Aromele florilor coapte
Are-n față lumina și-n spate umbra răcoroasă
pe drumul pietros vălurit sub tălpile goale
pe care nimeni nu-l știe cum se măsoară cu pașii
spre punctul năvalnic al vieții.
Crește din rădăcini arborele cu frunzele inimii,
mă odihnesc sub conul înalt de umbră
pe ierburi rare aproape uscate.
Vântul firav, nu mai spune nimic,
o boare foșnită tremură prin frunze
de-ți mângâie fața înroșită și aspră
cu-n fior aproape imperceptibil.
Aromele florilor coapte
distilate prin aerul cald,
pun o dragoste să răsfețe locul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Prințesă furată
Surâsul tău de prințesă furată de necunoscuți
are-n el o umbră răcoroasă și dulce-n amiază,
o alcătuire cu înțelesuri ciudate aproape albastre
rupte din trup cu amintiri cu tot,
o câmpie vălurită în grâne pe înserări de crepuscul
cu dropiile ascunse prin ierburi înalte
unde am simțit cum fuge gândul din memoria sângelui.
Și,
în surâs înflorește fața de persică coaptă,
lasă nedumerită să-i zburde visul
cu spiritul vesel de pământeană suavă.
Se vor mișca pietrele fără să fie văzute,
apele fără să urce nu se vor opri,
florile din grădini se vor îmbăta și vor plânge
blestemând iubirea pentru care sunt rupte,
nu pot să le mângâi din ochi fără să le iubesc.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fiecare pasiune naște un vis
nu-i nimeni
a fost o părere că cineva bate la geam
dar nu sunt geamuri
într-o lume închisă
lumina pătrunde prin tavan
ca o cădere a cerului pe acoperiș
odihna trupului este obligatorie
în acest spațiu redus la tăcere
în care nu se spune nimic se acceptă
cu o bunăvoință de iubire
moartea și viața sunt dincolo de pereți
nu este îngrijorare nu se simte
se citește prin gânduri trăirea
pofta de aer și de priviri
fiecare pasiune naște un vis
ascuns în sufletul înverzit
din care crește arborele vieții
cu ramuri nemărginite
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea
Noaptea tăcerii însingurate
întunericul nu-l iubea
și mai străină decât umbra
prin lume trecea.
Noaptea iubirii vinovate
dragostea și-o împărtășea
și mai visătoare decât gândul
prin teamă pășea.
Noaptea împlinirii depline
rai de bucurie năștea
și mai răcoroasă decât o adiere
prin frunze căuta liniștea.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu se mai poate întâmpla nimic
de va fi să murim
într-o noapte surdă cu ploaie măruntă
cu frunze care putrezesc pe drumuri
sufletele niște copaci pe margine
se retrag împăcate în rădăcini
nu se mai poate întâmpla nimic
decât sunetul ploii pe pervaz la geam
nu mai dorim aproape nimic
doar liniștea despărțită de ceața care se destramă
undeva peste munți presimt glasul iubitei
o fântână uitată pe drum
am fost împreună în deprimantele zile
acum gânditori niște oameni brumați
avem sufletele plimbate prin toamne
șubrede picioarele se miră de unde au venit
măsoară drumuri cu stele pe cer
chipurile noastre aspre și reci
au amprenta grea a trecutului
fug gândurile ude cu pași de rouă
când în cuvinte de alean și somn
se urcă stelele la locul lor și pleacă
în umbra întunericului
simt cum inimile noastre nu mai bat la fel
și sufletele au alunecat în hău
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (18 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De va fi să murim
de va fi să murim
într-o noapte surdă cu ploaie măruntă
cu frunze care putrezesc pe drumuri
sufletele niște copaci pe margine
se retrag împăcate în rădăcini
nu se mai poate întâmpla nimic
decât sunetul ploii pe pervaz la geam
nu mai dorim aproape nimic
doar liniștea despărțită de ceața care se destramă
undeva peste munți presimt glasul iubitei
o fântână uitată pe drum
am fost împreună în deprimantele zile
acum gânditori niște oameni brumați
avem sufletele plimbate prin toamne
șubrede picioarele se miră de unde au venit
măsoară drumuri cu stele pe cer
chipurile noastre aspre și reci
au amprenta grea a trecutului
fug gândurile ude cu pași de rouă
când în cuvinte de alean și somn
se urcă stelele la locul lor și pleacă
în umbra întunericului
simt cum inimile noastre nu mai bat la fel
și sufletele au alunecat în hău
|
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu din volumul de versuri Ferestrele nopții (28 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu vrei să mă răstignești
Oricum evit să te mai caut,
timpul meu se împarte între persecuții
și ele se înmulțesc lipsite de sens.
Am în gânduri multe disponibilități,
dar doresc altele mai pline de conținut
prin care să alerg liber de constrângeri
ca un om scăpat de iluzii.
Încerc să-mi găsesc locul potrivit
unde îmi așez visele cu capul în pernă,
să nu-mi adoarmă cuvintele nespuse
și să cadă din pat.
