Cercuri

În mine stau frânte
toate cercurile pe care
voiam să-mi ies împotriva.

Dar fiara se întoarce
în pasăre,
pasărea în peşte.

Eu însumi mă retrag din faţa mea
într-un leu împăiat.

poezie clasică de Tadeusz Nowak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoportret cordial

Totul este închipuit în mine:
filozofia oţetului şi filozofia fierii.
Dorm alături de mine ca lângă o piatră
care visează pene pe apă.
Nu am trăit cu mine, nu voi trăi cu mine.
Am trăit şi voi trăi împotriva mea,
La oamenii care rămân în interiorul meu
pentru a-şi îndrepta nodul de la cravată
şi pentru a-şi tăia pieliţele de la unghii.

Toate cele în mine interzise,
sunt interzise şi în tine, mamă.
Dar de aici tristeţea nu e mai mică
decât uciderea, prin lovire de trunchiul mărului
a nemaipomenit de mulţi căţei nou-născuţi.

Dar în interiorul meu îndreptai totul
atât de delicat, cum mă pricep mai bine,
chiar faţa ta, văzută prin frunze de şparanghel.
Şi asta e tot ce-aş vrea să fac,
pentru ca din frunzele de nuc ale ploii
să fiu chemat, nu mai puţin duios decât un câine.

poezie celebră de Tadeusz Nowak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înaintez sau stau...

înaintez sau stau
între două necuprinsuri,
cu neputinţa de a mă contura,
alunec înafară,
într-un cineva
care rămâne mereu altcineva.
pentru ce neliniştea sfâşâie sclipirea de a fi?
înafara inimii, e absenţa...
neauzitul strigăt al mineralei tăceri,
deconcertantă, eternă transformare.
Cândva, peste mine vor cădea norii,
întunericul altui început
şi pasărea albă, pasărea pasăre suflet
oare o să tacă?
până atunci, am să-i păzesc cântarea
să nu înceteze
pentru tine şi pentru mine
şi pentru ea pasărea albă,
strigăt de lumină.

poezie de Agafia Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mie însumi

Devizei mele absolute
Îi caut încă edificiu:
"Deşi voiam să-mi fac virtute,
Din muncă mi-am făcut un viciu".

epigramă de George Corbu din revista "Haz de Necaz", nr. 27-28 (iulie 2002)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voiam

Voiam să-mi fii mai mult decât un vers din poezie,
Voiam ca paşii mei cu-ai tăi să se-ntâlnească într-o zi!
Dar nu a fost...! Nu! Nu a fost să fie
Şi poate niciodată nu va fi!

Voiam să te cuprind, să nu te dau la nimeni!
Cu toate că,, în gânduri "... mai erai al meu!
Visam să te-ntâlnesc prin mii şi mii de oameni,
Dar nu s-a îndreptat spre mine pasul tău!

Şi starea mea de-acum se-neacă-n nostalgie,
Şi zilele se-mbracă în nuanţe gri.
Rămâi în viaţa mea - un vers din poezie,
Iar eu în viaţa ta... aşa şi nu voi şti!

poezie de Daniela Barbacari din Apusul din braţele ei
Adăugat de Daniela Barbacari
Comentează! | Votează! | Copiază!

În clipa dintre mine şi Dumnezeu

poate mai am nevoie de puţin crez
aşa cum pasărea de înalt
să-mi trec numele
dintr-un cuvânt
într-altul şi
din când în când să
las semne pentru atunci când
fiul meu
îşi va aduce aminte de mine

şi-n cele din urmă
mai am nevoie de o ultimă rugă
sub care să mă retrag
ca o inimă bolnavă

poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea

Răstignit pe cruce -
registrul grav impresionează.
Seamănă cu o pasăre.
Braţele – aripi frânte.
Faţa – soare îndurerat
înconjurat de raze.

Din răni picură mirul
prin care suspină inima
pătrunsă de spini.
Se aud plângerile cerului,
cutremur sonor
aruncat peste lume.

Durerea e luată de vânt –
Aroma ei mă sfâşie.
Mă răzvrătesc
în zbuciumul clipei ce moare.
Regret că nu am aripi să-L ajut,
am numai lacrimi.

Îmi primesc raţia de înfrângere
şi aştept al treilea cântat al cocoşului.

poezie de Mariana Dobrin din Lacrima din rugăciune (aprilie 2009)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproşurile, furiile, amărăciunile mele provin, toate, dintr-o nemulţumire de mine însumi pe care nimeni nu va putea vreodată s-o simtă cu aceeaşi intensitate. Sila de mine însumi, sila de lume!

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căluţi de stepă

Atunci va rămâne un orăşel de lemn
cu un omoplat străpuns de săgeată
sau cu un înger altfel decât îngerii
întorcând ornicul sângelui nostru
în faţa acoperişului de fân - oblic de suspine.

