Colind timpuriu

Atunci când floarea albă de rozmarin uscat
Se-aşază pe cărarea pe care am umblat,
Atunci ştiu că şi toamna mi-aduce un septembre,
Ce nu mă va-ndura până-n miez de decembre.

Copil naiv, ce umbli cu mâna-n buzunare,
Privit de la fereastră cum seara, pe trotuare,
Te-ncumeţi să te-aşezi, îngândurat de toate,
Ca rozmarinul verde, când verde nu mai poate,

Să-ţi faci din miez de nucă ferită chilioară,
Să-nveţi colindul iernii, cuminte, pân' la vară,
Să-ţi faci şi bocceluţă din ramuri de pelin,
Apoi s-o târgui bine pe-un pumn de rozmarin...

Şi dacă floarea albă de rozmarin uscat
Va sta sub talpa vremii prin care ai umblat,
Atunci voi şti că toamna se-ndură de septembre,
Colindul iernii tale fiindu-mi alb decembre.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cale-n dar

Mă retrag într-un exil,
Până-n luna lui april,
Să mă-ntorc la începuturi
Şi să-mi construiesc pe scuturi
Floarea florilor ce scuturi.

Mă retrag în cânt de nai,
Până-n lunile de mai,
Să mă-ntrec în nefirească
Săritură cu o broască –
Timpu-ncearc-o cheie-n broască.

Mă retrag în nod de funii,
Până-n luna unei iunii,
Să mă-ntrec în salt de ciutur
Şi în zborul unui flutur,
Când aripa mea i-o flutur.

Mă retrag pe cer, în nor,
Până-n luna lui Cuptor,
Să mă-ntrec în carul mare
Cu cel mic, dar nu ştiu care –
Amândouă, două care.

Mă retrag în calendar,
Până-n luna lui Gustar,
Să-mi pun stelele podoabă,
Să-mi fii rob, eu să-ţi fiu roabă – ;
Cerul cară stele-n roabă.

Din septembre în decembre,
Zile-mi înfloresc pe membre
Şi te-aştept; ai vrea să-mi fii
Pentru noapte, pentru zi,
Felinarul nostru? Zi!

Trece anul, treci şi tu.
Între noi e da şi nu.
De la geam văd cum apare
Valul mării, cât mai mare,
Ce se varsă iar în mare.

Şi e frig, e iarnă grea,
Gerul crapă-n fulgi de nea,
Înăuntru-mi tot mă doare,
Gândul către tine-mi sare
Şi pe rană îmi pun sare.

Plouă des, plouă mărunt;
Luna martie,-n pământ,
Udă floarea de bujor
Din obrajii care dor
De singurătăţi şi dor...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara şi toamna

Acelaşi farmec verde
Şi ochiul nostru viu
O primăvară verde
Şi-o toamnă-n arămiu.

Că dacă primăvara, cu voci de păsărele
Ne-nveseleşte-n cântec de paseri neînvinse,
Şi toamna calmă, tristă, cu vânturile grele,
Ne linişteşte-n taină cu umbrele ei stinse.

O veselie albă
Ce nu cunoaşte haos;
Pe când toamna în salba
Îmbie la repaus.
(...)

poezie celebră de Iulia Hasdeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plopul

Eu aveam un plop de vale
Verde ca un smărăndel.
Trecătorii stând în cale
Înnoptau cătând la el.

Însă toamna a venit,
Plopul meu s-a veştezit.

Dacă prinţul ce domneşte
Ar fi vrut a mi-l schimba
Pe coroana ce luceşte
Ca un soare-n fruntea sa,

Încă nu aş fi schimbat
Plopul meu ce s-a uscat.

Vârfu-i peste stânci pletoase
De departe îl vedeam,
Şi-nnoptând prin văi râpoase
După el mă îndreptam.

Însă toamna a venit,
Plopul meu s-a veştezit.

Dacă tânăra domniţă
Plopul meu mi-ar fi cerut,
Dându-mi dulcea ei guriţă
Şapte ani ca s-o sărut,

Nici atunci eu n-aş fi dat
Plopul meu ce s-a uscat.

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zoom

Când pui obiectivul pe rană
şi dai zoom in,
nu găseşti nimic spectaculos.
Toate sunt frumos ordonate -
fiecare îşi ştie rostul, numele şi locul
cu o marjă de eroare
mai mică de zero virgulă...
Te faci că nu le înţelegi, sperând
că le vei distruge precizia
cu care trasează drumuri
şi-ţi stabilesc întâlniri
la miez de noapte, la miez de zi.
La miez, pe scurt. Acolo
unde îi prieşte ei,
unde se poate adânci
şi nu mai poate fi analizată
cu niciun dispozitiv cunoscut.
Simţi atunci doar
un soi de viermuială
dedesubt.
Şi o încolţire. Poate.

poezie de George Mira
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Constelaţii care mor

(Iuliei Haşdeu)

De la lună şi-napoi
Fuge carul meu cu boi;
Carul mare o fi mic,
Carul mic o fi nimic?

