Iluminare

luna era grea şi abia se rostogolea în tării,
urma să plouă îndelung,
să se cureţe pădurile
să se spele pletele brazilor şi ochii fecioarelor
printre gene ca stelele,
lungi-răsăritene,

urma să fie noapte grea,
creşteau inimi sălbatice de prunci,
mureau inimi mari obosite,
inimi care muşcau din zidul spoit cu humă
precum licărul flăcării din vatră,

de fiecare dată când Dumnezeu chema
praful ca aurul asupra mea,
era prea mult cuvânt şi prea puţină pâine,
şi mă umpleam în pântec de tot ce odinioară
trecuse cu pas de om
peste pragul altarelor, marilor grădini ale cerului,
unde doar grăunţa luminii reînvie
chip şi lut, de aici şi până-n veac

trecuse şi viaţa mea precum mraniţa pădurii,
precum scoarţa cărţilor,
zidul ros al bisericii
şi toate cele care se destramă
să-mi coasă cămaşă de mireasă din apa râului,
să-mi sape fântână în gândul bătrânilor
să-mi taie sicriul din păduri ce nu mai sunt

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cale-n dar

Mă retrag într-un exil,
Până-n luna lui april,
Să mă-ntorc la începuturi
Şi să-mi construiesc pe scuturi
Floarea florilor ce scuturi.

Mă retrag în cânt de nai,
Până-n lunile de mai,
Să mă-ntrec în nefirească
Săritură cu o broască –
Timpu-ncearc-o cheie-n broască.

Mă retrag în nod de funii,
Până-n luna unei iunii,
Să mă-ntrec în salt de ciutur
Şi în zborul unui flutur,
Când aripa mea i-o flutur.

Mă retrag pe cer, în nor,
Până-n luna lui Cuptor,
Să mă-ntrec în carul mare
Cu cel mic, dar nu ştiu care –
Amândouă, două care.

Mă retrag în calendar,
Până-n luna lui Gustar,
Să-mi pun stelele podoabă,
Să-mi fii rob, eu să-ţi fiu roabă – ;
Cerul cară stele-n roabă.

Din septembre în decembre,
Zile-mi înfloresc pe membre
Şi te-aştept; ai vrea să-mi fii
Pentru noapte, pentru zi,
Felinarul nostru? Zi!

Trece anul, treci şi tu.
Între noi e da şi nu.
De la geam văd cum apare
Valul mării, cât mai mare,
Ce se varsă iar în mare.

Şi e frig, e iarnă grea,
Gerul crapă-n fulgi de nea,
Înăuntru-mi tot mă doare,
Gândul către tine-mi sare
Şi pe rană îmi pun sare.

Plouă des, plouă mărunt;
Luna martie,-n pământ,
Udă floarea de bujor
Din obrajii care dor
De singurătăţi şi dor...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patruzeci de zile

Obiectele au ochi de jar, mai ales cărţile, cum spunea o prietenă.
Când privesc cum s-au demodat, prizoniere în imitaţii ieftine de piele,
în cartoane căptuşite cu burete, în haină de supracopertă,
mi se tulbură ochii de milă, ca pentru nişte copii.

Nu toate femeile scot cărţile la aer o dată pe an, la fel cum
tot ele nu curăţă tocul ferestrelor, ci doar geamul,
geamul păcătos care ne inundă cu razele maculate cu praful gărilor şi
aşteptărilor, cu praful celor muribunde, cu file palide şi litere
ce-şi pierd identitatea, atrase în hârtie precum frunzele toamnei în pământ.

Povestitorul scrie, scrie tot mai repede.
Scrie, scrie tot mai la fel, până când ele nu mai au titluri.
Abia ce mă prind cu dinţii de liana unei jungle, că imediat jungla
devine deşert, liana şarpe şi eu călcâiul Evei muşcat de şarpe.
Eu scriu despre apă, apoi despre fântână, apoi despre găleată,
el scrie invers: găleata se varsă în fântână, fântâna seacă şi apa se tulbură.