Şi va rămâne satul - cu acest zeu de paie
în cuie ţintuit de uşa altarului
ca să aibe ce rumega în zori
căluţii stepei

Dar va pleca de-acolo născătoarea
ducând subsuoară un mic cimitir
iar câinele va pleca şi el
lingând seminţele şi înăbuşitoarea sudoare
a urmelor umane.

poezie celebră de Tadeusz Nowak din Lirică poloneză (1996), traducere de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cale-n dar

Mă retrag într-un exil,
Până-n luna lui april,
Să mă-ntorc la începuturi
Şi să-mi construiesc pe scuturi
Floarea florilor ce scuturi.

Mă retrag în cânt de nai,
Până-n lunile de mai,
Să mă-ntrec în nefirească
Săritură cu o broască –
Timpu-ncearc-o cheie-n broască.

Mă retrag în nod de funii,
Până-n luna unei iunii,
Să mă-ntrec în salt de ciutur
Şi în zborul unui flutur,
Când aripa mea i-o flutur.

Mă retrag pe cer, în nor,
Până-n luna lui Cuptor,
Să mă-ntrec în carul mare
Cu cel mic, dar nu ştiu care –
Amândouă, două care.

Mă retrag în calendar,
Până-n luna lui Gustar,
Să-mi pun stelele podoabă,
Să-mi fii rob, eu să-ţi fiu roabă – ;
Cerul cară stele-n roabă.

Din septembre în decembre,
Zile-mi înfloresc pe membre
Şi te-aştept; ai vrea să-mi fii
Pentru noapte, pentru zi,
Felinarul nostru? Zi!

Trece anul, treci şi tu.
Între noi e da şi nu.
De la geam văd cum apare
Valul mării, cât mai mare,
Ce se varsă iar în mare.

Şi e frig, e iarnă grea,
Gerul crapă-n fulgi de nea,
Înăuntru-mi tot mă doare,
Gândul către tine-mi sare
Şi pe rană îmi pun sare.

Plouă des, plouă mărunt;
Luna martie,-n pământ,
Udă floarea de bujor
Din obrajii care dor
De singurătăţi şi dor...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te voiam

te voiam şi atunci
când ploaia biciuia în arterele pline cu albastru,
când frunzele căzute îşi răsturnau umbra în vânt,
durerile crispate dansau haotic până la lună.
primul zâmbet s-a prelins ca o mâhnire întârziată
pe-o aripă de fluture.
infinitul lui l-am strâns atunci în palmă,
în braţe am adunat un spaţiul gol
din care plecase curcubeul.
te voiam împotriva lui "tu", împotriva lui "eu",
împotriva dreptului de verde,
a neacordării simfoniei greierului cu noaptea albă.
o contopire între mine şi strălucirea himerică de luceafăr
mi-a dus călătoria la ultima poartă,
în locul unde nu există fântâni,
ci tălpi însetate.
cu fiecare clipă stelele împrăştiate construiesc un univers straniu
cu sentimente incolore,
cu tine transparent pân" la epuizare,
cu ruperea mea din lume
într-o după aceea, unde nimic nu rămâne.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradox. Toate cercurile se închid, mai puţin cercurile vicioase.

paradox aforistic de Cornel Stelian Popa (31 ianuarie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

în mine
stau frânte
păsările
care au renunţat
la zborul lor

gogyohka de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rivalitatea este cu mine însumi. Încerc să fiu mai bun decât este posibil. Lupt împotriva mea, nu împotriva celorlalţi.

citat celebru din Luciano Pavarotti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred că e important să rupi fărâme din tine şi să le împleteşti cu grijă în cugete blânde sau în adâncuri de suflet sărac în simţiri şi avid de iubiri netrăite. În esenţă, omul este dăruit lumii, cu scopul primar de a întregi energia divină, cultivând binele cu fiecare atom de adevăr, cu micile hibe care definesc perfecţiunea într-un amalgam de emoţii menite să transforme constant, propria viziune asupra vieţii, într-un mic Univers. Încă nu puteam înţelege dacă dorinţa de a înfrunta frica, sub toate formele ei, hulpave şi năucitoare ar fi constituit întâi un act de curaj şi mai apoi progresiv, o virtute meritată. Voiam doar să-mi odihnesc gândurile aglomerate, visele frânte şi cerul hazardului în Mâinile pline de Har care mă purtau printr-o poveste străină. Când voi obosi, viaţa îmi va aşterne noi resurse în drum.

