La porţile dintre secunde

coşciugul lumii atârnă
de mâinile cerului
ascultă cum se macină scheletul
prin morile gândurilor
curg răstignite pe clopotul alb
al cuvintelor toarse-n simţuri
pe zidurile transparente
se derulează ontologica zbatere
fiinţa ta se agaţă de avatarele soarelui
la porţile dintre secunde
nu încerca să treci
nu râvni să cuprinzi necuprinsul
dincolo e doar iluzia
libertatea ta este aici
în interiorul tău
mai bine rămâi flămând
decât să guşti
din iluzia adevărului
eşti totul sau nimic
dator să trăieşti
din naştere în naştere
celui care te-a creat
cheia universului este în tine
n-o căuta
o ai
la porţile dintre secunde

poezie de Agafia Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În timp ce mergea nu a mai fost atent la nimic

aşa e viaţa asta, te fură cu totul, ca un anafor blestemat
care macină fără întrerupere, luând bucăţi de cer, mestecându-le între valuri
şi scuipând resturile în afund, în mâlul cald unde culcuşesc nuferii

de-a stânga şi de-a dreapta, zilele cu bune şi cu rele, cu lumini şi umbre
dar atentă fiind la prima naştere nu mai băgat de seamă grozăviile vieţii din jur
şi a trecut porţile spaimei una după alta, bravă şi lipsită de vlagă

nici el nu a fost mai norocos, privind în jur cu nesaţ, s-a pierdut pe sine
şi a ajuns la liman, ostenit, pustiit şi osândit la aducere aminte
dar nimeni nu a avut atâţia bani ca să se răscumpere. în vecii vecilor

dincolo de mine sau de tine sunt doar paşii
un picior înaintea celuilalt, un pas după altul, mersul continuu
dintre o naştere şi o moarte. acesta e sensul de mers...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La porţile cerului

porţile cerului oricând se deschid
căci iubirea este veşnic anotimp
cu puterea ei mai dărâmă un zid
fluturi de visare să valseze pe câmp

am făcut cu cerul solemn legământ
să îi ofer din suflet un curcubeu
născut din armonia dintre ploi şi cuvânt
legat prin nemurire de Dumnezeu

cinci culori să-mbrace trupul de poem
reflexii de lumină şi pe cerul nopţii
în viaţa după moarte nu am să mă tem
că din slovele mele vor dispărea emoţii

porţile cerului prin cânt se deschid
căci iubirea este anotimp candid

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi e ziua ta de naştere

sau poate de moarte
te caut să mă recunoşti
să-mi fac un dar din trupul tău
gândurile dospesc agăţate în cuvinte
adulmecă rotirea eternă a universului
rezemată pe o lacrimă răsucită
în moştenirea fătului nenăscut încă
de fapt nu-i decât o îngâmfare stearpă
crezi că te voi lua de mână
risipindu-mă
în parfumul eternităţii
deşertăciune gravă definitivă
ascultă cum sapă pământul hohotind
nimicnicia ţărână din ţărână
flori sufocate de drum înfloresc în păsări
îmbătate de aromele infintului
din amurg lipsesc
braţele tale înfipte în stele
arc peste trupul încercuit în neliniştea
depărtărilor toate încap aici
cândva se vor risipi în altă ţărână
gânditoare a universului
tristeţea este
că nu te poţi recunoaşte în tine
cel plecat cel venit

poezie de Agafia Drăgan din Nevoia de Fericire (2014)
Adăugat de Agafia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uşi fără chei