Nu toate femeile îşi scutură hainele de praf, şi atunci
praful razelor dimineţii în casa lor e doar praful anticarilor şi bibliotecilor,
peste genele lor frumoase şi închise, când stau de veghe şi de rugă
pentru copiii lor buni şi fără de noroc. Acest pământ, ţinut în lumină.
Povestitorul scrie mai departe, cărţi noi şi fără de noroc.

Numai noaptea, peste pietrele din curtea bisericii, peste lespezile scrise,
cad raze de lună ca în grădina Ghetsimani. Raze curate.

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privesc în gol prin spaţiul dintre cuvinte

din nefericire nu pot să-mi opresc şi gândul
cum reuşesc uneori să-mi ţin respiraţia sub apă
dar tac din ce în ce mai adânc
cumva dincolo de groapa marianelor
precum un sfinx prins cu ochii pe cer
împărţind zodiile ca pe o azimă
iar lupa prin care lumea îmi pătrunde în vis
se răsuceşte ca o galaxie
în jurul unei inimi
care pulsează în ritm de blues

uneori spaţiile dintre cuvinte
conţin poveşti infinite
taman despre limite
iar poeţii sunt singurii care le pătrund
cu ochii privind spre nimic
ca spre cea mai mare certitudine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pansament

Să-mi fii o creangă de măslin
Ce să umbrească soare mut,
Să mă atingi tandru şi lin
Pe sufletul necunoscut...

Să mă ridici din ape tulburi
Unde am plâns prea multe ere,
Să mă aşezi pe cei doi vulturi
Ce să mă poarte spre avere...

Să-mi fii un cântec de mătase,
Care aleargă pe câmpii...
Cascadă pentru inimi arse
Balsam ales rănilor vii.

Să-mi dăruieşti ceva din tine,
Din timpul tău ce îl iubeşti...
Să laşi minutele prea pline
Să-mi spună cât de bun tu eşti.

Să-mi fii un pansament pe rană,
Născut din inima ta blândă...
Ce m-a iubit mereu în taină
Şi-acum mi-arată, mă inundă...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pleiadă

Cat în sus, în noapte sus,
stelele-n pleiadă număr.
Sunt o clipă, alta nu-s -
- semne cerului pe-un umăr.
Vânt le iscă, vânt le duce,
cineva le pune-n cruce.
Vânt le-aprinde, vânt le stânge,
mi le-aruncă-n gând şi-n sânge.

Joc de focuri, joc de inimi -
Ostenescu-mă să număr
înc-o dată aştri minimi.
Focuri mari şi focuri line-
- Câte văd, atâtea inimi
bat în spaţii pentru mine.
Ard în văi şi pe coline
inimi mari şi inimi line.

poezie celebră de Lucian Blaga din Nebănuitele trepte (1943)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedespărţiţi

Şi dacă voi pleca de-aici,
Acolo unde e poveste,
Aş vrea, de vrei, atât să-mi zici
Că vei dori să-ţi dau de veste

Atunci am să cobor cumva,
Să îţi aduc din cer aripe,
Ca tu, zburând, să poţi urma
Un drum spre ale mele clipe

Nu trebuie decât să-mi spui
Dorinţa ta de-a fi cu mine,
N-am să te las a nimănui,
Când eu visez să fiu cu tine

Iar dacă visele răzbesc
Aici, precum şi-n altă lume,
Promit că am să te găsesc,
Acolo unde n-avem nume

Tu să aştepţi şi să nu uiţi,
Niciunde nu e prea departe,
Atâta vreau... să mă asculţi,
Nici Dumnezeu nu ne desparte!

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mai am puţin, renunţ la trupul tău de lut,
La inima Ta de piatră, la ultimul... sărut,
La timpul de demult, la când nu ai mai venit
Şi acum adorm cu tine-n gând ca la ceva sfânt!

Mai am puţin, mă duc să mă îmbăt cu vin
Şi cu un gând nebun că te-am pierdut...
Când eram copil ademenit într-un... sărut
Ce l-am primit ca pe ceva prea... sfânt!

