaţiile noastre
tu ai ales bărbatul profund in meseria
instinctelor carnale, dorinţelor sihastre...

şi te-am mai vrut în fine fiinţa cea mai pură
din gama răsfirată în cartea vieţii mele
tu ţi-ai ales bărbatul cu exigenţă dură
şi Făt Frumos din lacrimi şi mândru-n toate cele

te ştiu azi fericită- din dura protogină
ai devenit o floare şi văd cum îţi iubeşti
bărbatul vieţii tale şi care din virgină
te-a transformat în templul plăcerilor fireşti...

bărbatul vieţii tale ales cândva de tine
a devenit cu timpul o simplă portavoce
bărbatul vieţii tale din depărtări senine
bărbatul vieţii tale-tiranul tău feroce...

iar eu... ce mai importă la care răspântie
de drumuri mă mai aflu -oricum sunt resemnat
că eşti acea femeie ce trebuia să fie
pedeapsă pentru viaţă -mi trăită în păcat...

dar m-a ferit destinul să fiu unealtă simplă
ce joacă rol de rege când cerci să-l tot îmbraci
deşi mai simt prezenţa pistolului la tâmplă
şi degetul tău moale pe palidu-i trăgaci...

... m-ai întrebat aseară de ce mereu tânjesc
de ce nu sunt cu tine în pragul veşniciei
ştiindu-te departe mereu te necăjesc
cu întrebări de genul de ce n-a fost să fie..

poezie de Iurie Osoianu (8 februarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima rugă...

ultima rugă frumos mai sună
ultima rugă
şoptită de mine sub clarul de lună
pornite-i să fugă

refren

ultima rugă, ultima rugă
-mai stai, nu pleca încă nu
ultima rugă, ultima rugă
ce vrea s-o auzi numai tu

ultima rugă sfios mai ninge
ultima rugă
dar nici o coardă de suflet n-atinge
pornite-i să fugă

refren

ultima rugă se stinge în zare
ultima rugă
şi brusc întuneric aprinde alt soare
pornite-i să fugă...

refren

cântec, versuri de Iurie Osoianu (22 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul...

mi-e dor de cuvintele tale
de şoaptele tale ce curg
senin ca o apa la vale
de soare în tainic amurg

mi-e dor de privirile tale
adânci ca o mare de flori
cu unde pe-alocuri ovale
pe-alocuri cu iz de fiori

mi-e dor de speranţele tale
(- ale mele demult s-au trecut)
speranţe ca tine, loiale
doar ţie. Şi mie - tribut...

poezie de Iurie Osoianu (5 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu şi Soarele

trece soarele spaţii
ca o luntre pe ape
şi îşi scutură graţii
pe-ale tale pleoape
s-îţi sărută retina
cu manunchiuri de raze
şi îţi mângâie mâna
cu iluzii de fraze
trece soarele vreme
printre stări relative
şi făptura lui geme
ca o pânză-n stative
că privirea ta rece
care ştie ce ştie
ca particula trece
din lumina-n pustie...

poezie de Iurie Osoianu (14 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strânge-mă, iubito

aşează, iubito, pletele tale
printre stele
pune scara sufletului meu şi urcă-n mine
şi joacă-te cu ele

pune trupul meu, iubito, acoperiş
gândurilor tale
şi lasă ploaia fără vise rele
să cadă, iubito, cu fericire

soarbe-mă încet, ca un izvor cu apă vie
cată-mă până în adânc de trup
leagăne-te-n şolduruile tale pietroase
şi
fi furtună-n mine

strâge-mi coapsele cu palmele
înfinge-mă adânc ca să mă doară
strigă că mă vrei
şi roagă-te ca să nu moară

strâge-mă, iubito, din drumuri rătăcite

poezie de Viorel Muha (februarie 2015)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile Tale

Mâinile Tale, dulce Isuse,
mâinile care din lut ne-au creat,
întinse pe lemn se lăsară străpunse,
o, mâinile Tale ce totul au dat!

Gleznele Tale, glezne trudite,
pline de colb, şi de spini, şi de dor,
pe lemnul ruşinii au fost ţintuite,
ca dreaptă răsplată a dragostei lor...

Fruntea senină ca zările-albastre,
plină de milă adânc s-a plecat,
primind diadema batjocurii noastre
drept cel mai de seamă triumf de-mpărat.