Bezmetic umblu,
Încurc uşile prin viaţă,
Caut chei pe care le-am pierdut.
Grijile nu mai ştiu
Prin câte buzunare le-am pus.
Cheile,
Brelocul de la chei
De la uşi demult încuiate,
Numele iubirilor le uit,
Uşile trântite,
Chei ruginite, uitate
Prin sertarele scorojite...
Încurc cuvintele,
Caut sinonime
Le uit,
Vorbesc totuşi în parabole
Să nu-mi uit ideea pe care
O uit totuşi, inevitabil,
Mă aplec spre tine să te sărut,
Hei, e doar o altă uşă închisă?
Nu-i nici o uşă,
Nu e nimic!
E doar ziua de mâine,
Pustiul zilei de mâine,
Iluzia zilei de mâine,
E doar iluzia uitării,
Poemul necitit,
Scrisoarea neterminată,
Frunza de adio,
Iluzia unui sărut.
Iluzia unei insule,
Insula dintre mine şi tine
Cu uşi fără chei,
Iluzia unor uşi încuiate,
Cu cheile pierdute în mare,
Pe care le tot încurc...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Ce este iluzia? A. M: Credinţa mintii ca eşti liber de ea este iluzia. I: Ce este libertatea? A. M: Eliberarea de minte cu toate "alegerile" sau credinţele ei despre "libertate" este Libertatea. I: Este libertatea o stare a minţii? A. M: Absolut nu, libertatea este de minte, nu pentru minte, de gând, nu pentru gând, de "eu", nu pentru "eu". I: Atunci cine se mai bucură de libertate dacă nu mai este "eu"-l? A. M: Libertatea este bucurie, fericire în ea însăşi fără subiect şi fără obiect. Când conştiinţa se recunoaşte pe sine ca şi conştiinţă explozia de fericire care are loc este definită drept ananda-beatitudine neţărmurită fără formă. I: Este libertatea o stare trecătoare? A. M: Cu siguranţă nu, libertatea este liberă atât de stările trecătoare cât şi de cele aparent netrecătoare. Ea este dincolo de orice aşteptare sau dualitate.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Timpul se manifestă separat
La fiecare individ.
Este o felie de univers
Pe care ne cocoţăm sufletul
Ca pe un zid ce se înalţă spre plus infinit
Şi pe care inteligenţa umană
L-a creat pentru a avea un sprijin
Al propriilor concepţii.
Iluzia vieţii este doar o rătăcire
Prin labirintul eternităţii.
Suntem săgeata ce se înfige
În miezul de tăcere al universului...
Dar şi el cântă, vibrează...
Şi acesta este cântecul lumii, cântecul timpului...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După cum o existenţă de nouă luni petrecute în pântecele mamei ne pregăteşte nu pentru ea însăşi, ci pentru o existenţă ulterioară, într-o lume căreia îi suntem încredinţaţi de îndată ce suntem capabili să respirăm şi să supravieţuim independenţi, tot aşa şi intervalul dintre pruncie şi bătrâneţe ne este dat ca o pregătire pentru viaţa "de dincolo". Ne îndreptăm spre o nouă naştere şi spre circumstanţe cu totul diferite de ceea ce experimentăm azi. Ziua de care te temi cel mai mult şi pe care o numeşti "ceasul din urmă" nu este altceva decât ziua de naştere pentru eternitate.

citat celebru din Seneca
Adăugat de Adriana Pleşca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie pictată

pentru Adriana

Stau şi îmi ascut creionul
într-o pată a lunii
Şi cu-n vârf de cărbune
penetrez un ciob de hârtie
Dând naştere unui gând...
aşa cum dă naştere o femeie.
Tu o fantomă mai ieri închisă
în sufletul meu
vei avea libertatea să trăieşti
şi să călătoreşti în lumea mea cea vie.
Crini albi înfloresc în ochii tăi blânzi
Şi valul iubirii mă cuprinde
Văzând comete ce ţâşnesc din sânii tăi
sub atingerile petalelor mele ce-mi curg din mâini
Şi plouă cu sfârcurile gândurilor tale valurile mării de stele...
Doar focul iubirii poate stinge
sângele ce-mi arde în vene!
Trăieşte prin mine femeie aici pe pământ, pe lună...
sau pe această mică bucată de hârtie!
Dă-mi voie să te re aduc la viaţă, femeie!

poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conştiinţa este dincolo de noţiunile de naştere şi moarte, dincolo de orice concept al eternităţii sau vidului sau spaţiului. Ceea ce conţine spaţiul sau vidul sau eternitatea este conştiinţa, în interiorul căreia există totul.

citat din H.W.L. Poonja
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti doar o umbră de acum

păsări cu aripi frânte
isi fac de cap în pântecul unei clipe
eterne
sunt aici... dar nu cu tine,
n-am voie să te strig
cum te chema-m de atâtea ori,
acum nu,
acum nu am voie
să te rog să mai stai.
privesc corpul înţepenit,
sub soarele impasibil de toamnă,
nimic nu s-a schimbat
doar tu ai început să-te aşezi cuminte
în toate aceste lucruri care ţi-au
devenite inutile acum
gesturile, cuvintele
stau prinse într-un ochi lipsit de tine.
tristeţea mea este că nu poţi să mai împărţi
cu mine inima plină de iubire.
în acest anotimp al roadelor coapte,
ai coborât să-ţi în mâini rădăcinile,
fără să tulburi sonora dimensiune a vieţii.
picătură cu picătură curgi,
în simetrica rotire a anotimpurilor.
mirosul tău, vocea ta, privirea ta
nu sunt în aceast trup înţepenit
peste care se varidica ţărâna,
de la pământ la păsări.
au rămas sa-mi coloreze apusul
n-am voie să plâng
să nu-ţi tulbur liniştea,
libertatea redobândită.
eşti doar o umbră de acum,
nu pot să vad dincolo de chipul lumii,
tot ceea ce voi deveni
într-un azi definitiv.
oare mă vei lua de mână
să mă conduci?
eşti tu răsăritul apusului meu?