Mai am puţin, şi de am să te uit cândva
Îmi voi face din clipa Ta nemurirea mea,
În vieţile ce vor urma Tu călăuza... mea
Şi singura muză cu ochii verzi de Stea!

Mai am puţin, dintr-o noapte fără vise
În care visul tău mă bântuie mereu
Şi dimineaţa naşte roua peste flori
Tu floarea mea din viaţa ce va urma!

Mai am puţin, dintr-un plâns fără de lacrimi,
În care plânsul e doar al tău pe obrazul meu,
Tu eşti încă lacrima ce arde-n viaţa mea
Şi singura Stea ce îmi straluce-n noaptea grea!

Mai am puţin, în care dorul e doar al tău,
Iar Eu un pustnic pustiit de gândul... meu
În care m-am pierdut o clipă-n sânul tău
Iar timpul nu a vrut să-mi fie, nici el nici Tu!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de zidul alb

Dincolo de zidul alb e soarele
Tolănit pe lanuri verzi şi pe copaci.
– Smulge-i sufletului aripele,
Tu, cel mai sărac dintre săraci.

Dincolo de zidul alb e visul
Căutat pe cărărui întortocheate.
– Hai, îngroapă-ţi liniştit ucisul
Dor în inima ce încă bate.

Dincolo de zidul alb sunt mări,
Clopote, păduri, ereţi şi vrăbii.
– Ochii tăi trudiţi şi fără zări
Taie întunericul ca două săbii.

Dincolo de zidul alb e viaţa
În care niciun fir de iarbă nu-i stingher.
– Tu, captiv, aşteaptă-ţi dimineaţa
Şi o să te urci pe scări de nori la cer.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pot

pot să-mi umplu lumea dacă vreau, cu tine,
pot să-mi scutur cerul peste ochii tăi -
să se-nroureze nopţile-ţi cu vise
şi să-ţi ardă toate spaimele-n văpăi.
pot să-ţi curg în suflet cu uimiri candide
când îţi bate pleoapa alb peste cărări
şi când înfloreşte noaptea printre greieri
pot să-ţi şterg tristeţea altor întâmplări.
să renasc pot încă sub a ta suflare
sau sub dalta-ţi aspră de Pygmalion
care-mi sapă aripi largi în carnea pietrei
ce-mi crescuse-n tâmpla arsă de nesomn.
când te cheamă zarea dincolo de vreme
să-mi atârn privirea pot de ochii-ţi trişti,
să te duc cu mine-n capătul luminii
unde iarba verde ştie că exişti,
unde universul îngustat în inimi
face să nu doară că ne-a rupt cândva
din perfecţiunea unui tot magnetic
ursind două cioburi spre-a se căuta.
dupa toate astea pot să-nvăţ să uit
cum îţi suna pasul când îmi calci în dor
şi redefinindu-mi viaţa prin uitare,
fără sens de tine, pot să-nvăţ să mor.

poezie de Nina Tărchilă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajută-mă, o, moarte, să adorm

Ajută-mă, o, moarte, să adorm
În tihnă şi în pace,
Îngăduie truditului meu suflet
cu lipsa-i de vină să se împace.
Bateţi, voi, clopote în dungă;
Jalea-acestei morţi inimi să străpungă;
Lugubra veste peste tot ajungă;
Moartea-i deja aici,
Leac de vindecare nu există.

Cum să exprim asemenea durere?
Atât de vie, de profundă,
Încât n-aş suferi puterile divine
Să-mi prelungească viaţa c-o secundă.
Bateţi, o, clopote în dungă;
Jalea-acestei morţi inimi să străpungă;
Lugubra veste peste tot ajungă;
Moartea-i deja aici,
Leac de vindecare nu există.

Singură-n închisoare, fără teamă,
Aştept să-mi împlinesc destinul.
Blestem acestei crude zile-n care,
Va trebui să-i golesc cupei tot veninul!
Bateţi, o, clopote în dungă;
Jalea-acestei morţi inimi să străpungă;
Lugubra veste peste tot ajungă;
Moartea-i deja aici,
Leac de vindecare nu există.