Buzele Tale, pe care stătură
vorbele sfinte din cer coborând,
gustară paharul de fiere şi ură
şi râuri de sânge lăsară iertând.

Inima sfântă, floarea ascunsă,
cerul întreg părăsindu-l, veni,
de-o suliţă rece să fie străpunsă,
adânc vinovată c-atât ne iubi.

Dragostea care din Tatăl purcede,
plânge şi astăzi cu-acelaşi suspin.
Dar oricare suflet aude şi crede,
în dragostea sfântă se-alină deplin!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fereşte-te...

fereşte-te de cei ce-ţi cântă difirambe
încrucişate pân-la ultima octavă
de cei care mereu te învelesc în stambe
şi te ridică brusc în cea mai lungă slavă

fereşte-te de cei care admişi aproape
se gudură fără temei pe lângă tine
că dac-ar sta ceva de viu să te îngroape -
un om ar fi şi nicidecum un câine

şi mai fereşte-te de cei cu apa-n gură
cu buzele subţiri şi alcaline
să ştii - te vor lovi pe sub centură
iluziile tale. Dar străine...

poezie de Iurie Osoianu (6 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răzmeriţă

Cu picioarele tale goale
Şi cu ale mele tot desculţe,
Va seca Mureşul la Meşcreac!

Cu pulpele tale neglijate de rochie,
Cu izmenele mele prea scurte,
Se va întoarce Tisa în Ardeal!

Cură Dunărea şi mă lasă
Să mă tăvălesc cu şoldurile tale
Până unde se revoltă Marea Neagră!

......................

Pe tine te strălucesc în perlă,
Eu prin câte oceane
Voi călca apele
Să mă iubeşti pe mine, tu?

poezie de Teodor Laurean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prispa privirilor tale

numai
o dată nu m-ai
înţeles
când
o floare
îmi era clipa
ţesută pe aripile vântului

s-ar fi zis
că
drumul acesta dintre
mine
şi tine
e
doar un zâmbet
când
o floare-nflorită fiecare pas ne era
pe
prispa
privirilor tale
culeasă de
pe degetele vântului
30-12-2021 M

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descoperirea tainei Tale...

Descoperirea tainei Tale
Isuse scump, m-a transformat
Mi-ai arătat o altă cale
Îţi mulţumesc că m-ai chemat.

Mi-ai arătat ce-i veşnicia
Cu tot ce poate oferi
M-ai învăţat ce-i vrednicia
Să poată-n suflet înflori.

Am înţeles că nu-n monede
Pot idealul să-l găsesc,
Că Legea Duhului prevede
Să Te urmez, să Te slujesc.

Din ceasul întâlnirii noastre
Noi revelaţii mi-ai adus
Privesc spre zările albastre,
Spre Plaiul fără de apus.

Sunt conştient că fără Tine
Pelerinajul n-are sens
Când nu sunt zilele senine
M-ajuţi să trec prin fumul dens.

Descoperirea voii Tale
A fost momentul crucial
Când n-am mai stat în sumbra vale
Să dau merinde lui Baal.

Că văd dincolo de probleme
Un scop înalt, vizionar
E că găsesc în orice vreme
Izvorul de-unde vine har.

Trezindu-mă din nepăsare
Ai pus în mine dor divin
Să m-ataşez de cei ce-s sare
Şi-şi înţeleg al lor destin.

Descoperind a Ta comoară
Spre Paradis mi-a dat avânt
A Ta iubire mă-nfăşoară
Şi mă desprinde de pământ.

poezie de George Cornici (10 octombrie 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pârnaie

pe strada cu sensul unic fiinţă
clipa se prostuează cu Dumnezeu,
în iarăşi năvălirea curgerii
e un sânge întărind falusul timpului

de mă renaşti e tot spre a muri

cenuşa e rece, pasărea e-n adânc de cer,
respirarea-mi atinge-n aripă

eşti mai frumoasă când plângi dintr-o jale
în zemuri lacrimale fierbe taina
pe foc al privirilor spre zare,
distanţele se absorb în mine, coastă femeie

îţi scriu de la o margine
gata, gata de a mă arunca în hău
voi avea preoţi de întuneric lenos
şi poate pleoapele tale
cu genele ca de gratii
la temniţa cuvintelor folosite

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Medusa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rossini, divino maestro, iartă-i pe compatrioţii mei care te bârfesc pe hârtie de scris şi pe hârtie sugativă. Eu unul, mă delectez în sunetele tale aurite, în razele tale melodioase, în visurile tale scânteietoare care zburătăcesc în jurul meu ca nişte fluturi sărutându-mi parcă inima cu buzele graţiilor. Divino maestro, iartă-i pe compatrioţii care nu văd adâncimea muzicii tale pentru că ai acoperit-o cu petalele de trandafiri ale melodiei.

