Fără timp pierdut
am închis în mine toate întrebările
n-am avut răspunsuri după care să pun virgule
am avut doar suspiciuni și frustrări
ce nu mă încântă
cu destule umbre tăiate în bucăți
îmi dojenesc simțurile care mă înșală
și mă ridic cu fața spre cer
să-l privesc ca pe o cupolă de catedrală
din genunchi pe lespezi reci
aud ciripitul păsărilor dimineții
cum se îmbină cu adierile de vânt
vreau să simt fiecare desfășurare a clipelor
fără grabă și fără timp pierdut
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Nu mă mai regăsesc în trup
n-am întârziat mult
închis în interior
am pornit pe drumul luptei consecvente
în care nu mă las niciodată învins
privesc cu înverșunare
sunt un gladiator în fața morții
cu tot sufletul mai presus de cer
lumina care mă învăluie arde cu foc
nu mă mai regăsesc în trup
doresc să cuceresc un alt spațiu
fără milă.
știu voi rămâne să-mi vindec rănile
cu iubirea ta pansament
prin care nu mai supurează
liniștea pe care o învăț pe de rost
nu are cuvinte
are doar gesturi
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu buzele uscate de vânt
N-am să te reneg dulce făptură,
abajur al sufletului fără formă,
nimic nu-ți cer înapoi.
O rugă în genunchi mă înalță
deasupra de lumea ochiului,
îți umplu clipele cu apele lui,
să văd cine pentru cine-i umbră
de o să-mi furi mereu nemișcarea
și o să mă ridic precum zidul
în fața anotimpurilor de gheață
cu voința bărbatului așteptat.
Nimic nu va trece de extazul inimii
și-ți voi închide iubirea în trup,
stâncă ocolită de prădătorii ascunși
într-o adâncă pădure ferită de privitori.
Săruturile dese cu fioruri îndelungi
cu buzele uscate de vânt,
dar mai adevărate decât lumina
îmi pun stăpânire pe toate păcatele
și rup din mine tot cerul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina care ne stăpânește
Dintre întrebările fără răspuns
niciuna nu mă ridică în picioare
și cred că totul decurge normal,
lumea se mișcă după legile proprii
și după convingerile formate în timp.
Lumina care ne stăpânește pe pământ
ne va limpezi și poate ne ajută,
să înțelegem mobilul care ne conduce
spre unitatea și dragostea universală,
ori spre diferența care ne face unici
cum percepem existența
și cum o structurăm în conștiința noastră
încât să rămânem ziditori ai viitorului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
N-am clipe de pierdut
Am scăpat în uitare, trecutul
așteaptă undeva în sertarele memoriei,
mi-au mai ramas cateva urme
dar nu mai au loc în prezentul fulminant
dominat de preocupările zilnice.
Absorbit ca un ceas de timpul său
n-am clipe de pierdut
sunt o mașinărie care se autoreglează,
să întâmpine pregătită neprevăzutul,
privesc cu sufletul adâncul
până-n centrul pământului.