Stelele din ochii tăi
Se despart în două văi:
Una duce la amiaz,
Luminând ochiul meu treaz,
Una-şi face drum spre Nord,
Dând lucirea pentr-un ort.

Carul mare-i scuturat
Peste noi şi peste pat.

Şi rămân cu ochi străin –
Toate pleacă, toate vin,
Numai carul meu cu boi
Nu-şi ia drumul înapoi,
Înapoi cu tot cu tine!
Calcă-ntruna peste mine

Şi mă-ntreb cum carul mare
Carul mic totuna-mi pare.

Şi mă-ntreb din ochiul drept
Dacă este înţelept
S-aştept iarna, să-mi fac car,
Din trei stele şi-un amnar;

Şi mă-ntreb din ochi străin
Unde-s toate care vin
Şi nu mi se-opresc în prag,
Depărtându-se-n şirag;

Şi mă-ntreb din ochi nedrept
Cât mi-e dat să te aştept.

Stâlp de stele pân' la nori,
Valul mării pe viori,
Podele de rozmarin
Şi pervazul de pelin,
Fereastră de măr uscat,
Eu – copac, dar neudat.

Sunt în nea de primăveri –
Ghiocelul unei seri,
Sunt în florile de meri,
În siropul unei veri,
Sunt în mâna unei doamne,
Sub piciorul unei toamne,
Dar las fulgii să mă cearnă,
Viforindu-mă-nspre iarnă.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colindul ramurilor de alun

O plângi pe mama-n seara de Ajun,
Vei plânge şi în ziua de Crăciun,
Vei plânge poate fraţii, poate taţii,
Aşa, neputincios, precum damnaţii.

Şi totuşi o lumină nefirească
Pe fruntea rece să se prăbuşească,
Nu este nici din cer, nici din pământ,
Ci este din al lor ultim cuvânt.

Auzi colindătorii la fereşti,
Sub fulgii care ning ca în poveşti,
Auzi cum vocile în tine cad
Spre seară, când te-aşezi pe lângă brad.

Şi rupi din pâinea caldă din cuptor,
Apoi zâmbeşti ca un umil actor,
Gândind că fulgii care cad pe drum
Sunt mult mai calzi decât eşti tu acum.

Să laşi lumina asta nefirească
Pe fruntea rece să se prăbuşească,
Prieten drag, sub ramuri de alun,
Nu este nimeni singur de Crăciun...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E unu decembre. La mulţi ani, România!

E unu decembre, salut, România!
De cugeţi şi simţi cât de cât româneşte
Şi crezi că faci parte din mare popor,
Cu patria-n inimi şi-n sânge trăieşte
Trecutul ce strigă că vrea viitor.
Adaugă-i speranţa că asta-l hrăneşte,
Pentru judecată avem Creator.
E unu decembre, salut România!
La mulţi ani cu bine, ţara mea de dor!

poezie de Ovidiu Vasile din Cu Patria pe Tavă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşoară, cât de uşoară...

Atunci când ridici cerul cu mâinile,
că te-ai blocat şi vrei o gură de aer.
Ca atunci când erai copil
şi visele aveau panglici de argint.
Ca atunci când tragi hârtia portocalie
şi care zboară ca un zmeu,
sau ca o rachetă fără greutate
şi apoi cade ca cenuşa albă.
Cum ar fi şi cântecul unei fete
care s-a născut să ne încânte
şi tu eşti acolo fermecat,
uitându-te la ochii ei.
Ca iarba de sub picioarele tale,
care e udă de la roua,
dintr-o noapte de vară târzie.
Uşoară, cât de uşor
e un dans sub apă.
Uşoară, cât de uşoară
este o pânză de lenjerie.
Ca în ziua în care ţi-a zâmbit
prima dată şi ai sperat
că ai fost primul dintr-un milion.
Ca atunci când fiul tău adoarme
şi tu îl vezi ca pe cel mai scump din lume.
Oare cât de uşoară e viaţa!

poezie de Eugenia Calancea (7 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tatuaje

Pe umăr am pictat un crin,
Pe şold am flori de rozmarin
Şi să-ţi închipui, dacă poţi:
Am o muşcată în chiloţi.

epigramă de Alexandru Hanganu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate...

Poate atunci
când şoapta nopţii prelungite
va-nmuguri în dimineţi
cum o făcea adeseori,
când tu, eterna mea ispită,
vei înflori din roua
prelinsă sub geana unui nor,
poate atunci
îţi voi întinde mâna greu rănită
ce-a scris în taină sute de scrisori
dorind să-mi fie dragostea-mplinită.