Heinrich Heine în scrisoare către Gioachino Rossini
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, cer senin

O, cer senin,
tu nu eşti zeu,
dar poţi să te cobori în noi cu-aliură înzeită
tu eşti ocean fără de fund murmurând înseninări,
sau eşti cineva care vrei să ne încurajezi zborurile
şi să ne-nalţi mai presus decât tine;
tu, pasăre albastră cu penaj înstelat,
ritmând în zbor muzica norilor,
ecran uriaş pe care zodiile ne proiectează,
glumind sau nu, umbrele viitorului,
ale fiinţei şi nefiinţei.- ale bucuriilor şi ale suferinţelor;
o, cerule senin şi înalt,
iată-mă, ameţesc privindu-te până la lacrimi,
ameţesc de albastrul tău, de aurorele tale boreale
dansând graţios cu fluturări de draperii policrome
în care îmi scald spre purificare gândurile,
limpezindu-mi faţa de lacrimi şi sufletul tot -
o, cerule nesfârşit, cer nestatornic,
cu încruntări cenuşii uneori,
alteori cu franjuri negre de doliu,
vorbind în tunete şi scuipând peste noi fulgere,
certând mânios pământul cu bice de foc,
fără să-ţi mai răspundă cineva cu săgeţi
trase în carele norilor tăi;
cer cumplit, cer îngândurat de suferinţele noastre,
tulburat adesea
de furtunile noastre exterioare ori invizibile,
dar iarăşi senin când sufletul nostru liniştit e ca tine -
atunci în lumina şi-n adâncimea ta mă-nalţ, încălzindu-mă,
în tăcerea razelor tale blajine.
Ochi albastru al Universului,
cer senin, cer omenesc,
eşti tu oare ordinatorul din transcendentul astral?
Eşti tu măreaţa cortină care ascunzi sfinţenia lumii de dincolo?
Eşti tu computerul uriaş, cristalin, care ne înregistrezi
toate faptele noastre trecute - bune şi rele -
programând pe cele viitoare, cum astrologii încă mai cred
şi cum noi încercăm temerari să te programăm,
parcelându-te în zborul năzuinţelor noastre
infinite ca întinderea ta?
Eşti tu o poartă spre eternitate?
Sau... nimic din toate-acestea...
O, cerule senin, oglindă a gândului meu,
aburit de norii durerilor mele,
drum de extaz al viitorului terestru şi extraterestru,
mormânt de zei şi monument de speranţe,
leagăn de cristal al cutezanţei omeneşti,
trăiesc sub clopotul tău albastru cu limbă de soare,
muncesc vibrând pe hotarele viselor noastre albastre,
pe care le mângâi cu flăcările muzicii tale albastre,
în albastrul binecuvântărilor largi,
nesfârşit de albastre...

poezie de Cristian Petru Balan (19 februarie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simţuri

Eu am curajul să simt
adânc şi pe-ndelete,
cum trece timpul.

Eu pot să aud
şoaptele de dragoste
ale picăturilor din curcubeu.

Eu pot găsi urma gândurilor tale,
sau pot ieşi în calea lor.

Eu pot vedea
formula luminii ochilor tăi
şi pot măsura greutatea
vorbelor tale.

Mă pot pleca
sub povara anilor,
dar simt că trăiesc
şi am curajul să simt tot,
să gândesc tot
şi să nu fac nimic altceva
până când voi simţi
că nu mai simt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, în inimă...