În ochiul păsărilor de pradă
se desfășoară întinderea și tot ce mișcă,
mai rămâne doar pădurea și tufișurile
înfrunzite și desfrunzite,
dar totdeauna un loc de ascunziș
nebănuit de flămânzi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
în fața unui calculator
trăiesc într-o lume de care nu mă pot dezice
mi-am părăsit sufletul pentru orașul eterogen și anost
înghițit de singurătate n-am cu cine povesti
nu am nimic statornic familie prieteni
fără să vreau mă simt într-un pustiu care se extinde
tot timpul mă feresc de întâmplări nefericite
sunt un neînțeles alături de alții la fel
în care tu ești o stea căzătoare
întotdeauna fără un cod deslușit
în zile fără anvergură de memnționat
în fiecare anotimp mă găsești în fața unui calculator
în care cunosc prea multe și nu cunosc pe nimeni
ard ca o lumânare într-o închisoare
din care m-am eliberat fără un scop
oripilat de ce se întâmplă-n libertate
tu ești singura care poți găsi o cheie
să-mi deschizi inima zăvorâtă-n piept
insensibilă la cuvinte și gesturi necunoscute
ca o boală la medicamente uzuale
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce-o fi o fi
am pierdut din gânduri stăruința
concentrarea pe un ideal
am rămas cu ce-o fi o fi
nu mai încep nicio zidire de viitor
dar mă păstrez în casa veche
încăpătoare pentru suflet
lipsit de prejudecăți
mai fac un timp eforturi
dar fără să mă hazardez prea mult
îmi forțez cât pot norocul
până cad în genunchi fără cuvinte
și caut zile umbroase
sunt doar un om supus greșelii
cu gustul otrăvit de amarul durerii
închis în singurătatea provincială
precum un uitat de lume
aruncat cum o frunză toamna
în ploaia bolnavă și tristă
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Satul fără umbre
S-au surpat clipele toate
Visele ard a singurătate;
Satul fără umbre mai așteaptă
Un copil c-o floare scuturată
Să vină la părinți la mormânt
Să le sărute trupurile de vânt!
S-au surpat amintirile vii
Încotro să mergi nu mai știi;
Satul fără umbre pare răvășit
De începutul său de infinit
Încotro să mai aștepți pe cei morți
Dacă nimeni nu deschide vechile porți?!
S-au surpat tăceri în lumânări
Nu mai vin copiii din patru zări;
Satul fără umbre umblă pe-o cărare
Nu-i mai iese nimeni azi în cale
Totul e amurg fără de conținut
Orișice orizont pare mereu pierdut!
N-am pe nimeni azi pe prispă
Viața mea e tot, tot mai tristă;
Satul fără umbre-l aud în ecou
Merg către dînsul (și eu mi-s nou)
Sunt cel care vine, sunt cel care pleacă
(Toși copiii din lume părinții să-i înțeleagă)!
S-au surpat priviri în lacrimi
Gânduri au orbit în patimi;
Satul fără umbre e închis târziu
Ca un muzeu fără nimic, pustiu,
În care timpul orb parcă așteaptă
Dorul scump de Mamă și de Tată!
... Dacă n-ai străbuni atunci n-ai nimic,
Dacă n-ai satul tău ești venetic;
Satul fără umbre să-l porți mereu
Tainic în suflet ca pe Dumnezeu,
Să-l rogi în genunchi să nu dispară,
Satul tău de suflet, Veșnicie, o Comoară!...
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am deschis și închis uși
Am o întrebare mereu nepusă:
de ce nimeni nu m-a iertat pentru ce n-am făcut
și nici nu m-a lăudat pentru reușită?
M-am descurcat singur peste tot printre străini,
unii au fost apropiați și adevărați susținători
niște mentori păstrați în amintire
la care mi-am așezat sufletul în palmă,
la fiecare deschizătură de poartă-n orizont.
Alții m-au înconjurat cu invidie ascunsă:
îmi ofereau totul când n-aveam nevoie,
dar nu-mi ofereau nimic când îmi ardea buza,
îmi venea să-mi strig uneori disperarea
într-un conclav de surzi, indiferenți
ce postau pe față un surâs batjocoritor.
Am deschis și închis uși fără să scârțâie
mi-am umplut cu rezerve fântânile
și le-am smolit când a fost nevoie,
să găsesc vâna de izvor limpede și adevărată.
Când în mine s-au sedimentat acumulările
n-am avut nevoie decât să-mi hrănesc sufletul
să-l urc în cuvinte și să-l sădesc acolo
cu dragostea primită de la părinți și bunici
pentru totdeauna.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Alte perspective
nu pot să-ți vorbesc ar fi prea mult
ești pentru mine o iluzie
care mă încurcă în descifrarea dorințelor
am în gânduri alte perspective
pe care le urmăresc și formez normal
într-un singur scop
nu mă las purtat de culorile reci
strâng semne ce se nasc în cuvinte
și desenez fiecare pasăre după glas
înainte să zboare spre cer.
nu te mai chem la nicio întâlnire
ești cea care ai polecat fără răspuns
n-ai uitat niciun surâs nicio umbră
doar întuneric prin care vâslesc fantasme
moarte de sete.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu fața spre lumină
Din umerii tăi cresc aripi de păsări
și sub fiecare piatră cauți cuvinte
care nu mă lasă singur.
