În timp ce mergea nu a mai fost atent la nimic

aşa e viaţa asta, te fură cu totul, ca un anafor blestemat
care macină fără întrerupere, luând bucăţi de cer, mestecându-le între valuri
şi scuipând resturile în afund, în mâlul cald unde culcuşesc nuferii

de-a stânga şi de-a dreapta, zilele cu bune şi cu rele, cu lumini şi umbre
dar atentă fiind la prima naştere nu mai băgat de seamă grozăviile vieţii din jur
şi a trecut porţile spaimei una după alta, bravă şi lipsită de vlagă

nici el nu a fost mai norocos, privind în jur cu nesaţ, s-a pierdut pe sine
şi a ajuns la liman, ostenit, pustiit şi osândit la aducere aminte
dar nimeni nu a avut atâţia bani ca să se răscumpere. în vecii vecilor

dincolo de mine sau de tine sunt doar paşii
un picior înaintea celuilalt, un pas după altul, mersul continuu
dintre o naştere şi o moarte. acesta e sensul de mers...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La porţile dintre secunde

coşciugul lumii atârnă
de mâinile cerului
ascultă cum se macină scheletul
prin morile gândurilor
curg răstignite pe clopotul alb
al cuvintelor toarse-n simţuri
pe zidurile transparente
se derulează ontologica zbatere
fiinţa ta se agaţă de avatarele soarelui
la porţile dintre secunde
nu încerca să treci
nu râvni să cuprinzi necuprinsul
dincolo e doar iluzia
libertatea ta este aici
în interiorul tău
mai bine rămâi flămând
decât să guşti
din iluzia adevărului
eşti totul sau nimic
dator să trăieşti
din naştere în naştere
celui care te-a creat
cheia universului este în tine
n-o căuta
o ai
la porţile dintre secunde

poezie de Agafia Drăgan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simetrie

Mergeam aşa,
Când deodată în faţa mea,
S-au desfăcut doua drumuri:
Unul la dreapta,
Şi altul la stânga,
După toate regulile simetriei.
Am stat,
Am făcut ochii mici,
Mi-am ţuguiat buzele,
Am tuşit,
Şi-am luat-o pe cel din dreapta
Exact cel care nu trebuia,
După cum s-a dovedit după aceea.
Am mers pe el cum am mers,
De prisos să mai dau amănunte.
Şi după aceea în faţa mea s-au căscat două
Prăpăstii: Una la dreapta. Alta la stanga.
M-am aruncat în cea din stânga,
Fără măcar să clipesc, fără măcar să-mi fac vânt,
Grămada cu mine în cea din stânga,
Care, vai, nu era cea căptuşită cu puf!
Târâş, m-am urnit mai departe.
M-am târât ce m-am târât,
Şi deodată în faţa mea
S-au deschis larg două drumuri.
V-arăt eu vouă! - mi-am zis -
Şi-am apucat-o tot pe cel din stânga,
În vrăjmăşie.
Greşit, foarte greşit, cel din dreapta era
Adevăratul, adevăratul, marele drum, cică.
Şi la prima răscruce
M-am dăruit cu toata fiinţa
Celui din dreapta. Tot aşa,
Celălalt trebuia acum, celălalt...
Acum merindea îmi e pe sfârşite,
Toiagul din mână mi-a-mbătrânit,
Nu mai dau din el muguri,
Să stau la umbra lor
Când m-apucă disperarea.
Ciolanele mi s-au tocit de pietre,
Scârţâie şi mârâie împotrivă-mi,
C-am ţinut-o tot într-o greşeala...
Şi iată în faţa mea iar se cască
Două ceruri: Unul în dreapta. Altul la stânga.

poezie celebră de Marin Sorescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confesiunea unei umbre

în războiul cu tine însuţi
nu moare nimeni
nu există pradă şi
nici prădători
câmpul de luptă e doar
un spaţiu al insomniilor
dintre două clipe

durerea ta e şi a celuilalt

doar unul îşi potriveşte paşii
după mers
şi acela eşti tu
căutând în rucsacul de pe spate
toate spaimele morţii

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnic pierdut

Parcă veşnic pierdut prin ţinuturi străine,
Blestemat să tot sper la un veşnic peisaj:
Unde nori coloraţi îmi cântă despre tine,
Folosindu-ţi surâsul pe post de mixaj...