Poate atunci
când şi adâncurile nevăzute
vor fi urcuşuri prin al apelor şuvoi,
când şi morganele vestite
ne vor convinge
că suntem încă doi,
poate atunci
voi da cucutei
parfum de iasomie
şi voi dori
să-ţi dăruiesc în câmp
trifoi cu patru foi.

Poate atunci
când toamna obosită
ne va chema c-un sfânt epitalam
de slove scrise pe frunze cu culori,
când şi tăcerea ne va fi gonită
de cântece celeste
care vorbesc de noi,
când iernile
s-or scurge-ntr-o clipită
şi-mi vor deschide
ferestrele pentru eternul zbor,
poate atunci
voi spinteca înaltul către tine
cu aripi de condor.

poezie de Ştefania Burnea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi mai avea versuri?

stau şi privesc
foaia albă curată
vreau să-ţi scriu dar nu pot
eşti prea aproape de mine să mă auzi
ochii tăi spun mult prea multe
iar eu nu vreau să-nţeleg neînţelesul
dincolo de o dragoste neîncepută
puritatea nu poate supravieţui
în lumea ta doar în inima mea
care va rămâne un mister
chiar şi pentru mine,

banalitatea trăită în grabă de cei din jur
îmi osteneşte sufletul fragil
mă îndepărtează încet
de aşa numită viaţă
doar refugiul în vis
şi iubire mă ajută
să supravieţuiesc monotonia oarbă
şi aerul ticsit de fariseism,

nopţile lungi de iarnă
aştept primăvara
să pot să cânt serenade stelelor
alese de tine cu atâta grijă,
nopţile de vară aştept să dorm
pe iarba îmblânzită de săruturi calde
iar toamna aş vrea să nu vină
să o luăm iar de la capăt
ştiu, că nu voi avea glas
să-ţi cânt mai apoi
dar poate atunci
voi avea versuri să-ţi scriu
şi voi umple
această foaie albă curată.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Se-aude-un foşnet de copaci afară...
Plouă-n fereastră, plouă-n ochii mei.
Apăsătoare vise în nopţile de vară
Le-adorm în miez de noapte prin condei.

Îmi cer iertare de la tine cer cu stele,
Că n-am ştiut să-ţi cant nemărginirea,
Că am tăcut, laşând să-ţi plouă-n ele...
Că am simţit mereu, aşa cum îmi e firea.

Mă socoteam un suflet bun... dar eu nimic nu sunt,
Când mă innalţ mai tare, cobor şi mai adânc!
Cu cât inima simte, cu-atât doare mai tare,
Aş vrea să ţi-o dau tie s-o faci nesimţitoare!

Se-aude-un foşnet de copaci afara...
Mai plouă la fereastră... mai plouă -n norii mei
Nici vise nu mai am... s-au sinucis aseară
Când te-am privit în suflet, în umezi ochii tăi!

poezie de Emilia Mariam
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crinul

Ce parfum îmbătător are floarea cea frumoasă,
Care creşte în pridvor şi vrea să fie de cineva culeasă.
De un om cu inimă bună şi suflet blând,
Ca să împletească din ea cunună, ca s-o poarte când e ploaie şi când e vânt.

E floarea crinului albă ca luna de pe cer,
E floarea destinului plină de splendoare şi mister.
Ce miros îmbătător ai tu, floare de Dumnezeu aleasă,
Ca să răspândeşti în jurul tău dragoste, amor şi să faci viaţa mai frumoasă.

poezie de Vladimir Potlog (15 iunie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul uscat

Pe poteca dintre lunci ne-am întâlnit astă vară,
C-ai venit numai atunci să-ţi faci vacanţa la ţară.
Ne-ntâlneam cu bucurie sub copacul 'nalt-umbros,
Eu eram paznic la vie şi mă simţeam norocos.

Ne vedeam la prânz şi seara, bucuroşi nevoie mare,
Petrecurăm toată vara într-o dulce sărutare.
Dar trecu vara ca visul şi nici seama nu ne-am dat
Că pierdurăm Paradisul, nu ştim cine l-a furat.