Cu fața spre lumină
uit relele lumii și mă adâncesc în amintiri
deși sunt destule convulsii,
nu-mi pierd cumpătul.
Nu mă dezic de propriile trăiri,
nici de groaznicele întâmplări,
ele rămân în trecut
și îmi dau ochi de vultur
pentru un viitor neprevăzut.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iepuri și femei
El taie răul din rădăcini,
îl pune să moară-n ascuns,
se spală cu apele limpezi ale zilei,
botează în verde lumina
și aruncă-n vânt cenușa gândului ars.
Își așază nădejdea pe masă,
scrie cu umbre pe fața oglinzii
o poveste cu iepuri și femei
după care nimeni nu mai aleargă
s-au domesticit.
Până se vor schimba nopțile la față
și vor pleca spre marea fără de țărmuri,
rămân sortit acelorași privilegii
de a mă vindeca de compromisurile
făcute de alții.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mai vreau
Nu mai vreau să te văd
Te văd in fiecare picătură de ploaie
Nu mai vreau să-mi fi in sânge
Fiecare celulă poartă ADN-ul tău
Nu mai vreau să te aud
Te aud in fiecare pasăre și adiere de vânt
Numai vreau să te imbrătișez
Te simt in tot ce țin in palme
Nu mai vreau să-ți ating părul
Doar pe el in flori-l zăresc
Nu mai vreau să fie in mine
Vreun fir de praf fără iubirea ta
Nu mai vreau in mine
Să fie vreun colț fără vocea ta
Nu mai vreau să te iubesc o secundă de viață
Vreau tot timpul din univers
Și tot nu mi-ar ajunge să-ți spun cât te iubesc
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pacea în care mă scald
Înțelege sunt închis pe interior,
nimeni nu poate să deschidă
și nu există o ușă să o spargi,
în față am numai o desfășurare
care rupe din mine gânduri.
Cu mine locuiesc alte suflete
minunate care nu se cumpără,
ele-mi sunt aproape de inimă
și simt orice schimbare de nuanță,
au senzorii pătimași
care-ți fac cu ochiul
când nu găsești drumul sperat
pe care trec îngerii.
Pacea în care mă scald
nu are valuri,
dar încearcă să simți.
Sunt departe de malurile mării
și atât de aproape de ape
încât cerul se scufundă
și eu rămân la suprafață citind.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trecător pe la porțile iadului
Am conturat fiecare cuvânt spus sau scris,
l-am încărcat cu semnificații
și doresc încoronarea pierdută demult.
M-am spovedit poemelor mele
în momente de meditație deplină,
am plâns cu ele prin lacrimile dimineții
și ochii mei au rămas de rouă.
M-am poticnit în fiecare clipă,
un trecător pe la porțile iadului
și n-am găsit al drum al căutării
fără să mă opresc la nopțile tăcerii
în care umbrele rămân pe acoperișurile lumii.
De când mă paște întunericul
cu partea mea de contribuție,
se vor netezi zorii și încă o zi
își va desface aripile ca o pasăre
fără să mă pot agăța
de frânghiile cerului
la care vreau să urc.
Lumina fuge printr-un tunel de foc.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Curcubeele dimineții
Nu mă mai întorc la vechile forme,
pășesc spre noile deschideri
sunt un mugure care așteaptă căldura
lumina îi mângâie ochii până văd cerul
și nimic nu se întâmplă,
fără Dumnezeul primăverii din mine.
