Femeie a verdelui copt
În serile tale stelele rămân pe loc
pământul aburește oglinzile cerului,
iar nopțile de mână cu pădurile
se plimbă pe văile adînci ale întunericului
unde apele-s înstrăinate-n singurătate.
Târziu când se pornește cântecul dimineții,
păsări cu ciocul de smalț
întrecându-se cu lumina
pun prag de încercare dragostei.
Aromele salcâmilor înfloriți
îmbată cărările ierbii de rouă
și nu mai pot pleca fără tine
femeie a verdelui copt.
Nestăpănită vibrație visează
luntrea care ne așteaptă la mal,
să ne pierdem pe nesimțite
printre plaurii plutitori ai iubirii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Pe văile cerului
Noaptea alunecă pe văile cerului,
să se spele în apele stelelor,
izvoarele o așteaptă la răscruci,
vor să aducă munții pe umeri.
Lumina se lovește de piscuri,
zăpezile o absorb dar nu se topesc,
ieri am cuprins pe retină întregul
totul se prinde într-o horă
jucată după cântecul păsărilor,
nu mă recunosc și îmi caut drumul
de trecere prin umbre
pe care le destram.
Când o să ajung la templu
soarele va răsări
și oamenii vor prinde aripi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trecător pe la porțile iadului
Am conturat fiecare cuvânt spus sau scris,
l-am încărcat cu semnificații
și doresc încoronarea pierdută demult.
M-am spovedit poemelor mele
în momente de meditație deplină,
am plâns cu ele prin lacrimile dimineții
și ochii mei au rămas de rouă.
M-am poticnit în fiecare clipă,
un trecător pe la porțile iadului
și n-am găsit al drum al căutării
fără să mă opresc la nopțile tăcerii
în care umbrele rămân pe acoperișurile lumii.
De când mă paște întunericul
cu partea mea de contribuție,
se vor netezi zorii și încă o zi
își va desface aripile ca o pasăre
fără să mă pot agăța
de frânghiile cerului
la care vreau să urc.
Lumina fuge printr-un tunel de foc.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumina vine din spate
Printre noi se strecoară umbra,
lumina vine din spate
scăpată după norul viclean
din partea de apus zilei
pe unde fug ploile vieții,
pământul se deschide cu bucurie
și aleargă de sub pași.
Cerul se-ntunecă și alunecă peste păduri
ca o haină cenușie fără mâneci,
mă-ntunec și eu, te privesc în ochi,
în ei totuși rămân raze sclipitoare
în irisul ca un cerc de foc
din care sar scânteile iubirii
și-mi luminează drumul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără teama din vorbe
Când streșinile iubirii curg
pe acoperișul ei strălucește soarele,
gândurile mele se întrupează în cuvinte
fără teama din vorbe
se scaldă în oglinzile cerului.
La fel ca-n marginile visului
când se termină totul pe neașteptate
de rămâi cu o părere de rău sau de bine.
străbați apoi ținutul naiului
cu reflexe purtate-n memorie
cum cântecul ciocârliei.
macii câmpiei s-au trezit
ascultă...
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sânii căpițe de fân alăturate
În trupul tău înmugurit înverzesc gândurile,
în păr îți coboară nopțile din păduri.
Ochii privesc îndepărtările verzi,
sub pași rămân drumurile încărunțite de ape
și somnul visează săruturi flămânde
cu suferința așteptării pe buzele roșii.
Sânii par niște căpițe de fân alăturate
ce-mi dau o neliniște, o dorință de foc,
când mâinile îmi alunecă pe umerii albi
cu nerăbdarea să culeagă fructul copt
mai dulce decât uitarea din vis.
Mângâierile tale gingașe de floare de colț
îmi lasă iubirea să respire la înălțimi,
aromele din esențele de brad.
Timpul legănat de atâta dragoste
se nemurea în plăceri de femeie
cu surâsul plin de sclipiri vinovate,
patima vioaie, nesupusă și sălbatică
fremăta ca o mare în valuri
iar noi așteptam la țărm împlinirea cerească
râmasă într-un poem nescris.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Umbra cu limbă de os
Noaptea își ține mâinile în sân
și visează iubire
eu privesc din întuneric o cărare
pe care se plimbă carele cerului
cu felinare la osii.