Unde soarele veşnic e alături de lună,
Unde stelele toate dansează-n jurul lor,
Unde natura toată nu te crede nebună
Pentru că te grăbeşti s-ajungi în viitor...

Unde bezna există doar în basmele lunii,
Unde sufletul lumii nu face pe nebunul,
Unde dragostea ta nu depinde de unii,
Unde dragostea ta depinde doar de Unul...

Unde eu sunt acelea ce îţi urmează paşii,
Când păşim împreună pe aceeaşi cărare!
Unde timpul, nebunu', nu îşi păstrează aşii
Pentru-al nostru final lipsit de apărare...

Unde lumea şi pacea se-nţeleg de minune,
Unde nimeni nu ştie să trăiască-n trecut,
Unde tu şi cu mine trăim totul pe bune,
Unde nici eu nu sunt veşnic pierdut...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (26 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost ce-a fost: dacă n-ar fi fost nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat, un împărat mare şi puternic; împărăţia lui era atât de mare, încât nici nu se ştia unde se începe şi unde se sfârşeşte. Unii ziceau că ar fi fără de margini. Iar alţii spuneau că ţin minte de a fi auzit din bătrâni că s-ar fi bătut odinioară împăratul cu vecinii săi, din care unii erau şi mai mari şi mai puternici, iară alţii mai mici şi mai slabi decât dânsul. Despre împăratul acesta a fost mers vorba cât e lumea şi ţara, cum că cu ochiul cel de-a dreapta tot râde, iară cu cel de-a stânga tot lăcrămează neîncetat. În zadar se întreba ţara, că oare ce lucru să fie acela, că ochii împăratului nu se pot împăca unul cu altul. Dacă mergeau voinicii la împăratul, ca să-l întrebe, el zâmbea a râde şi nu le zicea nimic. Aşa rămase vrajba dintre ochii împăratului o taină mare despre care nu ştia nimeni nimic, afară de împăratul.

începutul de la Zâna Zorilor de Ioan Slavici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşuaţi

Clopoţelul sună gol în întuneric
Ştiu că noaptea nu durează veşnic
Şi nici viaţa noastră nu e infinită
Mai ales când n-ai alături pe a ta iubită.

Poate de-aia alerg după tine
Să te văd a mea aici lângă mine
Dar tu-mi întorci spatele râzând plictisită
Nu-ţi pasă deloc că te văd iubită.

Ai avut pe altul înaintea mea
Şi eu am avut o alta înaintea ta,
Te doare în suflet ştim noi asta bine
Ştiu pentru că mă doare la fel şi pe mine.

Să mă ţin de mână
Eu de după şoldul gol
Eu cred că-i iubire
Tu spui că-i viol.

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bordel

eu nu sunt Toulouse-Lautrec, dar asta nu înseamnă că sunt străin de atmosferă
la naştere, statul m-a luat şi m-a băgat într-o statistică, un număr
şi din statistica aia, am văzut viaţa cu bune şi cu rele
am văzut cum se minte. în numele legii
am văzut cum se moare. la naştere
am văzut caşcaval la telejurnal
şi mai ales, am văzut întunericul. gros. păstos. rece.
ca să ieşi din bordel trebuia să descoperi uşa din dulap şi cheiţa de aur
dar cine trecea pragul, era închis. la balamuc
din bordel la balamuc. oamenii îşi zideau faţa şi desenau un zâmbet
sfinţii se estompau, deveneau transparenţi şi apoi invizibili
viaţa te învaţă. învăţaţi, învăţaţi, învăţaţi
şi învăţai. să supravieţuieşti
stare vegetativă
până la a două venire. devenire.
aşa am devenit pictor de cuvinte. şi de tăceri
stampele mele descriu cel mai bine tăcerea. o simplă baricadă.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inutile

Şi rochii şi pantofi
şi zarvă
şi final de adolescenţă
şi tu pauză
nicăieri
în noaptea
cea mai plină de stele
pe care voiam
să ţi-o dăruiesc.
Aş fi avut voie
în clipa aia astrală
să-ţi spun
cât de mult te iubesc.