Adio, clipe fericite din trecut,
Bine-aţi venit, dureri şi nenoroc!
Îmi simt chinul crescând atât de mult
Încât pentru viaţă nu mai rămâne loc.
Curmaţi, o, clopote, bătaia lungă;
Vestea a plecat la drum, inimi să străpungă;
Lugubra veste-a ajuns unde trebuia s-ajungă;
Moartea-i deja aici,
Leac de vindecare nu există.

poezie atribuită lui Anne Boleyn, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Biet nemuritor la zidul morţii

Numai viteza mă mai ţine viu
Şi sclav măreţ aceloraşi proporţii,
Să mă opresc, n-am dreptul nici să ştiu
Că sunt alergător la zidul morţii.

n-am timp la zidul morţii să m-aşez,
şi combustibil am, de nicăierea,
probabil unii cred că şi trişez,
dacă, de-o viaţă, îmi refuz căderea.

n-am mai dormit de când eram copil,
cu-aceste roţi, cu-această şa sunt una,
iar dacă aţ încetini, umil,
m-aş prăbuşi din zid, pe totdeauna.

Distanţele pe care mi le-asum,
Paradoxal, sunt cele şi rămase,
pe zidul lentei morţi, de-atâta drum,
vehiculul mi s-a urcat în oase.

A mă mai crede liber, nu încerc,
În toată cursa asta nebunească,
Fiinţei mele, alergând în cerc,
Îi este interzis să se oprească.

Şi, vai, în toată tragica belea,
Cobor şi urc mereu aceaşi pantă
Şi nemurirea e o boală grea,
Un fel de plictiseală arogantă.

Destui îşi pot închipui că eu
Ador această-ntrecere vulgară,
Că-mi place tot acest absurd turneu
Pe zidul morţii unui circ la ţară.

Dar eu alerg, ca să nu mor, cumva,
Şi înţeleg cu vrere vinovată
Că nu mai am puterea de-a pleca
De-aici, din zidul morţii, niciodată.

Nu pot trăi, precum nu pot muri,
Nu mă opresc, precum m-alungă sorţii,
Nu pierd nimic şi nu pot birui,
Ca biet nemuritor la zidul morţii.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul şi cântarea dintâi a ceasornicarului tânăr

doar vântul acesta îmi cântă
adânc în urechi
cântecul florilor de foarte departe,
cântul fecioarelor din împărăţia de briliant,
cântul ceasurilor vechi cu rotiţe de aur
cântul pădurilor de baobabi bătrâni
precum zeiţa-mamă şi zeul-tată;
numai vântul acesta mă călăuzeşte
cu ochii lui de balaur de catifea
până la marea mărilor,
zorii zorilor,
până la fata din nori care e şi acolo departe
şi aici, în noaptea din mine, undeva

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două inimi

Două inimi într-un singur piept, îşi împărţeau bătăile.
Una se satură şi decide să urce sus, în cap.
Îşi construieşte un întreg oraş, pe care îl înconjoară cu ziduri groase, din cea mai rezistentă pânză de aer.

Timpul trece...

Inima ce a decis să plece, măcinată fiind de singurătate, începe să îşi dea întâlnire cu prieteni invizibili; să îşi aducă singură ofrande; să cânte despre fericire, pentru a şi-o aminti.
În fiecare dimineaţă, de cum se deschid pleoapele, îşi repetă că "ştie ce face", minţindu-se fără să vrea.

Timpul trece...

Precum două păsări pe acelaşi cer, cele doua inimi nu se pot ignora la nesfârşit.
Prima ar vrea să vorbească, dar nu ştie limba.
A doua ar vrea să tacă, dar nu cunoaşte liniştea.

Timpul trece...

Până-ntro zi, când se opreşte-n loc.
Şi pentru câteva secunde, cele două inimi se privesc.
Una uitându-se în sus, cu modestie, cealaltă privind în jos, cu trufie.

De la această întâmplare, mult timp a trecut...
Şi adevărul e, că nimeni nu ştie să descrie exact ce s-a întâmplat, deşi mulţi au încercat.

