Rândunica...

în paşaport la tine e scris că eşti bunică
şi stau ştampile pline cu litere albastre
tu însă pentru mine eşti trista rândunică
din clasa absolvirii adolescenţei noastre

pe fruntea ta senină şuviţele coboară
de păr cernit cu raze de lună argintie
-ce alb e guleraşul la formă ta şcolară
şi ce backround simplu tufarii de scumpie

în ochii tăi adânci ca noaptea înstelată
mai stăruie privirea-mi relictă şi primară
chiar dacă în adâncuri de sine-i înşelată
chiar dacă-i condamnată nicicând să nu dispară

cu sloi de ruj ce astăzi atîtea urme poartă
a primelor săruturi în vis doar obţinute
a tale buze parcă ar blestema din soartă
doar ce-i legat de mine şi opţiuni pierdute

obrajii tăi, obrajii atît de dragi odată
cu linele gropiţe scăldate în fineţe
mai sunt în stare încă, din mine să mai scoată
senil, dar totuşi zâmbet, ca-n anii tinereţii

bărbia ta ovală şi încăpăţinată
şi gâtul tău subţire de lebădă virjină
îmi aminteşte iarăşi de zgîtia de fată
mereu învălmăşită în propria-i ghiurgină

şi numai trupul pare indeferent la toate
şi numai trupul toate se pare că le ştie
şi numai el prin semne afirmă că mai poate
din cupa nebuniei să soarbă armonie

e scris demult în stele că eşti o rândunică
şi e mai scris în ele c-ai devenit regină
şi doar în paşaport- că eşti demult bunică
şi numai printre rânduri- că nu porţi nici-o vină...

poezie de Iurie Osoianu (1 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!