Inutile toate poveştile
de-a stânga
şi de-a dreapta inimii mele
de atâta visare
am ajuns fără tine
cometă
hoinară
între stele...

poezie de Gabriela Marieta Secu
Adăugat de Deea_deea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiinţelor umane le-a fost dat un picior stâng şi un picior drept pentru a face o greşeală prima oară către stânga, apoi către dreapta, stânga din nou, paşii se repetă.

citat din Buckminster Fuller
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sensul nemuririi se află... dincolo de naştere! Dar şi dincolo de moarte!

aforism de Costel Zăgan din Inventeme (aprilie 2008)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aleea cu vise monocrome

viaţa e un bulevard larg plin de intersecţii marcate sau anonime
şi la fiecare intersecţie se strâng în buchet mai multe alei
cu diverse amintiri şi momente scrijelite
sunt zile când mă rătăcesc în aceste excursii temporale
luând intersecţiile la rând,
descoperind
sau redescoperind portrete prăfuite şi stări
de care nu îmi mai amintesc mare lucru
uneori mă rătăcesc în acest labirint de lumini şi umbre
şi simt o gheară ce mă strânge de gât
ţipătul se prelinge de-a lungul esofagului
înăbuşindu-mă
mai ales când nimeresc
pe câte o alee cu vise monocrome
în care albul şi negrul
metisează în cenuşiul unor zile pierdute
după ce voi trece pragul
oare ce se va întâmpla cu acest bulevard?
pierdut...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afacerea supravieţuirii

Am abandonat daravera supravieţuirii
pur şi simplu am făcut asta
fără regrete
era toată efemeritatea unei stele,
irosită în amontele unui râu
ani de-a rândul te străduieşti să nu cedezi,
clipă după clipă,
eternitate după eternitate,
mereu
îţi impui să-ţi imaginezi
un picior în amonte, înaintea celuilalt,
pentru a face pasul peste puntea suspinelor tale
irosite în amfiteatrul vieţii
lupţi, plângi
ceri ajutorul Celui de Sus
deoarece nu găseşti alt drum, prin roua respiraţiei tălpilor tale,
în aiuritoarea luptă dintre tine şi tine,
pentru a învinge.
Tornada unui vis irosit măcar.
Iar într-o zi, primeşti darul
prin binecuvântarea unui nou răsărit.

poezie de Nicole Sere
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ceea ce mintea numeşte "viaţa mea" e de fapt doar egoism cras, izolare de cea mai mârşavă calitate. Fiinţele umane trăiesc ca viermi în propria lor vomă psihologică şi mor ca păduchii. Ceea ce fals numiţi "om" e doar înşelăciunea minţii punând etichetele ei limitate vieţii. Dincolo şi înainte de naştere, "vieţuire" şi moarte se află neîntinat vreodată de gând Supremul, Absolutul, Dumnezeu Tatăl, Sinele! Tot ceea ce crezi că ştii despre tine, e doar apologia, minciunii. Tu nu ai fost născut vreodată, coşmarul acesta al separării de întreg prin visul numit naştere, se poate sfârşi chiar acum.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără timp pierdut

am închis în mine toate întrebările
n-am avut răspunsuri după care să pun virgule
am avut doar suspiciuni şi frustrări
ce nu mă încântă

cu destule umbre tăiate în bucăţi
îmi dojenesc simţurile care mă înşală
şi mă ridic cu faţa spre cer
să-l privesc ca pe o cupolă de catedrală
din genunchi pe lespezi reci

aud ciripitul păsărilor dimineţii
cum se îmbină cu adierile de vânt
vreau să simt fiecare desfăşurare a clipelor
fără grabă şi fără timp pierdut