poezie de Agafia Drăgan (15 mai 2019)
Adăugat de Agafia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, dacă reduci frumuseţea ta doar la cea a rolurilor tale, a gândurilor tale tu o întinezi şi o limitezi la suferinţă. Când vezi că frumuseţea ta e fără formă şi doar îşi exprimă iubirea printr-o formă, tu eşti liberă de toate rolurile tale şi implicit de suferinţă. Dumnezeu este Totul din Întreg, în EL apare şi un lindine dar şi întregul macrocosmos. Şi cea mai înaltă dintre toate dimensiunile lui Dumnezeu este Libertatea! Noaptea în somnul profund "eu"-l pe care crezi acum că îl eşti dispare şi Dumnezeu apare în tine ca tine, ca simplă Absenţă, dincolo de dualitatea gândită de "absenţă şi prezenţă"! După cum în veghe primul care apare este Dumnezeu, iubirea sau simpla Prezenţă.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cicoare fără floare

Ascunde-mă în tine, ca pe-o vară,
În care nu mă mai primeşti de-o vreme!
Îmi voi lăsa o gleznă pe afară,
S-auzi cum dorul de sărut îmi geme.

Şi te voi căuta cu-nfrigurare,
Că te-ai pierdut prin tine, fără voie;
Că, nu mai ştiu pe unde eşti, mă doare
Şi doar de un cuvânt mai am nevoie.

Nu-ţi cer să mă îmbraci în straie scumpe,
Doar flori să îmi arunci pe sâni şi braţe!
Nu simţi, iubite, dorul cum irumpe
Tăcerea dintre noi, să o înhaţe?

În tine nu mai este loc de mine,
Am încercat să îţi pătrund prin vene;
Iubirea noastră doarme în ruine
Şi nopţile-s păzite de hiene.

Ţi-ai pus călăi de pază la intrare,
Mă voi zidi sub porţile închise;
Voi răsări cicoare fără floare,
Că cerurile-mi sunt, de azi, ucise.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Griffy, butnarul

Un butnar trebuie să ştie multe despre cilindri;
Dar eu am învăţat destule şi despre viaţă,
Iar tu care te plimbi printre aceste morminte
Crezi că, desigur, cunoşti viaţa.
Crezi, poate, că ochii tăi scrutează întinse orizonturi;
Adevărul este că vezi doar interiorul recipientului în care trăieşti.
Tu nu poţi să te ridici deasupra gardinei
Şi să sesizezi ordinea lumii exterioare,
Văzându-te totodată şi pe tine.
Eşti submers în cofa sinelui tău –
Tabuuri şi reguli şi aparenţe
Constituie doagele butoiului tău.
Rupe-le, risipeşte iluzia
Care te face să gândeşti că butoiul tău este larg şi încăpător cât viaţa,
Şi că tu cunoşti viaţa.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflul

Fii aici, rupe clipa, tendoanele ei albicioase!
Timpii lumii sunt în agonie... planşeul caselor
primeşte ploile firav,
tună...
Podul dintre eu şi obeliscul universului balansează; mai este atât de puţină lumină
în ceara ce se topeşte lângă sfinţi!

Poate va renaşte sentimentalismul, vei fi iar
în marşul lui azi cu nostalgiile tale,
un fel de pendul ce amortizează căderile libere.
Poţi să îmbraci copacii cu mâinile lui Manole,
să le zideşti coroana imaginară sau să transformi Anele în pereţi ai cerului.

Sub cupola uriaşă trecutul fluieră după destin,
câinii prezentului latră furibund iar tu, om-cu-pene-răzleţe
devii fusiform, longilin, îţi atârnă mâinile până
lângă moartea părintească
pe care o palpezi, aortă a unui suflet-pitecantrop.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem în cădere

lumea mea e un loc străin în care bucăţi mici de soare
se suprapun / dau naştere

fiecărei zile cu teamă

strabism necesar pentru a nu vedea exact ce se întâmplâ

suntem relee care captează undele primitive ale universului

când a început totul?

lumină albă pe câmpuri verzi/ asta vedem
acum când a venit primăvara

şi nu ştim ce să facem cu libertatea

preferăm să cădem mai departe / în spaţii uriaşe / în largile spaţii corporatiste

