Colind timpuriu
Atunci când floarea albă de rozmarin uscat
Se-așază pe cărarea pe care am umblat,
Atunci știu că și toamna mi-aduce un septembre,
Ce nu mă va-ndura până-n miez de decembre.
Copil naiv, ce umbli cu mâna-n buzunare,
Privit de la fereastră cum seara, pe trotuare,
Te-ncumeți să te-așezi, îngândurat de toate,
Ca rozmarinul verde, când verde nu mai poate,
Să-ți faci din miez de nucă ferită chilioară,
Să-nveți colindul iernii, cuminte, pân' la vară,
Să-ți faci și bocceluță din ramuri de pelin,
Apoi s-o târgui bine pe-un pumn de rozmarin...
Și dacă floarea albă de rozmarin uscat
Va sta sub talpa vremii prin care ai umblat,
Atunci voi ști că toamna se-ndură de septembre,
Colindul iernii tale fiindu-mi alb decembre.
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre Crăciun
- poezii despre verde
- poezii despre toamnă
- poezii despre seară
- poezii despre naivitate
- poezii despre iarnă
- poezii despre flori
- poezii despre crengi
- poezii despre copilărie
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.