Andreea Palasescu (17 februarie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu ucizi pasărea din mine!

caută-mi zborul, caută-mi suflarea
ia-mă, agaţă-mă de la colţul vieţii, de pe stradă
din tramvai, din staţie, să merg cu tine acasă
nu ştii că vreau, chiar dacă spatele mi-e faţa
atinge-mă de tine, să-ţi simt puternic coapsa
suie-mă-n maşină, strâge-mi tare braţul
apasă-te disperat cu totul, să-ţi simt puternic pieptul
forţează-mă cu gândul, în genunchi te pune
sărută-mă puternic, cu diavolul din tine
rupe de pe mine zdreanţa, năvăleşte-n mine
buzele-mi răneşte şi cu dinţii muşcă-mi faţa
ia-mi piciorul şi la cer tu-l duce
strâge-mă de mijloc şi-mi sărută gătul
apoi epuizată, sfâşiată şi rănită
să-mi spui că pasărea ce-n mine cântă
pe veci o vrei şi că să zboare-i liberă!

poezie de Viorel Muha (august 2012)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asta e dansul pentru mine: acest dans al simplităţii duse la maximul complexităţii. Pe undeva, esenţa acelei păsări a lui Brâncuşi, care nu mai este pasărea aceea, ci e zbor. Este o ţâşnire în sus. Nu e mai frumos zborul decât pasărea? Sigur că da! Pe undeva, dansul e acea pasăre lăuntrică pe care o simţim cu toţii în momentul în care dansăm. Ceva care nu se poate explica în cuvinte.

Gigi Căciuleanu în AGERPRES, interviu (13 februarie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de duminică

Azi e prima dată când mi-e drag să stau cu mine
azi, chiar nu mai am chef să schimb lumea
dar e un exerciţiu ludic să-mi pot expune sufletul
în lumina unui ciob de sticlă colorată de mine...
nu mai calc desculţă demult...
dar mă-ntreb, numai! unde se ţine
concursul de frumuseţe al dumnezeirii
când fiecare zi se ascunde după cealaltă
numai eu... alerg, alerg vrând multe să uit-
celulele mele toate au memorie
toate amintirile îmi ard sub piele
numai Chopin e cântecul meu de răspuns
să-nteleg cum de mi-e drag,
azi să stau cu mine
într-un labirint launtric când cineva
încearcă să urce o scară cu susul în jos...

poezie din autor, Poezii de suflet (8 iulie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasărea rătăcită se va întoarce, în cele din urmă, se va întoarce neapărat la ea, ca să-şi găsească liniştea şi pacea şi se va întoarce cu atât mai repede, cu cât îi va fi şi mai greu şi cu cât va fi mai singură în rătăcirile ei.

Henryk Sienkiewicz în Aniela
Adăugat de Alexandra Mihai
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt cu o generaţie în faţa voastră

Sunt cu o generaţie în faţa voastră,
Ba chiar cu două dacă stau să mă gândesc,
De nesimţirea şi de vorba voastră proastă,
De scârba ce-o aveţi de neamul românesc.

Voi alogeni mârşavi cu genele tarate,
V-au pus stăpânii lumii să vă bateţi joc
Şi traiul ni-l administraţi la jumătate,
Cu ordine de exersat pasul pe loc.

Eu am milenii de cultură pămînteană,
Filozofii în sânge de neam însemnat,
Voi doar nemernicia tipic golănească,
De trădători cu pedigriu şi atestat.

Sunt cu o generaţie în faţa voastră,
Ba chiar cu două dacă stau să mă gândesc,
În pieptul meu respiră pasărea măiastră,
Cu doina din Parâng mă înrudesc.

Al mamei voastre dumnezeu de hahalere,
Voi generaţie de hoţi şi pârnăiaşi,
Prin inimă de câine vă musteşte fiere,
Dintre jigodii sunteţi laşii cei mai laşi!

Sunt cu o generatie in faţa voastră,
În pieptul meu e cuib de pasăre măiastră.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stampă

Doar în mintea-mi adormită
Doarme-o pasăre rănită,
I s-a frânt urma pe cer
Într-un zbor morţesc, stingher…

Şi-n cuibarul meu de somn,
Unde gândurile cresc,
Se întrupă într-un Domn,
Zborul ei cel păsăresc.

Doar în mintea-mi amorţită,
Fără aer, fără zbor,
Zace pasărea rănită,
Fără rănile ce-o dor.

Fără un soroc de ceaţă,
Fără pene şi puf pur,
Doarme o întreagă viaţă
Pasărea, somnul ei sur.

Într-o pasăre de ceaţă
Dorm şi eu sonul meu, sur,
O păpuşă fără viaţă,
Sângerând ca şi un mur.

Într-o pasăre de ceaţă
Se rostogoleşte zarul
Cu a şaptea, (în sus), faţă,
Prevestind, parcă amarul…

Păsării, rănite-n cerul
Gurii, cea de rugăciune,
Zugrăvită cu misterul
Sfinţilor din altă lume.

În găoacea-i, carteziană,
Gândul meu, în coajă tare,
Nu devine, este hrană
Pentru păsări viitoare!

poezie de Ioan Jorz din revista "Interferenţe"
Adăugat de Ioan Jorz
Comentează! | Votează! | Copiază!