Acolo, în inimă, extindem lumile prin îngemănare,
naşterea unor locuri noi, nepopulate, sub ochii noştri,
te-ating în mijlocul cântecului
răsărit în somnul
unei alte note pe buzele tale,
rotiri de priviri într-un vals al pasiunilor
cu un surâs împărtăşit.
Umbre şi semne-n serpentine străbat paşii iubirii,
cuvântu-şi începe tăcerea prin care totul apare,
un călător spre zările albastre
a cărui aripă creşte din mine.
Încă nu ştiu cine sunt până nu devin altcineva.
Unde să găsesc locul acela în care
te voi lăsa să pătrunzi? Unde-i jocul literelor?
O să mă clădeşti în tine aşa cum eşti tu,
nemăsurată revelaţie, descoperire divină,
miracol frenetic şi posesiv,
acum te-nţeleg, tânjim după noi,
un drum spre începuturile noastre.

Într-un strat al timpului,
din cel mai uitat colţ al vieţii,
te simţi atât de atras de celălalt,
ca un miraj ce te-nvăluie
din care nu te mai dezmeticeşti,
uimirea aceea a copilului care
nu-şi mai găseşte cuvintele,
doar zâmbetul îl poartă-n simţire,
mereu absorbit în albul seninului
şi totul e-un nou început.

Îţi simt inima vibrând în nuanţe paradisiace,
un alt tempo, adagio appassionato,
acute şi note joase, o nouă partitură
pe care acum învăţăm s-o cântăm.
Oare e ceva ce nu-nţeleg?
Afecţiune, graţie, compasiune,
acel agape, dăruire cristică,
şirul cuvintelor se-opreşte, uneori,
pentru-a cuprinde emoţia copleşitoare
cu măsura ta, cea care
aduce pacea şi bucuria de a fi.

Încă am sărutul tău pe buze,
privirile ni s-au întâlnit înlănţuite,
inima mi s-a cuibărit în inima ta
şi-acum desface lumina într-o paletă de culori.

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, în inimă...

Acolo, în inimă, extindem lumile prin îngemănare,
naşterea unor locuri noi, nepopulate, sub ochii noştri,
te-ating în mijlocul cântecului răsărit în somnul
unei alte note pe buzele tale,
rotiri de priviri într-un vals al pasiunilor
cu un surâs împărtăşit.
Umbre şi semne-n serpentine străbat paşii iubirii,
cuvântu-şi începe tăcerea prin care totul apare,
un călător, spre zările albastre, a cărui aripă creşte din mine.
Încă nu ştiu cine sunt până nu devin altcineva.
Unde să găsesc locul acela în care
te voi lăsa să pătrunzi? Unde-i jocul literelor?
O să mă clădeşti în tine aşa cum eşti tu,
nemăsurată revelaţie, descoperire divină,
miracol frenetic şi posesiv,
acum te-nţeleg, tânjim după noi,
un drum spre începuturile noastre.

Într-un strat al timpului,
din cel mai uitat colţ al vieţii,
te simţi atât de atras de celălalt,
ca un miraj ce te-nvăluie
din care nu te mai dezmeticeşti,
uimirea aceea a copilului care
nu-şi mai găseşte cuvintele,
doar zâmbetul îl poartă-n simţire,
mereu absorbit în albul seninului
şi totul e-un nou început.

Îţi simt inima vibrând în nuanţe paradisiace,
un alt tempo, adagio appassionato,
acute şi note joase, o nouă partitură
pe care acum învăţăm s-o cântăm.
Oare e ceva ce nu-nţeleg?
Afecţiune, graţie, compasiune,
acel agape, dăruire cristică,
şirul cuvintelor se-opreşte, uneori,
pentru-a cuprinde emoţia copleşitoare
cu măsura ta, cea care
aduce pacea şi bucuria de a fi.

Încă am sărutul tău pe buze,
privirile ni s-au întâlnit înlănţuite,
inima mi s-a cuibărit în inima ta
şi-acum desface lumina într-o paletă de culori.

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Profunzimi...

stăruie linişte oarbă
trainic bătută-n pripoane
dangăt de clopot să soarbă
din profumzimi subterane

sunt numai rană rotundă
sunt numai sânge albind
şi mă declar muribundă
umbră prin lut lipăind

trist ca o boare de apă
vine moroi din soroc
vine să bată-nc-o ţeapă
inimii mele la loc

toarnă suflare în gură
să mai erupă a jind
ultima ultima zgură
din profumzime şi gând..

poezie de Iurie Osoianu (27 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintelor tale fă jug şi cumpănă, iar gurii tale fă-i uşă şi încuietoare.

Ben-Sirah în Cartea Înţelepciunii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!