Unii spun că cele doua inimi s-au privit, până când cea de sus a adormit.
Şi aşa de la înălţime a căzut, că s-a ciocnit de cea de jos... şi din doua inimi, Una s-a făcut.

poezie de Alexandru Pop
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adolescent

Ai dreptate, iubito,
Să-mi tai capul precum lui Ioan,
Vorbesc prea mult, aşa eram,
Ai dreptate să-mi tai pletele,
Sunt prea temerar,
Ai dreptate să-mi dai mărul,
Sunt prea pudic bondar.
Ai dreptate întotdeauna,
Altfel dreptatea ar deveni doar o strună.
Ar putea să semene a iubire şi tu, nu doreşti asta,
Eu credeam că a iubi şi a ierta este tot basta.
Chiar şi călăul din Lyon aştepta o iubire,
Eu nu sunt ce par, tu nu eşti ce pari, asire.
Nu pot uita cuvintele Euridicei către Orfeu,
"Nu-ntoarce capul, dragul meu".
Eleonora te chema cândva, acum?
Au existat sute şi mii de cum-necum.
Harul fie cu tine, aşa am zis.
Au sosit muzicanţii anatolieni din Bis..
Cum se asociază iepurele cu Luna? Foarte bine.
Cineva a tras şi nu m-a nimerit în bobine.
************************************
Boii visează oceanul, oceanul visează cai,
astfel se naşte poemul, eu intercalai,
primăverile sunt inconstante,
femeile devin tot plante,
mit polinezian, m-am însurat de un an,
luntrea sub limbă ne duce,
dragostea nu ne usuce,
smulge-te inimă fină,
către aurociclină.
Insulă, arhipelag,
viciul se-ntinde spre larg.
Nu-mi spune, nu-ngenunchez,
fac din pasiune un crez.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împreună

Pornit-au inimi singuratici
De tineri şi fecioare,
Să dea de urma fericirii,
În lumea asta mare.

Şi fiecare se pierduse
Pe-un drum deosebit,
Deşi spre fericire nu e
Decât un drum menit.

Şi singuraticile inimi
În lunga rătăcire.
Pierit-au multe... şi nici una
N-a dat de fericire.

Din stolu-ntreg doar două inimi
În goana lor nebună,
Au întâlnit-o, — dar acelea
Merseseră-mpreună.

poezie celebră de Traian Demetrescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi cum lumea ar încăpea într-un ciripit

o privighetoare rânduieşte stelele prin frunze
precum un dumnezeu înainte de răstignire
cu iertare cu mult prea multă înţelegere
dar mie îmi trebuie certitudini
desfac trusa de criminalist şi iau amprente
răsucesc lupa şi-mi aprind pipa
apoi mă las dezvelit de căutarea idioată
şi încep să îngân privighetoarea şi dintr-o dată
îmi este aşa dor să-i dau liber sufletului
să-l las să zburde împreună cu mieii albi
printre păpădiile înflorite şi toţi fluturii roz
iar trupul meu să îmbrăţişeze pământul verde
precum o ghindă uriaşă
pregătită parcă să consume infinitul
cât să-mi crească rădăcini

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cămaşa

De câte ori plouă, voi să-mi sădiţi un vişin
Cămaşa să mi-o ştergeti de sânge şi de pete
Lăsaţi-mi orizontul deschis să mă îmbete!
Şi flori de iasomie ca să dorm
Şi pupi de maci în plete să plouă numai iarna
Un strop să se dezgheţe să mă întorc în iarbă
În galbenul de lut din chilimbare pietre
Să-mi spune-ţi adevărul, iubire
Şi ce arde mai mult în noapte decât stelele?
Care-i oceanul vieţilor deşarte?
Şi care nor e piatră de început?
Şi ce e nemurirea, dar moartea?
Când să înnoptăm?
E prea târziu să ne trezim
E noapte, se întorc din raze stelele ca un deliciu de culori.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E aproape ceasul... (Memoriei lui S. Esenin)

Purtând în inimă un chin
Iubita mea, mult prea departe,
Îţi scriu cu miere şi venin
Acest poem dictat de moarte:

Când voi fi rece-n casa ta
Şi-alături lumânări vor arde
Să te gândeşti la viaţa mea
Şi cât de bine-n raclă-mi şade.