în rest o lumină sepia care devorează totul acum când

//

plouă ca şi când stau în faţa unui pluton de execuţie

iar gloanţele sunt picăturile de ploaie care ascund

toate mirările/ toate fricile mele / o să cad jos scormonind pământul rece

frunzele vor fi patul meu de moarte

plouă / iar realitatea e mai aproape decât un vis

în care beau o cafea caldă în faţa unui şemineu negru

aceasta este iluzia lucrurilor transformate subtil în ceea ce îţi doreşti

când de fapt

peste tot sunt cadavre şi cadavre / aici la marginea oraşului

unde plouă iar fricile nu vor să moară.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunoaşte cine eşti, Aici şi Acum, prin simpla Tăcere. Eşti acest Moment, prezintă-te Acestuia, nu ataşa mintea la nicio direcţie. Nicio sadhana, fără trecut, fără viitor, nici vidul inimii, nici măcar spaţiul. Pentru a fi liber pentru totdeauna prezintă-te acestui Moment. Acest Moment este întotdeauna acest Moment, nu se va schimba. Este Libertatea, liberă de minte şi concepte, şi este dreptul tău fundamental din naştere. Cea mai bună folosire a acestui Moment este să te scufunzi în El. Păstrează Tăcerea, eşti în interiorul interiorului, nu sălăşlui niciunde şi nu fă nici un efort. Conceptul de efort şi practică este înlănţuire. Doar păstrează Tăcerea, Oriunde ai fi, Doar păstrează Tăcerea.

citat din H.W.L. Poonja
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mâinile tale

În noi respiră marea lumină,
eclipsând tot întunericul,
clocotitor tablou simfonic
a două inimi
reunite în armonie perfectă,
reflexii stranii perindă
unduiri învăluite-n secunde pointiliste,
sărutul cerului şi-a mării,
acea linie subţire, fierbinte
- pas de deux -,
la graniţa dintre dragoste şi moarte.

Prin noi
- cutiile negre ale Universului -,
clipele colorate rămân inscripţionate,
asemeni hieroglife lor.

În mâinile tale sunt o şoaptă dulce
şi-o strălucire moale,
zâmbind, cu lumina mea
adevărul se confruntă.

În mâinile tale, senzuală îmbrăţişare
trecând prin tandreţea nopţii,
gânduri ascunse se topesc în aer
în timp ce, călătorind clandestin,
toată fericirea rămâne
pe acest pământ, al celor ce, încă, trăiesc...

poezie de Irina Lucia Mihalca
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să afli cheia care deschide toate porţile cerului, toate grădinile extazului. Şi această cheie este intuiţia ta.

citat clasic din Krishnamurti
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oceanul de Linişte nu poate fi creat, deoarece El există deja - de aceea, dacă încerci să îl creezi din nou, vei crea o altă versiune a oceanului - un mic lac - care te va ţine departe chiar de Oceanul în Sine, căci orice creaţie a unui sunet relativ nu poate cuprinde Prezenţa Absolută în Sine. Liniştea există chiar şi în clipele de confuzie, de suferinţă, însă, datorită faptului că oamenii se identifică total cu forma, ei nu pot transcende forma şi rămân la nivelul la care poate exista zgomotul care a pus stăpânire pe formă. Războiul creează război, pentru că o iluzie creează o iluzie şi mai puternică, iar identificarea cu iluzia creează o realitate iluzorie, modelată şi condusă chiar de iluzie. Când te identifici cu iluzia - cu zgomotul - atunci zgomotul trăieşte prin tine şi tu nu mai trăieşti viaţa, exact aşa cum este - ci trăieşti viaţa zgomotului, exact aşa cum este zgomotul. Răzvrătirea împotriva zgomotului nu face altceva decât să împuternicească autoritatea zgomotului asupra fiinţei tale.

Cătălin Manea în Întoarcerea la Linişte, Liniştea, Partea I
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singur omul, acest biped care a fost numit "infinitul mic" dintre toate vieţuitoarele patrupede, multipede sau nulipede de pe pământ, este chinuit de gândul că nu ştie nimic, că este imperfect, că este muritor, că este insuficient, sărac în interiorul lui. De aceea, axat între dramă şi mister, neîncetat, a căutat, a întrebat şi a aflat de atâtea ori răspuns bun la întrebările ce l-au frământat. În dramaticul frământ al lui, el găseşte căile de lumină ale adevărului şi alinarea chinului care nelinişteşte mereu fiinţa lui.

Dan Begu în Umanitatea şi pacea (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!