Cale-n dar

Mă retrag într-un exil,
Până-n luna lui april,
Să mă-ntorc la începuturi
Şi să-mi construiesc pe scuturi
Floarea florilor ce scuturi.

Mă retrag în cânt de nai,
Până-n lunile de mai,
Să mă-ntrec în nefirească
Săritură cu o broască –
Timpu-ncearc-o cheie-n broască.

Mă retrag în nod de funii,
Până-n luna unei iunii,
Să mă-ntrec în salt de ciutur
Şi în zborul unui flutur,
Când aripa mea i-o flutur.

Mă retrag pe cer, în nor,
Până-n luna lui Cuptor,
Să mă-ntrec în carul mare
Cu cel mic, dar nu ştiu care –
Amândouă, două care.

Mă retrag în calendar,
Până-n luna lui Gustar,
Să-mi pun stelele podoabă,
Să-mi fii rob, eu să-ţi fiu roabă – ;
Cerul cară stele-n roabă.

Din septembre în decembre,
Zile-mi înfloresc pe membre
Şi te-aştept; ai vrea să-mi fii
Pentru noapte, pentru zi,
Felinarul nostru? Zi!

Trece anul, treci şi tu.
Între noi e da şi nu.
De la geam văd cum apare
Valul mării, cât mai mare,
Ce se varsă iar în mare.

Şi e frig, e iarnă grea,
Gerul crapă-n fulgi de nea,
Înăuntru-mi tot mă doare,
Gândul către tine-mi sare
Şi pe rană îmi pun sare.

Plouă des, plouă mărunt;
Luna martie,-n pământ,
Udă floarea de bujor
Din obrajii care dor
De singurătăţi şi dor...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot despre lună

Toarce luna-ntr-o poveste,
Suie luna sus pe creste,
Luna cade-n ochiul meu,
Luna curge-n Dumnezeu,

Luna mârâie-nspre oi,
Lupii-o mestecă-napoi,
Luna mişună pe mare
Şi m-adulmecă de sare.

Sare luna printre miei,
Se ascunde-n vocea ei:
Pielea ta îmi e totuna,
Când se-mpreună cu luna.

Dumnezeu închide-un ochi,
Luna-i spune de deochi,
Luna faţa îşi întoarnă
Şi mă ninge-n iarnă-iarnă.

Iarnă fără lună nu-i.
Lângă ea tu să mă pui.
Smirnă stau, să stai şi tu.
Lună-i, Doamne, dar trecu.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna ti-a spus...

Luna ţi-a spus de dragostea din mine
Ce-o port de când mă ştiu pe-acest pământ
Pentru bărbatul care nu mai vine
Neştiind că el e tot ce am mai sfânt.

Luna nu ştie taina să-mi ascundă,
Ea alegând să-ţi spună de fiorul
Ce trupu-ntreg şi sufletu-mi inundă
Şi face dureros să-mi fie dorul.

Dar luna poate ştie de menirea
Iubirii care-n suflet aştepta
Şi vrând să îi aline-uşor simţirea
Începe-ncet, încet, a se-nnopta.

poezie de Valeria Pintea
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

De m-aş uita

Vreau să te uit şi să mă uit
Aş vrea să dorm fără să ştiu
Aş vrea ca cerul plumburiu
Să-l spargă soarele topit

Aş vrea ca luna strălucind
Să se ascundă după nori
Să fie negrul până-n zori
Cu întunericul tăcând

Să dorm aş vrea şi să nu dorm
Să-mi fii în gând, să-mi fii în vis
Să nu-mi mai fii de nepermis
Să pot să-ţi spun ceva în somn

Să pot să-ţi spun ceva verbal
Să pot să-ţi dau un câmp de flori
Albastre, roşii, mii culori
Dar să nu-ţi par a fi banal

Vreau să te uit şi să mă uit
În noaptea mea să mă cufund
Să nu mai ştiu cât de profund
Îmi eşti în gândul chinuit

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia nebună

Nu voi cânta un cântec pentru luna mai.