Lacrimile dimineții cad peste ierburi
și cosașii vor să salute soarele
cu ascuțișuri de piatră,
umbra cu limbă de os
fuge de sub copaci
cu frunze în spinare.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântecul ciocârliei
Lumina mă înfășoară
în petale de soare,
de pe umerii orizontului
vin caii dimineții în coame cu vânt,
pe rouă izvoarele șipotesc în taină,
pleacă din munți fără să se uite-napoi
și alunecă îngemănate-n galbenul câmpiei.
Muritorii fac un popas la fântâni,
salcâmii ascund în frunze tăcerea,
din cer cade câte un mănunchi
de raze la picioarele lor neobosite.
Cântecul ciocârliei
se odihnește-n palma amiezii
cu triluri șoptite din cer.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Călătorie prin cuvinte
Pot să trec prin amiaza tăcerii,
să-i îndur singurătatea
într-o călătorie prin cuvinte
dintr-un roman apocrif.
Să mușc nemilos din marginea durerii
ce mă pune la încercare,
trecând prin tunelul de sare
până dincolo de apele morții.
Frunze de mentă sălbatică să pun
lângă inima ce-mi bate
cu limbi de ceas cântător
în cuibul mătăsos al somnului.
Noaptea să-și ridice ochii
din întunericul fără trup
și cu secera lunii să-i taie
picioarele prea lungi.
Aromele dimineții să-i beau
cu potirul dragostei
și să cer luminii de rouă
regină să-mi fie.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Saloane de oglinzi
Saloane de oglinzi
unde strălucirea plină de vise
se reflectă static și în mișcare,
expun imaginea reală.
aproapele și departele conservă lumina
până la porțile înalte ale cerului.
Chiar dacă mâinile sunt ramurile noastre
nu au anotimpuri de înfrunzire,
au palme în care se citește destinul
lucrează și mângâie formele de existență.
După alungarea întunericului
sufletul are saloane de oglinzi
pe care se plimbă dedublate visele.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când sferele se ating
Era... pe când se curbau nopțile
din cauza înălțimii cerului,
fura contur spirala în cochilia cosmică
ce se ridică liberă
lăsând în urmă melcul,
când sferele se ating...
(se înghesuie stelele pe calea laptelui!)
Mușcând
cu mușcături din cuvânt,
printre dinții de piatră
urma să treacă râul,
Cald sângerând în cântec,
pînă-n adâncul mișcat al inimii,
unde se nasc poeme sonore.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fulgerul, izvor de lumină
Îmbrac în mici emoții, cuvintele,
îmi strecor pe nesimțite iubirile
și mă intorc acasă în singurătate
cu toate femeile îndrăznețe și fugare.
Mă pierd în ochii lor lunatici
ca într-o fântână albastră
de unde au fugit stelele verzi,
au rămas durerile îmbătrânite în apă,
fulgerul, izvor de lumină.
Noaptea-i o consolă susținută de pilaștri
pe sub care trec femeile singure,
dincolo așteaptă bărbații veleitari
roși de nerăbdare.
Nu mai e mult pănă se nasc întâmplări
care se-ngroapă-n uitarea lumii.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ținutul deltei
Călătoresc în ținuturile neamului tău,
vase pescărești străbat delta la crepuscul,
pe brațele fluviului e multă vânzoleală,
privesc din depărtare întreaga desfășurare.
Curiozitatea și voința mă stăpânesc
stau cu ochii ațintiți pe canale
la plaurii plutitori
unde doresc să pictez peisajul.
Anotimpurile sunt fixate de păsări,
oamenii îmbrățișează imaginile luxuriante
și fotografiază întruna
de parcă vor să ia cu ei întregul.
Aici noaptea își odihnește stelele în stuf
caii sălbatici aleargă spre gurile fluviului,
nimeni nu știe de ce,
dar își caută-n propriile amintiri.
Se joacă dimineața cu peștii săritori
sparg aerul cu voința de zbor înalt,
cineva lângă țărmul tău îndrăgostit
se îmbracă-n hainele răsăritului
cu libertatea pură simțită-n trup,
să-ți pipăie coapsele
și să simtă căldura începutului de zi
încă fără păcate.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o noapte străină
Mă părăsește trist câte o noapte străină
și rămân tot mai sărac în dragoste înfocată,
aici în dorul atingerii zac printre obiecte
ca într-un câmp desțelenit de cuvinte
în care semințele așteaptă să iasă la lumină
și strălucesc pe malurile verzi ale cerului
unde norocul a rodit în fiecare an.