Vara asta mai bat drumul, privesc trist şi-ngândurat,
Am găsit din jar doar scrumul şi-ntreg copacul uscat.
Dar, de vara care vine, acolo-mi voi face veacul,
Aşteptându-te pe tine... să vii să-nverzim copacul!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi placă lucrul pe care îl faci. Să-ţi iubeşti meseria. Să pui o parte din sufletul tău în muncă. Să nu faci nimic din datorie, numai că trebuie să faci. Numai atunci munca te uzează şi te schimbă în maşină de muncit. Dacă pui suflet, e altceva.

citat celebru din Ion Agârbiceanu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie (după Decembre de George Bacovia)

aş vrea o zăpadă-n decembre
s-ajungă la geamuri fireşte
să urle prin crânguri natura
şi vântul să văd cum se-albeşte

de mână cu tine iubito
îngheţ amintiri decenale
cafea să-mi serveşti din ibricul
ce-oftează pierdut la taclale

mai spune-alor tăi să adoarmă
şi trage perdeaua cuminte
nu-i glas să-ţi întoarcă pornirea
când vrei înapoi şi-nainte

aruncă pe foc noptiera
deschide-ţi corsetul în noapte
mai stinge pc-ul şi lampa
şi urcă pe mine în şoapte

sofaua s-o rupem din arcuri
(fotoliul deja e-o ruină)
şi strigă la ceruri iertare
c-ai vrea să se facă lumină

să-mi iau tălpăşiţa odată
că-i frig şi-amorţeste cadenţa
dar până atunci mai sunt ore
răzbeşte... e dulce potenţa

parodie de Ionuţ Popa, după George Bacovia (5 septembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este foarte dureros să-ţi critici prietenii, dar ai tot dreptul s-o faci. Atunci însă când îţi face plăcere să faci asta, este mai bine să-ţi ţii gura.

citat din Alice Duer Miller
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dalbe flori ale iubirii

- Voi veni să te colind
Când pe ceruri aurora
O să-mi ceară să-ţi aprind
Stelele. Opreşte ora

Ce se joacă viscolind
Sufletul acesta care
Te adună-ntr-un colind,
Dragul meu din depărtare.

Hai, deschide-mi să îţi las
Stelele pe prag, iubite,
Că din toate ne-au rămas
Drumurile pietruite

Cu argint şi rozmarin,
Şi cu doruri fără seamăn...
Dalbe flori şi linu-i lin,
Eu cu nimeni nu te-aseamăn.

- Te aştept să vii cu drag
Când se lasă înserarea
Stelele prinse-n şirag
Îţi vor lumina urarea.

Eu voi pune în pahar
Vinul fiert cu scorţişoară,
Cu iubire-am să-ţi prepar
Leacuri pentru inimioară.

Voi deschide uşa larg
Să păşeşti desculţă-n casă
Şi când stele se sparg
Te voi îmbrăca mireasă

Cu flori dalbe în ajun
Voi împodobi cărarea
Să ne fie Moş Crăciun
Totdeauna sărbătoarea.

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-ţi aminteşti

Când voi fi plecată să-ţi aminteşti de mine,
Plecată-n lutul mut unde tăcerea e stăpână,
Când n-o să mă mai poţi ţine de mână,
Să ştii că ceva din tot ce-am fost încă-ţi aparţine.

Să-ţi aminteşti când vocea ta definitiv se va reţine
De-a mai vorbi de viitorul nostru – cândva la îndemână:
Să-ţi aminteşti de mine,-atât. Atunci când voi fi ţărână,
Va fi târziu pentru rugi sau sfaturi – iar tu ştii asta bine.

Totuşi, dacă va fi nevoie să mă uiţi o vreme,
Pentru-a-ţi aminti apoi de mine iar, să nu regreţi:
Atunci vor fi pierdute-n ruinele trecutei mele vieţi

Toate gândurilor rele pe care le-am avut cândva. Insist:
E mult mai bine să uiţi, ferit de regrete şi blesteme,
Şi să zâmbeşti, decât să-ţi aminteşti şi să fii trist.

poezie de Cristina Rossetti, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara şi toamna

Acelaşi farmec verde
Şi ochiul nostru viu
O primăvară verde
Şi-o toamnă-n arămiu.

Că dacă primăvara, cu voci de păsărele
Ne-nveseleşte-n cântec de paseri neînvinse,
Şi toamna calmă, tristă, cu vânturile grele,
Ne linişteşte-n taină cu umbrele ei stinse.

O veselie albă
Ce nu cunoaşte haos;
Pe când toamna în salba
Îmbie la repaus.

Inspiră fiecare o altă nostalgie
Şi-n caldele miresme ne-am vrea mereu ascunşi:
Cele de primăvară - ne-îmbată: o orgie;
De cele ale toamnei suntem mereu pătrunşi.

Dorinţa de ieşire
Adâncul cercetându-l;
Dar toamna, c-o privire,
Ne reculege gândul.

În fiecare lucru un farmec poate fi!
Aflându-l, omul ştie să fie mulţumit:
În primăvară simte nevoia de-a iubi,
Pe când în umbra toamnei se vrea a fi iubit!

poezie celebră de Iulia Hasdeu (3 octombrie 1887)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!