Asemenea cântec ar trebui să fie drăguţ. Merci.

Voi aştepta până-n noiembrie
Şi voi cânta un cântec gri.

Voi aştepta până-n noiembrie
Aceasta-i anotimpul meu.

Voi ieşi afară-n aerul îngheţat şi voi cânta
Cum cântă,-întunecat, un bulgăre de minereu.

Iar omuleţii mă vor privi miraţi,
Spunând " veniţi şi-o ascultaţi cu toţii, hai!
Ea este Femeia Nebună
Care nu cântă-n luna mai".

poezie de Gwendolyn Brooks, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind timpuriu

Atunci când floarea albă de rozmarin uscat
Se-aşază pe cărarea pe care am umblat,
Atunci ştiu că şi toamna mi-aduce un septembre,
Ce nu mă va-ndura până-n miez de decembre.

Copil naiv, ce umbli cu mâna-n buzunare,
Privit de la fereastră cum seara, pe trotuare,
Te-ncumeţi să te-aşezi, îngândurat de toate,
Ca rozmarinul verde, când verde nu mai poate,

Să-ţi faci din miez de nucă ferită chilioară,
Să-nveţi colindul iernii, cuminte, pân' la vară,
Să-ţi faci şi bocceluţă din ramuri de pelin,
Apoi s-o târgui bine pe-un pumn de rozmarin...

Şi dacă floarea albă de rozmarin uscat
Va sta sub talpa vremii prin care ai umblat,
Atunci voi şti că toamna se-ndură de septembre,
Colindul iernii tale fiindu-mi alb decembre.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluminare

luna era grea şi abia se rostogolea în tării,
urma să plouă îndelung,
să se cureţe pădurile
să se spele pletele brazilor şi ochii fecioarelor
printre gene ca stelele,
lungi-răsăritene,

urma să fie noapte grea,
creşteau inimi sălbatice de prunci,
mureau inimi mari obosite,
inimi care muşcau din zidul spoit cu humă
precum licărul flăcării din vatră,

de fiecare dată când Dumnezeu chema
praful ca aurul asupra mea,
era prea mult cuvânt şi prea puţină pâine,
şi mă umpleam în pântec de tot ce odinioară
trecuse cu pas de om
peste pragul altarelor, marilor grădini ale cerului,
unde doar grăunţa luminii reînvie
chip şi lut, de aici şi până-n veac

trecuse şi viaţa mea precum mraniţa pădurii,
precum scoarţa cărţilor,
zidul ros al bisericii
şi toate cele care se destramă
să-mi coasă cămaşă de mireasă din apa râului,
să-mi sape fântână în gândul bătrânilor
să-mi taie sicriul din păduri ce nu mai sunt

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre şi greieri

E o seară cu umbre şi greieri
cu luna care stă la pândă...
de tăcerea lucrurilor mi-e teamă
şi de tot ce pune stăpânire pe om
până şi umbra e un fel de mare
pe care nu o putem domina
pe un pat de crini, demult nu se mai moare,
întotdeauna la capătul luminii nu e întunericul
ci Ea (pe umbră dacă calci nu doare!)
între singurătate şi moarte e un prag
ce se ţine scai de toate ale tale
până când, toate culorile vieţii (într-o zi)
din viaţă... se retrag...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din poem nou, Amprente (28 iunie 2020)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu

Rănit într-o confruntare de vise, cu o armă
Mă retrag stingher în agonie
Într-un colţ de noapte ce nu vrea să adoarmă
Suferind probabil de o veche insomnie.
Cu atâtea gânduri la capul unei idei
Mă retrag treptat din viaţa voastră
şi nu mai bântui ale sufletului alei
Nu vă mai tratez existenţa sihastră.