Tu vrei să mă răstignești
de un trup înalt și aproape firav,
nu mă lași să rup din ce-ți prisosește,
mă împarți în zilele de lucru cu spiritul
și-mi modelezi cu dragoste voința
până n-o mai am.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cel ce nu știe
Cel ce nu știe să vadă
întregul în fiecare parte a lui
și caută lumina prin întunericul orb,
îngăduie mântuirea și pentru cei rătăciți,
agățați de drumuri imaginare
pe care și le construiesc în gânduri.
Umple scorburile timpului cu visare
și urcă-n regatul tristeții bucuria,
vin în calești de argint însorite,
strâng inimi la piept și le consumă.
Trece prin poarte sărutului în voaluri de mătase
și le fură mireselor zâmbetul.
Dar cel ce nu știe să mintă
spune adevărul unde nu trebuie
nimeni nu-l crede,
și rămâne nedumerit.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oglinda în care ne privim
Chiar din fruct arome lichide
se risipesc prin aerul cupei
cum iubirea prin inima mea
luminând ca un felinar întunericul
devenind împreună muguri deschiși.
Simțind coaja prin care respiră lumina
Însetații de cuvinte caută înțelesul
Char dacă prețul urcă pe scară
și valorile rămân tot ma jos.
Oglinda în care ne privim din umbră
recunoaște bucuria lichidelor tari
și timpul se umple c-un gol
în care nimeni nu pune nimic,
dar lasă crezul în fructul de aur.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cred
Cred că sunt un arc
pe care se sprijină stâlpii
și tu privești gânditor bolta,
are basoreliefuri și-n mijloc pictură
culorile curg peste tine,
te simți mai ușor în greutate, plutești.
Aerul nu-i rece ca singurătatea
în care lumina fuge din felinare noaptea
și cazi în conul de umbră
al norilor care nu lasă stelele să se mărite.
Eo bâjbâială pură
ochii își caută lumina,
pupilele se dilată tot mai clar
ca întunericul laș în ochii orbului.
Izvoarele uită să iese la suprafață
se plimbă prin adâncul pământului
ca un țipăt de pasăre în noapte
speriată de vise în somn
și un om plin de remușcări îi suge rărunchii.
Cred că sunt crucea,
singura pe care o duci
pe drumuri în glod cu picioarele goale
îngerii se vor închina la ea,
te vor răcori cu câte o aripă
să ispășești păcatul înainte de judecată,
ne vom cladi apoi o cabană
în păduri de zadă și de tisă.
Eu cred ca voi fi omul vântului
care nu țintește nimic
trage doar o săgeată în aer
pe sub o umbrelă de gânduri
sub care și zborul prin necontenitele ploi
alunecă lumina adevărului sub bolți
cu arcade sprijinite de pilaștri.
Tu, la judecată, vei fi lacrima
care se prelinge din ochii sfinților.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 iulie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trecerea anilor
Gândurile-mi trec printre cuvinte,
își caută întruparea în poemele inimii,
se grăbesc să bată la porți ca un an nou
primit cu speranța împlinirii de suflet
și jocuri de artifiicii brodate pe cer.
Sunt precum un copil cu ochii spre cer,
înțeleg miracolul bucuriei depline,
dar nu înțeleg propria mea trecere
cu fiecare an spre finalul vieții
decât ca o bucurie sprimată de timp.
Dragostea mea se stinge odată cu mine
și nicio umbră nu ține de cald,
mă prinde răcoarea florilor de gheață
de pe geamul prin care privesc departe
și acest departe nu este ca orizontul,
ci se apropie cu fiecare zi
și singurătatea își are sălaș în el
ca o lacrimă în fundul ochiului.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ceas de toamnă
ceasul, tomnatic măsoară orele,
grăbită-i acum ziua s-apună,
se-ntrec în zbor rândunelele,
se strigă, se-adună...
nori cenușii dau năvală,
pe cerul tot mai aproape,
incurabil, atinse de boală,
frunzele ning,
căci stiu că n-or să mai scape.
vor pluti așa... spre oriunde,
desprinse de vântul tăios.
singuratice poteci, până unde
pașii mei veți purta,
prin aerul acesta grețos?
poezie de George Ioniță (august 2015)
Adăugat de George Ioniță
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pașii mei
Prin parcuri goale și triste
Iar mă plimbă pașii mei,
Peste frunzele-autiste,
Printre arbori, pe alei.
Dintr-o mantie plumburie
Care murmură-n văzduh
Se rup lacrimi cu furie,
Apar iazme fără duh.
Lin pe băncile-nvechite
Cade burnița-n amurg,
Pe-a lor scânduri scorojite
Și culorile ce curg.