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când te-am întâlnit prima dată

erai undeva la periferia ta

acolo unde nimeni nu ajunsese vreodată

îmi amintesc, era frig

mergeam zgribulită

cu gluga trasă, nimeni să nu mă recunoască

am trecut poduri, mocirle, gropi de gunoi

amintirile veneau după mine ca omizile grăbite

când simt contracţiile şi se îndreaptă spre adăpost

să-şi bandajeze corpurile-n giulgiuri

şi veneau în masă ca după un exod al iubirii

se bandajau în larve, multe, mici

toate grămadă, fără nume

ca după un dezastru, ca după un blestem

neidentificate şi fără cruci

gata pentru viaţa de apoi

într-o viitură comună

tot felul de femei picior peste picior le păzeau

cu ţigările aprinse, rujate, singure

ele însele pietre funerare

pietre de hotar, nici nu mai contează

undeva aici printre oseminte

am văzut un loc verde, foarte verde

un luminiş, culoarea lui n-o pot explica

pentru că nu e pe Pământ

e doar în tine, nici tu nu ştii de ea

ţi se vede în ochi de câte ori mă priveşti

un parazit de care nu ai habar

care-ţi mănâncă pe-ascuns din măruntaie

la fel acest loc defrişat

se întinde şi mai mult când mă întâlneşte

un fel de răsărit al copilului din tine

de la o vreme orbesc

de câte ori dau mâna cu tine şi nu ştiu de ce

încep să par că deja nu mai sunt de prin locurile astea

poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

James Garber

Îţi aminteşti, trecătorule, de cărarea bătătorită de mine
Peste terenul unde se află acum clădirea operetei,
Pe când grăbeam cu paşi repezi spre serviciu, de-a lungul atâtor ani?
Înţelege-i semnificaţia cu înţelepciunea inimii:
Şi tu vei trece la fel, iar dealurile de la Miller's Ford
Nu-ţi vor mai părea aşa de îndepărtate;
Asta se va fi întâmplat mult după ce le-ai văzut lângă tine,
Dincolo de cele patru mile de păşune –
Şi după ce dragostea femeii va fi amuţit,
Încetând să-ţi spună: "Te voi salva";
Şi după ce chipurile prietenilor şi ale rudelor
Vor fi trecut deja în fotografii decolorate, îndurerat tăcute,
Având aerul acela care înseamnă:
"Nu putem să te ajutăm";
Şi după ce vei fi încetat să reproşezi oamenilor
Că s-a unit împotriva sufletului tău nevinovat –
Ei înşişi strânşi la miezul nopţii şi la amiază
Pentru a vedea cu ochii aţintiţi propriul lor destin.
După ce vei fi înţeles toate acestea, gândeşte-te la mine
Şi la poteca mea, a celui care a trecut dincolo şi care a ştiut
Că nici bărbat şi nici femeie, nici chin
Şi nici datorie, nici aur şi nici putere
Pot uşura aleanul inimii,
Singurătatea sufletului!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Tu! Ce curgi acum prin mine,
În loc de timp, în loc de sânge!
Tu! Eşti clipa-ncremenită,
În tot, în suflet, în inima rănită!

Tu! Mi-eşti viaţă, chiar neviaţă,
Moarte dincolo de moarte!
Tu! Eşti visul ce întoarce clipe,
Clipe peste clipe doar cu tine!

Tu! M-alungi din tine, mă renegi,
Din viaţa asta fără Noi, fără de legi!
Tu! Fără să ştii tot mă mai chemi,
Când toate zilele se pierd în lacrimi!

Tu! În liniştea ce-i doar amăgitoare,
Eşti torentul ce zguduie chiar cerul!
Tu! Naşti curcubeul doar dintr-o culoare,
Punte între Noi şi iubirea ce nu moare!