Acum, că ai furat startul în spațiile tăcerii
unde trecutul și-a lăsat amprentele
pe buzele serii unde cântecul îmbrățișează
coloanele sonore ale visului îndrăzneț,
privesc cum iubirea se lasă furată
de marile suflete ce respiră adâncul bogat
și mă întreb cu ce gând voi pătrunde
pe sub poarta sărutului de piatră
mereu tânăr și în amurg.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Păsări măiastre
Mâinile dau contur trupului tău,
pieptul vibrează din interior
tandrețe în unghiuri de lumină,
răscolesc bucuria ascunsă-n inimă.
Se năpustește printre nori
ploaia care împrospătează aerul,
culorile se îmbrățișază-n arome
încărcându-se cu semnificația lor.
Trăirea capătă puterea aurei
ce-i purifică gândurile
și le lasă libere,
să se viseze păsări măiastre.
De semne vor da la margini
unde se rup barierele întunericului
și nimeni nu le oprește,
să se exileze-n cosmos
când trup nu mai au.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unde freamătul e dulce
Degetele ei subțiri și lungi
îmi apasă pe dorurile inimii
lăsate să aștepte vindecarea.
Cântecul se naște atât de repede
dintr-un adânc descoperit târziu
între izvoarele dintre colinele pieptului
unde freamătul e dulce
ca-n frunzele teilor înfloriți
lăsați să se scuture de arome
peste iubiri în treacăt.
Serile aproape încurcate-n tăcere
stau la pândă pe poteci neumblate
și caută cu ochii înnoptați
semnele stelelor sudului
pe care oamenii nu le văd,
privesc doar cu mirare și oftează.
Dacă viața n-ar fi atât de frumoasă,
atât de grăbită,
și noi atât de nepăsători
am prețui la timp miracolul ei.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Minipoemele nopții
știu
luna se plimbă noaptea
pe acoperișuri
cu mâinile la ochi
stelele cred
că e somnambulă
îngerii mirați și ei
citesc în scriptură
apocalipsa
un nor ieșit la plimbare
o salvează și se ascunde
în pălăria șarpelui
otrăvite de nesomn
ciupercile
se pomenesc ude
salcâmii înfloriți
își scapă parfumul
prin aer
un greier copil
învață să cânte
cu sincope în glas
un cocoș cu insomnii
invidios îi trezește
pe ceilalți
somnul alunecă
în visele dimineții
cai înaripați
după racoarea nopții
florile lăcrimează
cristale de rouă
cerul
covor de purpură
dincolo de păduri
pe vârful copacilor
pe jumătate soarele
se ridică-n picioare
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să strângă în buzunare norocul
Nimeni nu-mi spune cum se vindecă sufletul,
ce schimbări să introduc înlăuntru,
ori în afară să primesc miraculoase atingeri,
să nu mă mai clatine suferința îndurată
și să-mi găsesc anotimpul de sprijin,
lumina care încălzește inima
și o face să uite,
să strângă în buzunare norocul
ce se recompune pe sine.
Nopțile sunt pline de întuneric orb,
zilele trec nevinovate, răstignite pe străzi.
Cum să mă desprind de singurătatea tăcerii,
de gândurile neadormite,
care-mi sapă memoria pe văile cunoașterii
de unde ceața nu s-a ridicat încă?
Numai tu înger al iubirii pure
poți netezi drumul bolovănos
cu aripile tale mângâietoare și calde.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La sânul ei dorm crinii înfloriți
Încearcă peste tot să risipească
raze în oasele luminii,
ochii rotesc unghiurile pe toate fețele geometriei.
Poartă-n rădăcini oglinzile cerului,
scoate din umbrele morții îngerii norocului,
lauda învierii ca o taină sublimă
fuge din oameni teama și înflorește speranța.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu ești femeie
Tu ești femeie-n dosul ierbii
Placerea chinului s-o frângi,
Cu ochii tăi se adapă cerbii
În brațe gândul când îl strângi.
Tu esti femeien plâns de rouă
Durerea apei, alb cuprinsă,
Cand timpul ud de ani, se plouă,
În curcubeu cu vocea stinsă.
Tu esti femeien glasul nopții
Umbra risipei de veșminte,
Fosnirea mea la pragul porții
Când tu mă chemi fară cuvinte.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (5 aprilie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zilele rămase păsări
număr pe degete zilele rămase păsări
le cuprind aripile-n brațe
și mă înduioșez când zboară
paralel cu pământul
pe sinusoidele sufletului blând
lumina alunecă fără urme
de dragoste
o să strig cu puterea ecoului
să se audă
dincolo de margini
și de începuturi
tu ascultă-ți gândul
pune-l în cuvinte
și scrie
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!