Nu mă pierd în cuvintele nopții,
diminețile mele au curcubee după ploi
care beau apă din râuri
și răsăritul topește întunericul în ele,
voi fi mereu la izvoarele orizontului
unde minunea se naște liberă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
într-o noapte ruptă de îndoieli
Când se întoarce cu spatele
Nu mai văd și partea din față
și nu se cade să mă ridic de jos
mai mult decât o linie
nu sunt un găsit de ocazie
cu buzunarele rupte de căutare
totul se petrece într-o tăcere locuită
nu știu ce poate să se lipească
ca o dorință fără sens
oricum nu mă pierd de mine
iubirea e o plagă greu de vindecat
supusă acelorași greșeli
pe care le fac în fiecare zi
fără să mă gândesc prea mult
într-o noapte ruptă de îndoieli
pe care n-o mai poți opri
și tu guști din amărăciune
și nu spui nimic
nu uita să-ți lași privirea acasă
poate cineva descifrează orizontul
spre care mergem împiedicați
cu inima-n palme
lumea dă din cap și se miră
cum se poate clădi ceva din bucăți
strânse dintr-un oraș plecat în afară
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără tine...
Vreau să am o casă la munte,
Cu ferestrele spre lac,
Să văd apa imensă din interior în fața mea,
Dar simt că ceva îmi lipsește
Mă plimb agitată și încerc să-mi dau seama,
Dar știu, tu ești agitarea mea
Și liniștea e peisajul
Fără formă,
Fără voce,
Fără timp,
Dar nu vreau toate astea
Fără tine.
poezie de Eugenia Calancea (14 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Așa cum sunt
Când n-am știut ce să mă fac
m-am făcut om bun la toate,
singur mi-am dus crucea pe umerii goi
și singur m-am zidit în cuvânt
așa cum sunt
potrivit la toate cheile.
Cei care nu m-au iubit
n-au știut ce fac
și nici n-au înțeles cursul vremii lor,
s-au pierdut în absurdul situației
lipsiți de intuiție și mai ales de idei.
Între mine și ei este hăul peste care nu trece niciun pod,
doar întunericul se grăbește să coboare mai devreme
și ceața se ridică cu greu.
Ochiul nu mă înșală dar gura vorbește multe
și mâinile ascultă de suflet
și-mi pun gândurile în ordine
pe portativul inimii tale.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Plânsul bucuriei
Îmi scriu poemele; nu-mi schimb obiceiul,
nu arunc culori pe pânze,
pășesc înaintea mea cu câteva clipe
cu speranța ajungerii din urmă.
Mă culc cu noaptea în brațe, vulgară
îmi smulge simțurile din rădăcini
și le aruncă pe rigola dimineții.
Scap speriat ca un porumbel fără aripi,
fac pași suferinzi pe pământ
și nimeni nu mă vede.
Dreptatea mea e uitată,
vreau doar la răsăritul soarelui
să mă risipesc o clipă,
să-mi plâng bucuria-n cuvinte.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (20 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scriu în agendă dorințe noi
am prins în cuvinte lumini și umbre trecute
am uitat pe toți cei care m-au lovit pe la spate
scriu în agendă dorințe noi
și nu vreau să mă păcălesc singur
tu mă lași să-mi gândesc viitorul
intri și pleci veselă la soare
nu pot să-ți descriu starea mea nouă de incertitudine
chiar dacă văd că mă aștepți să vorbesc
inima ta nu mă lasă fără răspuns
și mi se pare mai mult decât deschisă
nu pot s-o închid
depun tot efortul să nu fii rănită
și să rămâi de pază bucuriei
de ce-mi pare lumea așa obscură
și nu se reinventează
cu alte concepte și precepte mai atrăgătoare?
nu-mi place amestecul ciudat de valori
lipsa de statornicie
și apropiere de ce este mai sfânt
rătăcirea pe drumurile înguste care se înfundă
te lasă în pustiul necunoscut
unde singurătatea îți bate la ușă
și rămâi cu dragostea pierdută în van
fără alte posibilități
doar durerea pe care n-o suporți
se transformă-n suferință
și angoasă.
acum întrebările care se nasc
își caută răspunsuri
în profunzimi adânci
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!