În timp ce mergea nu a mai fost atent la nimic
așa e viața asta, te fură cu totul, ca un anafor blestemat
care macină fără întrerupere, luând bucăți de cer, mestecându-le între valuri
și scuipând resturile în afund, în mâlul cald unde culcușesc nuferii
de-a stânga și de-a dreapta, zilele cu bune și cu rele, cu lumini și umbre
dar atentă fiind la prima naștere nu mai băgat de seamă grozăviile vieții din jur
și a trecut porțile spaimei una după alta, bravă și lipsită de vlagă
nici el nu a fost mai norocos, privind în jur cu nesaț, s-a pierdut pe sine
și a ajuns la liman, ostenit, pustiit și osândit la aducere aminte
dar nimeni nu a avut atâția bani ca să se răscumpere. în vecii vecilor
dincolo de mine sau de tine sunt doar pașii
un picior înaintea celuilalt, un pas după altul, mersul continuu
dintre o naștere și o moarte. acesta e sensul de mers...
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Costel Macovei. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.