Tu! Eşti răsăritul şi-asfinţitul,
Unde noaptea-i neagră fără vise!
Tu! Împleteşti cunune din tăceri,
Din tot ce-a fost demult, de ieri!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păşind prin tristeţi

m-am ascuns într-o zi
fatidică zi
toamna colora frunzele cu roşul aprins
de sânge scurs dintr-o rană
port în mine reflexele tardive ale trecutelor zile
a fi ceea ce nu este
după ce am pierdut la ruleta vieţii
tot ce am avut
stau pe ţărm
pustiit de gânduri
oare am avut odată ceva
retorice întrebări, doar întrebări
m-am întors în sensul lucrurilor, multe nespuse
păşind prin tristeţi, am ajuns la capăt
azi fără rost
gândurile erau murdare de vopseaua timpului
pierdut şi niciodată regăsit
trecuse odată pe aici
pe lac, doi nuferi
s-au trezit să vadă
steaua singură a nopţii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norocul

eii... tu cel care m-ai iubit...
chiar îmi vine să râd
ţi-aduci aminte ce s-a întâmplat ultima oară?
sărutul l-ai pus zălog, pe inima mea
şi-ai mai pus în cale şi-o toamnă
după care m-ai uitat într-o iarnă lungă şi grea
ai frânt timpul în două şi m-ai băgat
în buzunarul tău cu mărunţiş
o monedă orecare

după un timp, rătăcind
mi-aduc aminte că am nimerit
între nişte degete butucănoase
nu ai idee cât am suferit
nu aveam valoare
eram o monedă de mărunţiş

şi totuşi
purtam urmele degetelor tale, purtam norocul
care după ce m-ai dat, te-a părăsit
visam noaptea-n portofele stăine ochii tăi
am fost amărâtă şi fără valoare, chiar
şi
la cazinou am ajuns

am ajuns şi-n buzunarul unui ministru
umflat şi... puţea a transpiraţie, de mă sufocam
dar am supravieţuit
am ajuns prin buzunare multe, nenumărate

ultima dată cineva m-a aruncat pe un trotuar
nu am murit, stai fără grijă, un cerşetor m-a cules
şi m-a băgat în buzunarul lui, jegos
da, dar era cald, chiar dacă miroasea a milă

şi astăzi chiar dacă nu mă auzi
te rog dacă mai găseşti la fel o altă monedă
să-ţi aduci aminte că amintirea ta, încă în mine
nu s-a stins
încă miros căldura trupului tău
şi încă port cu mine
norocul tău

poezie de Viorel Muha (noiembrie 2014)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echinoxul e un început

punctul de plecare este momentul în care ziua este egală cu noaptea
sau dacă vreţi, când lumina are aceeaşi putere cu întunericul
după care semnul egal dispare şi alunecăm într-o extremă
şi acea extremă crescătoare se dedă la extremisme
lăsând spaima să inunde viaţa,
încât nici nu bagi de seamă când îţi ajunge la genunchi
apoi mai sus la brâu, la piept, la gât
şi când tragi spaimă pe nas
te trezeşti, dar e prea târziu, spaima te inundă
te sufocă, îţi ia aerul
după care aparenta normalitate
revine triumfătoare arătându-ne un alt punct de egalitate
sau punct de inflexiune
pentru că egalitatea nu poate rezista
e ca la particulele elementare
ce se dezintegrează
instantaneu, odată cu naşterea

PS: mult timp după ce voi muri
voi uita că eram prieteni şi o să trec să te bântui. din plictiseală.
după ce vei muri şi tu nici măcar amintirile nu vor mai şti cine am fost
dar cât trăieşti, voi creşte în tine aşa cum şi unghiile mele cresc moarte fiind
şi lumina ta va purta lumina mea dincolo de întuneric
strecurându-mă printre zile fierbinţi
şi nopţi insomniace.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!