De aceea poemul meu este sigilat
Ca un vers cioplit pe fluierul de soc
Ca un vis înfierat pe cerul dantelat
Ca un înţeles pierdut pe fundul unui doc.
De aceea mai pun o virgulă la versul nescris
Cu cerneala nopţii care mă asfixiază
Se pare că poezia mă chinuie şi-n vis
şi sufletul mi-l modelează
Probabil mă pregătesc pentru paradis.

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună nouă, lună nouă

Lună nouă, lună nouă,
Dă-mi motive şi când plouă
Să te scutur de podoabe,
Să fac mieilor cocioabe
Din sprâncenele de ceară,
Arcuite-n plină seară.

Către mine tinzi podeţe
Moleşite de blândeţe...

Lună plină, lună plină,
Să-mi sacrifici o virgină,
Care plânge-n umbra ei.
Du-o-n casele cu miei
Să se-aprindă lumânare,
Să mocnească-n desfrânare,
De la ultimul pătrar
Până piere pe altar.

Lună nouă, lună plină,
Nopţile n-au nicio vină!
Se aruncă peste mine
Cu tot cerul în buline...

Smulge-mă pană cu pană
Şi întinde-mi o capcană,
Care să mă-mbrace viu
Cu un sânge auriu,
După care poţi să mori
Şi să mă iveşti din zori.

Lună plină, lună nouă,
Să mă plângă toţi în rouă!
De la ultimul pătrar,
Să mă-ntindă pe altar
Noaptea care ţi-e stăpână,
Noaptea care mi-e bătrână.

Luna tace,
Luna vrea
Să mă tulbure ca ea.

Luna curge,
Luna-i sus
Şi eu tocmai la Apus.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inocenţă

ştiu să ating stelele
cu vârful degetelor
copacii desenaţi de gene
şi frunzele de ochi
soarele când ţine-n braţe
somnul meu fără pene

pot zbura deasupra lui
fără să ocolesc furtuni
apoi
plonjând în Marea Neagră
să-mbrăţişez şi luna

când lunec într-un bob de rouă
să plâng şi eu ca un copil

iar dacă timpul a decis
pe nerăsuflate
să-mi spulbere aceste
traiectorii nemarcate

ştiu să-mi pun cerul drept pălărie
când mă învălui în păpuşi de hârtie

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna la fereastră

Din nou e o oră cam târzie,
Luna poveşti vrea să-mi spună.
Când eu scriu de zor o poezie,
Iar ea... peste lume-i stăpână.

Se-apropie de geam, timid,
La fel ca-n fiecare noapte
Şi repede îi mai deschid
Când plină de emoţii bate.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (26 august 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu Luna la pas

Geroasă noapte şi senină,
Iar pe pământ doi muritori,
Fără să vadă luna plină,
Fac umbre, că sunt călători.

Găinile se culcă-n dud,
Chiar şi pe gerul ăsta mare;
Şi mersul stelelor l-aud,
Că se visează călătoare.

Îngheaţă creasta la cocoş,
Copii de frig or fi murind,
Zăresc o babă şi un moş
Păşind încet, călătorind.

Nu eu vă spun această poezie,
Ci luna de pe cer mi-a spus-o mie.

sonet de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când luna pare veştedă şi grea

obloanele se-nchid la miezul nopţii
când luna pare veştedă şi grea
iar ea
se ţine de o margine de stea
cu ochiul aţintit în buza porţii

foşneşte primăvara prin poteci
când luna pare veştedă şi grea
dar ea
se-apasă de pe marginea de stea
cu fruntea şi cu buzele ei reci

nici urşii nu-şi mai caută bârlog
când luna pare veştedă şi grea
spre ea
se-aruncă de pe-o margine de stea
acelaşi dumnezeu, mut şi olog

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La noapte

La noapte am să împuşc Luna!
La noapte, pe uliţa de derbedeu,
Voi scoate luneta, flinta şi briceagul,
Şi-am să mă cert cu Dumnezeu!