Iar prin noaptea răcoroasă,
Pe sub crengi goale de tei,
Cu a inimii angoasă
Mă pierd eu și pașii mei.
poezie de Emil Utalea (ianuarie 2021)
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amiaza se coace-n foc
cum un mănunchi de raze strălucitoare
pun stăpânire pe ziua de vară
în tăcerea ei odihneam la umbră
pe ierburile coapte blând mirositoare
amiaza fără nicio boare se coiace-n foc
și coace până-n inima pietrei
am alungat somnul pe apele înserării
simțindu-i trupul cum alunecă-n vânt
foșnitor prin frunze de plopi despărțiți
cu tristețe lăcrimată prin coaja alburie
drumul ca o purpură țesută purta povești
spuse copiilor înainte de somn
și înserarea bătea la porțile raiului
fără să intre grăbită-n ora captivă
noaptea se scufunda în adâncul întunericului
cu întâmplări rupte din viață
obosite de atâta lumină orbitoare
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina vine din spate
Printre noi se strecoară umbra,
lumina vine din spate
scăpată după norul viclean
din partea de apus zilei
pe unde fug ploile vieții,
pământul se deschide cu bucurie
și aleargă de sub pași.
Cerul se-ntunecă și alunecă peste păduri
ca o haină cenușie fără mâneci,
mă-ntunec și eu, te privesc în ochi,
în ei totuși rămân raze sclipitoare
în irisul ca un cerc de foc
din care sar scânteile iubirii
și-mi luminează drumul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvântul
Cuvântul este mai adânc decât poate spune,
în miez are Dumnezeul său de început
prin care se naște cunoașterea de sine și de alții
și se formează limba
cea dătătoare de viață.
Măsoară cu inima nesfârșitul
ridicându-se până deasupra lui.
În limbă crește lumina și se revarsă
peste pământul dătător de roade,
sub impulsul său întunericul se retrage
în moarte.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amiaza arde ca focul
cum un mănunchi de raze strălucitoare
pun stăpânire pe ziua de vară
în tăcerea ei odihneam la umbră
pe ierburile coapte blând adormitoare
amiaza fără nicio boare arde ca focul
și coace până-n inima pietrei
am alungat somnul pe apele înserării
simțindu-i trupul cum alunecă-n vânt
foșnitor prin frunze de plopi despărțiți
cu tristețe lăcrimată prin coaja alburie
drumul ca o purpură țesută purta povești
spuse copiilor înainte de somn
și înserarea bătea la porțile raiului
fără să intre grăbită-n ora captivă
noaptea se scufunda în adâncul întunericului
cu întâmplări rupte din viață
obosite de atâta lumină orbitoare
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aproape de tine
Sub tălpile tale fug drumuri de pământ,
printre pași zboară păsări din ierburi,
cu lacrimi de ploaie, norii
te păzesc de întâmplări vinovate.
Aproape de tine
îmi frământ mâinile fără atingeri
sub impulsul trădărilor interioare
de care doresc să mă rup.
Fac scut din urme de așteptări,
mă îmbărbătez să nu uit de îndrăzneală
și lupt cu ochii necontenit,
să vezi ce nu e de văzut.
Nu mă lăsa să sufăr
mai mult decât iubirea mi-o cere,
pune-mi înbrațe trupul și sufletul
ca pe un trandafir alb în zori.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Surâs
sub tălpile tale pământul lasă urme
pietrele se rotunjesc și ascultă
cum fuge praful
din spate vântul îți flutură părul
soarele cade pieziș pe trup
cu săgeți înfipte-n lut.
timpul se scurge topit ca ceara
aproape că râde
pe gura ta arsă de sete
dragostea mea te urmărește
cu o răcoare
pentru fiecare surâs blând.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Timpul își ascultă clipele
Noaptea se stinge pe cărări neștiute,
lumina-și caută locul sub aripile vieții,
de la o vreme nimic nu este întâmplător,
tu ești muza mea serafică
ce nu calcă de două ori într-un loc.
Mă întorc în cuvintele cu vocale de miere,
timpul își ascultă clipele
cu urechea lipită de frunzele clătinate,
iubita mă îmbie la umbra sălciilor
pe marginea râului cu valuri șoptitoare.
Razele coboară pieziș în apa limpede
și peștii se plimbă-n voie
ca într-un sanctuar al libertății.
Simt cum fuge din mine golul
inima se umple de trăiri înflorite
pe ramuri de arbuști cu fructele coapte,
vin îngeri
cu aripi de păsări albe
gata de zbor spre cerul
mai înalt decât piscurile munților.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Se naște povestea mișcării
Dintre toate capetele ce se ridică semețe,
al tău privește departe-n față,
pentru privitori pare un lucru normal,
sunt aproape mândru de tot ce se întâmplă
și mă forțez să fiu atent,
cum se desfășoară întreaga ceremonie.
Se naște povestea mișcării,
încălzește inimile ce bat ritmic
în acea trepidație a siluetei în dans
cu imaginația care capătă conturul deschis
spre marginile de care te rupi
când lumina desface umbra în straturi.
Ceața nu se poate menține,
se ridică deasupra și încet dispare,
numai cântecele păsărilor străbat prin auz
până-n ținuturile calde,
dar tu gândești cu totul altceva
ca într-o dragoste cu ochii închiși
în care cazi în mirific
și nu te pierzi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!