Să-mi pui la creştet lin-pelin
- Precum pelinul mi-a fost viaţa –
Pe gura mea să picuri vin
Căci i-am iubit prea mult dulceaţa.

Şi să nu plângi deloc – ba chiar
Iubita mea, să-ţi pară bine
Că dup-un blestemat calvar
În fine, ai scăpat de mine.

Pentru-al meu suflet nu doresc
Să mi-te rogi să meargă-n ceruri
Căci paradisu-i prea lumesc
Şi plicticos în multe feluri.

Tu, ochii mei ce-au săgetat
Lumina sferelor înalte
Să nu-i închizi, c-ar fi păcat
Să merg cu ochi-nchişi prin moarte.

Într-a-mele mâini, ce au ştiut
Să ţină bine, deopotrivă,
Condeiu-n tuş şi sapa-n lut
S-aşezi, cinstit, astă misivă:

"Cu mult alcool şi vise stranii
Prin crâşme timpu-şi risipea
Îşi cheltuia pe fleacuri banii
Şi doar la moarte se gândea."

Pe fruntea-mi neagră de dureri
Să-mi pui, drept scut, o carte grea
Iar mamei mele tu să-i ceri
Ca să mă ierte - dac-o vrea.

Groparilor să ceri să-mi sape
O groapă-adâncă, mai de soi,
Cu mult pământ să mă îngroape -
Căci, n-ai văzut să ies-napoi?!

Purtând în inimă un chin
Şi-un râs amar pân’ peste poate
Ţi-am scris cu miere şi venin
Acest poem dictat de moarte...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Notaţiile ceasornicarului pe marginea desenelor geometrice

Ca urmare Eva e construită imperfect sau dual,
Iar lui Adam îi lipseşte o coastă,
Adică un pământ mioritic cu dealuri şi văi
Cum e de fapt şi femeia şi tot Pământul mare,
fiindcă asemenea Tatălui nu poate fi făptură sau suflare de femeie
Iar asemenea Fiului nu poate fi Spiritul
Care pe toţi şi toate ne ţine într-un mănunchi de raze
Pe un soare numit pământ
Când rece, când caldă ne e inima
Când aproape, când departe ne sunt ochii
Orbi în faţa luminii, credem că zarea noastră
Este o noapte luminată de scânteia oamenilor,
Mic ne este gândul, mică ne e iubirea,
Iar făptuirea noastră şi ea mică pare
Precum ceasornicul cel mai mic,
Păpădie într-o răsuflare...

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici iad, nici rai

Am obosit să te mai strig, iubite
Oricine ai fi fost, dar nu mai eşti.
Şi nici n-ai fost, am vrut doar să-mi citeşti,
Pe buze, adormitele cuvinte

Rămase undeva-n eter, ecouri
De aripi adunate într-un zbor,
Când tu, grăbit, plecai în urma lor,
Eu adunam, în urma ta, zerouri.

Şi m-am pierdut, cum toamna-şi pierde straiul,
Printre cuvinte. Să te-opresc, am vrut
Într-un poem cu noi, de început.
Dar n-am găsit nici iadul şi nici raiul.

De-aş şti că braţele-ţi îmbrăţişează
Un trup de Zee care te-a vrăjit,
M-aş risipi în neantul infinit
Şi n-aş mai ţine, noaptea albă, trează.

Şi vine înc-o noapte şi-ncă una;
(L-aş fi rugat, cândva pe Demiurg,
Când clipe goale, peste mine, curg
Să otrăvească stelele şi luna).

Se năpustesc flămândele coşmaruri
Când glasul sugrumat de neputinţi,
Scrâşneşte-atât de-anemic printre dinţi
Pierzându-se, o şoaptă, printre valuri.

Eşti prea departe să m-auzi, iubite
Iar eu sunt prea aproape de înec;
Adio, peste mine, ape trec,
Să nu-ţi faci griji, că mor aşa cuminte!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!