La noapte-am să mă caţăr între stele!
Am să mă pun pe cer de-a curmeziş,
Am să înfig cuţitul până la prăsele,
La noapte, voi ieşi din ascunziş.

La noapte, Luna va urla la mine!
Am să o-mpuşc fără de vreun motiv.
La noapte sângele turbat din mine,
În Lună s-o vărsa definitiv.

La noapte, Luna-i sângerie
Şi în al patrulea(!) pătrar.
La noapte, Luna nu va fi, se ştie,
Decât o mască a vieţilor pierdute în zadar.

La noapte, Luna împuşcată,
Va cere îndurare de la noi.
La noapte, când Luna în pătrar se-mparte,
Vom împărţi lumea la doi.

A mea, va fi la dreapta de Luceafăr!
A ta, la stânga de Polar!
La noapte, Luna nu va fi a noastră,
Iar tu, iubito, nu vei avea habar.

La noapte, Luna, ia forma lupilor bătrâni de mare,
Ce vor urla la ceru-ntunecat.
La noapte, Luna ţi-o voi pune la picioare.
Dar ce folos acum, că s-a' mpuşcat?!

poezie de Simina Păun-Moise‎
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cercuri

În mine stau frânte
toate cercurile pe care
voiam să-mi ies împotriva.

Dar fiara se întoarce
în pasăre,
pasărea în peşte.

Eu însumi mă retrag din faţa mea
într-un leu împăiat.

poezie clasică de Tadeusz Nowak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă retrag doar cât să-mi aranjez biografia.

aforism de Cornel Stelian Popa (14 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând de seară

dacă cerul surâde
când răsare soarele
aleg să-mi păstrez surâsul
să il pot dărui
la apus

dacă cerul tace
când norii se-adună
acoperindu-i liniştea
aleg să mă retrag
după o speranţă

dacă cerul plânge
ce rost mai au
lacrimile mele
aleg să-mi acopăr tristeţea
cu un zâmbet

poezie de Argentina Stanciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna albă într-o visare

Miraj cu muzică de harpă
M-a ridicat din pat în noapte
Un glas m-a condus în apă
Luna mă priveşte dupa Marte

Lumini si umbre se arată
Culorile de gri si indigo
O undă ce se desenează
Mişcarea undei un tango

Cu ochii sagetează zarea
Un val o trezeşte deodată
C-o sărutare sărată stilată
Acum stiu mă striga marea

Visul din noapte a continuat
Cu-n glas venit din depărtare
Un peisaj feeric luminunat
Soare ce se ridica din mare

Cu luna albă într-o visare
Cu alge ce dansau în valuri
Luceafărul înviorat cu sare
Carul mare rostogolit pe maluri

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asediat de Bacovia

Te-atacă decembre
zâmbeşte-i un pic
simt luna în membre
dar noapte nimic

Zâmbeşte-i un pic
ce vară de gheaţă
de nori un pitic
destinul şi-agaţă

Ce vară de gheaţă
simt luna în membre
schimbarea la faţă
m-atacă decembre

Zâmbeşte-i un pic
ce brumă mai zic

sonet de Costel Zăgan din Cezeisme II (25 august 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte sfântă

Să-mi pun smerit sărutul pe-a Ta icoană,
pe răstignirea Ta de moarte omorâtoare:
sa-Ţi sorb iubirea şi să-mi fie hrană
şi rugăciunii să dau aripi de cocoare.

Se cutremură stihiile-n zare
şi bat in lemnul crucii plin de praf
ca-n toaca din preasfânta Vineri Mare
când lacrimi curg pe Sfântul Epitaf.

Eu vin la Tine cu povara-n spate,
Iisuse al me cu chipul din icoană,
paşeşti pe moartea care ne desparte
cu învierea ta din fiecare rană.

Osteneşte vâsla închisă între pleope…
slova aţipeşte în Psaltire,
Mă visez cu Tine mergător pe ape,
când luna păşeşte pe valul subţire.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!